O zi la Bitola

TIPĂREȘTE

Încheiam articolul de prezentare a Izgrev Hotel Spa & Aquapark - Struga - locaţia în care am petrecut anul acesta 7 zile de vacanţă - cu cuvintele: "Faptul că hotelul este izolat, aproape rupt de lume, este benefic pentru a-ţi recăpăta liniştea interioară, iar dacă simţi că aceasta depăşeşte limitele proprii, poţi opta pentru excursiile oferite de agenţia parteneră, excursii care nu sunt deloc puţine."

Aşadar, în ziua de luni, 24 august, am ales să mă alătur grupului celor care îşi doreau o incursiune în Bitola, oraşul consulatelor şi leagăn al istoriei macedonene.

La ora 7.40, imediat după micul dejun, autocarul ne-a preluat din faţa hotelului, iar după o scurtă oprire la Makpetrol, hotelul aflat în imediata apropiere de unde a preluat şi alţi turişti, am pornit întins la drum.

O fiţuică plasată la vedere, în autocar, ne înştiinţa că - în caz de nevoie - la bord putem găsi apă (0,5 l - 30 MKD sau 0,5 euro) şi brandy (0,5 l - 200 MKD sau 3,5 euro).

În engleză, mai mult sau mai puţin înţeleasă de unii, ghida ne vorbeşte fără contenire despre munţii Macedoniei, despre livada de meri şi sărbătoarea culesului din septembrie (care ţine 3 zile), despre ceramica de Prespa, frumos pictată şi despre… câte şi mai câte.

În cele din urmă, după un drum de 2 ore, ajungem la Bitola. Oraşul ne-a întâmpinat cu modestie, fără ceva care să frapeze din prima clipă. Pauza pentru cafea şi toaletă la Hotel Kapri din str. Dovledzik, la intrarea în oraş, a fost binevenită după drum, dar şi pentru a ne pregăti în vederea celor ce vor urma.

Heraclea

"Oraşul lui Hercule" - Heraclea Lyncestis - întemeiat de Filip al II-lea al Macedoniei, o aşezare antică păstrată până în zilele noastre doar parţial, a fost primul obiectiv la care ne-am oprit. Taxa de intrare este 100 MKD sau - dacă nu aveţi monedă naţională - 2 euro.

Pe platforma de lemn din faţa amfiteatrului, grupaţi în jurul ghidei, am aflat că oraşului fondat cam pe la mijlocul sec. IV î. H. i-a fost atribuit numele lui Hercule pe care Filip al II-lea, întemeietorul, îl considera strămoş al său. Despre prosperitatea de care s-a bucurat aşezarea până în Evul Mediu timpuriu, despre războaiele, distrugerile, refacerile şi stăpânirile prin care a trecut nu voi povesti nimic. Ştiu că pe AmFostAcolo nu se caută informaţii istorice, ci numai păreri personale despre ceea ce am văzut şi am simţit la faţa locului.

Pietre, multe pietre, rămăşiţe de ziduri, coloane şi porticuri, terme, un amfiteatru şi câteva bazilici, toate rămase din perioada romană, sunt bine marcate de indicatoare şi scheme turistice. Perioada bizantină timpurie (sec. IV-VI d. H.) când Heraclea a fost un important centru episcopal, a lăsat posterităţii două biserici din care se mai văd doar nişte ruine. Mi-au atras atenţia câteva zone acoperite cu pietriş zice-se pentru a proteja mozaicurile. Asta ni s-a spus, asta vă spun şi eu. Personal nu ştiu dacă dedesubt chiar se află mozaicuri şi cu atât mai mult nu ştiu în ce stare sunt acestea, dar pot spune că am văzut la Heraclea şi zone descoperite care dezvăluie privitorilor frumoase pardoseli de mozaic, foarte bine păstrate şi restaurate. Pentru că fotografiatul era permis, bineînţeles am imortalizat - în mare şi în detaliu - pasaje întregi, ingenioase îmbinări de motive vegetale, geometrice şi zoomorfe.

După cele câteva cuvinte de prezentare ale ghidei, am coborât la muzeu unde pot fi văzute mici fragmente decorative din vechiul oraş. Masca lui Hercule, frumoasa statuetă Athena Parthenos, decoraţiuni de coloane, capetele unor statui, iată cam ce se poate vedea în micul muzeu.

De menţionat este că în situl arheologic Heraclea din Bitola turiştii merg nestingheriţi direct pe zidurile înguste. Nu e vorba doar de faptul că pentru a fi conservate, ruinele antice ar merita un tratament mai bun, ci şi de faptul că zidurile de piatră, pe alocuri întrerupte, sunt continuate cu punţi de scândură fără nici un fel de protecţie.

Muzeul Naţional

Muzeul Naţional din Bitola este unul dintre cele mai importante monumente culturale şi istorice ale oraşului. Am fost şi noi acolo. Accesul (sâmbătă, duminică şi luni între orele 10.00-16.00, iar în celelalte zile între orele 08.00-16.00) se face contra unei taxe diferenţiate: localnici copii şi studenţi - 20 MKD, adulţi 50 MKD, iar turiştii străini - 100 MKD. Nouă nu ni s-a pretins nimic. Preţul excursiei încludea probabil şi această intrare.

Adăpostit de clădirea unei vechi cazărmi, muzeul vorbeşte despre trecut, despre evenimente şi oameni care au marcat istoria oraşului. Mai întâi o şcoală militară, apoi o Academie Militară, clădirea datând de la mijlocul sec. XIX este legată de personalitatea lui Mustafa Kemal Atatürk, viitorul reformator al Turciei care s-a format ca militar acolo.

Muzeul amenajat în 1983 este un conglomerat de obiecte greu de aflat în altă parte. Arheologie, etnologie, istorie, religie, arme, costume tradiţionale, mobilier şi obiecte casnice, podoabe, monede, icoane, machete, cam tot ceea ce poate vorbi despre trecut se găseşte aici.

Camera memorială Mustafa Kemal Atatürk cu bustul lui încadrat de steagurile Macedoniei şi Turciei, cu uniformele lui, precum şi cu o statuie reprezentându-l pe Mustafa Kemal Atatürk cadet la Înalta Şcoală Militară din Manastir (Bitola) oferită de Turcia în 2011, poate fi vizitată ca un loc distinct în muzeu.

La ieşire, în iarba verde pe care sunt amplasate sarcofage, fragmente de coloane şi capiteluri, am aşteptat întrunirea grupului pentru că urma masa de prânz. Nu am o foarte bună impresie despre mesele de prânz incluse în preţul excursiilor, nu pentru că grevează costurile, ci pentru că în zilele călduroase numai de masă nu-mi arde mie. Norocul - unii l-au considerat dimpotrivă - a fost că macedonenii, dorind să ne arate ceva din specificul lor culinar, au alcătuit totuşi meniuri uşoare. Pizza Restoran KORZO ne-a aşteptat pregătit cu un aperitiv alcătuit din cartofi gratinaţi, brânză la cuptor, iahnie de fasole (toate prezentate calde, în mici vase ceramice) şi legume (roşii, castraveţi, varză, salată verde şi măsline), apoi cu o musaca.

Am terminat repede şi pe Sirok Sokak strada principală, pietonală, lungă de aproape un kilometru, cunoscută şi sub denumirea turcă "Hamidiye Cadessi", admirând şi fotografiind clădiri vechi, am continuat spre Piaţa Magnolia. Printre magazine, hoteluri, restaurante, cafenele şi terase destul de aglomerate la acea oră, am văzut sediile unor consulate, precum şi faţada unei biserici catolice cu turnul său înalt înghesuit între clădirile laice. Pentru turişti, dar şi pentru localnici, această stradă este un loc de cumpărături, de promenadă şi de întâlniri. Am făcut nenumărate poze, voi ataşa câteva şi cred că vă voi convinge de cele scrise mai sus.

Piaţa centrală este fără îndoială cel mai frumos loc din Bitola. Clădirile vechi - în stil european sau oriental - sunt dominate de minaretele a două moschei, de turnul unei biserici ortodoxe, de turnul cu ceas, dar mai ales de impresionanta statuie a fondatorului oraşului, Filip al II-lea al Macedoniei. Fântâna arteziană, circulară, ornamentată cu raze printre care ţâşnesc jeturile de apă, dă o notă de prospeţime aerului prea încins de soare în vremea amiezei.

Turnul cu ceas

Micul panou informativ fixat pe zidurile sale de piatră, mi-a dezvăluit că impresionantul turn pe care îl vedem noi astăzi nu este primul construit în Bitola. Un altul, mai mic, o simplă clopotniţă care anunţa ora, exista odinioară în Pekmez Pazar, vechea piaţă. În documentele vremii, prezenţa lui este menţionată pe la anul 1639. Actualul turn cu ceas a fost construit în 1830, are înălţimea de 32 m şi o scară interioară care duce la o platformă de unde se poate admira panorama oraşului. Noi nu am urcat. Privitor la mecanismele ceasului, informaţiile din panou spun că acestea au suferit mai multe schimbări de-a lungul timpului. De menţionat că în 1936, în semn de recunoştinţă pentru construirea Cimitirului soldaţilor germani răpuşi în primul război mondial, o societate germană a înzestrat ceasul turnului din Bitola cu un nou mecanism.

Cele două moschei

În Moscheea Yeni, cea mai apropiată de Turnul cu ceas, nu am intrat. Aflasem că ea nu se vizitează, lăcaşul construit de Kadi Mahmud Efendi în 1558, cu decoraţiuni unice, fiind astăzi adăpost pentru o galerie de artă.

La aprox. 200 m, dincolo de râul Dragor, se află Moscheea Ishak Çelebi, lăcaşul de cult al musulmanilor din Bitola, cu mult mai mare decât primul. Datând de la începutul sec. XVI, această moschee a fost construită de Ishak Çelebi care a vrut să sărbătorească astfel numirea sa în funcţia de judecător într-unul dintre cele mai importante centre otomane din Balcani, Bitola (sau Manastir - denumirea turcescă a oraşului).

Acum, înghesuită printre alte clădiri, moscheea are o curte mică (în care se află şi mormântul kadiului Ishak Çelebi) şi o poartă ascunsă vizitatorului neavizat. Împreună cu @rodicalavinia şi soţul său, am dat ocol moscheii până am nimerit poarta, apoi, cu pantofii în mână, am intrat. Vitralii, candelabre, o boltă destul de simplă, multă lumină şi nişte covoare foarte moi, iată ce puteţi vedea în Moscheea Ishak Çelebi.

Biserica Sf. Dumitrie

Pe o straduță lăturalnică, dar uşor de găsit datorită turnului-clopotniţă care se profilează deasupra construcţiilor învecinate, se află Biserica Sf. Dumitrie. Somptuoasă, din piatră, cu intrarea prin lateral, susţinută de coloane de marmură şi bogat ornamentată în interior, Biserica Sf. Dumitrie este biserica aromânilor din Bitola. Construirea acestui lăcaş ortodox în 1830, an în care Bitola se afla încă sub stăpânire otomană, când libertatea credinţei era îngrădită, ridică multe semne de întrebare. Mai mult decât atât, legendele locale spun că înălţarea noii biserici ortodoxe a fost posibilă prin ajutorul financiar al celui mai înalt demnitar otoman, Marele Vizir, căruia Sf. Dimitrie i-ar fi apărut în vis. Nu comentez! Legendele sunt legende, dar un lucru este cert. Ceva trebuie să fi fost şi anume ceva destul de puternic încât să-l determine pe marele demnitar otoman să ofere acest ajutor neobişnuit. Pentru că nu era permis, n-am pozat prea mult în interior şi nici n-am rămas prea mult acolo.

În aceeaşi formaţie de trei, am plecat spre Vechiul Bazar nu pentru că eram dornici de cumpărături, ci pentru că bazarul are un loc al lui printre obiectivele de vizitat în Bitola. N-am fost impresionaţi. Străduţe înguste, cu vechi case turceşti, cu prăvălie lângă prăvălie etalând în faţa uşilor - într-o "dezordine organizată" - cam acelaşi gen de mărfuri... După ce am colindat o vreme, ne-am retras nefiind convinşi că am ajuns acolo unde trebuia, adică în locul atât de lăudat şi semnalat de indicatoarele turistice. Am străbătut din nou Sirok Sokak, strada pietonală, iar la ora stabilită ne-am prezentat la autocar.

Drumul spre Struga nu a fost acelaşi ca şi la venire. Abaterea prin satul Podmočani - pe indicatoarele rutiere scris Podmochani - a fost pentru mine o surpriză deosebit de plăcută. Micul sat situat în nordul Lacului Prespa, ne aştepta să ne arate frumuseţi locale adunate într-un Muzeu Etnografic cu taxa de intrare - 100 MKD adulţi, 20 MKD copii şi 70 MKD pentru fiecare membru din grupurile organizate. Pentru noi intrarea a fost inclusă în preţul excursiei. Despre Muzeul Etnografic de la Podmočani nu voi povesti mai mult. Fotografiile spun totul.

Pentru a vedea în toată măreţia lui Lacul Prespa împărţit între Macedonia, Albania şi Grecia, precum şi parcurile naţionale existente aici, pe drumul îngust, tot mai îngust pe măsură ce urcam, pe care abia încap două maşini (şi asta numai prin buna înţelegere a celor doi conducători) am continuat de-a lungul lacului. Deoarece Prespa este situat la o altitudine mai mare cu 150 m faţă de Lacul Ohrid aflat la numai 10 km distanţă, prin subteran, apele Lacului Prespa se deversează în Lacul Ohrid împrospătându-l.

Între cele două mari lacuri - Prespa şi Ohrid - pe Galičica, muntele situat la graniţa dintre Macedonia şi Albania, se află Parcul naţional Galičica. Ni s-a spus că aici există o mare varietate de specii endemice, ni s-au dat şi cifre despre înălţimi, suprafeţe, etc..., dar pe mine m-a impresionat peisajul mereu altul la fiecare cotitură, campingurile izolate şi aerul curat.

Ultimul popas, la un punct de belvedere de pe Muntele Baba - al treilea cel mai înalt munte din Macedonia - unde pe lângă panouri informative privind rezervaţia exista şi un mic loc de închinăciune dedicat Sf. Gheorghe, a fost - cred - pentru mulţi participanţi la acest tur punctul culminant al zilei turistice. Imaginile panoramice asupra Lacului Ohrid te lasă cu adevărat fără grai. Aici toată lumea fotografiază şi se fotografiază pentru a lua acasă o fărâmă din mirificul acestui loc dăruit de Dumnezeu cu atâta frumuseţe.

Pe drumul serpentinos, în coborâre, apropiindu-ne tot mai mult de malul Lacului Ohrid, ghida şi-a încheiat prezentarea despre munţii Macedoniei şi despre oraşul Bitola, obiectivul principal al zilei, cu un cântecel dedicat oraşului.

Şi aşa, cu toate cele ce am povestit, au trecut exact 11 ore. Am ajuns la Izgrev Hotel Spa & Aquapark - Struga la 18.40, numai bine pentru a ne pregăti pentru cină.

P.S. Preţul acestei excursii opţionale a fost 34 euro/persoană adulţi şi 17 euro/persoană copii.

---

VIZUALIZĂRI: 5734 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI