Predjamski Grad - Castelul pestera care asteapta sa fie cucerit

TIPĂREȘTE

Castelul de la Predjama a venit la pachet cu pestera de la Postojna si am ales Ljubljana pentru o noapte in drumul nostru catre Italia tocmai ca sa le vedem pe cele 2. Am achizitionat online un bilet combinat care includea intrarea la pestera si castel iar pentru achizitia intre 11.07 si 31.08.2015 in pret intra si shutlle-ul care face trasferul intre ele. Pentru ca am terminat cu vizitarea pesterii in jur de 12, n-am mai avut rabdare sa asteptam cursa care pleca la ora 13 si am plecat cu masina noastra catre Castelul lui Erazem, unul dintre cele mai renumite din Slovenia.

Cei 9 km de la Pestera din Postojna la Castelul din satul Predjama seamana cu drumurile noastre de pe la munte, cu paduri, serpentine si case frumoase, un drum foarte frumos, pe care am urcat aproape tot timpul si pe care ne-am oprit de cateva ori sa admiram cand o casa, cand vreo alee, curiosi sa vedem unde duce. Pe acest drum am vazut si “casa visurilor”, ne-am oprit la ea si la dus si la intors si ne-am bucurat de parca ne-o faceam si noi maine.

Aproape de accesul spre castel am fost dirijati de niste tineri catre o parcare neamenajata, situata un pic mai jos, dar pentru care nu am platit nimic. Am urcat panta ca sa ajungem din nou in sosea si am descoperit imediat un tei imens, scorburos, foarte vechi potrivit inscriptiilor de pe o tablita si se spune ca sub el ar fi mormantul lui Erazem, unul dintre cei mai renumiti proprietari ai castelului. Acolo erau si niste tineri imbracati in costume medievale, care chinuiau niste pasari pradatoare de noapte (soimi, vulturi si niste specii de bufnite) sa stea la pozat, care stateau cuminti si asteptau intr-un tarc in jurul teiului secular. Ei nu aveau vreo taxa pentru foto ci doar un borcan unde poti sa pui orice suma doresti ca sa faci o poza cu bufnita pe umar. Asta mi s-a parut mai rezonabil decat sa fii fotografiat fara sa ai habar, asa cum s-a intamplat la pestera si chiar la castel dupa cum aveam sa vedem mai tarziu.

Langa zona aceasta am vazut si o biserica despre care am crezut initial ca este o ruina, cam asa arata pe afara. Era inchisa dar se vedea foarte bine pe geam si am vazut un interior foarte frumos, o bisericuta functionala pentru locuitorii din Predjama si dupa ce am descoperit si inscriptia de langa ea am aflat ca dateaza din secolul al XV-lea si se numeste Fecioara Dolorosa.

Pe o alee de acces, usor in panta, treci apoi prin mai multe puncte info, unde se vand bilete ca si la pestera de la Postojna, pentru toate combinatiile de care va spuneam (intrare la castel+pestera+expozitie de fluturi+zoo) unde primeai si informatii diverse de la domnite imbracate in costume medievale.

In iulie si august castelul este deschis intre 9 si 19 cu o ora, doua mai mult decat in celelalte perioade ale anului iar biletul separat, doar pentru castel costa 9 EUR pentru adulti, 7.20 pentru studenti si 5.40 pentru copii, dar sunt 4 combinatii care se fac cu celelalte 3 posibilitati, noi alegand pestera + castel la 31.90 EUR, cum am mai spus.

Castelul este oarecum izolat. In zona sunt doar cateva case, Predjama fiind o localitate mica, cu 85 de locuitori, apartinand de comuna Postojna, iar zona turistica din jurul castelului nu este atat de dezvoltata ca in cazul pesterii. In zona poti vedea si raul Lovka, care dispare apoi in munte, sub castel.

Aproape de intrare am trecut prin terasa Gostilna care avea o vedere foarte buna catre castel. Cu toate ca ne propusesem sa ne oprim la iesire pentru o pauza, n-am rezistate tentatiei si ne-am asezat atunci. Am mancat o inghetata buna de menta (1 EUR), am baut o bere (3 EUR) si am admirat castelul pe afara, dezbatand tot felul.

Castelul se vede cocotat pe o stanca verticala si parca domneste si astazi asupra zonei inconjuratoare. Amplasamentul si modul in care a fost construit denota ca a fost gandit astfel incat sa nu fie cucerit si asa a fost pentru ca niciodata nu a fost cucerit prin lupta, ci doar prin tradare. Pe unul din peretii exteriori se poate remarca stema castelului iar peretii albi, grilajele negre, precum si muscatele rosii de la ferestre fac un contrast puternic cu stanca si imaginea pe care ti-o ofera cand il vezi prima data parca ar fi desprinsa dintr-o ilustrata.

Cum te uiti spre castel, in stanga jos, sunt pajisti verzi, frumoase si am aflat ulterior ca acolo are loc in fiecare an, in iulie, unul dintre cele mai mari festivaluri medievale din zona si el tot in cinstea celui mai renumit proprietar.

Am intrat apoi in castel pe un podet de lemn dupa ce ne-am sters pe picioare pe un stergar metalic de forma unui catel si am luat audioguide care ma va ajuta sa fac un rezumat bun a ceea ce am auzit.

Castelul are o singura cale de acces si afli multe detalii despre istoria lui cat si despre fostii proprietari, chiar la inceputul vizitei, in prima sala, acolo unde este si portretul celui mai renumit proprietar al sau, Erazem de Predjama. A fost mentionat pentru prima data in secolul al-XII-lea, si audioguide-ul nostru ne-a spus ca este cel mai mare castel pestera din lume. Chiar numele lui inseamna asta: Pred (inainte, in fata) + jama (pestera) = “inainte de pestera”.

In castel nu gasesti luxul pe care il vezi la unele castele, chiar deloc. Asa cum am citit in prezentarea de la intrare, constructia nu a fost facuta nici pentru confort si nici pentru lux. Umezeala si raceala pietrelor erau cele care caracterizau viata in castel in fiecare zi iar ferestrele mici lasau doar putina lumina sa patrunda. Ce conta insa era accesul foarte dificil care iti oferea toata securitatea de care aveai nevoie, lucrul cel mai important, mai ales in zilele acelea.

Construit in stil gotic initial, castelul a avut mai multi proprietari, familii de vita nobila care l-au locuit sute de ani, dar cel mai faimos dintre locuitorii lui a fost Erazem Lueger, care a devenit proprietarul castelului pe la mijlocul secolului al XV-lea. Legenda spune ca Erazem a fost ba un cavaler nobil, frumos si pasional ba un baron talhar si un hot. In orice caz rebel cat cuprinde. Erazem s-a razvratit impotriva autocratiei imperiale si aceasta i-a adus sfarsitul.

Se spune ca prin 1483 un prieten al lui Erazem a fost insultat de un membru al armatei imperiale habsburgice. Pentru a-i apara onoarea prietenului sau Erazem l-a omorat pe insusi comandantul armatei imperiale si la randul sau Imparatul, Frederik al III-lea s-a suparat si l-a vrut pe Erazem in temnita. Doar ca el s-a ascuns in castelul familiei sale de la Predjama iar imparatul habsburgic a pus o gramada de soldati pe urmele lui si l-a vrut viu sau mort adus la Viena. Datorita amplasamentului castelului acest lucru a fost imposibil astfel ca imparatul a trimis o armata de oameni si a urmat un asediu care a durat un an si o zi in incercarea de a-l prinde pe Erazem. Audioguide-ul ne-a spus ca la un moment dat, Erazem i-a scris o scrisoare si lui Matei Corvin, regele Ungariei (!) care ii era prieten, in care isi explica gestul si care l-ar fi sustinut. Au urmat apoi multe talharii asupra nobililor pe care Erazem le punea la cale pentru a-l sfida pe imparat. A fost imposibil ca el sa fie prins pentru ca datorita unui tunel secret reusea sa ajunga printr-o pestera si apoi prin tunel intr-un sat apropiat, Vipava si sa-si asigure cele de trebuinta, adica apa si mancare.

Din nefericire a fost tradat de un slujitor care a promis oamenilor imparatului ca le face un semn cand Erazem este la toaleta, un loc expus, aflat la ultimul nivel, intr-o extremitate a castelului si n-a fost greu ca atunci cand oamenii imparatului au primit semnul de la tradator, sa-i trimita o ghiulea lui Erazem exact cand era cu pantalonii in vine. Halal moarte a avut bietul cavaler! Mai intai nu m-am dumirit de ce audioguide-ul facea referire la buda, ulterior am inteles ca ea era legata de o poveste demna de mentionat.

Dupa moartea ultimului descendent al familiei Laueger castelul a trecut in mana altor familii de aristocrati, a fost distrus si reconstruit de mai multe ori pana pe la jumatatea secolului al XV-lea, cand dupa un cutremur puternic a fost recontruit in stil renascentist ramas neschimbat pana astazi. In 1583 i-a fost adaugat turnul de la intrare si de atunci are dimensiunile de astazi, iar in 1949 a intrat in proprietatea statului prin nationalizare. Astazi este deschis publicului si serveste ca muzeu.

Sa ne intoarcem la vizita noastra si la primele sali. Fiecare camera este numerotata si poti sa vizitezi absolut in ritmul tau. Tot ce trebuie sa faci este atunci cand intri intr-o camera sa-l avertizezi pe audioguide si sa tastezi numarul camerei ca sa-ti povesteasca despre ea.

De cum intri te intampina o atmosfera medievala, mobilier de epoca, jilturi medievale si peste tot manechine care simbolizeaza personaje medievale iar la fiecare nivel vezi cum zidurile castelului se contopesc cu stanca.

Castelul are 5 nivele, 15 camere si toate se pot vizita. La subsol este temnita si camera de tortura iar la nivelurile de mai sus sunt mai multe sali terminand cu un hol unde sunt expuse trofee de vanatoare iar de aici pe scari in sus patrunzi in pestera cu tunelul secret care ducea in satul Vipava de unde se aprovizionau castelanii in cazul starilor de necesitate. De aici, dar nu numai, ai o vedere spectaculoasa asupra vaii care se intinde la poalele castelului.

Dupa ce am vazut temnita si camera de tortura, care m-au oripilat, am trecut prin celelalte sali ale castelului.

Sala Cavalerilor unde in locul ferestrelor erau puse niste draperii mari, din catifea pentru a proteja de frigul de afara dar si strategic pentru ca in spatele unora dintre ele erau niste locasuri unde isi ascundeau documentele, erau pe post de seif. Ferestrele castelului nu aveau geamuri. Se foloseau diverse piei sau membrane de la animale iar in perioada de iarna se astupau cu scanduri.

Capela plus sala popii mi-au lasat un gust amar. Aceea era una dintre camerele cele mai bune, (prima care a fost incalzita dupa dormitorul proprietarilor) si avea acces la sala de tortura care era un nivel mai jos. Din camera popii se trecea intr-o pasarela cu balustrada de unde se vedea cum bietii oameni erau torturati. Nu mi-a placut asta.

Am trecut (nu neaparat in ordinea in care va spun) prin sala de judecata, sala armelor, camerele slugilor, camera de baie, cea mai primitoare, dupa dormitorul proprietarilor (camera cu dusumea, singura incalzita, ulterior s-au inventat godinele). Pentru ca aveau caldura, castelanii au inceput sa faca baie mai des, stiut fiind ca pe vremea aceea se facea baie de cateva ori pe an, la ocazii speciale.

Bucataria reprezinta o expresie a ingeniozitatii celor de atunci: unde era semineul era o fisura in stanca, pana sus, un horn, pe post de cos (pentru ventilare), iar chiuveta din piatra era pusa la fereastra, pe o zona inclinata, astfel incat apa sa se scurga. In bucatarie mai era o groapa de vreo 10 metri adancime un acces la pestera de dedesubt, la o temperatura constanta de 10 grade. Pe acolo dadeau drumul pe sfoara la cosul cu merinde si le tineau la racitor. Oamenii au gasit solutii dintotdeauna, nu am avut decat o dovada in plus cu aceasta ocazie.

Am gasit si camara cu bunatati unde tineau alimentele si vinul care ii incalzea in serile lungi de iarna. In vreme de asediu acolo isi ascundeau si averile si abia in 1991, la ultima renovare a castelului s-a descoperit ultimul tezaur care este expus astazi la Muzeul din Postojna. Acum, aceasta sala chiar era plina cu bunatati, siropuri, dulceturi, ciocolata, vinuri… toate facute in casa si din care puteai cumpara.

Am gasit si WC-ul pe un hol la al V-lea nivel, in locul cel mai expus - o nisa in zid iesita in exterior, realizat practic dar neispirat pentru ca uite cum i s-a tras moartea lui Erazem de acolo.

Pestera este punctul cel mai inalt al castelului la care ai acces pe niste scari. In sec 14 cand a fost facuta pestera castel, nu se stie exact cate camere avea. Din varianta initiala au ramas doar intrarea cu cele 2 ferestre. Acolo, in pestera am vazut o instalatie de colectare a apei direct din stanca prin sisteme de gauri si mici canale. Acest lucru permitea ca apa sa fie adusa si la nivelele inferioare si aveau o situatie de rezerva in cazul in care dusmanii otraveau raul Lovka, care curgea pe sub castel si din care ei se alimentau. Din pestera se vede intrarea in tunelul care ducea afara, in munti care ar fi de aprox 2 km, astazi accesul fiind blocat.

Mergand prin castel ai mai multe puncte de view, unul dintre ele fiind in zona clopotului, unde toata lumea tragea cate un semnal de alarma. De asemenea, ghiulele de piatra pentru tun sunt expuse in afara salilor dar si un vas in care se colecteaza si astazi apa care tot picura de sus.

In 1993 in castel s-a filmat The Armour of God, avandu-l ca protagonist pe Jackie Chan si el a fost singurul care a reusit sa cucereasca (in film, evident) acest castel. A suferit accidentari serioase pe timpul fimarilor din cauza terenului abrupt si foarte accidentat dar si pentru ca a tinut sa isi faca singur toate cascadoriile.

Se spune si ca in afara de lilieci castelul ar fi bantuit de fantome astfel ca la un moment dat a fost chemata o echipa de la celebra emisiune “Ghost Hunters”, care si-a instalat acolo aparatele si se pare ca la lasarea noptii ele au detectat franturi de voci, mai ales in zona camerei de tortura si in pestera de sub castel. Nu stim daca asta chiar este adevarat dar ca aici s-a filmat un episod din celebrul serial “Vanatorii de fantome” este cert.

Exista sub castel o alta pestera, una dintre cele mai mari din Slovenia care se viziteaza doar din mai pana in septembrie, nu dispune de sistem de iluminare si este recomandata alpinistilor si celor foarte bine antrenati, mai ales pentru escaladarea Pasajului lui Erazem, foarte ingust si lung de 37 de m. Copiii sub 15 ani nu au acces si chiar ceilalti nu pot s-o faca decat sub indrumarea unui ghid profesionist si doar in grupuri de maxim 5 persoane. Daca nu gresesc costa 80 de EUR pe grup si trebuie sa dai o declaratie (ca la spital, in cazul operatiilor), ca iti asumi toate riscurile... Aici poti intalni colonii de lilieci.

La iesire ne-am regasit din nou in poze, tot la 6.5 EUR/bucata facute in aceleasi conditii ca la pestera. Fara sa stii, fara sa vrei si cum practica asta nu-mi prea place am zis pas si de data asta.

Ne-am uitat un pic si pe la suveniruri si am mai fi zabovit prin jurul castelului dar mai aveam de mers pana la destinatia noastra finala si nu vroiam sa ajungem chiar tarziu.

Imi plac castelele in general pentru ca mergand prin sali, prin curti, ascultandu-le povestea, urcand intotdeauna unde se poate in turnuri, imi imaginez tot felul de lucruri. Si inventez unele. M-am imaginat de multe ori vreo domnita dantuind prin salile de bal. La Predjama parca mi-a fost frig insa, chiar daca afara erau peste 30 de grade. Si nu cred ca mi-ar fi placut sa traiesc acolo. Prea multa piatra, prea mult rece, prea multa umiditate si apa care picura prin toate cotloanele (si atunci dar si acum).

Mi-a placut mult insa amplasamentul lui, imaginea frumoasa pe care ti-o ofera atunci cand il vezi prima oara si contrastul dintre zidurile albe si stanca, altfel putandu-se confunda cu usurinta cu muntele. Si m-a apucat rasu’-plansu’ la povestea lui Erazem, saracu’. Apoi m-a lasat fara cuvinte ingezionitatea pe care am descoperit-o la cei care l-au locuit de-a lungul veacurilor. Mi-a fost clar inca o data ca nu noi am inventat roata, lucru pe care il stiam de altfel, ca omenirea e drept ca a evoluat dar daca suntem astazi acolo unde suntem este si pentru ca stramosii nostri au fost extrem, extrem de destepti.

Cum spuneam si despre pestera, faceti in drumurile voastre orice combinatii este nevoie si nu le ratati.

---

VIZUALIZĂRI: 4926 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI