Kikinda – întâlnire cu mamutul Kika

TIPĂREȘTE

Ideea de a vizita Kikinda mi-a venit datorită unui articol citit în presa locală, care prezenta succint oferta de muzee din jurul Timisoarei ce isi asteptau vizitatorii cu ocazia Noptii Muzeelor. Atunci am aflat de existenţa Muzeului Naţional din Kikinda și nu numai că am aflat, dar l-am și așezat automat în fruntea listei de obiective culturale de vizitat în zonă. O să vedeți mai târziu de ce. Deşi Timişoara şi Kikinda se află la o aruncătura de băt distanţă, recunosc puțin jenată ca până la articolul cu pricina, cunoştinţele mele legate de acest oraşel erau extrem de subțiri, adică se limitau la celebra ţiglă şi cărămidă produsă în fabrica Toza Marković și... cam atât. Dar probabil că majoritatea locuitorilor din Banat au auzit despre Kikinda tot în acest context şi poate şi în cel legat de o sărbătoare anuală a dovlecilor care aparent are destul de mare succes în zonă, chiar se organizează excursii din Timişoara special pentru acest festival. Nici de acesta nu aveam habar, dar acum sunt ferm convinsă că urmatoarea ediţie mă va prinde acolo, în mijlocul dovlecilor uriași care mai de care mai frumos și ingenios decorați, savurând produsele tradiționale pe baza de… evident, dovleac :D. Dar până la toamnă mai e mult, așa că o să vă povestesc acum despre celelalte atracții turistice ale Kikindei, care, între noi fie vorba, sunt mai mult decât suficiente ca să vă scoată din casă într-o zi însorită de weekend.

Kikinda – date generale

Kikinda (sârbă), Nagykikinda (maghiară), Großkikinda (germană) sau simplu în română Kikinda, este centrul administrativ al districtului Banatul de Nord aparţinând Provinciei Autonome Voivodina. Orăşelul număra doar 38000 de locuitori şi a fost încă din vremuri îndepărtate cunoscută îndeosebi pentru agricultură şi pentru producţia de ţiglă şi cărămidă după cum vă spuneam mai devreme. Însă în anul 1996 o descoperire impresionantă o aduce în atenţia presei naționale și chiar internașionale şi o reaşeaza pe harta turismului european. Într-o zi banală de septembrie, în timpul extracţiei din depozitul de lut al fabricii Toza Marković, la 21 de metri muncitorii dau peste scheletul unui mamut conservat în proporţie de peste 90%. În urma cercetarilor efectuate, specialiştii ajung la concluzia că au în faţă o femelă mamut în vârstă de aproximativ 64 de ani aparţinând speciei Mammuthus trogontherii (Mamutul de stepă) ce a trăit pe continentul european acum 500.000 de ani şi de la care a deviat în urmă cu 200.000 de ani ultima specie de mamut cunoscută, mamutul lânos. Acesta din urmă a fost cel care a coexistat cu oamenii tipurii (este prezent şi în picturile rupestre) şi a dispărut acum 10.000 de ani se pare din cauza schimbărilor climatice şi a vânatului. Cel mai celebru reprezentant al mamutului lânos este cu siguranţă haiosul Manfred “Manny” :D, personajul central din Ice Age. Ei bine, mamutul nostru, botezat Kika, a urcat pe culmile celebrităţii în Kikinda mai ceva ca strănepotul Manny, devenind rapid simbolul orașului şi cea mai mare mândrie a locuitorilor, iar descoperirea sa a însemnat o revigorare a turismului local. Acum Kika apare în diverse forme și culori pe toate suvenirurile pe care vi le puteţi imagina, de la tradiţionalii magneţi de frigider până la brelocuri, şepci, tricouri şi chiar cercei şi brăţări din lut.

Cum ajungem

Una din variante şi cea urmată de noi a fost ruta Timişoara-Jimbolia-Srpska Crnja-Kikinda, un drum de 82 km ce poate fi parcurs lejer într-o oră şi jumătate. O altă variantă mai scurtă cu câţiva kilometri ar fi prin Comloşu Mare şi ieşire din ţară pe la Lunga (aici trebuie verificat orarul pentru ca nu sunt sigură că vama e deschisă non-stop) sau puteţi opta pentru un circuit în care să includeţi ambele variante. Noi am făcut un cerc mai larg şi ne-am întors pe la Vălcani, un punct nou de frontiera deschis zilnic între orele 8-20. Aveam în gând să fentăm Sânnicolau Mare (din cauza traficului intens spre Timişoara) şi odată ajunşi în Vălcani să facem dreapta spre Teremia Mică-Comloş-Jimbolia. Însă deşi ştiam cu siguranţă că există un drumuşor secundar ce le leagă, în lipsa oricărui indicator nu am reuşit să-l depistăm, aşa ca vrând-nevrând, tot în Sânnicolau Mare am ajuns. Plimbarea a însumat 200 km, dar se pot economisi vreo 50 km dacă se aleg punctele de frontieră de la Jimbolia sau Lunga. Sau ambele.

Ce putem vedea

Pentru un orăşel mai mic decât Lugojul, după cum vă spuneam, Kikinda stă binişor la capitolul obiective turistice şi în plus mai are ceva din aerul vestic dobândit în urma stăpânirii austriece, în special în zona pieţei centrale “Trg Srpskih Dobrovoljaka” şi a aleilor pietonale adiacente. Terasele şi restaurantele destul de pustii ziua, încep să se aglomereze încă de la orele amiezii și pot doar să presupun că rămân așa până târziu în noapte, noi fiind nevoiți să ne încheiem plimbarea prin oraș undeva în jurul orei 19, pentru a mai prinde deschisă vama de la Vălcani.

Principala atracție a Kikindei și cea care ne-a determinat și pe noi să vizităm orașul este Narodni Muzej Kikinda (Muzeul Național), care din anul 2006 adăpostește rămășițele Kikăi. A fost fondat în anul 1946 în clădirea barocă a consiliului orășenesc a fostului district Kikinda. Îl găsiți pe latura nordică a pieței centrale la adresa Trg srpskih dobrovoljaca 21, chiar lângă biserica ortodoxă sârbă. Ca element distinctiv, o să vă atragă atenția stema orașului, grea de peste 2 tone, amplasată pe fațada muzeului, o stema de altfel controversata reprezentând un leu ținând într-o mână o sabie iar în cealaltă capul unui turc, ca simbol al luptei imperiului austriac împotriva cotropitorilor otomani. La un moment dat s-a pus problema înlocuirii blazonului cu un altul, însă în final niciun primar nu a avut curajul asumării unei decizii de importanță istorică atât de mare pentru oraș și stema a rămas la locul ei. În curtea interioara a muzeului se află o replică la scară a Kikăi, realizată de o manieră foarte realistă ce ar putea ușor păcăli un ochi neavizat și o expoziție de utilaje agricole. În interiorul muzeului, pe lângă scheletul original al Kikăi, găsiți o colecție de arheologie cu exponate în special din Epoca Bronzului, o colecție de etnografie, istorie și pictură, un magazin de suveniruri precum și o sală de cinema 3D unde, pe durata a 20 de minute, vi se prezintă un film despre originile și evoluția mamuților pe Glob, viața probabilă a Kikăi (pe baza interpretărilor specialiștilor), de la nașterea ei și până la descoperirea scheletului în depozitul de lut. Se presupune că în timpul migrației pe teritoriul Europei, turma de mamuți condusă de Kika însăși (vârsta înaintată o recomanda ca lider al turmei) ar fi pătruns într-o zonă cu nisipuri mișcătoare în care Kika ar fi rămas blocată, sfârșitul survenind din cauza foamei și a prădătorilor. Urmele de mușcături de pe schelet și lipsa câtorva oase de la extermități sunt o dovadă că mamutul, pe jumătate scufundat în nisip și incapabil să se apere, a căzut pradă animalelor sălbatice și a avut cel mai probabil parte de o moarte lentă.

Biletul de intrare îl cumpărați din interiorul magazinului de suveniruri, după care sunteți poftiți să începeți turul muzeului din sala de cinema pentru a fi puși în temă cu tot ce trebuie să știți despre mamuți, apoi sunteți liberi să explorați muzeul după cum poftiți. O bilă neagră din partea mea din cauza lipsei explicațiilor în limba engleza la unele exponate. Desigur sala ce adăpostește scheletul Kikăi a fost pusă la punct după standardele europene, așa ca aici panourile explicative au fost exact ceea ce trebuie. Totul a fost posibil datorită proiectului “Kikindski Mamut 2006”, realizat în parteneriat cu 7 entități locale și regionale, între care Municipalitatea Kikinda, fabrica Toza Marković și desigur Muzeul Național Kikinda. Tot datorită panourilor informative aflăm că proiectul în valoare de 270.000 euro a fost finalizat în doar 12 luni, iar 90% din fonduri au venit din partea Uniunii Europene.

Muzeul este deschis de luni până sâmbătă între orele 10:00-20:00, iar prețul unui bilet variază între 100 dinari/copii și studenți (sub 4 lei) și 150 dinari/adulti (sub 6 lei).

O altă atracție a pieței centrale o reprezintă clădirea Primăriei, pe care o veți observa ivindu-se printre vârfurile brazilor de la depărtare, indiferent din ce parte veniți. Clădirea a fost construită în anul 1894, pe vremea stăpânirii austriece și a fost renovată acum câțiva ani. Pe fațada ei se poate citi cuvântul latin “ATTENDITE! ”. Este una din cele mai frumoase clădiri din piață, alături de cele două biserici, biserica ortodoxă sârbă construită în 1769 la loc de cinste în centrul pieței, pe care am și vizitat-o și biserica romano-catolică ridicată puțin mai târziu, în 1811, în capătul pieței, pe care am găsit-o din păcate închisă.

Un obiectiv deosebit de important pe care nu trebuie să-l ratați in Kikinda este Suvača, singura moară acționată de cai care s-a păstrat pe teritoriul Serbiei și una din cele două existente pe continent (cealaltă se află îpe teritoriul Ungariei). A fost construită în 1899 și a funcționat pâna în 1945. O găsiți la distanță de vreo 15 minute de mers pe jos de piața centrală, la intersecția străzilor Nemanjina și Moravska. Făina produsă în Kikinda se zice că era una de o calitate excepțională recunoscută în tot imperiul austriac, iar de finețea ei aveți posibilitatea să vă convingeți singuri la Muzeul Național (în a cărui administrație se află moara), unde sunteți invitați să luați în palme mostre. Din 1990 Suvača se află pe lista monumentelor culturale cu o importanță deosebită și a beneficiat de câteva lucrări de reabilitare a acoperișului, executate tot de Muzeul Național, pentru a impiedica apariția unor deteriorări ireversibile. Din păcate am ajuns la ea târziu și nu mai era deschisă (nici nu am văzut vreun orar afișat), așa că ne-am mulțumit cu câteva poze făcute prin gard.

Unde mâncăm și la ce prețuri

Variante sunt multe, numai în zona centrală existând o mulțime de cafenele și restaurante. De menționat gelateria Sladoled (vis-à-vis de Primărie), căreia i-am făcut niște vânzări destul de însemnate, nu mai puțin de 6 cupe uriașe și topingurile aferente :). Aveți de ales dintr-o gamă largă de sortimente cum nu în multe locuri se găsesc, de la clasicele ciocolată, vanilie și fructe până la arome mai deosebite de genul Nutela, Kinder, Rafaelo, Cheesecake și altele. O cupa costa 40 de dinari (1.50 lei) iar toppingul este gratuit, adică exact jumătate din prețul practicat la noi.

La capitolul restaurante vă recomand Velika Kikinda (vis-a-vis de Muzeul Național, imediat cum intrați pe străduța pietonală M. Velikog îi veți vedea terasa), unde mâncarea este gustoasă și extrem de variată: de la bucătăria internațională la cea sârbească, fast-food sau pizza. Prețurile la fel, foarte accesibile. De exemplu 2 pizza mici (practic normale, de 32 cm diametru), 2 Coca Cola și o bere Lav (berea locală ce ne-a fost recomandata de chelner) ne-au ușurat buzunarul cu 1070 dinari (aprox. 40 lei). La supermarketul de pe strada Kralja Petra I (la intrarea dinspre est în piața centrală, chiar în zona parcării) pentru o apă minerală de 0.33 am plătit fabuloasa sumă de 15.49 dinari, adică mai puțin de 60 de bani :D.

Recomandări și concluzii

Vizitați Kikinda în oricare zi a săptămânii doriți, mai puțin duminica, pentru a prinde Muzeul Național deschis.

În Kikinda găsiți câteva case de schimb valutar unde primesc inclusiv lei, cred că noi am schimbat pe strada B. Radicevica, dacă bine rețin, eram pregătiți cu euro dar nu a fost nevoie, în condițiile în care în Timișoara luasem în acea dimineață la rând toate casele de schimb și nici urmă de dinari.

Deși am plecat de acasă cu gândul la Muzeul Național, acum dacă m-ați întreba nu aș putea să vă spun ce mi-a plăcut mai mult în Kikinda: obiectivele turistice sau oamenii care au făcut posibilă existența acestora. Orașul e cert că arată bine, însă impresia mea e că nu resursele financiare (destul de limitate de altfel) sunt responsabile de asta, ci faptul că în Kikinda localnicii au acel ceva ce la noi lipsește în geneal: altruismul și sentimentul sincer de apartenență la o comunitate. Poate că banii lipsesc, dar nu costă nimic să tunzi iarba și în fața casei vecinului dacă el e plecat sau peste drum unde nu locuiește nimeni, să uzi florile și copacii plantați de primărie când aceasta poate uită sau nu mai poate să se ocupe de ei, pe scurt, să te îngrijești de bunurile comunității cu aceeași însuflețire cu care te îngrijești de propria ogradă. Sărăcia e doar un pretext în spatele căruia încercăm să ascundem adevăratele slabiciuni ale mentalului colectiv românesc iar sârbii, că despre ei vorbim acum, dar nu numai ei, o demonstrează foarte bine.

---

VIZUALIZĂRI: 7059 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI