ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.08.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Caloianul si Veliko Tarnovo

TIPĂREȘTE

Veliko Tarnovo este un oras pe care i-l revad mereu cu placere. Aici gasesc istorie veche, gasesc indemnul de a rasfoi trecutul din care mereu apare ceva bun de scos la lumina. Si cum sa nu-mi placa, doar aici ai impresia ca tavalugul distrugator al ultimelor decenii ale secolului trecut, a ocolit orasul dar si tara aceasta Bulgaria. Caci aici nu numai ca nu s-au daramat monumente si biserici dar chiar s-au recladit si sfintit in plina era comunista. Poate doar si dintr-un spirit mercantil, urmele istoriei au ramas pe loc, au devenit carte de vizita a tarii pe cand la noi s-au distrus dar din pacate se distrug si in prezent, cu multa harnicie, urmele valoroase ramase de la inaintasi; deosebirea intre atunci si acum este ca atunci anatema ducea spre o singura tinta, astazi spre o intreaga gloata de distrugatori.

Veliko Tarnovo este relativ aproape de noi, de la Giurgiu, urmand E85 sunt aproximativ 125 km. Noi am plecat dimineata devreme si am poposit intai la Arbanasi, satul-muzeu, distanta de la Arbanasi pana la cetate pe drumul local 514 fiind cam de 4 km, pana in centrul orasului cam 7-8 km. Pentru a ajunge intai la Arbanasi, in localitatea Polikraishte iesiti de pe E81 si faceti stanga pe drumul 53 pana la Gorna Oryahovitsa, de aici, aproximativ langa autogara, se merge dreapta pe drumul 514 pana in Arbanasi. Am zabovit putin in satul primit cadou de Rustem Pasa de la Soliman Magnificul, apoi am plecat spre Veliko. Odata ajunsi in oras, pe langa podul de pe raul Yantra, fie cautati o parcare publica unde platiti in general cu ora, fie mergeti pe strazile laterale pietei de la intrarea in cetate, acolo unde sunt casele modeste din Assenova Mahala si puteti lasa masina un timp. Daca optati pentru a doua varianta, cautati scarile care va duc direct sus la intrarea in cetate si la punctul de informare turistica.

Cand am vizitat ultima oara cetatea, in mai, totul era verde si am avut placuta surpriza sa intalnim grupuri de liceeni care cantau superb, fapt apreciat in special de multii turisti japonezi.

Veliko Tarnovo este practic impartit, orasul vechi in zona de est si orasul nou in vest. In zona orasului vechi sunt cele trei coline Tsarevets, Trapezista si Sveta Gora, toate purtatoare de istorii fascinante, pe Trapezista de exemplu s-au gasit moastele Sf. Ioan de la Rila, ocrotitorul Bulgariei, ramase acolo la distrugerea cetatii de otomani, dupa ce fusesera rascumparate de Asanesti de la unguri.

Cetatea tarilor, Tsarevets, este practic simbolul orasulu. Aici, datorita pozitiei strategice, fiind construita pe un deal cu o buna vedere imprejur si inconjurata de apa, a existat inima celui mai mare tarat bulgar, tarat care si-a intins granitele si asupra teritoriului actual al tarii noastre, pana in Moldova. Zona a fost locuita inca din Paleoliticul tarziu, apoi au venit tracii urmati de romani, aproape 4 secole, care au folosit cetatea doar in scop defensiv; in sec. V - VI bizantinii au ridicat cea mai mare cetate a Moesiei Inferioare, Zikideva. S-au perindat ocupantii, au venit peste bizantini salvii si bulgarii, apoi s-au intors bizantinii, pentru ultima data. Marirea taxelor locale exagerat de mult de catre Isaac al II-lea Anghelos, caruia ii trebuiau bani pentru cununia sa cu fiica regelui maghiar Bella al II-lea, precum si incalcarea drepturilor serviciului militar al localnicilor, au facut ca valahii, slavii, bulgarii si cumanii sa-si uneasca fortele si, dupa multe lupte, ajutati de viclenia geniala a lui Ioan Asan, recunoscut de sfatul batranilor drept tar (caesar dupa organizarea romana pe care se pare ca au folosit-o la inceputul taratului), sa-l invinga pe Isaac al II-lea Anghelos. Revolta inceputa in 1185-1186, continua cu multe alte batalii, victorioase pentru Asanesti dar, in ultimele incercari de recucerire, bizantinii ii ucid pe Ioan Asan, apoi pe Petru Asan; cel ce vine la rand pe tron este fratele Kalos Ioannis, adica Ionita cel Frumos, Caloianul, vrednic om politic si priceput militar. Acesta cere sprijinul Papei Inocentiu al III-lea pentru a fi recunoscut "imparat al bulgarilor si vlahilor", recunoastere pe care o primeste, cu insistenta papei asupra originii vlahe a Asanestilor, fapt consemnat in multe documente ale vremii (de la Ionita Kaloianul se pare ca a ramas jocul de la nordul Dunarii, Caloianul dar si o parere despre intemeierea orasului Slatina cu cartierul Caloianca). Dupa un numar de ani pe tron ajunge Ioan Asan al II-lea, in timpul domniei lui, 1218-1241, taratul atinge gloria, intinderea fiind " de la Adrianopol, tara greceasca, tara albaneza si tara sarbesca" dupa cum singur spune in pisania din 1230 la ctitorirea manastirii celor 40 de Mucenici dar si intinse regiuni de la nordul Dunarii. Totusi trebuie amintit ca dupa asasinarea lui Ionita, imparatul este numai al bulgarilor, vlahii fiind indepartati si ajungand doar o minoritate neansemnata. Dupa 1360 otomanii cuceresc treptat Europa si in 1393 la 17 iulie, dupa 3 luni de asediu, "a treia Roma si al doilea Constantinopol" cum i se spunea in perioada de glorie meritata si recunoscuta de lumea civilizata, dupa un imens incendiu, ajunge pentru aproape 5 secole, pana la 7 iulie 1877, in granitele Imperiului Otoman.

Ceea ce vedem astazi drept ruinele cetatii tarului sunt, in mare parte, reconstructiile, dupa un amplu proiect inceput in 1930 si oarecum finalizat in 1981 cand s-au sarbatorit 1300 de ani de la fondarea statului bulgar.

Fosta cetate Tsarevets era delimitata de zidurile de aparare groase de peste 3.6 m, in locurile joase o inaltime de 10 m iar ca lungime aproximativ 1100m; are o forma aproximativ triunghiulara si accesul se facea pe trei porti: poarta principala la vest cu turnurile de aparare si podul mobil vertical (actuala intrare pentru turisti), a doua, Mica poarta sau Assenova Gate la nord-vest (spre mahalaua cu acelasi nume) si ceva mai departe spre sud-est, la aprox 480 m de prima, poarta Frenkhisarska, ce are alaturi fostul turn de aparare cunoscut drept turnul Baldwin, reconstruit dupa un model din Serven. Numele vine de la Baldwin I conte de Flandra si primul imparat al Imperiului latin al Constantinopolului, cel care pierde in batalia cu Ionita Kaloian, in ultima lupta importanta a Cruciadei a IV-a si ajunge intemnitat aici la Tarnovgrad, de unde, legende sunt mai multe, fie se arunca singur din turn, fie este omorat chiar de Ionita din gelozie.

In zona centrala sunt ramasite ale palatului tarului, un complex inchis pe o suprafata de aproximativ 4870 metri patrati, din acestea autentice sunt ceva ruine ale imensei sali a tronului, resturi din zidul interior cu doua intrari opuse. Sub palatul regal sapaturile au descoperit ruinele a 470 de case, 23 de temple, 4 manastiri, un han, ateliere si de asemeni bijuterii de aur si pietre pretioase, imbracaminte tesuta cu fir de aur, obiecte casnice, de cult.

Chiar in varful dealului a fost reconstruita Catedrala Patriarhala, pe o suprafata de 3000 metri patrati, ce adapostea biserica Inaltarii Domnului si resedinta patriarhului, unul din cei mai de seama fiind Evtymiy, cel ce a infiintat acolo Scoala medievala de literatura, cantece si pictura, foarte renumita la acea vreme. Biserica tarului a fost ridicata in 1235 pe locul unor biserici ale crestinismului timpuriu si a fost arsa in totalitate de catre turci. Reconstructia a fost facuta in 1978-1981 iar pictura in 1985 de catre pictorul bulgar Teofan Sokerov, acesta avand autoportretul in dreapta zisului altar. Pictura, care nu respecta deloc canoanele bisericesti ortodoxe, reda de fapt ridicarea si decaderea celui de al doilea imperiu bulgar. pe podeaua bisericii este o imitatie de piatra funerara pe care sunt trecuti tarii Bulgariei, de asemeni are doi cilindri de sticla si metal reprezentand candele. Deoarece nu are altar si pictura nu a fost acceptata de biserica ortodoxa, nu a fost sfintita si aici nu se fac slujbe, totusi ramasite pamantesti a trei patrarhi sunt inhumate aici. Liftul care urca in turnul inalt nu functioneaza prea des, desi este contra cost, 2 leva de persoana. Fotografiatul in biserica costa 5 leva. Unul din clopotele bisericii este modificat pentru spectacolul de sunet si lumini.

In partea nordica a cetatii se afla Piatra condamnatilor sau Stanca Golgotei, Rock, de unde erau aruncati in raul Yantra tradatorii si ceilalti condamnati, dupa unele scrieri chiar patriarhul Ioachim I.

Bulgaria, recunoscuta pentru modul in care isi onoreaza trecutul, caci aici a fost creata si prima Constitutie moderna a tarii, in 1879, schimba numele orasului din Turnovo in Veliko Tarnovo sau Turnovo (vechiul tron) in anul 1965.

Aceasta a fost vizita mea in cetatea cea mai de seama a tarilor "blachoi" originari din muntii Haemus, adica vlahi, asa cum ii numeau papii Vaticanului, Dimitrie Cantemir, Neagu Djuvara si ma refer strict la cetatea cuprinsa intre zidurile noi si vechi caci actuala cetate, Veliko Tarnovo, are multe de oferit vizitatorilor dornici de turismul istoric, cultural, culinar. Pana la urmatoarea mea vizita, va pot recomanda sa vedeti muzeul figurilor de ceara ce reda, in mai multe sali, scene de lupta din perioada lui Ioan Asan, receptie in sala tronului, lupta de la Adrianopol cand a fost capturat Baldwin, incoronarea lui Kaloian, etc. De asemeni va doresc sa prindeti spectacolul de schimbare a garzii de la cetate (numai vara si in unele zile), nu l-am prins, de asemeni spectacolul "Sunet si lumini", la noroc, daca se solicita de grupuri platitoare de turisti dar sigur de sarbatorile lor legale si religioase (l-am vazut, m-am documentat, superb, reda istoria tarii in perioada 1185-1393, apoi eliberarea din 1878, la care si Romania a avut un rol important), poate prindeti festivalul international de folclor sub patronaj UNESCO, spectacolele anuale de opera, vara, dar cate altele. Daca totusi va plictisiti vizitand bisericile refacute si sfintite in anii comunismului, muzeele, atelierele mestesugaresti, daca vreti miscare dupa vizita la mehana favorita sau nu doriti sa cheltuiti in micile magazine cu suveniruri, unele de calitate, atunci cititi legenda bibliotecii din Tarnovo, legenda monetariei regale, a Troshanei, poate cautati cu mintea comorile romane ascunse in catacombele dealurilor Tsarevets si Momina Krepost sau poate imi dati dreptate cand spun ca nu istoricii bulgari sunt vinovati de ascunderea adevarului despre vechii valahi, doar acei istorici romani care-l stiul dar pastreaza tacerea.

Si nu uitati, cand urcati la cetate, plata 6 leva persoana, turul cu ghid variaza undeva la 30 leva dar nu merita, luati apa de baut si incaltaminte adecvata, iar de mergeti cu micii cataratori, nu-i lasati nesupravegheati. Si de veti vedea la geamurile caselor drapelul mov cu semne regale alaturi de cel al Bulgarie, sigur aveti parte de spectacolul de sunet si lumini pentru ca este sarbatoare.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 18.08.15 19:09:56
Validat / Publicat: 18.08.15 20:15:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 3716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Vedere din cetate peste Yantra.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[18.08.15 20:15:10]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

elviramvioAUTOR REVIEW
[18.08.15 20:20:23]
»

@webmaster:

Multumesc.

Zoazore
[18.08.15 20:35:39]
»

@elviramvio - Și am onoarea primului vot cu Foarte util. Foarte documentat, dar și foarte plăcut la citit. Ca de obicei!

Mulțumesc, @elviramvio!

Vacanțe însorite!

elviramvioAUTOR REVIEW
[18.08.15 21:14:16]
»

@Zoazore -

Multumesc mult pt mesaj.

Iti doresc numai bine si astept sa apari aici, undeva.

Mihai18
[19.08.15 08:44:20]
»

Un review de calitate pe care l-am votat cu convingere. Prin conținut, ajungi la concluzia că autorul are gradul de pregătire a unui ghid turistic. Fotografiile sunt de calitate, pe unele le-am și votat, dar meritau votate și celelalte, însă am fost cumpătat pentru că așa este bine pe acest site. Destinația este interesantă și cred că puțini știu de ea. Aceasta îmi rămâne în atenție. Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱
[19.08.15 10:06:06]
»

@elviramvio - Un loc unde doresc să ajung de multă vreme; distanța e atât de mica față de București și istoria acelor locuri e interesantă.

S-a vorbit în timpurile mai vechi despre legătura dintre Ioniță Kaloian și urmele unei cetățui pe dealul Căluianca din Slatina - preusupusă reședință a împăratului româno-bulgarilor.

Legendele conțin întotdeauna un sâmbure de adevăr.

elviramvioAUTOR REVIEW
[19.08.15 10:41:59]
»

@Mihai18 -

Multumesc mult pentru aprecieri. Fotografiile sunt facute de sotul meu. De asemeni, multumesc pentru modul cum apreciezi sa se faca votarea.

Da, destinatia este foarte interesanta, cu aceste cuvinte m-ai convins sa scriu si o continuare pentru care nu am fotografii recente ce pot fi publicate (doua motive pt lipsa pozelor : placerea unora de a-si "completa "lipsurile, adica hoti, dar si un card cu defecte).

Vacante placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[19.08.15 10:47:12]
»

@tata123 -

Multumesc pentru ca l-ai citit.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, Mihai18, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Veliko Tarnovo și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071699142456055 sec
    ecranul dvs: 1 x 1