La plimbare prin Bangkok

TIPĂREȘTE

Pe lângă templele despre care am scris, vezi review “Prin templele din Bangkok”, în plimbările noastre prin capitala Thailandei am văzut şi vizitat şi alte atracţii turistice, din Rattanakosin, până în Dusit, pe apă sau pe uscat, pe jos sau motorizat, despre care voi vorbi acum.

Marele Palat (Phra Maha Borom Ratcha Wang) este un complex de clădiri situat în centrul istoric al Bangkokului, pe insula Rattanakosin, reşedinţa oficială a regilor thailandezi de la 1782 până în 1925.

Palatul a fost construit în anul 1782, în timpul regelui Rama I, fondatorul dinastiei Chakri, când capitala Thailandei a fost mutată de la Thonburi la Bangkok.

Complexul, de formă aproximativ dreptunghiulară, are o suprafaţă de circa 22 de hectare şi cuprinde numeroase clădiri, hale, pavilioane, grădini şi curţi. Amestecul diferitelor stiluri arhitecturale thailandeze cu cele occidentale se datorează dezvoltării sale în decurs de 150 de ani, cu completările şi reconstrucţiile făcute de regii care au locuit aici, rezultând o îmbinare între arhitectura vest europeană neoclasică şi arhitectură thailandeză tradiţională.

Regele actual, Bhumibol Adulyadej (Rama IX) locuieşte la Chitralada Palace, iar Marele Palat este folosit pentru evenimente oficiale, ceremonii regale sau de stat, rămânând însă un palat de lucru, cu birouri regale situate în interiorul lui. Astăzi, este unul din cele mai populare obiective turistice din Thailanda, deschis parţial publicului, ca muzeu.

Marele Palat este împărţit în patru mari curţi, separate de numeroase ziduri şi porţi: curtea exterioară, curtea din mijloc, curtea interioară şi Templul lui Buddha de Smarald. Funcţiile acestor curţi şi accesul în ele sunt clar definite prin tradiţii şi chiar legi. Curtea exterioară, situată pe partea de nord-vest a palatului cuprinde birourile regale şi a cuprins ministere de stat. Templul lui Buddha de Smarald aflat la nord-est cuprinde capela regală şi casa lui Buddha de Smarald. Curtea din mijloc găzduia cele mai importante apartamente de stat şi sălile de tron pentru ceremoniile regale. Curtea interioară, situată în partea cea mai de sud a complexului, era rezervată doar pentru femei, găzduind, în trecut, haremul regal.

Pe toată perioada monarhiei absolută, 1782-1932, Marele Palat a fost centru administrativ şi religios al ţării, palatul fiind sediul guvernului, cu mii de locuitori, incluzând gărzi, funcţionari, concubine, prinţese, miniştri şi curteni. Zidurile albe, cranelate ridicate în jurul palatului, forturile extinse şi posturile de pază asemănătoare cu cele din Bangkok au făcut ca Marele Palat să fie considerat un oraş în oraş. Din acest motiv, s-a creat un set special de legi pentru a guverna locuitorii, pentru a stabili ordinea şi ierarhia în palat.

Sala Tronului, impresionanta Chakri Maha Prasat, cea mai mare sala din Marele Palat, a fost construită în 1882 în timpul Regelui Rama V de arhitecţi britanici, rezultând o îmbinare între arhitectura neoclasică din vestul european prin interioarele camerelor cu coloane de marmură, dar decorate cu modele florale thailandeze, prin decorţiunile aurite şi picturile în ulei ale foştilor regi thailandezi dar şi prin plafoane casetate împodobite cu mozaicuri din stele de sticlă, şi prin arhitectura thailandeză tradiţională a acoperişurilor rupte, în trepte.

Sala de Audienţe, Amarindra, mai întâi reşedinţa privată a Regelui Rama I, apoi sală a Justiţiei, are câteva picturi murale şi un superb tron în formă de barcă. În afara sălii sunt mai multe posturi de lemn pictate în roşu şi auriu, posturile pentru elefanţii regali şi un mic pavilion decorat cu mozaicuri de sticlă, vestiarul regelui, unde se îmbrăca în ţinută de călărie.

Palatul Interior a fost locuinţa soţiilor regelui, a copiilor şi a concubinelor regale. Aşa cum Marele Palat avea legi speciale în Thailanda, Palatul Interior avea legi speciale în Marele Palat, legi care au permis locuitoarelor palatului să se separe de lume, să-şi creeze propria comunitate. De la introducerea monogamiei, palatul şi-a pierdut rolul, astăzi fiind locul în care se ţin petrecerile de ziua regelui.

Aphonphimok este un mic pavilion de lemn, unde regele Mongkut cobora de pe elefantul regal pentru a se arăta membrilor curţii regale, apoi, clădirea fiind la înălţime, îşi continua drumul direct la clădirile regale, fără a urca sau coborî. Splendida clădire este considerată un simbol al rafinatei arhitecturi thailandeze. Pavilionul are un aspect de cruce, acoperişul este acoperit cu un turn cu cinci niveluri, iar turla este susţinută de lebede, nu de cunoscutele garudas. Coloanele pavilionului sunt decorate cu aur şi mozaic de argint în model floral, iar capitelul are forma de petale de lotus.

Sala de Audienţe Dusit, cu turnul său aurit, domină partea vestică a Curţii Mijlocii şi este una din cele mai spendide clădiri din Marele Palat şi din întreaga Thailanda. Sala tronului a fost construită în anul 1789 la iniţiativa Regelui Rama I, pe o patformă de marmură albă, în formă de cruce. Este construită în formă de munte înalt reprezentând Muntele Meru, centrul mitologic al universului.

Programul de vizitare este zilnic între orele 8:30 şi 15:30, taxa de intrare fiind de 500 baht incluzând şi intrarea la Palatul Vimanmek.

La ieşirea din Marele Palat am vizitat Muzeul de Textile Regina Sirikit.

Muzeul de Textile Regina Sirikit funcţionează în Ratsadakorn-bhibhathana, o clădire din incinta Marelui Palat, construită în anul 1870.

În 2003, Regina Sirikit a Thailandei a început renovarea clădirii, iar muzeul a fost deschis publicului în anul 2012. A fost complet remodelat într-un muzeu, de stat, de artă, cu facilităţi moderne care includ un mare şi nou foaier, galerii, un studio de educaţie şi învăţare, o bibliotecă, sală de cursuri, spaţii de depozitare şi primul laborator thailandez dedicat conservării textilelor. Cu toate acestea, s-a păstrat mult din vechea cădire prin conservarea faţadei originale şi a multor detalii arhitecturale interne.

Înfiinţarea Muzeului de Textile Regina Sirikit întruchipează eforturile reginei pentru a asigura conservarea, pentru generaţiile viitoare, a artei textile thailandeze. In plus, obiectivul Reginei este acela de a sensibiliza opinia publică asupra identităţii şi culturii thailandeze, precum şi aprecierea frumuseţii confecţiilor şi a textilelor tradiţionale prin cercetare şi interpretare, prin expoziţii.

Misiunea muzeului este de a colecta, expune şi conserva diferite confecţii şi textile şi de a servi drept centru pentru toţi cei care doresc să înveţe despre ele, în trecut şi în prezent. Se face referire la ţări din Asia de Sud, de Est şi de Sud-Est, dar se pune un accent deosebit pe textile şi confecţii legate de Thailanda şi, în special, de curtea regală şi de Regina Sirikit a Thailandei.

Sunt expuse ţesături şi confecţii thailandeze, ţinute regale pentru ceremonii şi ocazii din diferite perioade. Impresionantă este colecţia personală de rochii a Reginei Sirikit proiectate şi adaptate la textile thailandeze de către designeri locali sau internaţionali.

Programul de vizitare este zilnic între orele 9:00 şi 16:30, cu ultima intrare la 15:30.

Taxa de intrare este inclusă în taxa achitată la Marele Palat. Pentru a vizita numai muzeul, fără a vizita şi Marele Palat, taxele sunt de 150 baht pentru adulţi, 80 baht pentru tineri, elevi şi studenţi. Nu se fac poze în interior.

În continuare am plecat spre Câmpul Regal, pe care l-am parcurs la pas.

Câmpul Regal, (Sanam Luang sau Thong Sanam Luang pe întregul lui nume), este un teren deschis, o grădină publică ce se întinde pe circa 12 hectare, lângă Wat Phra Kaew şi Marele Palat din Bangkok, cunoscut oficial ca Thung Phra Men, Teren de Incinerare Regal, într-o traducere aproximativă, deoarece aici au loc incinerările regale.

O destinaţie deosebită i s-a dat în timpul domniei regelui Rama III, când Sanam Luang a devenit un teren normal, folosit pentru cultivarea orezului, existând chiar şi o şură pentru depozitarea acestuia, dar se utiliza, când era cazul, şi la înmormântări regale, când terenul se curăţa de orezul cu care era acoperit şi revenea la vechea sa destinaţie.

În timpul Regelui Rama IV a primit o nouă destinaţie: loc pentru realizarea a două ceremonii, Ceremonia Regală a Aratului şi Ceremonia de Chemare a Ploii.

S-a renunţat la orezărie cu ocazia sărbătoririi centenarului Bangkok din 1897 când i s-a redat definitiv destinaţia iniţială de gradină publică şi teren de incinerare.

Ultimele incinerări au avut loc în anul 1986 pentru Regina Rambhai Barni, soţia regelui Rama VII, în anul 2009 pentru sora regelui Bhumibol Adulyadej (Rama IX), Prinţesa Galyani Vadhana, şi în anul 2012 pentru fiica regelui Rama VI, Principesa Bejaratana Rajasuda.

Cotidian Câmpul Regal are un aspect sărăcăcios, departe de a fi atrăgător, o întindere de iarbă şi pavaje de beton, fără umbră, înconjurat de stoluri de porumbei şi persoane fără adăpost. Aici se practică sporturi de agrement, au loc picnicuri, dimineţile şi serile răcoroase atrag o mulţime de alergători, persoane care se plimbă şi grupuri care discută sau practică diferite jocuri. De asemenea, este folosit ca pistă pentru curse şi teren de golf.

În perioada februarie, aprilie este sezonul zborurilor şi a concursurilor de zmee, întreg văzduhul fiind brăzdat de zmeele thailandeze în formă de fluturi, deosebit colorate.

La 5 decembrie are loc sărbătorirea zilei de naştere a Regelui Rama IX, festivităţile durând câteva zile.

Alte activităţi care au loc aici includ expoziţii, festivaluri culturale, concerte religioase şi muzicale, mitinguri politice şi evenimente sportive. Acesta este adesea locul unde se adunau în Bangkok participanţii la demonstraţii social-politice.

Accesul în parc este interzis între orele 10 seara şi 5 dimineaţa, dar nu se prea respectă.

De aici, în circa 15 minute de mers lejer pe jos se ajunge la Monumentul Democratiei.

Monumentul Democraţiei, (Anusawari Prachathipatai), este un monument artistic şi istoric situat în centrul Bangkokului, în sensul giratoriu de la intersecţia Ratchadamnoen Klang Road cu Dinso Road. A fost construit în anul 1939 pentru a marca Revoluţia Siameză, lovitura de stat din 24 iunie 1932, care a dus la crearea unei monarhii constituţionale în ceea ce era atunci Regatul Siam, monarhie absolută.

Monumentul a fost proiectat de un arhitect thailandez şi pus în operă de sculptorul italian Corrado Feroci, care a devenit apoi cetăţeanul thailandez Thai Silpa Bhirasi.

Piesa centrală a monumentului este o casetă ce conţine manuscrisul pe frunze de palmier al Constituţiei thailandeză de la 1932. Caseta este concepută ca o turelă deasupra căreia se află doua cupe aurite.

Întreg monumentul face trimiteri la protagoniştii şi la 24 iunie 1932, (adică 24.03.2475 în calendarul budist) data loviturii de stat...

Constituţia este simbolic păzită de patru aripi reprezentând cele patru ramuri ale forţelor armate thailandeze (armata, marina, forţele aeriene şi poliţia), care au participat la revoluţie. Aripile au 24 de metri, ca şi raza bazei monumentului, 24 fiind ziua loviturii de stat. Turela centrală are 3 metri înălţime, luna iunie fiind a treia lună din calendarul thailandez tradiţional. Iniţial, în jurul inelului exterior al monumentului, au fost aşezate 75 mici tunuri, 2475 fiind anul loviturii de stat, în calendarul budist.

Cele şase porţi ale turelei reprezintă cele şase politici proclamate de regimul militar instalat la putere: "independenţă, pace, egalitate, libertate, economie şi educaţie".

La baza monumentului sunt prezentate basoreliefuri în care apar militari şi civili, făuritorii monarhiei constitiţionale thailandeze. Un panou intitulat " Soldaţi luptând pentru democraţie " prezintă soldaţi din cele patru forţe armate, un altul "Personificarea poporului" arată un soldat care apără civilii preocupaţi de activităţile lor, inclusiv o mamă cu copii. Panoul intitulat "Personificarea balanţei şi a vieţii bune" reprezintă ideologia socială a regimului militar. O figură alegorică reprezentând naţiunea, aşezată într-o postură de Buddha care are în mâini o sabie şi o balanţă, semnificând forţele armate şi justiţia, se află în centrul basoreliefului, fiind flancată de oameni ce reprezintă sportul, educaţia, religia şi arta. De observat că sportul este reprezentat de singurul european, un bărbat gol.

La bazele a două dintre aripi sunt fântâni în formă de Naga, şarpele mitologic budist, dar sculpturile seamănă mai mult cu dragonii europeni decât cu tradiţionalul Naga.

Astăzi, monumentul este un punct de adunare în care thailandezii îşi manifestă protestele, devenind cu adevărat Monument al Democraţiei.

În timpul perioadelor de trafic intens accesul pietonal la insula pe care se află monumentul este aproape imposibil făcând dificilă observarea detaliilor monumentului.

Cu un taxi, nu la pas, am mers pâna la Wat Intharawihan, despre care am scris în review “Prin templele din Bangkok”, de unde am mers pe jos până în Parcul Dusit.

Dusit, o grădină, un parc, o zonă verde amenajată în stil european, este centrul politic şi administrativ al Thailandei şi o consecinţă a vizitei pe care, în anul 1897, Regele Rama V a efectuat-o în Europa. Primul monarh thailandez care a vizitat Europa, a fost foarte impresionat de ceea ce văzuse în Londra şi în Paris, de parcurile şi reşedinţele regale pline de grădini verzi, relaxante, spaţioase şi răcoroase, de palatele regale europene şi s-a întors hotărât să facă şi din Bangkok un oraş al secolului 20.

A cumpărat terenul între canalele Padung Krungkasem şi Samsen pentru construirea unei grădini regale pe care a numit "Grădina Dusit". Aşa a început proiectarea unui cartier complet nou, care trebuia să devină "noul oraş regal", un cartier grandios, cu bulevarde largi şi multă verdeaţă, un oraş cu adevărat european. Rezultatul, un complex masiv de reşedinţe şi palate regale, cu stiluri arhitecturale diferite, unele dintre ele europeane, se vede şi astăzi în Dusit.

Din păcate, vizita noastră la Dusit nu a fost aşa cum o doream. Am ajuns acolo luni, ştiind ca Palatul Vimanmek este închis, dar neștiind că întreg parcul este închis. Chiar şi aşa, cu ce am văzut prin porţile păzite, prin şi peste garduri, a meritat deplasarea. Am pierdut însă accesul achitat la intrarea în Marele Palat.

Printre cele mai importante şi mai impresionante obiective din Dusit se pot menţiona: Ananta Samakhom (Sala Tronului), Piaţa regală, cu statuia ecvestră a regelui Chulalongkorn (Rama V), Adunarea Naţională, o clădire grandioasă, modernă, care este parlamentul ţării, Casa Guvernului, construită în stil gotic veneţian, folosită mai ales pentru ceremonii de stat, Palatul Chitralada, reşedinta oficiala a Regelui Rama IX şi nu pe un ultim, poate pe un prim loc, Vimanmek Mansion cunoscut şi ca Palatul Vimanmek.

Palatul Vimanmek, (Vimanmek Mansion sau Phra Thi Nang Vimanmek, Sălaşul Îngerilor din Nori în traducere), a fost construit pe insula Ko Si Chang, în anul 1893, ca refugiu regal de vară, dar construcţia cu 72 de camere a fost repede abandonată, pentru ca, în anul 1901, să fie dezmembrată în piese de mici dimensiuni şi transportată la Bangkok, apoi reasamblată, fiind finalizată la 27 martie 1901. De menţionat că pentru construcţia acestei clădiri nu s-au folosit cuie ci pene din lemn.

Cunoscută ca cea mai mare clădire din lemn de tec aurit din lume, acest palat a fost locuinţa regelui Rama V timp de 5 ani, până în anul 1906.

Conceput de un arhitect german, palatul constă din două aripi amplasate perpendicular una faţă de cealaltă. Clădirea are trei etaje, cu excepţia corpului de formă octogonală în care a locuit regele care are patru etaje şi este împodobită cu balcoane deschise, minunate traforaje, galerii fermecătoare, imense scări spiralate, cu specific european, victorian. Interiorul este decorat în stilul neoclasic european, cu motive tradiţionale thailandeze, sălile fiind vopsite în diferite nuanţe de ivoriu, verde, albastru, roz sau culoarea piersicii. Acoperişul roşu şi auriul pereţilor strălucesc în soarele thailandez. O grădină superbă şi lacul artificial din spatele palatului desăvârşesc frumuseţea deosebită a acestui palat.

Din anul 1932, Palatul Vimanmek a fost folosit ca un loc de depozitare a Biroului Casei Regale până în anul 1982 când Regina Sirikit a renovat palatul pentru a fi utilizat ca muzeu de comemorare a regele Rama V, prin expunerea fotografiilor sale, a unor obiecte personale de artă sau artizanat, argintărie, obiecte din fildeş, ceramică sau sticlă, precum şi pentru expunea unor valori ale patrimoniului naţional thailandez.

Sala Tronului, (Ananta Samakhom), o fostă sală de recepţie, este o clădire în stil renascentist italian neoclasic, construită în anul 1906, când a devenit chiar reşedinţă regală, din marmură de Carrara şi alte materiale europene, cu două niveluri, cu un dom imens în centru, de culoare verde, de aproape 50 de metri, înconjurat de şase cupole mai mici, albul luminos al clădirii pe fundalul verde al grădinii creind o imagine deosebită. Domurile şi pereţii sunt acoperiţi cu picturi ce descriu istoria dinastiei Chakri, de la prima la a şasea domnie. Astăzi clădirea este utilizată ca un muzeu şi, uneori, pentru anumite ocazii de stat.

Taxa de vizitare a complexului Dusit este de 150 baht, 75 baht pentru studenţi şi elevi, (cu documente de identificare), fiind valabile şi biletele de acces la Marele Palat. Este deschis vizitatorilor de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00.

Statuia ecvestră a regelui Chulalongkorn (Rama V), rege foarte popular în Thailanda, (vezi și Palatul Bang Pa-In despre care am scris) se află în faţa Sălii Tronului, în Piaţa Regală, statuie realizată în Paris de către un sculptor francez şi ridicată în anul 1908, doi ani înainte de decesul regelui.

Palatul Chitralada este reşedinţa din Bangkok a Regelui Rama IX şi a Reginei Sirikit. Grădinile palatului, întinse pe 4 kilometri pătraţi, înconjurate de un şanţ şi de gărzile palatului, cuprind mai multe clădiri, cele mai importante fiind palatul, o clădire cu două niveluri în stil thailandez, cu balcoane şi terase şi cu un acoperiş cu turle, roşu, în trepte şi Şcoala Chitralada, iniţial şcoală pentru copiii familiei regale, astăzi şcoala cea mai exclusivistă din Thailanda şi printre cele mai exclusiviste din lume.

În imediata apropiere a grădinii Dusit se află Grădina Zoologică, Stadionul de box Rajadamnern şi Sediul Central al Autorităţii Thailandeze de Turism (TAT).

Grădina Zoologică (Dusit Zoo) din Bangkok, cea mai veche grădină zoologică din Thailanda, a fost construită de regele Chulalongkorn (Rama V) ca grădină proprie, adiacentă palatului regal, iar din anul 1938 a devenit grădină zoologică publică. Grădina cu o suprafaţă totală de peste 18 hectare adăposteşte peste 1 600 de specii de animale din Thailanda sau din alte țări, mamifere, reptile şi păsări, unele în stare de libertate.

Se găsesc aici maimuţe, aligatori, canguri şi zebre, pinguini, elefanţi, cămile şi girafe. Există un loc de joacă cu facilităţi de distracţii pentru copiii şi un lac pentru plimbări cu barca.

Grădina are şi un spital pentru animale, un muzeu şi un centru educaţional. Se vizitează de la orele 8:00 la 18:00, taxa de acces, pentru străini, fiind de 150 Baht pentru adulţi şi 70 Baht pentru copii.

Stadionul de box Rajadamnern, (Sanam Muay Rajadamnern), o arenă sportivă acoperită, este de fapt Stadionul Naţional de Box din Thailanda. Construcţia lui a început în martie 1941, dar din cauza lipsei de materiale de construcţie din timpul celui de-al doilea război mondial, lucrările au fost oprite până în august 1945. La sfârşitul războiului s-a reluat construcţia stadionului şi, în numai patru luni, a fost finalizat, primul meci de box având loc la 23 decembrie 1945. Clădirea are două niveluri, iniţial stadionul fiind o construcţie deschisă, neacoperită, având designul unui amfiteatru roman. Şase ani mai târziu, în 1951 a fost construit un acoperiş de beton, devenind unul dintre cele mai renumite stadioane de box din Thailanda.

Partidele de box au loc în fiecare zi de luni, miercuri, joi şi duminică. Luptele încep, de obicei în jurul 18:30, preţurile biletelor fiind de la 1.000 bath (la clasa a treia), până la 2.000 bath (scaunele de lângă ring).

Pariurile sunt legale şi au loc la nivelul al doilea al clădirii. Pariurile se fac prin semne, cu mână. Uneori, aceste semne sunt greşit înţelese de către participanţii la pariuri şi atunci au loc lupte suplimentare, în afara ringului.

Sediul central al Autorităţii Thailandeze de Turism (TAT) în care se află Centrul de Informare Turistică se află pe Ratchadamnoen Nok Road şi oferă informaţii turistice şi nu numai, hărţi, pliante şi broşuri cu date utile despre excursii, cumpărături, hoteluri sau restaurante. Asemenea centre funcţionează în 22 de oraşe mari şi în Aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok şi sunt deschise publicului în toate cele şapte zile ale săptămânii, între orele 08:30 şi 16:30. La vedere nu aveau prea multe hărți dar, atunci când am solicitat o hartă, au fost operativi și receptivi.

Personalul de aici amabil, bine documentat şi, desigur, zâmbitor ne-a indicat cel mai simplu traseu pentru a ajunge la Casa Jim Thompson: cu o barcă pe canal. Aşa că am mai făcut o plimbare pe apele din Bangkok.

În urmă cu mulţi ani Bangkokul era străbătut de o vastă reţea de canale, canalul (klong în limba thailandeză) fiind practic drumul pe care se efectuau deplasările în oraş, drumul apelor ce cuprindea şi Râul Chao Praya, Maenam Chao Phraya, Râul Regilor în traducere, râu ce şerpuiește prin oraș, de la nord la sud, tăindu-l în două. De aici şi numele de Veneţia din Orientul Îndepărtat sau Veneţia din Est, atribuit Bangkokului.

Cea mai importantă arteră turistică şi comercială acvatică a fost şi rămâne însă Râul Chao Phraya pe care întâlneşti la tot pasul (am vrut să spun la orice vâslă) remorchere care transportă barje încărcate având la pupă frânghii cu rufe puse la uscat dar şi vase de croazieră (despre plimbarea pe care am făcut-o cu un astfel de vas am vorbit în review “Bang Pa-In Palace”), nave pentru transport public dar şi nave de plimbare, bărci taxi dar şi bărci particulare.

Am făcut şi o plimbare pe râu cu un vas obișnuit de călători, folosit de localnici. Noi am plecat de la Tha Chang, am mers până la Saphan Taksin/Central Pier, ne-am întors şi am coborât la Phra Arthit, aproape de Kao San. A fost o plimbare plăcută, răcoroasă după arşiţa de până atunci, în care am admirat impresionantele Mare Palat, Wat Phra Kaew sau Wat Arun de pe apă, dar am văzut şi locuinţe care stau să se prăbuşească. Am fost plăcut impresionaţi de ornamentaţia bogată a altarelor omagiale ridicate în cinstea Regelui, dar neplăcut de rufele puse la uscat de-a lungul ţărmului, contrastele thailandeze nedezminţându-se nici aici. Ce nu a cotrastat în această plimbare sunt podurile (Taksin, Phra Pokklao sau podul Memorial) pe sub care am trecut, diferite între ele, dar, toate, mari, cu o arhitectură bogat ornamentală şi împodobite cu mult galben (drapele, eşarfe, flori) pentru Ziua Naţională a Thailandei şi, de ce nu, pentru sărbătorile (noastre) de iarnă. Şi alte poduri pe care le-am văzut (Phra Pinklao. Rama III sau Rama VIII) arătau la fel, bogat ornate şi împodobite de sărbătoare.

Bărcile cu motor, încărcate cu fructe şi alimente aprovizionează încă pieţele, iar taxiurile acvative care îl străbat între orele 6:00 şi 19:30 precum şi cursele regulate de bac duc călătorii în orice loc din oraş. Apreciate sunt şlepurile de orez transformate în vase de plimbare pe care turiştii pot lua masa.

Astăzi, o mare parte dintre canale sunt transformate în străzi, cele mai multe şi mai active canale găsindu-se în partea vestică a Bangkokului, Thonburi, unde supravieţuieşte, încă, o reţea de canale ce sunt folosite pentru comerţ, transporturi diverse sau ca trasee turistice, cel mai cunoscut canal fiind Canalul Bangkok Yai.

Și aici, ca şi pe celelalte canale se resimt fascinantele contradicţii ale oraşului şi, de ce nu, ale Thailandei: bordeie ale căror platforme abia se mai menţin deasupra apei în spatele cărora sunt construite locuinţe de lux, una din acestea fiind Casa Jim Thompson.

Pe un astfel de canal, Canalul Saen Saep, într-o barcă cu coadă lungă, plină de turişti şi localnici, am ajuns şi noi, de la Tha Phanfa, capăt de linie, de lângă Wat Saket până la Tha Saphan Hua Chang, la Casa Jim Thompson. Călătoria a decurs fără dificultăţi, personalul amabil a aşteptat până când toţi călătorii au reuşit să coboare în barcă, i-au ajutat pe cei care nu prea se descurcau, dar nu ne-au anunţat (tot nu pricepeam mare lucru din ce se spunea, engleza lor cu engleza noastră nu prea se înţelegeau) să ridicăm, la pornirea bărcii, draperia care ne apăra de stropii de apă care umpleau canalul şi care, binenţeles, ne-au umplut şi pe noi, ca de altfel pe mulţi călători. Călătoria a durat cam 20 de minute, costul find destul de mic, 9 bath de persoană.

Casa Jim Thompson, (Baan Jim Thompson), din Bangkok, acum amenajată ca muzeu, este un complex de diferite clădiri thailandeze vechi pe care omul de afaceri american Jim Thompson le-a adunat din toate zonele Thailandei, între anii 1950 şi 1960. Este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Bangkok şi din Thailanda.

Jim Thompson, (James Harrison Wilson Thompson, numele complet), născut în anul 1906, a fost arhitect american şi, în timpul celui de al doilea război mondial, voluntar în armata Statelor Unite, în Bangkok, unde a cunoscut cu adevărat specificul thailandez, pe care l-a îndrăgit atât de mult, încât, după rechemarea lui în Statele Unite, a renunţat la America şi s-a reîntors în Bangkok unde o fondat The Thai Silk Company (Compania Thailandeză a Mătasei), companie care a revitalizat industria meşteşugărească a mătăsii thailandeze. A fost și este o mare reuşită a omului de afaceri, reuşită datorată tehnologiei tradiţionale folosite şi a vopsirii mătăsii cu coloranţi naturali de către ţesătorii din Baan Krua Nua, satul musulman de peste canal, cu care Jim Thompson a început producerea mătăsii şi unde şi astăzi se ţese mătase în stil tradiţional, eşarfele de aici fiind deosebit de apreciate. Privind firele subţiri, de culoare galben, galben-auriu, galben-verzui sau albă, pe care le obţineau “torcătorii” de mătase, mi-am amintit de legenda descoperiri ei.

Prinţesei chineze Hsi Ling Shi i-a căzut în ceaşca cu ceai fierbinte un cocon de mătase. Vrănd să îl salveze l-a apucat delicat cu două degete. Cand să-l scoată din băutură, firul a început să desfacă de pe gogoaşă. Văzând firul lucios i-a venit ideea să-l ţeasă. Era în anul 2640 înainte de Hristos. Prinţesa a devenit zeiţa mătasei în mitologia Chinei, iar secretul creşterii viermilor de mătase şi a obţinerii firelor a fost păzit cu străşnicie la Curtea imperială chineză, pâna în secolul I după Hristos, când o altă prinţesă, căsătorită cu un nobil din Khotan, nevrând să plece de acasă fără ţesătura îndrăgită, a ascuns căţiva coconi de mătase în păru-i bogat, încălcând interdicţia imperială.

Firele astfel obţinute sunt apoi spălate într-o soluţie cu coajă de copaci, frunze de banan sau alte ingrediente naturale. Se decolorează, dacă este cazul, şi se revopsesc tot cu produse naturale ca indigoul şi bobiţele de krajai. Urmează realizarea fabuloaselor creaţii în străvechi războaie de ţesut din lemn.

Mătasea thailandeză are o textură moale, cu uşoare urme rigide, fiind preferată în cadrul prelucrărilor manuale. Are o rezistenţă în timp aproape egală cu cea prelucrată de maşini.

În anul 1967, Jim Thompson a plecat, cu nişte prieteni, în vacanţă în Malaezia, de unde nu s-a mai întors. Interesant este faptul că, nici astăzi, nu se ştie, sau nu se doreşte să se ştie, nimic despre dispariţia sa. A fost, de asemenea, un mare colecţionar de artă din Asia de Sud-Est, alcătuind o mare colecţie de artă budistă, nu numai din Thailanda, ci şi din Burma, Cambodgia sau Laos.

Culmea realizării sale arhitecturale este o locuință în care găzduiește colecţia sa de artă ce cuprinde ceramică, sculptură, diferite antichităţi valoroase, cele mai importante fiind un Budha fără cap din secolul VII sau VIII, colecţia de porţelan albastru şi alb din perioada dinastiei Ming şi picturile thailandeze din secolele XVII - XIX.

Locuinţa este un complex de şase case tradiţionale în stil thailandez, structuri din lemn de tec, care au fost achiziţionate şi aduse aici din diferite regiuni thailandeze. Cele mai multe dintre casele din secolul 19 au fost demontate şi mutate aici din Ayutthaya, dar cea mai mare este casa unui ţesător (acum living) adusă aici de la Baan Krua.

Chiar şi astăzi, fermecătoarea casă în stil thailandez continuă să fie o mare atracţie pentru turiştii din Bangkok. Coloanele de sprijin şi, prin urmare, pereţii casei se apleacă uşor spre interior creind astfel iluzia de înălţime şi spaţiu, acoperişul curbat, caracteristic caselor tradiţionale thailandeze, este, probabil, o adaptare a lui Naga (şarpele de mare umanoid), podelele din lemn de tec, lustruite şi pereţii exteriori acoperiți cu vopsea roşie rezistentă, utilizată frecvent la vechile clădiri, înălţarea caselor de la nivelul unui etaj faţă de sol (se evită astfel efectul inundaţiilor din timpul sezonului ploios), creează efectul general de reşedinţă intimă, decorată cu stil. Construcţia întregului ansamblu a fost finalizat în 1959.

Vizitarea casei se face cu o taxă de intrare de 100 bath pentru adulţi şi 50 bath pentru elevi şi studenţi, pe un tur ghidat, prezentarea făcându-se în franceză, engleză, germană sau thailandeză. Este singurul loc din Thailanda în care am întâlnit ghid vorbitor de limba franceză.

Programul de vizită este zilnic de la orele 09:00 la 17:00, ultimul tur cu ghid fiind la orele 17:00.

Fiind situată în centrul Bangkokului, se poate ajunge cu maşina, cu taxiul, cu un tuk tuk, cu Sky Train sau cu o barcă, pe Chao Phraya şi, cum am ajuns noi, pe canalele din Bangkok. La stația Tha Saphan Hua Chang de pe Canalul Saen Saep cum se coboară se merge imediat la dreapta cam 200 m pe lîngă malul apei pe o alee îngustă protejată de o balustradă și se ajunge la Casa Jim Thompson. Brusc te trezești într-o altă lume: contrastul este evident între zona sărăcăcioasă musulmană de lângă apă și parcul liniștit și răcoros, cu muzeul deosebit, cu magazine și restaurante la intrare dar și cu prețuri pe măsură. Pe marginea râului, printre copaci, ansamblul are un aer aparte și este printre puținele exemple de arhitectură thailandeză tradițională păstrate atât de bine.

Deși am ratat Palatul Vimanmek am compensat cu Muzeul Jim Thompson pe care îl recomand în mod deosebit.

Cam atât despre Bangkok, despre Thailanda, despre ce am văzut și vizitat acolo, despre aceste destinații care m-au impresionat foarte mult și în care aș reveni oricând cu mare plăcere…

---

VIZUALIZĂRI: 6934 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI