ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.08.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanţa
ÎNSCRIS: 21.07.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
APR-2015
DURATA: 3 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Bruxelles... frumos, dulce, memorabil!

TIPĂREȘTE

In vacanta de dupa Pasti a elevilor ne-am hotarat sa plecam pentru cateva zile la Bruxelles. Nu mai vizitasem Belgia, nu stiam exact ce asteptari sa avem dar cum primavara totul e frumos, nu aveam cum sa dam gres nici de data asta, nu?

Am luat bilete de avion prin Austrian Airlines, cu escala la Viena (asa am gasit in momentul in care ne-am hotarat... si nu era prea din timp). De la aeroport am optat pentru varianta cu autobuzul pana in oras. La iesirea din aeroport, undeva in partea stanga am gasit automatele de bilete si am cumparat bilete pentru autobuzele 12 sau 24 care mergeau pana in centrul orasului. La intoarcere am gasit mai inspirata varianta cu trenul catre aeroport: este mult mai rapida (am scutit cam 30 de minute), mai putin aglomerata, mai comoda din punct de vedere al bagajelor. La pret sunt echivalente aproximativ. Nu ne-a parut rau nici pentru varinata aleasa la dus, fiindca in felul acesta am putut vedea orasul, ne-am putut face o prima impresie asupra extinderii sale, asupra stilului arhitectonic, asupra modului in care clasicul si modernul ajung sa se imbine armonios.

Avand cazarea foarte aproape de statia de metrou St. Catherine, cazare despre care am vorbit pe larg in alta postare, a trebuit ca de la statia de autobuz corespunzatoare Parlamentului European sa coboram la metrou pentru a face schimbarea. In ceea ce priveste mijloacele de transport si modul de deplasare, am optat pentru abonamente de calatorie nenominale, cu numar fix de calatorii, nelimitat ca numar de zile. Initial am luat pentru 10 calatorii, asa a fost cel mai convenabil ca pret. Poti sa le cumperi si de la automatele din statiile de metrou dar si de la chioscurile din statiile mai mari. Noi am folosit foarte mult metroul fiindca acopera foarte multe zone de interes si pentru ca in vecinatatea hotelului aveam acces la 3 statii de pe linii diferite. (liniile au transfer, ca la Bucuresti).

In prima seara am facut cunostinta cu orasul. Ne-au impresionat foarte mult cladirile vechi, impunatoare care... culmea... reusesc sa se imbine si sa faca un tot unitar in Bruxelles-ul actual cu contructii moderne. Asta poate si pentru ca in zonele respective strazile sunt foarte largi, spatiile deschise sunt generoase si nu exista senzatia de sufocare. Primul dintre "obiectivele" pe care ni l-am dorit a-l vizita a fost Ascensorul. Practic in Bruxelles poti vedea o etajare a orasului (am mai vazut ceva asemanator, e drept, la o scara mult mai extinsa, in Lisabona). Nu e cine stie ce calatoria in sine cu ascensorul... dar seara zona este frumos luminata iar punctul de plecare al ascensorului iti ofera o panorama deosebita a zonei. Si, cu riscul de a ma repeta, spatiile largi dintre cladirile impunatoare iti dau o senzatie de bine pe care nu o mai regasisem de multa vreme!

A doua zi, profitand de vremea frumoasa, am dedicat tot timpul unei excursii la Bruges. Bruges-ul este frumos, cochet, animat de turisti, cu un farmec amplificat vizibil de canalele sale. Nu puteam rata o croaziera cu ambarcatiunea pe canal, avand ghid pe insusi pilotul barcii, vorbitor fluent de 4 limbi straine. La capatul rutei "dus" a croazierei se gaseste un soi de micro-delta, in care lebedele se remarca prin gratia si eleganta lor dar si prin nonsalanta cu care trateaza trecerea frecventa barcilor aproape de ele. Despre obiectivele turistice din Bruges au scris altii, scriu si ghidurile de calatorie, asa ca nu voi mai detalia. Doar voi sublinia ca Bruges e ceva ce merita vazut, ce nu trebuie ratat chiar daca ai la dispozitie doar cateva ore... E un "altceva" pentru intreaga Belgie, un fel de Sighisoara pentru Romania... dar inmultiti cu 100.

Legatura cu Bruxelles-ul a Bruges-ului se usor cu trenul. Trenurile circula aproximativ la fiecare 45 de minute. La anumite ore sunt cam aglomerate, fluxul de calatori fiind determinat de deplasarea la/de la plaja la Ostende, la mica distanta fata de Bruges. Pana in Bruxelles faci aproximativ o ora si, de preferat, se coboara la Gara Centrala care are conexiuni cu toate celelalte mijloace de transport.

O alta zi am dedicat-o, in mare masura, vizitei la Mini-Europa si Atomium. Accesul se face tot cu metroul, pana in vecinatatea stadionului Heysel /Roy Baudouin. De aici nu mai este mult de mers, Atomium-ul vazundu-se chiar din statie. Pentru cei care au mai mult timp la dispozitie, pot sa viziteze in aceeasi zona si Oceanade. Asta presupune sa iti aloci macar jumatate de zi.

Mini- Europe este un loc frumos, intersant din punct de vedere al conceptului, chiar daca nu sunt alese cele mai reprezentative cladiri pentru fiecare tara. Pentru Romania de exemplu este ales doar Palatul Mogosoaia. Ce ne-a placut a fost ca am putut asculta imnurile tarilor din Mini-Europe in dreptul fiecarei reprezentari miniaturale.

Apoi o vizita la Parlamentul Europei... in cartierul modern, plin de constructii covarsitor de inalte...

Restul timpului ni l-am petrecut in centrul Bruxelles-ului... fiindca e atat de frumos! De data asta nu ne-am dorit sa vizitam muzee. Am fost prin parcuri, ne-am plimbat pe stradute... Am preferat sa stam sa vedem cum se asterne noaptea si se ilumineaza toate cladirile din Piata Centrala. Un peisaj de vis! Am avut sansa sa inceapa o ploaie marunta si rapida... si piata s-a golit si am putut face o multime de poze, de parca am fi avut exclusivitate pe tot locul!

Daca mergi in Belgia e musai sa gusti ciocolata lor minunata si adevarata... de toate felurile si culorile si, de asemenea, sa nu ratezi sa incerci macar 4-5 arome de bere. Nu ne-am gandit niciodata pana in Belgia ca berea cu arome poate fi atat de savuroasa!... (Nu vreau sa scriu mai nimic despre chestiile urate pe care le-am vazut in Bruxelles: cersetorie, vagabondaj, prostitutie fiindca devenea jenant pentru noi sa constatam ca-s... de-ai nostri :(( ...).

Poate ca multe dintre amanunte le-am mai uitat, poate ca unele sau mai amestecat printre alte amintiri mai vechi... fiindca, sincer, Belgia/Bruxelles mi-a parut ca o sinteza a multora dintre locurile pe care le-am vizitat in Europa de vest. Totusi, are un farmec aparte, un soi de dulceata inconfundabila... care parca ma cheama mereu sa revin... Nu am avut asteptari prea mari, dar realitatea mi-a intrecut orice asteptare!


[fb]
---
Trimis de alb1573 in 08.08.15 17:32:01
Validat / Publicat: 08.08.15 22:13:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.

VIZUALIZĂRI: 3051 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alb1573); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Miniatura momentului pe care mi-ar fi placut sa-l prind in Bruxelles: covorul de flori!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [09.08.15 08:05:50] »

@alb1573

Mă bucur că în această dimineață am făcut și eu o nouă escală în Bruxelles /Brugges, orașe ce mie îmi inspiră admirație, însă fiecare diferit. Bruxelles este un oraș flamand alcătuit din două părți, are o bogată moștenire istorică, ce amestecă bulevardele largi de tip parizian, cu eleganța rafinată a strădutelor vechi, stăpănite de sensul barocului. Ce mi-a plăcut și mie în Bruxelles este talia lui perfectă, am îndrăgit mai mult zona veche, cu un parfum medieval aparte, iar monumentalul ansamblu din Grand Place dă impresia de orgoliu și bogăție, simți că aici e forumul unui oraș al nordului.

E imposibil să nu te îndrăgostești de arhitectura lui maiestuoasă, de simbolul rotofeiului în bronz, de arterele lui comerciale în vogă, de muzeele lui de artă, și da, el este capitala ciocolatei, dar poți face jogging în parcurile lui luxuriante și să-ți arzi caloriile.

La marginea perimetrului cu Grand Place, ce pare scos dintr-o carte poștală, capitala veselă este un mix de stiluri și epoci, unde viața contemporană pulsează în fugă.

Alături de Brugges, Anvers și Gand sunt două orașe minunate, ce merită vizitate poate, într-o viitoare excursie. Mulțumim pentru impresii.

simon_niculae [28.09.15 21:37:47] »

Scurt, si la obiect! Foarte frumos scris, intr-adevar asta este esenta : sa vezi cat mai mult, sa-ti bucuri ochii si sufletul, sa te incarci cu ce este mai frumos, si sa vi din astfel de calatorii multumit! Excelente si pozele, iar din ce vedem, Bruges-ul nu trebuie ratat! Am achizitionat si noi o mica excursie de patru zile in noiembrie, si deja ne-ati facut si mai nerabdatori pentru a da piept cu Brusselul, si vecinatatile lui! Inca o data felicitari pentru review!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
alb1573 [28.09.15 22:00:49] »

@simon_niculae: Multumesc pentru aprecieri! Va doresc sa va bucurați de un concediu la fel de placut cum a fost si al nostru! Si sa sperăm ca o sa va ajute si vremea!

simon_niculae [28.09.15 22:08:49] »

din fire suntem optimisti, intr-adevar ar fi o problema cu vremea, insa de obicei avem noroc, speram si noi la un inceput de noiembrie cat de cat uscat! Multumim!

alb1573 [28.09.15 22:35:09] »

Oricum va fi frumos! O prietena a mea a fost in decembrie si tot s-a bucurat de frumusețea Bruxelles -ului iar alți prieteni au fost in februarie-neratand Bruge!! - si a fost minunat.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alb1573, mireille, simon_niculae
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bruxelles şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053261995315552 sec
    ecranul dvs: 1 x 1