De data asta, foarte aglomerat.

TIPĂREȘTE

Atât timp cât o teribilă caniculă, ce a cuprins întreaga țară, trimite lumea în continuare pe litoral, cred că este util să continui, pe baza experienței dobândită în luna august, descrierea locurilor unde se poate lua masa în localitatea 2 Mai, începută anterior (vezi impresii). De data asta am găsit stațiunea mult mai aglomerată, mai aglomerată decât anii anteriori. Bineînțeles că vârfurile se ating în week-end, aspect care se răsfrânge și asupra condițiilor de servit masa.

”La fără un sfert” a fost timp de mai mulți ani localul meu favorit. Amplasat relativ central, pe aceiași parte a șoselei, dar mai aproape de centru decât ”La Dinamo”, are un meniu variat, cu 4 – 5 feluri de supe sau ciorbe și toate felurile de carne, dintre care eu am preferat bineînțeles peștele. Dar, din motive economice, anul acesta, patronul a preferat să reducă sortimentele aprovizionate, renunțând la speciile de pește mai scump (calcan, rechin). Un alt aspect al ușorului declin este faptul că, dacă anii trecuți, pâinea, mămăliga și mujdeiul erau incluse în prețul produsului, anul acesta ele se plătesc separat. În schimb, a apărut un ”Meniul zilei”, cu două feluri, fără pește, și o salată la un preț de 15 lei. Prețurile sunt acceptabile, restaurantul fiind sub media celorlalte din stațiune. Restaurantul este sezonier, de tip terasă și dispune de circa 15 mese din lemn, cu bănci din lemn. O parte din acestea sunt amplasate sub o copertină fixă, iar restul sub câteva umbrele, reclamă la un sortiment de bere, lipite una de alta, care acoperă întreaga suprafață.

De regulă, cu excepția zilelor de week-end, în special în timpul prânzului, restaurantul nu este foarte aglomerat, așa că servirea este promptă. Personalul de servire și de la bucătărie lucrează alternativ, o zi da, o zi nu. Trebuie să recunosc însă, că odată la două zile, ciorba de pește este mai bună decât în celelalte zile, chiar dacă, tot timpul, aceasta este făcută din același pește de mare mărunt (hamsie, guvizi).

Marele defect al restaurantului este că, la orele amiezii, așezarea meselor într-un spațiu acoperit, fără o ventilație naturală eficientă, conduce la o atmosferă încinsă, înăbușitoare, care te face să transpiri din belșug. Cele 4 ventilatoare prinse de un stâlp al terasei nu prea fac față. Pentru cei care pot trece peste acest inconvenient, sau pentru perioadele mai răcoroase, este un loc acceptabil de servirea mesei.

”Terasa 2 Mai”, tot local sezonier, este amplasat în plin centru al localității. Ceva mai mare ca suprafață și număr de mese în raport cu ”La fără un sfert”, terasa este organizată cu o serie de separeuri acoperite pe contur și câteva mese centrale, cu nelipsitele umbrele. Aici însă acestea nu acoperă întreaga suprafață. În plus, în mijlocul terasei este un arbore impozant și o mică fântână arteziană. Acestea fac o atmosferă mai respirabilă, chiar și în timpul prânzului. Meniul și prețurile sunt similare cu ale concurenței descrisă anterior. În plus, aici sortimentul de produse pentru desert este mult mai variat.

Dezavantajul terasei, generat probabil de amplasament, prețuri și condițiile de servire a mesei, este faptul că este în permanență aglomerată. A găsi o masă liberă este un adevărat noroc. De cele mai multe ori, dacă nu renunți și te duci în altă parte, ești obligat să aștepți plimbându-te printre mese. Pentru cei ce au avut noroc și deja servesc masa, nu este prea plăcut. Această aglomerație, chiar dacă prin zonă se învârt vreo trei ospătărițe, conduce și la întârzieri în servire sau formalitățile de plată.

Un alt aspect care m-a deranjat la această locație a fost ciorba de pește. Curios de felul meu, după ce am avut norocul să găsesc o masă liberă, întreb din ce fel de pește este făcută ciorba respectivă. După un moment de derută, ospătărița îmi răspunde: Din mai mulți pești. După ce aduce ciorba, bunuță altfel, descopăr că, la mare, trebuie să mănânc o ciorbă cu pește de apă dulce, adică crap, și numai crap. Am ajuns la concluzia că ospătărița a vrut să spună că ciorba este făcută, nu dintr-un singur crap, ci din mai mulți crapi.

O notă bună pentru restaurant este că se poate plăti cu cardul. Este singurul local cu această facilitate pe care l-am întâlnit eu în 2 Mai. Ca o părere personală, restaurantul merită atenție în condițiile în care se prinde un moment fără aglomerație.

”Terasa Dani & B” este amplasată chiar la intersecția din centrul localității. Este o afacere de familie, ”Dani” și ”B” fiind copii patronului, probabil unul din cele mai vechi restaurante din 2 Mai. Eu îl știu de 18 ani, de când am reluat sejururile aici. După cum se laudă patronul, Dani, băiatul care servea la mese în urmă cu 18 ani, face acum față cu succes condițiilor de muncă din Londra.

Localul nu este foarte mare, are numai opt mese de lemn, cu bănci de lemn, la care intră lejer numai 6 persoane pe masă. Acestea sunt amplasate pe o terasă acoperită, cu trei laturi deschise. A patra latură este barul și bucătăria. Ventilația naturală astfel asigurată creează condiții normale de servirea mesei. Deranjant este numai la masa de seară, când o parte din meseni sunt obligați să stea cu soarele în ochi. Cu toate rogojinile trase pe latura de vest.

Restaurantul este profilat numai pe pește. Și, pentru că în două locuri, numele are adăugate două extensii diferite (”Specialități din pește” și ”Bunătăți din pește”), nu servește orice pește. Patronul consideră hamsia ca un sortiment ce consumă multă manoperă și ulei, este rentabilă, și nu o are în meniu. Sortimentele care se găsesc aici sunt de la chefal în sus. Față de noi și-a cerut scuze că în ziua respectivă nu avea sturioni. În schimb, aici a fost singurul loc unde am găsit calcan. Tot aici, și acum, și cu câțiva ani în urmă, a fost singurul loc unde am găsit pisică de mare și vulpe de mare. Garantez că cele două sortimente, oarecum asemănătoare, sunt deosebite la gust, cu oase foarte mari, și de regulă, cartilaginoase.

Singura mică problemă este că modul de preparare este fie prin prăjire în ulei, fie pe plită. Iar plita este afară, pe trotuar. După prima experiență cu chefalul pregătit pe trotuar, pentru calcan am preferat varianta prăjirii.

Ce este de remarcat în pregătirea mâncării, este metodologia adoptată de patron de a-ți prezenta la masă peștele crud ce urmează să îl primești, și a-ți comunica gramajul. În acest mod, știi exact la ce să te aștepți la nota de plată. Și nu se întâmplă erori. Problema este că, având în vedere și specialitățile, restaurantul nu este printre cele ieftine. Dar, având în vedere că nu mănânci în fiecare zi asemenea „bunătăți din pește”, eu consider că merită.

Cu o mare surprindere, găsind la gazda unde locuiam un prospect al acestuia, descopăr un restaurant ce îmi era necunoscut până acum: ”La Babușcă”, Babușcă fiind porecla patronului sub care este cunoscut în cartier. Amplasat pe strada Ion Dragomir nr. 112, este undeva la limita localității, relativ departe de zona centrală. Glumeam la un moment dat pe drumul spre restaurant, că mai avem puțin, și începe porumbul. Deși fațada nu promite nimic, intrând înăuntru încep surprizele. Nu este un restaurant sezonier, dispune de un salon în interior, unde este și barul, și accesul la bucătărie. Înțeleg că localnicii sărbătoresc aici diverse evenimente, chiar și pe timp de iarnă. Pare a fi, totodată, localul de protocol al DHIM (”Daewoo Heavy Industry Mangalia), șantierul naval dintre 2 Mai și Mangalia. Trecând prin salon, în partea din spate, se iese pe o terasă mai mare decât toate cele trei descrise anterior. Cu o zonă acoperită, și apoi un rând de mese pe contur, acoperite și ele, se creează în mijloc un adevărat ring de dans. Meniul este și de pește, și tradițional, în plus făcând și pizza. Prețurile sunt la nivelul, sau chiar mai mici decât la celelalte restaurante ieftine din centru. Marea problemă pe timpul vizitei noastre a fost că nu aveau un sortiment prea variat de pește, numai hamsie și chefal la circa 450 grame bucata. Dar ciorba de pește, din hamsie, era la fel de bună ca cea de la ”La fără un sfert” din zilele bune.

Oarecum deranjant, pentru cei cu pretenții, este decorul terasei, unde pereții de contur sunt ornați cu o mulțime de obiecte ce nu prea au legătură între ele și cu profilul localului: mai multe chitare, fără corzi, o pereche de schiuri, o mașină de cusut, o mulțime de discuri LP de vinil.

Surpriza ce mare a fost că localul este pregătit să găzduiască concerte ale unor formații muzicale de diverse genuri. În seara zilei de 2 august, când ne-am nimerit să fim și noi acolo a concertat formația ”Ad Hoc”, ce tocmai încheiase o serie de șapte concerte în Vama Veche (în afara festivalului Folk You). Întrucât numele nu îmi spunea nimic, iar localul dispune de Wi Fi ne-parolat, bun, verific cine sunt. Aflu că este vorba de o formație din Oradea profilată pe „muzică medievală”, iar seria de concerte de la Vama Veche a fost în cadrul unui turneu intitulat ”Drunken Sailor”. Din nefericire, începând de pe la ora 19.30, timp de aproape 2 ore și-au tot acordat instrumentele. Când au reușit să cânte o melodie întreagă și au primit aplauze, au mulțumit, dar ne-au informat că nu au început încă concertul. Apoi s-au așezat la masă. Până la ora 22.00 când am plecat noi, nu începuseră să cânte. Nu cred că pe viitor voi mai fi interesat de această formație.

Se pare că localul are experiență și tradiție în găzduirea unor asemenea concerte, pe data de 16 august fiind programat un concert al trupei ”Țapinarii”.

Localul are succes la public, cel puțin în seara concertului fiind necesară suplimentarea substanțială a numărului de mese de pe terasă. Dar și în zilele când am mâncat la prânz, spre surprinderea mea ca urmare a distanței față de centrul stațiunii, a fost un număr destul de mare de clienți.

Singurul dezavantaj, dar care nu are legătură prea mare cu restaurantul, a fost că „ringul de dans” central constituia locul de joacă, de alergare, de semnale acustice de mare intensitate, ale copiilor unor alți clienți, bucuroși că au scăpat câteva minute de grija lor.

Cu toate acestea, având în vedere calitatea mâncării, promptitudinea servirii și condițiile decente de servirea mesei, recomand fără rezerve acest local.

Pentru a încheia circuitul pe care mi l-am propus inițial, trebuie să precizez că restaurantul Victoria menționat în articolul anterior era tot închis. În schimb era deschis restaurantul ”La Nașu”, cel care de-a lungul timpului s-a numit fie ”Turist”, fie ”Lula’s”. Întrucât niciodată nu mi-a inspirat foarte multă încredere, nici de data asta nu m-am apropiat foarte mult de el. Cu atât mai mult cu cât, chiar în cea mai aglomerată perioadă a stațiunii, aici nu am văzut mai mult de doi clienți.

În încheiere, doresc să menționez că cele descrise mai sus constituie punctul meu de vedere și îl consider corect în raport cu serviciile oferite. Dacă alți cititori au o altă părere, o respect, și o iau în considerație pentru analize ulterioare.

Până atunci doresc tuturor concedii plăcute, și servicii de calitate.

---

VIZUALIZĂRI: 2755 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI