Câteva ore în Shengjin

TIPĂREȘTE

Shengjin este o mică stațiune în nord-vestul Albaniei, port la Marea Adriatică. Pe ansamblu nu este mare lucru de capul ei, însă poate reprezenta o destinație de vacanță cu buget redus și fără pretenții. Dacă ar fi să mă orientez după numerele de la mașini, majoritatea covârșitoare a turiștilor a fost formată din albanezi și kosovari. Despre localnici pot spune doar că toți cei pe care i-am abordat au fost extrem de amabili și săritori. In caz că nu vorbiți albaneza, italiana este limba de bază, însă am întâlnit și câțiva vorbitori de engleză.

Hotelul Rapsodia Deoarece am ajuns în Lezhe spre ora prânzului, am oprit să mâncăm la Restaurantul Rapsodia, care se află cam la jumătatea distanței de circa 6 km dintre Lezhe și Shengjin. De fapt la fața locului am aflat că este vorba despre restaurantul Hotelului Rapsodia, unde prețul pe cameră cu mic dejun variază între 15-40 euro/noapte în funcție de perioadă. Restaurantul și-a onorat reputația, având un meniu foarte variat, mâncare bine gătită și destul de ieftin. Pentru o porție de creveți (karkaleca), un pește cu garnitură de legume, o porție de cartofi prăjiți, o apă plată de 1l, o halbă de bere și un sprite am achitat 26 euro, cu tot cu bacșiș. Am apreciat faptul că totalul notei de plată era în Leke, USD și Euro. Nu de alta, dar luați de val am uitat să schimbăm bani. Însă nu era mare tragedie deoarece se putea achita și cu cardul. Restaurantul are un aspect rustic, curat și ne-am descurcat binișor în limba engleză atunci când albaneza-kosovară nu ne era de folos. Coordonatele GPS sunt următoarele 41.795050,19.621105. Cum micul popas ne-a readus la sentimente mai bune, ne-am continuat călătoria spre Shengjin.

Orașul Chiar la intrarea în stațiune am văzut un indicator la stânga care ne indica direcția spre plajă. Nu l-am luat în seamă deoarece doream întâi să vizităm orașul și apoi să mergem la plajă. Stațiunea este traversată de o stradă principală, Bulevardul Maica Tereza, care nu cred să se întindă pe mai mult de 2-3 km și destul de proastă. Foarte mare aglomerație, un aspect dezolant și cam multă mizerie. Peisajul era format dintr-un amestec ciudat de clădiri îngrămădite una în alta, unele noi sau renovate, altele în construcție, altele în stare avansată de degradare dar încă locuite, precum și ruinele unor blocuri sau centre comerciale. Atenție că în stațiune se parchează doar pe o parte și se plătește cu telefonul mobil (în caz că aveți unul local). Am văzut polițiști împărțind amenzi pentru toate mașinile parcate neregulamentar pe strada principală. Un aspect inedit care mi-a atras atenția a fost limitarea vizitei mașinilor cu odgoane întinse de-a latul străzilor.

Din mersul mașinii am văzut o biserică franciscană, câteva buticuri cu suveniruri, tot câteva cu produse alimentare, un minimarket, o stație de carburanți, poșta, poliția și două bănci. Deși era ora prânzului mai toate terasele erau aproape goale. Mi s-a spus dinainte să pornesc la drum că cele mai bune plaje sunt după ieșirea din stațiune. Drept pentru care ne-am continuat drumul până ce imediat după intrarea în port am dat cu nasul într-o poartă metalică întredeschisă cât să treacă o mașină, ce reprezenta după toate aparențele intrarea într-o unitate militară dezafectată. În timp ce ne întrebam dacă să intrăm sau nu, am fost depășiți de câteva mașini care au intrat pe poartă cu mare nonșalanță. Ne-am luat și noi după ele. Pe partea dreaptă am văzut turnurile de pază și sub ele îngrămădite câteva torpile ruginite. Pe stângă se afla un monument al marinei militare albaneze și diferite exponate ruginite (torpile, mine, lansatoare etc.). La malul mării era un cimitir de vase de luptă și lansatoare de torpile dezafectate. După ce am trecut de ele ne-a cam înghețat zâmbetul pe buze. Drumul continua printre barăcile dezafectate ale garnizoanei care nu aveau un aspect prea îmbietor. Am mai înaintat până în dreptul clădirii unde probabil că a fost comandamentul, încadrat de celebrele buncăre albaneze. Aici ne-am oprit deoarece în continuare era un drum de pământ extrem de denivelat și cu o singură bandă. Observând cu câtă greutate înaintau mașinile, mai ales când se întâlneau venind din sensuri opuse, am renunțat să mai mergem în acea direcție. Ne-am întors și imediat după port am cotit pe drumul care mergea pe malul mării. Ei, altă viață. Șoseaua părea a fi modernizată recent și încă se mai lucra la ea în partea spre intrarea în stațiune. Pe partea dreaptă era plaja lată și marea iar pe stânga hoteluri mai arătoase decât decât cele de pe bulevard. Cum nu am văzut nici un indicator care să interzică parcarea sau să menționeze că parcarea ar fi cu plată, am tras pe dreapta la prima ocazie.

Întâmplarea a făcut că în locul unde am oprit era și un bar pe ponton deasupra mării. De fapt era mai mult o baracă pe piloni, care se unduia în ritmul mării. Cum în ziua aceea nu era mare aglomerație pe plajă ne-am dus să ne răcorim la bar și să bem o cafea. Prin urmare, două espresso macchiatto mari și două coca cola ne-au costat 3,50 euro. Cât timp am stat acolo și am observat plaja, am avut acel sentiment pregnant de sărăcie și lipsa unei mâini de om gospodar. Am înțeles că acum se lucrează la ceva planuri de investiții în Shengjin pentru a-l aduce la rangul de Euro-port comercial și turistic.

Plaja este mai degrabă lată, cu nisip fin (dar nici chiar ca la Mamaia) și destul de multă mizerie. Nu am văzut semne că cineva s-ar ocupa de întreținerea ei. Două scaune de plajă cu umbrelă se pot închiria contra 2,50 euro/zi. Din loc în loc sunt niște barăci sau rulote de unde se pot procura băuturi și înghețată. Dincolo de șosea sunt terase, unele chiar cochete, în principal pizzerii și fast-fooduri (qebaptore).

Apa mării era foarte liniștă în ziua aceea, fără valuri, curată (nu am văzut în apă deșeuri, alge sau meduze) și cu intrarea lină, dar cam rece. Ce am sesizat imediat a fost liniștea desăvârșită, întreruptă din când în când doar de țipetele unor copii care se zbenguiau în apă. Bazându-mă pe prețurile afișate din loc în loc, cred că o familie 2+1 poate face aici în luna iunie un sejur de 7 nopți cu 500 euro (fără transport). Localnicii m-au avertizat că după Fiter Bajram (de obicei undeva în mijlocul lunii iulie) și până spre sfârșitul lunii august, stațiunile albaneze se umplu până la refuz și mai cresc un pic prețurile.

Închei cu speranța că voi reveni curând aici măcar pentru un week-end prelungit ca să mai explorez un pic zona. La întoarcere am mers pe drumul corect și în mai puțin de trei ore am ajuns în Prishtina.

---

VIZUALIZĂRI: 5918 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI