Un hotel minuscul (dar foarte plăcut)

TIPĂREȘTE

Anul trecut, la revenirea din sejurul petrecut de Paște în Corfu, am decis să urmăm un traseu prin Macedonia și Serbia. O primă oprire am făcut-o în Kastoria, unde am stat la Hotel Anastassiou. A doua zi am plecat spre casă, dar nu direct. Am trecut în Macedonia pe la punctul de frontieră Nikki (GR) -Megitlia (MK) și apoi am mai făcut un popas, în orașul macedonean Bitola. Nu era necesară această oprire, am fi putut face dintr-o dată traseul Kastoria-Pitești, dar am decis să ne oprim pentru o zi la Bitola, pentru a vedea câteva lucruri interesante, despre care sper să am timp să scriu.

Aici am găsit, tot pe booking.com, un hotel care ni s-a părut convenabil (și s-a dovedit că așa și era), situat în centrul orașului, care nu este prea mare și care este cunoscut mai ales pentru festivalul internațional de film care se desfășoară aici.

De fapt, titulatura de „hotel” este prea mare pentru Villa Konzuli, deoarece nu sunt decât cinci camere, într-o clădire nouă, cu două etaje, care mai adăpostește și un restaurant. Este, de fapt, o afacere mică, probabil de familie, clădirea fiind înghesuită între o vilă, la fel de nouă, și Consulatul Greciei, de la care își trage numele și hotelul.

Pe la prânz, am ajuns cu ușurință la hotel, acesta fiind, așa cum spuneam, situat chiar în centru, pe o stradă destul de îngustă și scurtă, care se termină într-un spațiu mai larg, de lângă niște blocuri, spațiu folosit drept parcare liberă, pentru oricine dorește, inclusiv pentru noi.

Am lăsat mașina în parcare și ne-am dus să ne cazăm, dar la intrare nu era nicio recepție. Atunci, am intrat în restaurant și ne-am adresat tânărului de la bar. Am aflat astfel că am nimerit exact unde trebuia, pentru că barul ținea loc și de recepție pentru mini-hotelul care face parte din aceeași afacere cu restaurantul. De fapt, acest lucru scria chiar pe firmă, dar nu fuseserăm atenți și nu văzusem acest lucru de la început.

Tânărul vorbea bine engleza și, după ce am terminat formalitățile de cazare, ne-a oferit și câteva informații suplimentare. Ne-a explicat că putem plăti la plecare cei 26 € pentru cazare fie în euro, fie în denari (1600 denari), dar a uitat să ne spună un lucru esențial, despre care vă voi spune ceva mai târziu.

Apoi, am urcat în cameră să ne lăsăm bagajele. Camera arăta bine, mai ales că totul avea un aspect de nou. La intrare, în dreapta se află un șifonier încastrat în zid; în mijloc, două paturi, fiecare cu noptiera lui; spre fereastră, o masă cu un televizor LCD, sub care se află un mic frigider. Pe perete, deasupra mesei este fixată o oglindă destul de mare. În dreptul mesei este ușa de intrare în baie, acesta fiind destul de mare, echipată cu cabină de duș și dispunând de săpun și gel de duș. Prosoapele, câte două de fiecare, unul mic și celălalt mare, pentru baie, le-am găsit aranjate pe paturi.

Camera dispune și de instalație de aer condiționat, pe care nu am folosit-o însă, pentru că anul trecut, în aprilie vremea a fost destul de rece în zona balcanică. Ba chiar seara am pornit instalația de încălzire, un radiator fixat pe perete, un model pe care îl văzusem prin Franța, la un hotel din Nisa.

Una peste alta, camera avea toate dotările de care am avut nevoie și totul era curat și în stare foarte bună. În plus, se oferă și acces gratuit la Internet, prin conexiune Wi-Fi.

După ce am rezolvat cu cazarea, ne-am dus să ne plimbăm prin oraș și am stat acolo până seara. Aveam intenția să mâncăm undeva în oraș, dar nu ne-am hotărât unde, astfel că am decis până la urmă să mâncăm la restaurantul hotelului. Când am ajuns aici, era în plină desfășurare un meci din Liga Campionilor, pe care îl urmăreau câțiva clienți la televizorul LCD cu diagonală mare, montat pe un perete. Ce mi-a plăcut cel mai mult era că nu se fuma, iar privitorii la meci, cu câte o bere în față, erau foarte liniștiți și deloc zgomotoși.

Ne-am așezat la o masă și am constatat cu părere de rău că tânărul ce-l înlocuise la bar pe cel ce ne primise dimineață nu știa o boabă englezește. Ne-a adus un meniu, scris, din păcate doar în macedoneană, evident cu litere chirilice, din care nu am înțeles mare lucru. Am deslușit totuși câteva lucruri, din cuvintele „internaționale”. De exemplu, am văzut că aveau salată grecească, sau, după cum i se mai spune la noi, bulgărească. Am comandat două porții. Ca fel principal nu am reușit însă să găsim ceva pe înțelesul nostru, în ciuda „ajutorului” dezinteresat, venit din partea unui client, care pretindea că știe engleza … dar s-a dovedit că nu știa mare lucru. Atunci, am avut o inspirație de moment și i-am întrebat de cevapcici, micii locali din toată zona iugoslavă. Barmanului i s-a luminat fața și, prin gesturi mi-a spus că ne oferă câte o porție. Tot prin semne, am reușit să-l întreb ce înseamnă „o porție” și mi-a arătat că porția cuprinde 10 „cevapcici”. Evident, ni s-a părut mult, așa că am comandat doar o porție pentru amândoi. De altfel, ne-am fi putut mulțumi doar cu salata grecească, porțiile fiind foarte mari. Ne-am străduit însă să facem față și porției de cevapcici, deși aceasta conținea și o grămadă de cartofi prăjiți, cu o salată de verdețuri și cu nelipsita ceapă roșie alături.

Am cerut și câte o „pivo” și când mi-a cerut să aleg dintre cele înșirate, am ales, evident, berea locală, Skopsko și iar i s-a luminat fața barmanului.

Am petrecut o seară plăcută și liniștită, iar la sfârșit a venit și surpriza: total de plată, ceva mai puțin de 500 denari. Am pus în portofelul în care ni s-a adus nota de plată 600 de denari, ceea ce reprezenta ceva mai puțin de 10 €, barmanul fiind foarte mulțumit. Să mai precizez că restaurantul are și o grădină, în spatele clădirii.

Ne-am dus să ne culcăm și dimineața pe la 8:30 eram deja gata de plecare, dar, când m-am dus să plătesc cazarea, surpriză: restaurantul era închis și nu se vedea nici țipenie de om, căruia să-i plătim. Am bătut la intrare, ne-am învârtit în jur, până când ne-am făcut remarcați de gardianul din ghereta de la intrarea în Consulatul Greciei, vecin cu hotelul. Acesta a venit și ne-a întrebat dacă ne poate ajuta cu ceva. Evident, bariera de limbă a apărut și aici, dar ne-am descurcat, pentru că totuși gardianul vorbea germană. Cunoștințele mele de germană au fost suficiente ca să mă fac înțeles și să-l înțeleg la rându-mi. Mi-a explicat că restaurantul deschide de obicei la ora 10 și, deși nu aveam chef să pierd timpul așteptând până atunci, nu aveam altă soluție. Între timp, mi-a povestit că a lucrat în Germania, unde a învățat limba și mi-a spus că românii sunt de treabă. Ne-a povestit că, odată, când era încă război în Serbia, pentru a ajunge în vest, macedonenii ocoleau prin Bulgaria și România și la o astfel de călătorie, autocarul a rămas în pană și au fost ajutați la un service, undeva pe la Cluj, fără să li se ceară bani, pe care oricum nu i-ar fi avut.

La un moment dat, spre surprinderea chiar și a gardianului, a apărut un bărbat în vârstă, pe o bicicletă, care a intrat în restaurant, unde, de altfel lucra (bicicleta a lăsat-o, totuși, afară :)) ). Venise să ia ceva, iar gardianul i-a explicat problema noastră, astfel că a fost de acord să ia banii și să-i dea el barmanului, când acesta va veni. Astfel că i-am dat banii și cheia de la cameră și am plecat. Cu siguranță banii au ajuns unde trebuie, pentru că nu am primit nicio plângere, cum că nu am plătit. :)).

Singura problemă a fost, până la urmă, faptul că nu am avut unde să-mi beau cafeaua și am făcut acest lucru abia la prima stație de benzină întâlnită în drum.

În concluzie, dacă ajungeți în zonă, acest mini-hotel este foarte convenabil, mai ales dacă sunteți în trecere și căutați cazare doar pentru o noapte. Să mai subliniez faptul că scorul pe booking.com al hotelului este unul foarte mare: 8,7.

---

VIZUALIZĂRI: 2353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI