În apropierea Orşovei (II): Mănăstirea Sf. Ana

TIPĂREȘTE

Am plecat din hotelul turistic Europa din Drobeta Turnu Severin vezi impresii destul de devreme pentru ca înainte de a ne îmbarca din port la ora 13 pe vasul Dierna cu care urma să facem croaziera la Cazane, să avem timp să vizităm muzeul hidrocentralei Porţile de Fier, mănăstirile Sf. Ana şi Vodiţa cât şi biserica nouă catolică.

Cu o zi în urmă văzusem în Orşova printre arborii înverziţi, sus pe coama unui deal, turla unei biserici. Mi-am adus aminte că în 1979 ne-am cazat acolo într-o căsuţă de lemn şi am mâncat la un restaurant. Şi eu şi soţul, ne aducem aminte de căldura umedă care era după amiaza deasupra Cazanelor. Pielea era jilavă, transpiraţia nu se evapora şi deşi eram tineri cu puţin peste 40 de ani, aveam o senzaţie de leşin sau de intoxicare. Seara, ne-am răcorit datorită vânticelului venit dinspre Dunăre dar au început să ne mânânce ţânţarii. Pe vremea aceea înafară de vitamina B1, nu aveai cu ce-i îndepărta, -dar ce mai conta? Eram fascinaţi de luminiţele câte unui vapor care dispărea după meandrele cazanelor, de liniştea din jur străpunsă numai de cântecul greerilor, de stelele care acolo aveau o altă limpezire a scânteierii. Am reţinut atunci că locului i se spunea ˝ la mănăstire˝. În excursia de acum întrebând un localnic dacă acolo este un hotel, mi-a răspuns că este schitul Sf. Ana. Ca să nu fie dubii că mă înşeală memoria (slabă doar la amintiri recente) am postat o poză alb-negru în care se văd trei căsuţe de lemn, un cort de o persoană şi o alta cu Dunărea şi splendoarea cazanelor văzute de sus.

Mănăstirea Sfânta Ana este amplasată în Orşova pe dealul Moşului (E44°42′42″ N 22°23′50″) la o altitudine de cca 300m datorită căreia oferă o privelişte inegalabilă asupra defileului Dunării. A fost ctitorită de marele ziarist interbelic Pamfil Şeicaru ca mulţumire adusă lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă după ce a fost îngropat de pământ în urma exploziei unui obuz în primul război mondial. Pentru fapte de vitejie i s-a acordat titlul de Cavaler al ordinului Mihai Viteazul.

O întâmplare similară i s-a întâmplat şi tatălui meu la Krasnodar în 1942 când a fost salvat noaptea următoare de un soldat care l-a dezgropat cu mâinile goale.

Cum minunea de a fi fost salvaţi, atât Pamfil Şeicaru cât şi un alt camarad, s-a întâmplat pe dealurile Orşovei, Pamfil Seicaru s-a hotărât să ctitorească acolo o mânăstire. A numit-o Sfânta Ana, în amintirea Anei mama lui. Posibilităţile materiale au apărut după 1930 când a devenit director al ziarului Curentul şi parlamentar. Tot el a contribuit la construirea mausoleului de la Mărăşeşti şi după ce a plecat în exil, a două biserici în străinătate. În 1935 a defrişat dealul Moşului şi a construit drumul pietruit de peste 1.5 km din centrul Orşovei până pe coama unde avea să ridice mănăstirea. Drumul Eroilor era mărginit de şapte troiţe din lemn şi bănci de stejar pe care erau sculptate însemnele regimentelor care au luptat la Alion, Cerna şi Orşova în 1916. Acestea în timp s-au deteriorat şi au fost făcute lemn de foc de localnici după 1960.

Mănăstirea formată dintr-o biserică şi chilii construită între 1936-1939 nu a apucat să fie sfinţită pentru că exista un contencios privind terenul care nu fusese în prealabil blagoslovit.Cum în 1940 începuse războiul, sfinţirea mănăstirii nu a mai avut loc.Cât de slabă şi de obedientă era biserica în anii comunismului, dacă lăcaşul ar fi fost sfinţit nu ar fi fost posibil ca acolo să se deschidă un restaurant, o discotecă, chiliile să fie transformate în camere de hotel în care protipendada locală să facă chefuri. Nu ar fi fost posibil să se construiască în jur căsuţe ieftine de lemn pentru turişti. Într-una din aceste căsuţe am fost şi noi cazaţi.În perioada comunistă picturile din interiorul bisericii au fost acoperite şi biserica transformată în recepţia motelului şi discotecă. În 1990, lăcaşul a fost sfinţit şi a redevenit mănăstirea Sfânta Ana.

Complexul monahal este format din biserica de lemn construită în stil tradiţional şi chilii pe ambele părţi luând forma literei U. După sfinţire au început ample lucrări de restaurare ale picturilor murale şi iconostasului. Pe peretele din pronaosului mănăstirii Sf. Ana este pictat Pamfil Şeicaru ctitorul. În faţa bisericii o troiţă de stejar pictat este dedicată ctitorului. În anii 1995-96 a mai fost construită o clopotniţă cu altar de vară şi muzeul Pamfil Şeicaru. În mănăstire vieţuieşte o obşte de maici şi aceasta se vede din felul cum este îngrijită. Pamfil Şeicaru a fost cel mai mare ziarist interbelic dar şi cea mai controversată personalitate. Sub aspectul convingerilor politice era un duşman neîmpăcat al comunismului şi al URSS, ziarul Curentul al cărui patron era, publicând cele mai vehemente articole împotriva lor. Sub aspect moral, i se atribuie sintagma ˝etajul şi şantajul˝, fiind primul ziarist care a introdus şantajul în presă pe baza căruia se spune că şi-a edificat averea. Din cauza atitudinii sale contestatare a regimului comunist, în 1945 a fost condamnat la moarte de Gh. Gheorghiu Dej dar el deja era fugit din ţară. Ceauşescu l-a graţiat cu condiţia să scrie în continuare articole care să laude politica de independeţă faţă de URSS. A trăit 30 de ani în Spania. A murit la Dachau în 1980, primind la înmormântare elogiile primului ministru al, Bavariei. Rămăşiţele sale au fost aduse în ţară şi reînhumate în pridvorul bisericii Sf. Ana din Orşova.

---

VIZUALIZĂRI: 1986 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI