ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.08.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Istoria tumultoasă a unui oraș renăscut din propria cenușă, Wiener Neustadt

TIPĂREȘTE

Motto:Războiul este o lecţie a istoriei pe care niciodată popoarele nu şi-o amintesc îndeajuns.

La inceputul acestei recenzii vreau să mulțumesc colegului AFA, claudiu 71, care mi-a furnizat majoritatea informațiilor legate cea de-a doua urbe ca importanță a regiunii Niederösterreich.

Localizare

Wiener Neustadt este un oraș din estul Austriei situat la aproximativ 40 de km de Viena și lângă autostrada A2 ce leagă capitale cu sudul țării și apoi continuă în Italia. Este ultima localitate mai mare din vestul Câmpiei Panonice înainte de a ne întâlni cu primul zid muntos al Alpilor aflat la cca 16 km, Hohe Wand (peretele înalt).

De aici relieful se înalță brusc spre sudul Austriei unde vom întâlni numai munți și păduri. De altfel, aproape 65% din teritoriul aceste frumoase țări din Europa Centrală este acoperită de munți, iar 40 % se află la altitudini de peste 1000 de metri.

Trecutul istoric

Istoria orașului începe odată cu anul 1192, când regele Leopold al V-lea a înteimeiat o cetate de apărare împotriva atacurilor barbare ce veneau din răsărit. Pentru asta s-a folosit de banii proveniți din răscumpărarea regelui englez Richard Inimă de Leu pe care Leopold îl capturase și îl ținuse ostatic.

Orașul este populat intens și se dezvoltă economic sub stăpânirea Casei de Hamburg și sub conducerea împăratului Maximilian I. De remarcat că Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, a condus și el orașul Wiener Neustadt între 1487-1490, după ce l-a cucerit în urma unui asediu de 2 ani. După ce Maximilian I recucerește orașul, Matei Corvin este luat prizonier (după unele surse) și moare în același an la Viena, fiind otrăvit cu plumb de către medicul curant la inițiativa ”iubitei” sale soții, Beatrice.

Orașul capătă faimă odată cu împărăteasa Maria Tereza, când aceasta decide să construiască aici o Academie Militară pe care o să o descriu separat în cadrul unui alt capitol.

După anexarea Austriei în 1938, de către naziști, orașul este condus cu întreruperi de feldmareșalul Erwin Rommel. În timpul celui de al doilea război mondial orașul a cunoscut o adevărată tragedie, fiind bombardat intens de forțele aliate. Datorită poziției geografice și a industriei puternice, Reich-ul german a dezvoltat aici un puternic centru militar și astfel a intrat în atenția forțelor aliate.

La sârșitul ostilităților orașul Wiener Neustadt a fost unul din cele mai afectate așezări europene; din 4000 de case au mai rămas în picioare doar 18, ca urmare a celor 52 000 de tone (!!) de bombe ce au cazut aici precum grindina.

Cerbicia cu care aliații au bombardat orașul se datorează faptului că aici se construiau avioane de vânătoare Messerschmith 109 și temuta rachetă balistică V2 (”bomba zburătoare” sau ”moartea cu aripi”). Peste 33000 de avioane Messerschmith au fost fabricate în Wiener Neustadt, iar un sfert au fost lansate de aici.

Dacă unele voci din Occident (și nu numai) încearcă, în pofida evidențelor, să nege existența lagărelor de exterminare, în Wiener Neustadt autoritățile se străduiesc să dea uitării tot ce s-a întâmplat aici. Totuși, atrag atenția mai multe buncăre și depozite subterane, unele relicve de suprafață și inscripții pe unele clădiri. Chiar dacă sunt subiecte tabu pentru comunitate și turiști, ele dau mărturie despre o pată neagră din istoria acestei localități.

Prezentul istoric

În ciuda dezastrului pricinuit de război, orașul a renăscut parcă din propria cenușă. Am vizitat o parte din centrul istoric și parcă nu-mi venea să cred ce frumos arată la 70 de ani de la ”măcel”. Chiar dacă (bănuiesc) au avut și un ajutor prin programul de asistență economică, Planul Marschall, autoritățile, cu sprijinul comunității, au muncit enorm ca orașul să arate astfel.

În afară de refacerea clădirilor istorice ale orașului s-a dezvoltat și modernizat industria și s-au refăcut din temelii unele obiective turistice importante. Astăzi, pe locul unde naziștii concepeau o industrie de război aducătoare de moarte, s-a creat una dintre cele mai moderne și performante parcuri tehnologice de cercetare din Europa Centrală. Ca să nu plictisesc am să descriu doar două din cele mai importante centre de inventică, cercetare și tehnologie a parcului industrial:

Med Austron Aici se desfășoară un proiect de cercetare și tratament în cooperare cu centrul de la CERN (Elveția). Este un proiect revoluționar, menit să dea o nouă șansă bolnavilor de cancer prin bombardarea celulelor canceroase cu ioni de carbon. Punctul forte al acestei terapii este că se acționează direct asupra tumorii și este eliminată chiar și din locuri ce până acum păreau inaccesibile.

Proiectul a intrat deja în faza experimentală și în 2015 vor fi tratați primii 1400 de pacienți. Costurile estimative pentru această terapie se ridică la 25000-30000 de euro. Med Austron mai are centre în Milano și Heidelberg (funcționale) și Japonia (în stadiu de proiect).

Diamond Aircraft Este o platformă industrială cu o fabrică de avione civile, centre de cercetare și mai multe școli de pilotaj. Aici se fabrică avioane de diferite tipuri ,bimotoare de 7 locuri, avioane propulsate de motoare diesel, precum și cele din clasa Bussines Jet.

Din câte am înțeles, se poate achiziționa un avion (probabil cel mai ieftin) cu 60000 de euro, iar cursul de absolvire școală de pilotaj mai costă în jur de 6000 de euro. În cadrul platformei funcționează și un muzeu al aviației, unde printre exponatele de bază se află intact un Messerschmith 109 cu un motor ce dezvoltă 680 de CP!!

Ce se poate vizita în Wiener Neustadt

Academia Militară Tereziană Este principalul obiectiv turistic al orașului. Academia a fost fondată de împărăteasa Maria Tereza în 1751, în clădirea castelului Wiener Neustadt și pregătea ofițeri pentru armata austriacă. Printre conducătorii acestei instituții militare s-a numărat, în perioada anexării Austriei, și feldmareșalul Erwin Rommel. Academia este funcțională și astăzi, tinerii ofițeri au ocazia sa obțină diploma de master în pregătirea militară.

Clădirea principală se află într-un mare și frumos parc, intrarea este liberă, nici un fel de pază, deși ne aflam într-o instituție militară. Pe aleile parcului te poți plimba în voie, inclusiv cu bicicleta. În curte se află un platou (careu) betonat, unde au loc diferite evenimente sau ceremonii militare. Cu ocazia acestor ceremonii participă și șeful statului într-un frumos balcon situat la etajul unu al clădirii.

În partea opusă balconului se află o statuie impozantă a Mariei Tereza, în stânga careului (lângă un frumos lac) o statuie la fel de mare a unui fost director al Academiei, Franz Graf Kinsky, iar în dreapta statuia lui Franz Joseph I. In arealul Academiei mai sunt și alte clădiri frumoase, unde se desfășoară diferite activități cu caracter militar. Cea mai cunoscută este Fortul Daun, unde se află Liceul Militar din Austria.

Domul Mariä Himmelfahrt und St. Rupert ( Catedrala Wiener Neustadt ) Este un alt obiectiv principal al orașului, o clădire arhitecturală deosebită și al doilea dom ca mărime din Austria după St .Stefan din Viena. Conform unui zapis, incrustat pe un perete, a fost ctitorit în anul 1279 și refăcut în starea actuală în 1989.

Tot pe același perete se află o statuie din bronz ridicată în memoria victimelor din cele două războaie mondiale. În stânga bisericii (tot în Domplatz) se află o clădirea fostului Palat Episcopal cu o arcadă la intrare și împodobită cu statui și basoreliefuri. Odată la trei săptămâni, în capela Sf. Ecaterina din curtea Palatului, sunt celebrate slujbe religioase pentru creștinii greco-catolici de către părintele-profesor Vasilev Luțai din Viena.

Din Domplatz am intrat în partea veche a orașului, unde am parcurs câteva străzi pietonale (cea mai frumoasă, Neunkirkhner Strasse), câteva piețe și am admirat numeroase clădiri istorice vechi, zugrăvite în culori plăcute ochiului.

Printre ele Primăria și câteva hoteluri din perimetrul pieței centrale. Undeva prin apropiere de Schulgasseam întâlnit o clădire mai veche pe peretele căreia era scris:”In diesem hause verloren bei einem Luftangriff, a. m. 14 marz 1945 100 menschen ihr leben”, o mărturie vie a tragediei de acum peste 70 de ani.

Roigk Halle (Hala Sârbilor) a fost penultimul obiectiv istoric vizitat în Wiener Neustadt. Uriașă hală, ce a aparținut fabricii de armament a naziștilor, Raxwerke, a fost adusă cu 300 de vagoane din Serbia. În această hală au fost uciși de către naziști 1700 de sârbi ca represalii la acțiunile partizanilor împotriva Germaniei. Această răzbunare a fost inclusă de istorici în Masacrul de la Kragujevac.

Tot în această hală s-au montat ”aripile zburătoare”, temutele rachete V2, cu ajutorul deținuților din lagărul de la Mauthausen. Abia în 2005 s-a descoperit un monument închinat celor 600 de evrei aduși pentru a munci aici și un turn de observație (bineînțeles renovat).

La intrarea într-un mic parc am găsit poarta fostei fabrici de armament. Pe frontispiciul porții din cărămidă roșie scrie doar atât:”K. K LOKOMOTIV MASCHINEN FABRIK W. NEUSTADT”!! Nimic din ce a s-a întămplat cu adevărat în incinta acestei fabrici.

Ultimul punct de interes turistic vizitat în această zonă a Austriei a fost ”Naturapark Hohe Wand”. Despre acest mic paradis, care m-a impresionat în mod deosebit, sper să fac un review cât mai curând.

Vacanțe cât mai frumoase!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 20.08.15 18:54:00
Validat / Publicat: 21.08.15 07:26:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.

VIZUALIZĂRI: 4345 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Statuia împăratului Franz Joseph I din parcul Academiei Militare din orașul Wiener Neustadt,Austria.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 76900 PMA (din 62 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

claudiu 71 CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA
[21.08.15 09:42:24]
»

Salut. La laude stiu ca esti imun Asa ca am citit review ul si mi-a placut, promit deseara sa revin, deocamdata ne aflam intr-o mica vacanta in Tirol, am trecut sotia la volan si incerc dsa ma concentrez la doua lucruri simultan

E de discutat, pa.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[21.08.15 10:07:06]
»

@claudiu 71 - Multumesc pentru vizita si incurajare! Astept evenualele completari.

Mihai18
[15.09.15 15:49:53]
»

Claudiu 71 spunea „La laude știu că ești imun” Știu și eu dintr-un ecou anterior la reviewul tău, așa că mai spun doar atât. Reviewul este, în fapt, o biografie a zonei și a primit votul meritat. Și acum despre fotografii, din care am votat doar o parte, ca să nu fac abuz, dar toate sunt reușite. Vezi Traian Leuca cât de mult contează luminozitatea când faci o fotografie, direcția din care soarele luminează obiectul fotografiat. Exemplu este P-7. Acum este ușor, camerele foto sunt cu autoreglare. Eu am lucrat fotografii și cu decenii în urmă când aparatul foto era reglat manual pentru fiecare poză (este vorba de claritate, timpul de expunere și deschiderea diafragmei din obiectiv. Mai era necesar și un aparat auxilar, exponometrul, care măsura gradul de luminozitate și în raport de aceasta se regla deschiderea diafragmei și timpul de expunere. Eh, amintiri, care s-au pierdut în negura vremii. Reviewul mi-a plăcut. Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[15.09.15 16:15:58]
»

@Mihai18 - Mulțumesc pentru vizită!

La capitolul poze sunt catastrofă, habar nu am de rezoluție, diafragmă, luminozitate, timp de expunere etc. Toate pozele mele de pe AFA sunt făcute cu telefonul (prima oară cu un Nokia 360, apoi cu un HTC Desire HD , iar din vară și cu un Samsung Galaxy).

Am avut un sejur în Carinthia (iulie 2015) și un prieten, care a lucrat la Belami Ploiești, s-a oferit să-mi dea un aparat foto profesional să pot face poze deosebite în munții Alpi.

L-am refuzat și am făcut o mare greșeală; imaginile luate de pe vârfurile munților sunt neclare, telefonul nu are o rezoluție bună pentru poze de distanță.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mihai18
[15.09.15 21:38:25]
»

@traian. leuca - Referitor la alineat 1 din ecoul de mai sus. La aparatele de fotografiat clasice, cu reglarea celor 3 parametri pentru fiecare poză, era doar pasul 1. Urma pasul 2, developarea filmului si apoi scoaterea pozitivelor pe aparatul de copiat (alb-negru). Asta era parfum. Pasul 3. Au aparut fotografiile color care insemna o munca titanica. Nu aveam in atributii de serviciu asa ceva, subordonatul meu facea aceasta treaba, dar eu trebuia sa cunosc toate acestea. Nu mai continui discutia pentru ca ies din limitele reviewului. In concluzie, ai facut fotografii bune. Meritul tau este ca atunci cand ai facut fotografiile, ti-ai ales locul potrivit (unghiul de poza) si momentul potrivit din zi. Acestea nu mai tin de tehnica ci de aptitudinile celui care fotografiaza. Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mihai18
[17.09.15 22:03:52]
»

@traian. leuca - Firesc, deoarece zoomul acelui telefon are o „plajă” restrânsă ori nici nu o are. Un aparat de fotografiat „profesionist” are Le Maitre pe care i l-am văzut atârnat pe după gât când era la Veneția. Dezavantajul este că aparatul este voluminos, dar compenseză cu calitatea pozelor. Eu am o cameră foto de buzunar marca Panasonic, cât un pachet de țigări, dar o am programată cu claritatea maximă (1080 HD). Pentru mine, camera foto este în subsidiar, eu prefer imagini „vii” cu camera video, care este cu totul altceva. Dezavantajul este că pe acest sit nu am ce face cu imaginile video. Instituția unde am lucrat a cumpărat de la firma la care te-ai referit un aparat foto și ce crezi. Obiectivul aparatului costa mai mult ca aparatrul în sine. In definitiv, excursiile le facem pentru sufletul nostru, aceasta este important și nu fotografiile. Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[17.09.15 22:13:31]
»

@Mihai18 -

Dezavantajul este că pe acest sit nu am ce face cu imaginile video.

Ai chiar 2 variante :

1. cont personal (@Mihai) youtube unde încarci video dorit și ne dai link pentru postare/publicare

2. dacă nu deții un cont youtube (personal), poți să pui la dispoziție materialul filmat pentru a fi încărcat (specificăm autorul) pe canalul Afa -Youtube

Posibilități există...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[17.09.15 22:30:05]
»

@Mihai18 - Mulțumesc pentru informații!

In definitiv, excursiile le facem pentru sufletul nostru, aceasta este important și nu fotografiile.

De acord, numai că atunci când scriem un review, nu reușim să redăm în cuvinte ceea ce am văzut și apelăm la fotografie.

Mihai18
[18.09.15 08:44:50]
»

@webmasterX - Mulțumesc. Am să încerc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
claudiu 71, Mihai18
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin împrejurimile Vienei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061163902282715 sec
    ecranul dvs: 1 x 1