ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.07.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 27.07.10
STATUS: SENATOR
TIMP CITIRE: 8 MIN

Tu cat de des iti schimbi asternuturile?

TIPĂREȘTE

M-a batut gandul sa scriu acest articol de o vreme, tot citind postari in care lumea, indiferent ca merge la hoteluri de 2,3, 4 sau 5 stele, (la ultimele 2 nu prea e cazul, totusi) se plange ca nu sunt schimbate destul de des cearceafurile. Nu ma leg de situatia reprobabila in care, ajungand la hotel, constati ca asternuturile sunt murdare si nu au fost schimbate dupa ultimul client. Asta mi se pare impardonabil si de neacceptat. Nu, problema e cat de des se schimba in timpul sejurului.

Trebuie sa recunosc faptul ca habar nu am de reglementarile hoteliere pe tema, asa ca am cautat pe internet informatii pe tema. In mod surprinzator, nu am gasit mare lucru. Singurul "document" oarecum oficial care te poate lamuri oarecum (sau cel putin doar pe asta l-am gasit eu) este despre clasificarea unitatilor de turism din Europa. ec.europa.eu/consumers/ec ... ation_EU_en.pdf Din cate am inteles fiecare tara are standardele proprii si propriile reglementari pe tema. Majoritatea insa nu mentioneaza nimic in legatura cu asternuturile. Sunt stipulate doar criteriile si facilitatile oferite de diversele unitati de cazare, in cel mai bun caz.

Asta e ce am gasit- in Ungaria, la hotelurile de 3* se schimba asternuturile de 2 ori pe saptamana si prosoapele tot a doua zi, la 4* asternuturile tot a treia zi, iar la 5* din doua in doua zile. Deci, nici macar la 5* nu sunt obligati sa schimbe asternuturile zilnic. In Italia, la 2* se schimba asternuturile de 2 ori/saptamana, la 3* din doua in doua zile, la 4* si 5* in fiecare zi. Portugalia, la 4 si 5* se schimba zilnic, la celelalte categorii nu se mentioneaza frecventa. In Slovenia, la hotelurile de 1* si 2* asternuturile 1 data /saptamana si prosoapele din 2 in 2 zile, la 3* si 4* asternuturile din 2 in 2 zile si prosoapele zilnic, la 5* nu se mentioneaza.

Bine, normal, fiecare tara are propriul sistem prin care acorda stelele unei unitati turistice, de la 1 la 5 sau mai multe stele, cu standardele proprii. In Marea Britanie accentul se pune mai mult pe satisfactia clientului, la 5* turistul trebuie sa fie asteptat la intrarea in hotel, angajatii trebuie sa vorbeasca mai multe limbi, meniul trebuie sa contina si o sectiune pentru vinuri samd. dailymail.co.uk/travel/tr ... -just-week.html

Cat de des se schimba cuverturile? Asta se intreaba si autorul urmatorului articol, (razorcake.org/columns/how ... y-you-can-taste) care a realizat si o mini-investigatie pe tema, dupa ce a citit un alt articol in care un criminalist, studiind o cuvertura de la Holiday Inn, a descoperit pe ea 106 pete, din care 38 erau de sperma. A sunat deci, omul, la New Orleans Ritz Carlton si a intrebat cat de des isi schimba cuverturile. I s-a raspuns ca se schimba si zilnic la cererea clientul. Dar standardul? Cand se murdaresc, cam la o saptamana... Si Hiltonul zicea ca le schimba "cam in fiecare zi"...

Ideea e ca nu trebuie sa fim chiar paranoici si sa ajungem sa verificam cearceafurile din hotel cu o lampa cu UV, ca autorul acestuia- instructables.com/id/Dont ... -without-watchi si sa ne tot gandim ce sunt petele respective :)).

Politica schimbatului zilnic al asternuturilor s-a schimbat, din motive de protectie a mediului, se zice. Se economiseste apa si se elibereaza mai putine chimicale in apa. De fapt e o politica de reducere a costurilor. Marile lanturi hoteliere pot economisi astfel milioane de dolari. usatoday30.usatoday.com/m ... s-1b-usat_x.htm.

In 2005, USA TODAY a facut un studiu despre schimbarea asternuturilor la 25 hoteluri de top, descoperind ca nu se mai schimba zilnic. Motivul? Participarea la programul de protectia mediului "Conserving for Tomorrow" (Conservarea/ pastrarea pentru maine) care stipuleaza schimbarea lor la 3-4 zile. Cu toate acestea, in cazul in care clientul solicita schimbarea lor zilnica nu este refuzat. Si aici vorbim de nume ca si Crowne Plaza, InterContinental, Holiday Inn, Holiday Inn Express, Hyatt, Marriott, Courtyard, Fairfield Inn, Fairfield Inn & Suites sau SpringHill Suites.

tripadvisor.co.uk/ShowTop ... California.html.

O discutie intre proprietarii de hosteluri pe tema schimbatului asternuturilor (in engleza) - hostelmanagement.com/foru ... ing-sheets.html.

Acum lasand reglementarile oficiale la o parte, cat de des ne schimbam asternuturile acasa? Ca de fapt, de aici pornisem. Ideea e ca, marea majoritate a lumii nu isi schimba asternuturile zilnic. Sau la 2 zile. Sau la 3. Oare ma insel eu? Intrasem deja in fibrilatii, gandindu-ma ca oi fi eu mai jegoasa si gospodinele perfecte se ocupa cu asta zilnic. Asa ca am cautat niscaiva informatii ca sa ma linistesc. (sau sa ma apuc de spalat lenjeria de pat zilnic, daca asa zic medicii :D).

Uite ce am gasit:

Un sondaj recent arată că aproape o cincime dintre britanici nu îşi schimbă aşternuturile nici măcar o dată pe lună, lucru care poate duce la apariţia astmului, la eczeme şi la sforăit, din cauza insectelor care sunt atrase de cearşafurile murdare. Potrivit unui sondaj efectuat pe 2000 de cetăţeni britanici sub autorizarea companiei producătoare de mobilă Dunelm Mill, 40 la sută dintre aceştia schimbă aşternuturile de pat o dată pe săptămână, 36 la sută, de două ori pe lună, iar 17 la sută dintre participanţi au spus că le schimbă doar o dată pe lună sau mai rar.

Totodată, există şi persoane, în proporţie de 1 la sută, care schimbă aşternuturile numai o dată pe an, în timp ce 3 la sută au spus că nu au idee cât de des se ocupă de acest aspect, scrie Daily Mail.

Aceeaşi cercetare, conform căreia mai mult de jumătate dintre britanici dorm în aşternuturi murdare, arată că, dintre cele două sexe, femeile sunt cele mai neglijente când vine vorba de igiena din dormitor.

Astfel, mai mult de jumătate dintre acestea nu îşi curăţă cearşafurile săptămânal, dintre care 12 la sută îşi schimbă aşternuturile o dată pe lună şi 1 la sută admit că nu le schimbă niciodată. Pe de altă parte, 40 la sută dintre bărbaţi au spus că se ocupă săptămânal de schimbarea aşternuturilor, iar 8 la sută, chiar mai des. (...)

Cercetarea a scos în evidenţă şi nivelul de curăţenie al Marii Britanii în funcţie de regiuni. Scoţienii şi cei din nord-vest au reieşit ca fiind cei mai atenţi cu schimbarea aşternuturilor, în timp ce locuitorii din sud-est s-au situat în cealaltă extremă. Articolul complet aici - mediafax.ro/stiinta-sanat ... urdare-10440234

Un alt articol -

Aşternuturile trebuie schimbate săptămânal şi e preferabil să fie din bumbac, pernele trebuie înlocuite o dată la doi ani, pilotele - o dată la cinci ani, iar saltelele - după zece ani. Lenjeria de pat se schimbă săptămânal sau cel mult la două săptămâni. Pentru a prelungi viaţa lenjeriei e preferabil să o spălaţi separat, nu în combinaţie cu alte piese de lenjerie intimă, la care să aplicaţi tratamente de genul înălbirilor.

"Feţele de pernă, în schimb, trebuie schimbate mai des, de cel puţin două ori pe săptămână sau chiar mai des şi, de asemenea, călcate foarte bine pentru a le steriliza", recomandă dermatologul Clătici.

evz.ro/cat-de-des-trebuie ... ile-918458.html

Pentru cei mai multi oameni, care nu sufera de alergii si nu au probleme cu sistemul imunitar, se recomanda schimbarea lenjeriei de pat cel tarziu la fiecare doua saptamani. In perioadele in care transpiri mai mult, vara sau chiar si iarna sub o plapuma groasa, este insa mai bine ca asternuturile sa fie schimbate saptamanal.

Cand suferi de boli infectioase, lenjeria de pat poate fi schimbata zilnic, pentru a reduce contactul cu virusurile sau bacteriile si pentru a nu amana vindecarea. ele.ro/sanatate/afectiuni ... ria-de-pat-4854

Schimbarea așternuturilor pentru persoane cu pielea sensibilă este recomandată de specialiști să fie făcută o dată pe săptămână. Iar în mod obișnuit, persoanele ar trebui să își schimbe așternuturile o dată la două săptămâni, altfel, avertizează specialiștii, se expun la tot felul de boli provocate de insectele atrase de cearșafurile murdare, boli precum astm, eczeme, rinită. clicksanatate.ro/Cat-de-d ... ul_0_11877.html.

Huh, m-am linistit! Deci e bine cum fac. Cum fac eu? In general toamna, iarna si primavara le schimb la 2 saptamani, iar vara saptamanal. (Asta daca nu cumva se pateaza sau murdaresc cumva, caz in care le schimb imediat). De ce? Pai nu tragem la plug nici eu, nici sotul meu. Nu lucram afara, nici in constructii. Nu mergem la culcare fara sa facem dus. Nu stam in pat cu hainele de strada. Nu mancam in pat. Nu avem nici unul alergii (ce bine!) care sa necesite schimbarea lenjeriei de pat foarte des. Purtam pijamale (mai tot timpul ;) ). Daca e vreunul bolnav, si aici ma refer la febra, transpiratii, atunci da, schimb patul zilnic. Sau oricum, mai des, sa nu pastram microbii. Dar altfel? De ce as schimba patul zilnic?

Inca ceva - pretentiile mele in legatura cu patul. Recent ne-am schimbat mobila de dormitor si acum eu zic ca am patul perfect- din lemn masiv, 180x200, o saltea din burete de 20 cm, tare, extrem de buna pentru spate (am mai multe probleme la coloana, asa ca mi s-a indicat sa dorm pe saltea cat de tare). Cearceafurile trebuie sa fie INTOTDEAUNA 100% bumbac, de preferinta satinat, niciodata creponat. Am mentionat aceste lucruri ca sa nu credeti ca mi-e indiferent unde si cum dorm. Nu, dimpotriva. Dar nu cred ca trebuie sa exageram, mai ales cand mergem undeva.

Voi ce parere aveti? Cat de des va schimbati patul? Acasa, nu in concediu. Si, daca acasa la tine nu il schimbi zilnic, de ce l-ai schimba in concediu? Nu te speli cand vii de afara? Te stergi de nisip cu cearceaful? Este deci schimbatul zilnic o fita? Este o necesitate? O moda? Sau un lucru neaparat necesar, fara de care nu poti sa te simti bine in concediu? Astept parerile vostre cu mult interes.

PS - si daca tot e vorba de asta, ma duc sa schimb asternuturile si apoi postez si o poza... :D


[fb]
---
Trimis de luciaoradea in 08.07.15 14:18:22
Validat / Publicat: 08.07.15 15:18:58

VIZUALIZĂRI: 4441 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

42 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Motanul nostru- asta e patul lui :)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22051 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

42 ecouri scrise, până acum

webmaster
[08.07.15 15:37:26]
»

FOARTE bun, extrem de instructiv articolul.

Felicitări pentru idee şi pt dezvoltarea ei!

luciaoradeaAUTOR REVIEW
[08.07.15 15:42:39]
»

@webmaster - Multumesc! "Rumeg" ideea asta de o vreme, nu stiam daca va fi bine primit articolul sau nu. Astept comentariile celorlalti!

Floryn81
[08.07.15 15:45:31]
»

O să încerc să răspund la întrebarea ta. În general, vară sau iarnă, noi schimbăm acasă așternuturile cam o dată pe săptămână. Așa cum ai spus și tu, pot fi și situații când unul dintre membrii familiei este bolnav, caz în care cearceafurile vor fi schimbate mai des.

În ceea ce privește concediile, nu am avut solicitări speciale în acest sens (asta pentru că am găsit mereu lenjerie curată la început). Poate și pentru faptul că în ultimii ani nu am stat mai mult de 4-5 zile într-un loc... Bine, dacă se întâmplă vreun mic accident (și mă gândesc aici mai ales la familiile ce au copii, ca și noi) este de dorit să ți se schimbe cearceaful la cerere, fără discuții inutile și fără priviri ”ucigătoare”...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[08.07.15 15:49:19]
»

@Crazy_Mouse -

Mi se pare normal sa le schimbi daca se pateaza sau murdaresc. Indiferent de cauza.

Chloe
[08.07.15 16:37:09]
»

@luciaoradea - fain articol!

Si, ca sa contribui si eu, macar partial, la dezlegarea dilemei pe care o ai: la fel ca si tine, si eu schimb asternuturile o data la 2 saptamani, iar vara o data pe saptamana.

Asta in conditiile in care, la fel ca si tine, dormim in asternuturi intotdeauna in pijamale, niciodata in haine de strada sau haine de casa.

De aceea, mi se par cam exagerate pretentiile unora care in concedii solicita schimbarea asternuturilor la 2-3 zile.

Dar nah, principiul potrivit caruia "daca tot am dat banii, ne permitem sa exageram" (sa exageram in toate: schimbare zilnica asternuturi, prosoape, sa ne imbuibam cu bautura si mancare la AI, etc) probabil functioneaza si in cazul de fata.

Clasificarea unitatilor de cazare pe care le-am vizitat nu au depasit 4*. La 4* mi s-a schimbat asternutul o data, la un sejur de 6 nopti.

La fel, insa, si la multe unitati de cazare de 3*; tot o data la 3-4 zile.

Ba chiar anul trecut, la o locatie modesta de 2* din Thassos, ne-a pus ceaceafurile in brate, a 4-a zi de sejur, sa ni le schimbam singuri

Sincer, la hotelurile/pensiunile care au facut-o, am apreciat schimbarea asternuturilor la 3 zile, dar nu pot sa spun ca asta a contat foarte mult pentru mine in evaluarea unitatii respective. Dar, nah, suntem subiectivi si diferiti in gusturi si evaluari.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
papone
[08.07.15 16:40:24]
»

@luciaoradea - Misto subiectul, chiar parca ma oftic pentru ca nu mi-a venit mie ideea - sau mai bine, ca cine stie ce naiba mai scriam si-mi atrageam vreo suspendare (ca tot am luat avertisment azi-noapte )

Sincer, eu mor pe aia care comenteaza ca la 5 stele nu le-a fost schimbata lenjeria in fiecare zi... Pai mah nenea/tanti, acasa iti schimba nevasta/ amanta/ soacra/ mama lenjeria zilnic? Sau mai rau, tu ti-o schimbi pe aia intima zilnic??? Pur si simplu sunt unii care gandesc: am platit, asa zicea fatuca de la agentie, sa o schimbe! Hai, nu zau? De aia ma bucura cand vad in hoteluri cartonasul ala de pus pe pat, sa inteleaga menajera daca sa schimbe lenjeria sau nu. Dar la noi nici faza cu prosoapele nu e prea cunoscuta, asa ca acel cartonas, fiind si intr-o limba straina (vreo 4, de fapt), pentru unii e doar un evantai

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[08.07.15 16:44:45]
»

@Chloe -

Multumesc pentru raspuns si vizita!

Si eu cred ca e vorba de fite. Nu am fost niciodata in locatii de lux. Nu e vorba ca nu ne-am permite, dar prefer sa dau banii pe altceva (benzina, excursii, suveniruri, restaurante, taverne, samd). Nu sunt adepta AI, pentru ca mi se pare ca te "leaga de glie', adica daca tot ai dat baul stai, frate si mananca, nu trebuie sa iesi din resort. Si parca ti-ar parea si rau sa nu beneficiezi si de ultumul cent la cati bani costa. Probabil ca, in acest context, lumea asteapta servicii deosebite, pe care nu le are (sau nu si le poate permite) acasa.

In ceea ce priveste lenjeria de pat si noua ni s-au schimbat la 3 zile, la 2* si 3*. Nici pentru mine nu e un criteriu esential, atat timp cat camera e curata si ingrijita.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[08.07.15 16:48:33]
»

@papone - mersi pentru aprecieri! Da ce ai patit cu avertismentul? Ca n-am fost pe faza...

Buna, asta cu schimbatul lenjeriei intime... ar trebui verificati...

Iar cu cartonasul da, ar fi util daca ar intelege toata lumea rostul lui. Dar nici nu mi se pare ok sa lasi prosoapele, de exemplu, pe jos ca sa le schimbe. E cat se poate de neigienic, chiar daca le spala apoi. Ce, acasa iti arunci prosoapele pe jos inainte sa le speli??

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Aurici
[08.07.15 17:45:10]
»

@luciaoradea - Eiiii, ia sa dau eu statisticile peste cap si sa va spun ca schimb asternuturile si la 3 saptamani. In conditii normale, fara boli sau alti factori externi. Si nu am nici o problema sa spun asta raspicat. Nu mergem la culcare fara sa ne dusuim, nu transpiram in timpul somnului si va spun ca si dupa 3 saptamani cearceafurile mi se par curate. Dar pentru ca am o problema legata de aerisitul lor si de praful care se mai depune (chiar daca nu se vede), pentru ca il aducem de pe afara, in fiecare saptamana scot asternuturile pe balcon (stau la casa) si le las acolo 2-3 ore, poate si mai mult. Si calc intotdeauna lenjeria, niciodata nu am pus pe pat un asternut necalcat. Pana acum vreo 2-3 ani le si apretam si chiar daca nu m-am impacat cu faptul ca n-o mai fac, a devenit o corvoada si nu se mai poate.

Prin urmare, niciodata nu am pretentia sa mi se schimbe asternuturile zilnic cand plec undeva, dar conditia esentiala este sa gasesc patul curat, foarte curat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
adryana
[08.07.15 18:02:16]
»

foarte buna ideea articolului. Felicitari. In conditiile in care fiecare dintre noi isi schimba lenjeria de pat in functie de necesitati, oricum nu zilnic, de ce sa avem pretentia in concediu sa ni se schimbe zilnic cearceaful? Si cate idei din astea nu ar mai fi? iata cateva : despre cum sa iti alegi cazarea si ce pretentii sa ai in functie de pret, de nr. de stele. Am citit multe articole in care sunt unii turisti care se cazeaza la 2 stele, de ex, si dau putin, ca pret, dar pe urma vin cu reprosuri multe :ca nu au aia, ca nu au aialalta.

Ma deranjeaza f. mult acest aspect.Multi nu inteleg diferenta dintre 2 stele si 5 stele. Unii se plangeau (anul trecut intr-un articol) ca nu au dispenser la wc, la conditii de 3 stele!!! Altii se duc in concediu nestiind macar atat- unde se afla hotelul. Oare e sus pe munte cocotat? e jos pe plaja? cum se ajunge la plaja, cat e de mers? apoi ajung acolo si au parte de un soc, datorita neinformarii prealabile. Si apoi binenteles ca scriu : ca nu le-a placut acolo, ca era sus undeva, ca era izolat si trebuiau sa coboare mult pana la plaja., ca plaja era cu pietre, etc, etc, asta in conditiile in care nimeni nu cred ca i-a obligat sa mearga acolo, ei singuri au platit si luat decizia asta. Altii se plang ca la demipensiune seara nu primeau nici macar apa la restaurant si ca toate bauturile erau contra cost. Pai asa este in Grecia, in Turcia. Eu personal merg la supermarket imediat ce ajung si ma aprovizionez la camera cu apa, sucuri, bere, de ce sa platesc la restaurant pe un pahar de bere 3 euro cand imi cumpar bere de la supermarket cu maxim 1 euro doza? dintr-o doza umplu 2 pahare sau chiar 3.Un bax de apa carbogazoasa costa 1,26 euro pe cand un pahar de apa la restaurant era mult mai scump. Alti turisti se plang de mancare. Mancarea este si ramane vesnica problema a romanului-sa fie multa, sa aiba din ce alege. Nu contest acest lucru, mai ales cand ai si copii. Dar sa spui ca in Turcia ai mancat masline cu paine la un hotel de 5 stele, este incredibil asa ceva, in conditiile in care chiar si la 3 stele este suficienta mancare si ai din ce alege.

Sunt o gramada de articole despre cazari in Grecia dar in care se scrie doar despre mancare: ce s-a mancat, ce a lipsit, ce si-ar fi dorit sa fie. Nu se scrie nimic despre cazare, plaja, obiective turistice din jur, nimic. Nici macar poze cu camera nu pun, ca sa ajute si pe altii interesati. Altii se plang de conditii.

Au dat putin pe o vacanta -150-200 Euro dar ar fi dorit sa aiba condirii de lux, si caviar la pat daca se putea.

Nu vreau sa supar absolut pe nimeni cu acest ecou, dar trebuie fiecare sa fim realisti, sa stim dinainte ce ne dorim intr-o vacanta, ce ne dorim de la acel concediu si sa cautam cazarea conform dorintelor noastre si scopului turistic pana la urma. Tuturor va doresc vacante cat mai reusite si alegeti cu grija destinatia de vacanta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
mirmicu
[08.07.15 18:12:55]
»

@adryana: Foarte bine ai pus punctul pe i! Sunt de acord cu ține 100%.

papone
[08.07.15 18:14:24]
»

@luciaoradea -

Da ce ai patit cu avertismentul? Ca n-am fost pe faza...

- Eee, cand unul (webmaster) iti cere sa taci, ar trebui sa il asculti. Dar daca eu nu stiam decat vorba aia cu "daca doi iti spun ca esti beat, mergi si te culci", asteptam sa imi mai zica inca cineva ceva Oricum, bine ca a fost doar un avertisment (deocamdata, ca ma stiu ce gura mare am - dar asta sunt, nu-mi pot trada stilul )

Buna, asta cu schimbatul lenjeriei intime... ar trebui verificati...

- Mai bine nu... Oricum, cred ca oamenii ar vrea sa fie verificati, dar nu au de cine - de aici si unele frustrari.

Dar nici nu mi se pare ok sa lasi prosoapele, de exemplu, pe jos ca sa le schimbe.

- Eu prefer sa le las inodate pe calorifer sau sifonate/stranse cat mai ciudat, doar sa isi dea seama ce am vrut sa transmit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[08.07.15 18:25:24]
»

@Aurici

E ok si asa, mai ales daca sunt aerisite intre timp. fiecare face cum simte, vroiam sa aflu si alte pareri. Multumesc!

@Adryana

Da, stiu la ce te referi. Pe aia cu maslinele cu paine la 5 stele cred ca am citit-so si eu. Si pe mine ma deranjeaza review-urile fara poze. Nu cred ca omul nu-si pozeaza macar hotelul sau camera, MAI ALES daca e user AFA sau intentioneaza sa posteze un review apoi. Sa vedem si noi.

Cu mancarea - pe mine ma exaspereaza formularile de genul "micul dejun nu era diversificat". adica ce te astepti???!!! Acasa cat de diversificat mananci? Sau ce isi doreste lumea dimineata? ciorbe, fripturi, torturi? Ce poti sa mananci altceva decat oua, mezeluri, legume, lactate, cereale, dulceturi, patiserie?

@papone

Bine ca te-ai oprit si ai scapat...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
papone
[08.07.15 18:26:51]
»

@adryana - Da! Un ecou frumos si agumentat, bravos!

Parca am citit din nou cele puse de mine la primul meu ZuperBonus: vezi impresii sau ala cu masochismul turistic: vezi impresii

Nu superi pe nimeni, ba din contra: se vede cati dintre cei care isi fac cont si injura o locatie mai au si a doua postare... sub 5% (si aici sunt generos). Eu deja sunt satul de cei care scriu ca au peste 5-7-10 sejururi in Turcia, dar au 1 postare, si aia de 3 randuri.

In sfarsit... scuze de offtopic, Lucia

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Dragoș_MD
[08.07.15 19:07:57]
»

@luciaoradea - că ai adus vorba:

... ma exaspereaza formularile de genul "micul dejun nu era diversificat". adica ce te astepti???!!! Acasa cat de diversificat mananci? Sau ce isi doreste lumea dimineata?

Încerc să răspund și să justific:

- mă aștept ca, atunci când trebuie să stau într-un hotel / pensiune etc. mai mult de 5 zile să nu fiu nevoit să mănânc zilnic aceleași și aceleași două-trei feluri de mezel, cașcaval (brânză), dulcețuri, ochiuri sau cârnați, sau mai rău - fasole iahnie, ca la Londra! (CÂH!!!) Așadar, dacă timp de 14 - 21 de zile pot face combinații care să rupă monotonia micului dejun, măcar la două-trei zile, sunt mulțumit, pentru că așa mănânc și acasă. Și ce mai cer de la un mic dejun ca să mă mulțumească: să aibă produse de calitate și proaspete. Mai bine decât ieftine și mai multe, sau învechite pentru că de bune ce sunt, nu le mănâncă nimeni, dar nici ei nu le aruncă...

On-topic - un schimb de așternuturi pe săptămână cred că e ok. Poate uneori ar merge schimbate fețele de pernă cam la 5 zile - în funcție de tipul de păr și de ten al fiecăruia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
maryka
[08.07.15 20:49:00]
»

Foarte buna ideea cu aceasta postare, ma bucur ca cineva s-a gandit s-o materializeze, vad ca multi am gandit asa doar ca nimeni nu a pus punctul pe „i”. Ma tem ca cei care aveau astfel de pretentii nici n-o sa citeasca daramite sa inteleaga ceva util.

La fel si despre micul dejun, problema ridicata de @adryana. In cele mai multe cazuri sunt pretentii absurde, de la persoane in general neinformate. Felicitari pt articol!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
krisstinna
[08.07.15 21:08:41]
»

@luciaoradea - Ai vrut să fii elegantă in exprimare!

Felicitări!

Eu spun așa: am fost in casa multor doamne care in concediu făceau fițe de dive, iar acasă era jale!

E ca atunci când ieși fardată pe stradă, acasă umblă gândăceii, iar duș-am uitat să fac! -dar miros bine, a parfum de 100 euro.

Cam așa văd eu ”lenjeriile” schimbate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
nicole33
[08.07.15 22:48:20]
»

@luciaoradea -

Cu mancarea - pe mine ma exaspereaza formularile de genul "micul dejun nu era diversificat". adica ce te astepti???!!! Acasa cat de diversificat mananci?

Pe mine m-au exasperat formulări de genul „micul dejun era același în fiecare zi”, mai ales atunci când respectivii omiteau să precizeze faptul că exista o varietatea extrem de mare de feluri de mâncare, chiar la acel simplu mic dejun, încât puteai mânca în fiecare zi altceva timp de cel puțin o săptămână, deci variind zilnic cele consumate. Chiar dacă vroiai nu puteai gusta din toate în fiecare zi, astfel încât mâncarea să pară repetitivă.

Referitor la întrebarea principală, tema articolului, eu îmi schimb lenjeriile la o săptămână, de obicei în week end, nu consum alimente sau băuturi în pat, iar vara, din iunie până în septembrie dorm cu AC-ul pornit, la temperatura creată în dormitor fiind imposibil să transpir. În casa mea mi-am montat aparatele de aer astfel încât să nu-mi bată direct în cap, ceea ce la hoteluri nu se întâmplă întotdeauna. Recunosc că mă număr printre cei care au pretenția schimbării zilnice a prosoapelor și a cearceafurilor cam o zi da o zi ba și nu consider această pretenție ca fiind un moft, o fiță, cum vreți să-i spuneți. Trebuie precizat și faptul că îmi petrec concediile la mare, unde umiditatea este în general ridicată, băile au ventilație și nu fereastră cum am acasă pentru aerisire, astfel că prosoapele de duș nu se usucă nici în baie și uneori nici pe balcon și mă deranjează să le refolosesc ude sau umede la dușul următor. Nu-mi place să le las pe jos, dar peste tot mi-au fost schimbate chiar dacă le lăsam în cada de baie, pe pat sau pe scaunele din balcon.

Am solicitat schimbarea zilnică a cearceafurilor prin lăsarea pe pat a cartonașului aferent, împreună cu o atenție zilnică, în Republica Dominicană, unde din cauza umidității nu se putea dormi fără AC, dar acesta era prost poziționat îmi bătea fix în cap și toată noaptea îl porneam, îl opream, îl reporneam și tot muream de cald. La un alt hotel, în Tenerife, nu am putut folosi aerul condiționat centralizat, acesta fiind foarte zgomotos, făcea ca tractorul și nu aș mai fi adormit, astfel că la două zile îi solicitam cameristei schimbarea lenjeriei, mai ales a fețelor de pernă, schimbarea la trei zile cum prevedea politica hotelului nepărându-mi-se tocmai în regulă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
webmasterX
[08.07.15 22:51:56]
»

@nicole33 -

Am solicitat schimbarea zilnică a cearceafurilor prin lăsarea pe pat a cartonașului aferent, împreună cu o atenție zilnică, în Republica Dominicană,

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acelei destinaţii/locații.

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

nicole33
[08.07.15 22:55:18]
»

@webmasterX -

Voi încerca să scriu, dar mai târziu. Mai am restanțe pe Turcia de recuperat.

vega06
[08.07.15 22:56:15]
»

@luciaoradea -

Buna treaba Lucia. Ai terminat cu Bacul si acum iti bubuie mintea idei. BUNE. Felicitari.

Si ca sa-mi dau si eu cu parerea, voi spune ca pe mine unul nu ma deranjeaza daca nu se schimba lenjeria de pat in timpul unui sejur la 2,3, 4 zile, indiferent de nr. de stele ale hotelului, atata vreme cat la intrarea in camera le-am gasit curate. De ce ? Pentru ca stiu ca doar eu am dormit in ele cele 2,3, 4,7 zile si pentru ca si la noi acasa lenjeria de pat se schimba tot saptamanal.

Totusi trebuie sa stii ca am intalnit cazuri de lenjerie neschimbata la paturi, dar niciodata la hoteluri, doar la pensiuni. Probabil ei merg pe ideea ca daca au avut turisti doar pe weekend, ce rost are sa schimbe asternuturile daca au fost folosite doar 2 zile ? Ce, acasa la el turistul isi schimba asternutul la 2 zile ? Da, dar acasa la el turistul este singurul care doarme in acele asternuturi.

Cum ziceam. Am intalnit si eu astfel de cazuri. Chiar exista si sunt reale. Lenjeria folosita, dar frumos intinsa si aranjata pe pat in incercarea de a pacali turistul. O magarie . Ce-am facut ? Nu am cerut inlocuirea lenjeriei ci am inlocuit pensiunea . Atata vreme cat nu au avut elementarul bun simt sa puna asternuturi curate, te poti astepta la ce-i mai rau si in privinta meselor pe care le vei servi acolo (unde este cazul).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[09.07.15 01:04:07]
»

@Dragos - Nici eu nu accept produse alterate, nici vorbă. Atâta timp cât însă găsești o varietate de mâncăruri, cum am spus mai sus, mezeluri, ouă (gătite în mai multe feluri) lactate, brânzeturi, cereale, legume, fructe, dulcețuri, patiserie, cred că poți să alternezi și sa faci în așa fel încât să nu mănânci același lucru zilnic. Varianta ideala mi se pare bufetul suedez, îți combini cum dorești produsele.

@nicole33

În cazul în care transpiri și cearceafurile rămân umede da, trebuie schimbate. La fel și prosoapele, dacă nu se usucă sau sunt murdare, le schimb cât de des e necesar. Totuși, cred că noi suntem norocosi. Nici măcar acum, în perioada asta groaznica de canicula, la noi în dormitor nu sunt mai mult de 29 grade. Și asta fără aer condiționat, nu îl suportăm sub nici o forma. Avem noroc cu spațiul verde și pomii din fața blocului. Așa că nu pot să spun că transpir noaptea, sau cel puțin nu în așa hal încât să ud cearceafurile. Dar în cazul unor transpirații excesive da, și eu l-as schimba.

@ vega06. Să știi că nu am avut multa bătaie de cap cu bacul. În afara competentelor lingvistice nu am participat la alte probe. Dar mă bucur de vacanță.

În ceea ce privește lenjeria de pat, cum am mai spus, neschimbarea ei după fiecare client mi se pare impardonabila. Până acum nu mi s-a întâmplat, cum scriau alții, sa găsesc lenjerie cu pete sau fire de par prin pat. Nu aș accepta așa ceva. Și da, ai dreptate, cred că aș schimba și eu locația.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Lyssys
[09.07.15 11:09:29]
»

@vega06 - Sunteți bărbat dar împărtășesc, ca femeie, aceeași opinie cu a dumneavoastră în ceea ce privește schimbarea lenjeriei de pat în vacanțe!

"De ce? Pentru ca stiu ca doar eu am dormit in ele cele 2,3, 4,7 zile si pentru ca si la noi acasa lenjeria de pat se schimba tot saptamanal." Deci da, așa consider și eu!...

Sejururile noastre la mare sunt de 10 zile. De fiecare dată, când am primit cheia/cartela camerei ni s-a spus programul de schimbare al așternuturilor și prosoapelor. Mi s-a părut de bun simț schimbarea așternuturilor după 5 zile, iar a prosoapelor folosind "codul" lăsării acestora jos, în baie! Daaar!!! Mulți iau ad-literam formularea, ba chiar am citit și aici, pe AFA, cum că au șters apa de pe jos, din baie, cu prosoapele!!! Că, vezi doamne, nu avea cabină dușul, sau era prea mică... sau...

Și-au imaginat cei care șterg pe jos cu prosopul că la următoare schimbare vor primi aceleași prosoape?!? S-au gândit că lasatul jos, în baie, înseamnă în cada de duș, sau pe/în chiuvetă?! Că formularea se referă la faptul de a nu le lăsa puse/agățate pe suportul destinat (asta și pentru că vara, mai ales la hotelurile de la mare, e tot în firea lucrurilor să scoți prosopul afară, la soare, la uscat!) A, iarna este altă poveste! Și acasă, iarna schimb prosoapele mai des decât vara! (Stați, nu ziceți "oooo!?!" în baia noastră fiecare are propriul prosop de față, de duș și de picioare, iar un prosop este pentru mâini, comun, și pe acela îl schimb a doua zi; vara le scot în balcon, la soare... Cel de mâini însă, trebuie schimbat, mă spăl de zeci de ori pe zi, mai ales acum de când sunt acasă...)

În viața mea, mi-am găsit o deviză care mi se potrivește: "Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! " și fix așa îmi este orice gând, orice gest și orice acțiune.

Mi se pare o risipă nejustificată de resurse (de apă, de electricitate, o poluare cu detergenți...) și o pretenție exagerată ca la un sejur de 5 zile să se schimbe așternuturile. Și... la fel stau lucrurile în privința micului dejun și a regimului all inclusive (de fapt, nu suntem deloc adepții acestuia!)

Sunt un user AFA, "un fond fără formă" - am inversat forma consacrată! - dar încerc în postările mele, să strecor câte ceva care mă definește, pentru ca cititorul să poată să recunoască dacă există afinități cu propriile-i cerințe atunci când caută să-și aleagă ce-și dorește...

E bine că atingem și astfel de subiecte! E caniculă, unii așteptăm nerăbdători plecarea în vacanță, alții deja o așteaptă pe următoarea...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[09.07.15 11:09:48]
»

@maryka - @cristinaoranici

Mulțumesc pentru vizită și cuvintele frumoase! Mă bucur că ați găsit articolul util.

vega06
[09.07.15 19:40:50]
»

@Lyssys -

E de bine. Suntem pe aceeasi lungime de unda

elviramvio
[11.07.15 08:42:54]
»

@luciaoradea -

Vreau sa te intreb cat de des are pretentie motanul sa-i schimbi patul? Si transmite-i salutari de la o negresa munteanca!

P. S. foarte bine pusa problema, unii din noi vor in concediile platite la preturi decente sa aiba mult mai mult decat acasa. Si este si problema felului in care lasi camera zilnic cand pleci la plaja, nu inteleg de ce trebuie sa afle camerista ca eu dorm agitat si fac cearsafurile ghem sau sa-mi ia "amprenta" buzelor de pe pahar. Prosoapele eu le las agatate pe clanta usii de la baie daca vreau schimbare. Iar despre multele fotografii cu farfurii mancare, @adryana esti ca mine, doar daca e cazul, un produs arata spectaculos, a tunci da si pt poza, altfel eu n-am aflat de poza care-ti transmite gustul si mirosul mancarii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[11.07.15 10:35:31]
»

@elviramvio: Mulțumesc pentru aprecieri.

Motanul nu prea are pretenții, în ceea ce privește schimbatul lucrurilor lui e chiar conservator. Pisicile sunt "creatures of habit, au tabieturi și nu le plac schimbările. Nu îi place să îi curăț pătuțul pentru ca rămâne umed (îl curăț cu mâna udă). Dar să știi că, deși nu îl las să doarmă cu noi în pat, după ce schimb așternuturile sare imediat în pat și se așează foarte satisfăcut în mijlocul lui, unde stă foarte demn, semn că îi plac și lui așternuturile curate .

LE -ai pisică? Postează aici o poză cu ea, are pătuțul ei, nu? E on - topic; )

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
elviramvio
[11.07.15 22:42:31]
»

@luciaoradea -

Da, avem pisica, neagra, la noi de 15 ani si 6 luni, ea ne-a vrajit catelul si asa am adoptat-o, doarme unde vrea, intr-un fotoliu, pe coltul patului sa aiba vedere pe balcon, pe scaunul de la birou; n-a stricat nimic - mocheta pe care isi ascute ghearele nu se pune, e a ei, pentru ca stam la curte nu i-am taiat ghiarele. Este o fotografie cu ea la postarea mea Vederi de pe Coltii Albinei; n-am rezistat sa nu ma laud cu ea, acolo la tara e vedeta, de la pod pana pe stupii vecinului este mosia ei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
adryana
[12.07.15 07:22:29]
»

@elviramvio, nu am nimic personal cu pozele care arata platouri cu mancare, nici mai ales cu articolele care prezinta un restaurant sau o taverna anume. Pe multi ne-au inspirat sa gasim un alt loc de a lua masa in concediu si cat este de placut sa bei o bere rece si sa privesti apusul de la o terasa situata deasupra marii. Si aflam unde poti manca bine si ieftin de cele mai multe ori. Nu sunt insa de acord cu acele articole despre cazare in care se scrie doar despre mancare si nimic altceva sau doar 2 randuri despre altceva care de fapt m-ar interesa : cum arata camera, baia, ce se poate vizita in imprejurimi, unde se afla hotelul respectiv, etc. Citeam zilele trecute despre un hotel de 5 stele din Turcia la care scria cineva ca nu s-a facut curatenie in tot sejurul decat o singura data. Nu cred asa ceva, mai ales ca la acel hotel am stat si eu si zilnic intra femeia si schimba tot : lenjeriile, prosoapele, aspira, lua la curatat totul in baie. Chiar nu era nevoie, noi pastram in general curat, lenjeriile erau curate, prosoapele la fel dar femeia le lua la gramada si facea o stiva cu ele pe coridor si ne punea altele. Erau lenjerii curate cele din gramada pe care sunt convinsa ca multi le-am fi folosit inca macar cateva zile. Dar asa se proceda la acel hotel si asa se procedeaza la multe altele. Dar pentru serviciile astea platesti si nu e putin deci daca vrei sa ai totul asigurat la un hotel si sa gasesti la restaurant de toate ce iti doresti, trebuie sa scoti banii, si nu sunt putini....

Daca nu, trebuie sa te multumesti cu ce ti se ofera si sa fii realist ca pentru cat ai platit, atat ti se ofera.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
elviramvio
[12.07.15 08:51:12]
»

@adryana -

Eu chiar am cu acele poze cu farfurii, poze incarcate excesiv, nu cred ca este nevoie de poza la kavarma bulgareasca de exemplu, plus ca eu am patit-o in concediul acesta cand undeva, terasa frumoasa, mare, am primit o musaca exact ca o placintica dar la pret de ce aratau altii in poza. Si eu caut informatii cat de multe despre locatiile unde vreau sa merg (asa am dat buzna aici pe afa), doar ca la mancare prefer impresii si putine poze. Am de cativa ani buni amintirea unei ciorbe de burta care arata excelent in poza, la gust nu exagerez, spalatoare de vase, bani aruncati pe doua portii si plecat de acolo cu anularea felului 2. Sincer, salata mea de acasa facuta cu detoate, nu arata mereu la fel. Eu si sotul mancam normal cantitativ, dar ne plac lucrurile bunicele si servirea buna. De aceea prefer sa fie cat mai multe poze cu taverna/restaurantul dar putine cu farfuriile pline. Sunt postari care nu-ti arata locatia, sa vezi unde mergi si imprejurimile, dar au poze multe cu farfuriile de mancare si bauturile. Dar, de gustibus si la acest subiect.

Este o duminica frumoasa, iti doresc sa o petreci in natura, daca poti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Michaell
[12.07.15 09:03:32]
»

@elviramvio - Foarte interesant articolul tau. La fel mi-a placut si poza cu pisicul vostru. Iubesc animalele.

Doresc sa adaug si eu citeva cuvinte la subiectul articolului pentru ca demult m-a preocupat si pe mine acest subiect.

Din start doresc sa spun ca ma numar printre cei care nu se dau in spate cand e vorba de critici sau indemnari in privinta la ce s-ar putea face mai bine dar plingeriile, si aici pe site, pe care le citesc deseori, in pirvinta asternuturilor, dupa parerea mea, sunt exagerate. Ce rost are sa schimbi un asternut dupa 3 zile? Astea sunt mofturi.

Cu ceva timp in urma, cautam pe pagini imobiliare, o posibilitate de investitie, deci un apartament. Am cautat in zone foarte bune, in Bucuresti, zona Herastrau sau Brasov, centrul vechi. Cu acest prilej am vazut interiorul unor locuinte, o recunoastere care a dus sa mi se ridice parul in ceafa. O mizerie si o dezordine de nedescris. Ce vreau sa spun cu asta. Pai sunt sigur ca si propietarii acestor locuinte superscumpe, care atunci cand ies pe centru sunt aranjati si fardati, in schimb acasa schimba lenjeria poate oadata la sase luni iar cand merg in concediu asteapta sa li se schimbe lenjeria la citeva zile.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
elviramvio
[12.07.15 11:55:25]
»

@Michaell -

Multumesc, ma bucur cand intalnesc iubitori de animale. Ieri am fost sa revad Manastirea Cernica si la izvor era cineva cu un pui mic de pisica gasit prin curtea bisericii, l-a luat acasa, zicea ca nu-l poate lasa acolo unde n-a vazut decat caini. Si dupa postarea de azi dimineata am avut o mare surpriza : sotul a gasit in curte o bufnita, se pare ca are ceva, a salvat-o de catel, am izolat-o si, la ideea fiului si nurorii mele, urmeaza sa gasim un cabinet sa o vada un veterinar, cred ca e pasare ocrotita de lege, apoi daca e cazul o aducem inapoi in zona.

Legat de ultima parte a ecoului, este adevarat, din pacate foarte adevarat ceea ce spui.

O zi frumoasa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[12.07.15 12:26:43]
»

@elviramvio și @michaell

Apropo de animale. Acasă îl avem doar pe motanul din poză. Are 9 ani și l-am găsit când era puiuț intr-un nuc din fața blocului, cred că se refugiase de vreun câine. Mai avem o casă, a bunicii soțului meu. Acolo avem 2 câini, unul luat de pe stradă, mort de foame, nu se putea ridica de jos, bătut, cu râie demodecica, pe care îl tratăm de câțiva ani. Cățeaua e bătrână, vroiau să o eutanasieze, am luat-o noi să o salvăm. Acum avem 5 pisici acolo, dar istoria e veche. Am început cu ele acum 3 ani, când am găsit în fața unui bloc 4 pisoi de vreo 3 zile, abandonați pe o cârpă. N-am putut sa îi las să moară, așa că i-am luat și i-am hrănit cu biberonul, cu lapte praf pentru nou - născuți. Peste o lună am găsit, tot acolo, încă 3. I-am luat și pe ei. Au trăit toți 7. Am reușit să le găsim stăpâni la 4 din ei. Trei au rămas la noi, doi încă mai trăiesc, pe unul l-a călcat o mașină. Am mai găsit, în același an, încă un pisoi mic, în același loc. Pe ăsta l-a omorât un câine. Apoi, după câteva luni, la un botez, în fața unei biserici, soțul meu a văzut un bărbat care a aruncat o pisicuță mică, neagră, intr-un boschet. Era groaznic de slabă, moartă de foame, am luat -o, încă o avem. Nu mai lungesc povestea, am mai găsit vreo 4 pisici, toate în stare foarte proasta, le-am luat, le-am îngrijit, și uite așa avem acum doar 5. Plus încă un câine și un motan la soțul meu la birou. Eu cred că nu poți trece pe lângă un animal în suferință, efectiv mi se rupe sufletul.

Cea mai recentă și dureroasă pățanie de gen e de anul trecut din Grecia. Am auzit într -o zonă mai izolată, unde ne oprisem să pozam, niște scancete dintr-o râpă. Am coborât acolo, erau căței proaspăt fatati, aruncați să moară, în 2 pungi. Vreo 3 erau morți, cred că 7 erau vii. I-am scos de acolo, nu spun cum miroseau și plângeau, i-am dus intr-o cutie acasă, i-am spălat, i-am hrănit cu lapte praf. Eram în Sivota, a doua zi mergeam în Corfu. Am încercat să găsim un adăpost pentru animale sau un veterinar în zonă. Nu mai spun cât am umblat în Igoumenitsa să găsim un veterinar. În cele din urmă, disperați, i-am lăsat în curtea bisericii din Igoumenitsa. M-am gândit mult la ei, sper ca cineva cu suflet mare să îi fi găsit. Sper ca măcar unul dintre ei să mai fie în viață. Nu spun cum ne-am urcat pe ferry...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[12.07.15 13:22:45]
»

@Michaell -

Sunt puțin confuză, articolul meu ti-a plăcut sau cel al @ elviramvio? Că din adresarea ta reiese că al ei... Și, culmea, și ea are pisică... Nu de alta, dar să îi spun motanului că îl mai place cineva .

Michaell
[12.07.15 16:39:56]
»

@luciaoradea - Im cer scuze. Evident ca m-am referit la autoarea articolului si a pozei cu pisica in cosulet.

luciaoradeaAUTOR REVIEW
[13.07.15 00:43:43]
»

@Michaell - în cazul acesta multumesc pentru aprecieri și cuvintele frumoase! Mă bucur că suntem pe aceeași lungime de unda.

Michaell
[13.07.15 12:35:13]
»

@luciaoradea - Da, asa este... in ceea ce priveste punctul cu animalele ca si in privinta schimbatul asternuturilor, se pare ca suntem pe aceasi lungima de unde, In rest, nu stiu... -

calatorul
[12.09.15 00:42:03]
»

Buna intrebare si frumoasa tema. Dovada multimea si marimea ecourilor, la care nu prea mai am ce sa adaug, in afara de votul 50. Sunt pasionat de numere rotunde.

luciaoradeaAUTOR REVIEW
[12.09.15 11:43:36]
»

@calatorul50: Și eu la fel . Mulțumesc mult pentru vizită și vot!

mogly
[02.12.15 00:10:18]
»

Acum l-am descoperit, ... articolul, imi place si achiesez si eu la vremea schimbatului asternuturilor. Imi place mult si motanul, am si eu acasa, ghici cati... 4 motani si... 3 caini... familie numeroasa. Nu te speria nu stam toti claie gramada, ca avem curte.

luciaoradeaAUTOR REVIEW
[02.12.15 00:21:50]
»

@mogly - mulțumesc pentru vizită! Și noi suntem mulți... acasă e doar motanul din poză. La biroul soțului meu mai avem un câine și un motan. Plus patru pisici și trei câini într-un alt loc. Plus ce mai găsim pe stradă, câte un câine sau o pisica flamanda. Așa e când iubești animalele! Mă bucur sa văd că avem "pasiuni"comune, dacă pot spune așa.....

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
mogly
[02.12.15 00:32:08]
»

@luciaoradea - In mod sigur avem pasiuni comune. La un moment dat aveam 7 pisici, stand la casa tot mai aparea cate una in plus, nemancata si jigarita si nu ne lasa sufletul sa nu o hranim si pe ea. Hai sa ne culcam, ca maine ne asteapta o zi nou nouta de munca, cred ca pe amandoua. Noapte buna!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, Aurici, calatorul, Chloe, elviramvio, luciaoradea, Lyssys, maryka, Michaell, mogly, nicole33
Alte articole din această RUBRICĂ (Alte) Subiecte off-topic:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069372177124023 sec
    ecranul dvs: 1 x 1