Ischia - mirajul unei vacante reusite

TIPĂREȘTE

Obloanele de un albastru azur se deschid spre o noua zi; un vanticel cald poarta de colo-colo mireasma florilor de leandru si a lamailor. Dis-de-dimineata soarele incinge patratelele marunte de gresie si balustrada metalica a balconului. In luna august astrul ce straluceste deasupra golfurilor ischiene e unul razbunator, fierbinte si auriu ca aurul topit la 1000 de grade!

Si simt mirosul marii Tireniene care ma imbie la o noua zi pe plajele ei stancoase si nisipoase zamislite de furia vulcanilor din trecut. In clipele ei agitate o auzi clocotindu-si valurile pe malul inalt de undeva de la 400 de metri inaltime.

Casutele – multe dintre ele pensiuni familiale de trei stele strajuiesc parca inaltimile cu varuiala lor pastelata, cu tufele de banani si smochini ce se rasfrang pe povarnisuri, peste garduri si porti miniaturale. Pasarile se adapostesc de arsita si amutesc. Doar o mica soparla gri cu spinarea colorata pare sa savureze temperatura zacand nemiscata pe o piatra. Oaspetii locului se trezesc pe rand, iar din terasa ce da nas in nas cu intinsul apei se aud zgomote de tacamuri si o rumoare de voci. Oftez usor. Extenuarea cutreierarilor din ultimele zile, canicula necrutatoare, inghesuiala din mijloacele de transport in comun, precum si usoara politete rece a gazdelor din vechiul satuc pescaresc vorbesc de la sine.

Zambesc cu amuzament gandindu-ma ca sotul meu a fost nevoit sa viziteze micul port intesat de iahturi si barci zilnic doar ca sa mai scuture singurul bancomat existent si totodata buzunarul de cateva bacnote.

La hotelul la care suntem cazati nu stim preturi, nu avem acces la internet, iar cinele au devenit momente penibile si stanjenitoare. Sifonul chiuvetei curge, tapetul alb cu floricele marunte albastre se desprinde de pe pereti, balamalele de la usa balconului s-au lasat, incat e o misiune aproape imposibila s-o inchizi, bucatile de gresie alba sunt crapate, dusul fix in perete tasneste direct in vasul toaletei cu garnituri mancate de rugina, iar femeile de servici uita cu regularitate usa deschisa de la camera noastra.

Insa e ultima zi a sederii noastre in acest paradis retras si incerc din rasputeri sa uit toate inconvenientele si cheltuielile neasteptate. Fiecare zi a adus cu sine o surpriza noua; localnicii se incapataneaza sa-si vorbeasca limba materna cu repeziciune si gesticulatii vioaie, caci par mereu indispusi de vizitatorii curiosi sa afle unde e statia de autobuz, ori de unde se poate procura un pachet de tigari.

Vina mea cea mai mare sosind in lumea lor este ca nu imi place vinul, nici fructele de mare. Apoi greseala comuna, a mea si a sotului meu este ca am venit inoportun intr-o perioada, in care italienii se napustesc majoritatea in concedii pe pitoreasca insula. Cel putin asa pretinde managerul hotelului – singurul care se incumeta sa-si exprime ideile si intr-o alta limba decat italiana.

In acelasi timp ma priveste usor arogant cu un zambet ironic in coltul gurii rostind plin de incredere ca voi reveni in acelasi loc si chiar in acelasi hotel curand. Ma abtin si incerc sa ma stapanesc cat mai bine cu putinta, desi temperamentul vulcanic si neaos romanesc ma impinge sa rabufnesc si sa-mi confesez toate nemultumirile.

Dar imi aduc rapid aminte de o terasa pe culmea dealului abrupt care adaposteste resturile unui castel cu o istorie bogata si pe alocuri sinistra intr-un petec de pamant stapanit de diverse neamuri de-a lungul veacurilor – Castillo d'Aragonese, unde am savurat cel mai dulce desert, (Tortini al cioccolato – doar 4 euro portia) scrutand cu ochii mari inaltimile si marea cerneluita spintecata de o fasie de uscat, pe care suiera sirenele vaporaselor.

Intr-adevar sunt multe locuri in Ischia, care te impresioneaza si in care natura si-a tesut capodoperele cu salbaticie, de nestapanit; coline stancoase, grote sapate de curentii marini, siruri de forme din lava crustata itite in mijlocul marii si pe tarmuri, nuantele multicolore ale florilor de hibiscus, lumina dinainte de amiaza ce arunca asupra marii limpezi o aura aproape nepamanteana, de argint si smarald lichid.

De fapt asta este si pricina, pentru care strainii calca pragul insulei, in care bastinasii au fost norociti sa mosteneasca toate aceste giuvaere nepretuite, pe care mama natura le-a daruit cu atata marinimie.

Sejurul nostru de sapte zile a costat 1600 de euro; hotel de trei stele in Sant'Angelo, demipensiune cu transfer.

Din aeroportul din Napoli am fost condusi cu masina circa 10-15 minute in feriport, unde soferul nostru amabil a procurat bilete la 11 euro bucata pentru o calatorie de doua ore pe mare cu un feribot. Oficial pretul unui bilet este mult mai ridicat. Timpul trece insa altfel cand plutesti pe marea intinsa intr-un vas gigant, in care pe langa calatori se mai transporta autocare, minibusuri, automobile si motorete. Prima statie a fost Procida – insula vecina destinatiei noastre, admirata pentru casutele ei varuite in nuante vesele, ale caror fatade mustesc de igrasie si sarme intinse cu rufe la uscat. Ne-a mai intampinat si un iz tipator de peste, pesemne de la barcutele si barjele pescarilor. Am ajuns in portul Ischia ametiti de soare si leaganul marii, unde agentia noastra de voiaj ne-a trimis un emisar, care ne-a inmanat un plic stufos cu brosuri informative inainte de a fi suiti intr-un minibus si plimbati repejor pe stradutele inguste si pline de forfota, claxoane si soferi nerabdatori circa 19 kilometri. Marea se afla mereu in partea dreapta jucandu-se de-a v-ati ascunselea pe alocuri in spatele unor constructii marunte cocotate pe marginea coastei.

Mai tarziu lecturand continutul plicului am aflat ca exista doua trasee la fel de interesante, pe care autobuzele CD (pleaca pe partea dreapta din autogara din Ischia) si CS (pe partea stanga) le parcurg inconjurand insula pe ruta: Ischia port, Casa Micciola, Chiaia, Forio, Panza, Serrara Fontana, Sant´Angelo. Cine doreste sa viziteze castelul trebuie insa sa ia autobuzul numarul 7 din autogara Ischia. Un bilet costa 1,20 la statie, insa luat de la sofer costa 1,70. Iar daca ai facut nesabuinta sa nu-l procuri, amenda se ridica la suma de 40 de euro. Dar cel mai linistitor, asta daca alegi sa te deplasezi cu mijloacele de transport in comun, in care vei calatori ca o sardina intr-o conserva aburinda este sa achizitionezi de la Billeteria un bilet de o zi, care se ridica la suma de 3,60 euro. Sa nu uiti sa-l bifezi, in acelasi timp sa notezi numele, prenumele si data pe el! :) Da, adevarat! Un fel de „casuta mica“ si „baba batrana“, daca te gandesti ca odata biletul bifat indica clar data valabilitatii.

Sau mai exista posibilitatea de a calatori cu un taxi, de regula un minibus sau minicar pe trei roti, in care soferul face pe ghidul turistic, dupa ce a prestabilit pretul distractiei, niciodata mai mic de 15 – 20 de euro, indiferent de distante si destinatie.

Printre atractiile locului se numara oficial castelul Aragonese, Gradinile Poseidon (33 de euro biletul, 28 de euro dupa orele 13.00), Gradina botanica La Mortelle, Cavascura cu baile ei antice, cateva parcuri termale Tropical (panorama splendida asupra golfului din Sant'Angelo, iar daca mergi la orele 15.00 platesti doar 14 euro biletul, in loc de 25 de euro), Afrodita, plaje ca Sorgeto, Maronti, Fumarole, in care vei da marunt din buze cand va trebui sa achiti un pret de doua persoane, respectiv doua sezlonguri si o umbrela de 15 pana la 25 de euro. Vei scapa mai ieftin numai dupa orele 15.00, sau direct cu prosopul pe nisip in locurile disponibile. Mai trebuie sa stii sa inoti sau cel putin sa incerci sa nu te ineci, caci marea dispune doar de 2-3 metri de mers in picioare de la mal, dupa care daca nu dai din maini incepi sa te scufunzi si sa inghiti apa sarata.

Gastronomia e o alta poveste si in mod cert una dezamagitoare. Se mananca tot ce misca si traieste subacvatic! Dar exista si pacaleala de 1 aprilie, chiar daca e in plina vara sa comanzi un schnitzel la un soi de restaurant de pe plaja si sa te lamuresti cu greu ca este vorba de o singura bucata uscata de carne, care nu aduce deloc cu binecunoscuta delicatesa austriaca si care costa 12 euro, fara cartofi si fara salata! Cartofii, carnea de pui si porc sunt adevarate trufandale pe acest taram. Iar felul in care sunt preparate o veritabila bataie de joc. Daca te macina insa curiozitatea de a explora secretele culinariei locale si te trezesti tentat de un restaurant ca de pilda El Peppino fii pregatit sa te usurezi de cel putin 70 de euro pentru o“nostra frittura non ingressa“, si doua halbe de bere obtinute cu mare efort. La sfarsitul cinei vei fi constatat ca ai degustat niste preparate ciudate cu consistenta si aroma unei bucati de cauciuc, asta daca ai rezistat stoic si nu le-ai scuipat in farfurie. Cea mai ieftina sticla de vin alb – mult laudatul vin de Ischia costa undeva pe la 35 de euro. Personal nu consum alcool, insa cunoscutii mi-au marturisit ca nu au sesizat diferenta dintre vinul ischian si o doza de vin din Lidl.

Buticuri scumpe, terase-restaurant, in care daca te asezi dupa orele 19.00 fara sa comanzi mancare esti practic dat afara, gelaterii, vreo doua pizzerii, in care lumea asteapta facand coada la ferestre dupa un loc liber, ori o comanda pentru acasa, cateva minimarketuri sumar aprovizionate se intind ca un siraj de margele din scoici marunte in portul din Sant'Angelo, in care felinarele se toaleteaza in apa cu o explozie de reflexe aramii, dand de altfel tot sarmul.

Vreau sa ma gandesc la tot ce m-a impresionat pozitiv, mai putin la experientele neplacute. Insa raportul s-a dovedit direct proportional.

De pilda ni s-a cerut 10 euro pentru noi doi si un singur bagaj pentru a fi transportati cu minicarul electric pe o distanta de circa 600 de metri pana la hotel. Cu toate ca hotelul fusese platit anticipat pentru acest transfer nu a venit nimeni sa ne ia din statie. Mai tarziu am descoperit ca pretul prestat de hotelieri pentru acelasi gen de transport era de 3 euro. Insa am uitat repede acest truc turistic, sau mai exact slaba organizare. Apoi exista faimosul cuvant „coperto“, nimic altceva decat un bacsis inclus in nota de plata a localurilor si inclusiv a pensiunii care te cazeaza. Iar daca intinzi mana sa iei din cos o grisina, ori o felie de paine cam tare de mestecat „coperto“ se dubleaza! La celebrele Giardini Poseidon nu-l ignorati pe batranelul guraliv cu taraba lui ambulanta de fructe. Sunt intr-adevar delicioase, parguite si dulci, chiar daca negustorul se apuca si pune in punga cate putin din fiecare ca mai apoi sa cantareasca chipurile dupa ochi pe un cantar antic si sa iti spuna neafectat „7 euro“. Totusi fructele isi merita pretul in Ischia! In interiorul gradinilor cu bai termale veti afla alei inverzite si tufe inflorite in culori vii, accesul pe plaja, izvoare tasnind din inaltul colinelor stancoase, ape calde pana la 40 de grade, care alterneaza cu bazine cu ape de 15 grade, in care esti sfatuit sa stai la moi cate cinci minute, dupa care sa schimbi temperatura. E un proces interesant, care iti vascularizeaza toate capilarele si iti oxigeneaza creierul. In asa masura, incat sa fii cu ochii in patru atunci cand cineva se plimba nestingherit cu obiectele tale personale in mana. Noua ni s-a intamplat nefericirea de a proba disperarea si revolta cu care am fi putut fi jefuiti de acte, carti de credit, bani si o camera Canon de fotografiat. O duduie poligloata cu origini italienesti pusese gheara cu mult curaj, in timp ce noi savuram placerea de a ne imbaia in bazine. Noroc ca sotul meu a reperat manevrele la timp si i-a tinut calea. Dupa aceea s-a dezlantuit o adevarata piesa de teatru, caci hotul prins in flagrant cauta diverse pretexte. In final proprietarii se transformasera in hoti, iar hotii in negustori cinstiti. Deci atentie la talhari! Sunt profesionisti in Ischia!

„Imi pare rau, insa nu mananc iepuri. Eu ma joc cu ei! “ am indraznit sa fiu sincera odata. Ospatarii tind sa devina obraznici si dispretuitori atunci cand refuzi vinul, sau orice comanda culinara la recomandare. Cu toate ca o sticla de racoritoare de 200 ml la doza si o bere de 300 ml implicit cu „coperto“ costa 10 euro dintr-o lovitura. Daca te astepti sa asculti muzica la o terasa, sau chiar si la cina oferita de pensiune, tot ceea ce vei auzi sunt vocile inalte si certarete ale conationalilor veniti in vacanta. Pe de alta parte am tot respectul pentru angajatii pensiunilor si ai firmelor care asigura transferul – o mana de oameni modesti cu constitutie silfida si cearcane sub ochi, exploatati din zi pana-n seara pentru un pumn de maruntis, care insa mai gasesc puterea sa-ti zambeasca si sa iti ureze o zi si o seara frumoasa. La intoarcere a trebuit sa fim in statie la orele 04.00 dimineata. Soferul a sosit prompt si dupa ce ne-a instalat confortabil in masina a adunat inca patru persoane din diverse locatii, ne-a cumparat biletele de calatorie, dupa care s-a imbarcat cu tot cu minibus in cala feribotului nostru spre portul din Pozzuoli. De acolo a urmat o calatorie rapida pe o distanta de 25 de kilometri spre aeroportul din Napoli pentru a ajunge in timp util la zborul anuntat la orele 10.00. I-am strans mana si i-am multumit cu un gest tacit si o bacnota de 10 euro. Mi-a strans mana la randul sau si mi-a replicat cu recunostinta“Mille grazie! Buon viaggio! “

Acum sunt acasa. Ischia mi-a ramas inca in bronzul si fierbinteala pielii, precum si diminetile ei cu lumina aurie si mirosuri parfumate. Daca doriti sa imortalizati peisajele de-a lungul coastei incumetati-va sa porniti cu aparatul la drum devreme. Dupa orele amiezii, aburii emanati de caldura scalda aerul intr-un soi de pacla subtire si alburie, care estompeaza nuantele.

Inchei aici cu speranta ca scrierile mele va sunt utile si cu vestita vorba romaneasca: “Frumos loc, pacat ca e locuit!“

---

VIZUALIZĂRI: 5118 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI