Elveţia (partea I) - o ţară a munţilor

TIPĂREȘTE

Pentru cei pasionaţi de călătorii, Elveţia este, fără îndoială, unul dintre cele mai îndrăgite obiective. Noi am fost în Elveţia de două ori: acum doi ani, când am petrecut cinci zile în Alpi şi anul acesta ,când am vizitat o parte din lacuri.

Voi începe cu excursia de acum doi ani, la Davos şi Zermatt, parte a unei călătorii mai mari, de două săptămâni, ce s-a derulat la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie.

După o zi petrecută la Oradea şi două, la Viena, iată-ne ajunşi la Davos, vestita staţiune elveţiană situată la altutudinea de 1562m. Era senin, dar nu mai mult de 12-15 grade, deşi era începutul lunii iulie. Ne-am cazat la un hotel de apartamente, în Davos Dorf, în condiţii foarte bune. Chiar în spatele hotelului se croia un munte de peste 2000m, de pe terasa apartamentului noi având acces vizual numai la zona lui împădurită, ceea ce ne crea impresia că era mai mic decât cei pe care îi distingeam în zare.

Ploaia care a început în dimineaţa zilei următoare ne-a tăiat puţin elanul, la gîndul că vom sta în casă, în loc să vizităm ceea ce ne-am propus. Nu la fel gândea şi o familie de seniori de prin partea locului, care, la ora dimineţii, pe ploaie, îşi începuse trekking-ul fară nici o problemă.

După amiaza ploaia s- a domolit, aşa că, echipaţi mai de frig, am luat bicicletele oferite gratuit de hotel şi am mers până la lacul Davos, printre case şi păşuni. Lacul, deşi mic, este un loc unde te poţi plimba sau practica sporturi şi de unde poţi admira mai bine înălţimile care înconjoară localitatea.

Seninul cerului, în ziua care a urmat, ne-a permis să ne plimbăm pe străzile Davos-ului, oraş cochet, cu clădiri frumoase, magazine elegante şi oameni foarte amabili. Am luat un tren cu cremalieră până la Parsenn (2600m) unde era zăpadă, dar nu atâta cât să şi schiezi. De la una dintre staţiile intermediare am admirat îndelung valea îngustă dintre munţi unde este amplasat oraşul. La coborâre am mers la gară, am luat un tren şi am făcut o călătorie de plăcere în localitatea vecină, Klosters. Situată într-o vale şi mai îngustă decât Davos-ul, străjuită de munţi care poartă urmele gheţarilor care s-au topit şi stăbătută de o apă năvalnică, cu unda verde şi limpede, Klosters este o staţiune cu o arhitectură frumoasă, specifică staţiunilor montane, pusă în evidenţă de peisajul splendid în care este plasată şi de coloritul florilor care o decorează. A fost o încântare pentru ochi şi suflet plimbarea la Klosters, ca şi călătoria confortabilă cu trenul, din care n-am mai contenit să admirăm păşunile elveţiene, presărate cu inegalabilele margarete sălbatice.

O plimbare cu bicicletele, după prânz, ne-a fortificat puţin şi ne-a făcut cunoscute alte părţi ale zonei în care locuiam.

Dimineaţa ne-am luat bagajele şi am pornit cu maşina spre Zermatt. Şoseaua, în cea mai mare parte pe două benzi, ne-a dat prilejul să admirăm satele elveţiene şi munţii, pentru care făceam atâta drum.

În multe localităţi aceasta trecea pe sub portaluri sau coloane, prin mijlocul satului şi atât de aproape de locuinţe, că te întrebai dacă n-ai greşit drumul. Locuitorii nu păreau deranjaţi, ştiau doar că trăiau pe buza unui munte şi acesta era drumul pentru toţi.

Din când în când ne întâlneam cu decapotabile, unele chiar modele de epocă, fiindcă lumea dorea să savureze din plin frumuseţea Alpilor Elveţieni. Şi noi ne bucuram de vremea superbă şi priveam curioşi în zare, doar s-o ivi Matterhorn-ul, pentru care făceam acest drum la Zermatt. Şi tot uitându-ne noi după el, ne angajăm pe una dintre cele mai frumoase porţiuni ale drumului şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai spectaculoase trecători, Oberalppass. Este vorba despre o trecătoare ce leagă localităţile Sedrun şi Andermatt, cu o lungime de 22 km, care, printr-o serie de meandre, urcă până la 2044m. În dreapta şi în stânga unduirilor şoselei se vedea stânca verde a muntelui, iar în zare se iveau căciulile albe ale culmilor care depaşeau cu mult 2000m. Un lac albastru, zăpadă şi o cabană cu tot ce trebuie ne-au întâmpinat la 2044, dar şi calea ferată (Matterhorn-Gothard) pe care tocmai trecea Glacier Expres. Partea aceasta a drumului a fost cu adevărat minunată, aşa că am continuat să mergem spre Zermatt într-o stare de încântare permanentă. Şi iată-ne la Täsch, localitatea situată la 1449m, în care urma stăm două zile. Imediat după ce ne-am cazat aici, am plecat la Zermatt, aflat doar la 6 km distanţă şi unde am ajuns cu trenul. (cei care au fost la Zermatt ştiu că acolo este interzisă circulaţia autoturismelor, în afara celor electrice abilitate)

De la început Zermatt-ul ne-a cucerit prin aşezarea şi înfăţişarea sa, prin forfota de turişti veniţi din toate colţurile lumii, apa săltăreaţă a râului Matter şi, desigur, prin silueta inconfundabilă a muntelui Matterhorn, care veghează semeţ şi demn asupra lui. Am vizitat vechiul Zermatt, cu casele de lemn acoperite cu ardezie şi cu străduţe pietruite şi ne-am răcorit cu apa limpede din fântânile arhaice.

După un somn bun, a doua zi de dimineaţă, am plecat hotărâţi să urcăm pe KleinMatterhorn, la 3884m. Ziua era minunată, doar câţiva nori pufoşi pluteau pe seninul cerului. Am fost impresionaţi de reţeaua de transport pe cablu care face posibilă această ascensiune. Am luat telegondola şi am coborât la staţiile intermediare, până la cea de la 3200, pentru a admira peisajul şi a ne acomoda cu altitudinea. La 2583m am coborât lângă lacul Schwarzsee, prilej cu care am admirat vegetaţia neatinsă a muntelui. Din acel punct am putut să admirăm muntele dorit, care, spre norocul nostru, avea doar o mică umbră de nor la vârf. Am urcat apoi cu telecabina la 3884m, de unde am putut savura spectacolul zăpezilor eterne. Platforma de observaţie facilitează explorarea cu privirea a numeroase vârfuri, dar şi a gheţarilor care se scurg pe văile milenare. A fost pentru prima dată când am văzut un astfel de spectacol unic, asociat de acum încolo cu Alpii. Cât timp am zăbovit acolo, am trăit un sentiment de satisfacţie pentru că am ajuns unde cu piciorul nu aş fi avut nici o şansă, dar şi de teamă faţă de forţa naturii, care nu trebuie să facă decât un semn pentru a răsturna ordinea lucrurilor. O plimbare prin Glacier Paradise, adică prin gheţarul sfredelit pentru a pătrunde prin el ca printr-un tunel, ne-a întregit bucuria, mai ales că am admirat şi superbele sculpturi în gheaţă, puse în valoare de un iluminat special. Am coborât încântaţi, sorbind cu privirea peisajul Alpilor, o dantelărie de piatră şi gheţuri, dar se pare că nu ne-a fost de ajuns, pentru că am luat trenul cu cremalieră până la Gornergrat, la 3125m. Staţia despre care vorbesc este situată pe un vârf, înconjurat de doi gheţari (Gorner şi Findel) şi oferă panorama a peste 20 de vârfuri de peste 4000m. Să nu uităm că această cale ferată a fost inaugurată în 1898, ceea ce spune multe despre elveţieni. La Gornergrat am admirat peisajul printre fulgi de nea, fiindcă începuse să ningă uşor, fapt care a sporit şi mai mult frumuseţea momentului. Din tren am zărit rododendroni înfloriţi, căprioare şi ape tumultoase, toate fiind zestrea acestor munţi minunaţi, a unei naturi bine conservate.

Sper că cei care au fost în aceste locuri îşi vor împrospăta amintirile, iar cei care vor să viziteze Elveţia, vor include aceste destinaţii în proiectele lor.

---

VIZUALIZĂRI: 5335 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI