1 Mai… marocănesc!

TIPĂREȘTE

Am tot citit zilele astea despre care şi cum v-aţi petrecut mini-vacanţa de 1 mai. Şi deşi nu prea am timp zilele astea, m-am gândit să vă povestesc aşa, ca introducere măcar, experienţa mea din exact ziua în care sărbătorim... munca! Eu o sărbătoresc prin muncă în fiecare an, pentru că dacă nu sunt la un târg din zonă (chiar atunci şi-au găsit să-l pună), atunci sunt la un târg în Maroc. Anul ăsta a fost Marocul. Era a cincea oară când aterizam la Caza (cum pronunţă marocanii, pe scurt, Casabalnca) şi a treia oară când mergeam la Meknès, unul din oraşele imperiale ale acestei ţări, care formează un ansamblu viu de culori, arome (he, he), sunete şi savoare.

O să vă povestesc despre oraş, despre excepţionalul hotel tipic marocan în care am trăit patru din cele o mie şi-una de nopţi, despre mâncarea lor plină de contraste, despre ce-am vizitat, şi poate chiar şi despre călătoria cu trenul (o adevărată întoarcere la origini, care ne-a distrat la culme), însă primul lucru pe care îmi doresc să-l împărtăşesc cu dvs. /voi este experienţa după care tânjeam de ani de zile, hammamul de la mama lui, adică nu unul european cu tente arăbeşti, la care por ajunge fără să iau un avion, ci unul de-al lor, unde să mă pot amesteca cu marocanii, pardon, marocancele, că e strict interzis amestecul de sexe în astfel de locuri!

Ca să vedeţi cât eram de convinsă că trebuie să trăiesc acest lucru, cu trei luni înainte de ziua X, i-am şi spus însoţitorului meu de bord că e musai să ajungem acolo, orice-ar fi. În plimbările noastre aproape zilnice am râs şi ne-am distrat gândindu-ne la cum va fi, la ce trebuie sa luăm cu noi, etc. Soră-mea, care fusese acum câţiva ani buni cu prietena şi colega ei marocancă, era fermă: Nu puteţi rata aşa ceva. Ba, cu câteva zile înainte de plecare, mă întâlnesc şi cu Fuczia (marocanca) la sora-mea acasă, era cu prietenul iordanian, şi-mi zice că o să mă coste cinci euro maxim, cu exfoliere (gomaj) şi masaj, cu săpun negru inclus (un fel de pastă de ulei de măsline) şi mănuşă de eliminat celule moarte. Oh, Doamne, abia aştept.

S-a nimerit să trăim marea aventură exact pe 1 mai, după o zi călduroasă petrecută în atmosfera de la muncă, mare parte în compania colegului italian pe care am marele noroc să-l cunosc, atât de extraordinar e, un lux de persoană. Ajungem la micul nostru paradis şi vorbim cu Dudu (cu accent pe ultimul u), marocanca durdulie şi semper-zâmbăreaţă care lucrează la riad-ul unde locuim, şi care ne promisese că ne duce ea la hammamul din apropiere. De fapt, cu o seară înainte avusesem o tentativă de informare, însoţiţi de sora unui „mare director de vânzări” al unui magazin de mirodenii. Noi am întrebat de un hammam unde să putem intra amândoi în acelaşi timp, deşi separat, pentru că multe din ele au orar diferit pentru femei şi bărbaţi. Până la urmă hotărâm să mergem la cel din apropiere, eu întâi şi mai apoi dragul şi curajosul de R... Dudu îmi zice să-mi iau lenjerie de schimb, prosop, şampon şi mănuşa de exfoliere, pe care mănuşă, din cauza emoţiilor cred, n-am mai găsit-o în geamantan... Tot de emoţii am uitat şi de bucata de plastic cumpărată cu o zi înainte de plecare, menită să-mi suporte greutatea, dar mai ales să nu permită potenţialilor bacterii şi germeni să mă atingă. Ha!

O întreb pe Dudu cât costă. Îmi cere o sută de dirhami şi îmi mai ia şi ceva monede din portofel. Adică în jur de zece euro. Ei, ce, mai stau la negociat acum!? Am emoţii, zău că am emoţii, de parcă cine ştie ce examen aş avea. Ajungem repede şi intrăm. Imediat dau de o bătrână în pelea goală, cu doar părţile... din partea inferioară acoperite. Doamna de la recepţie începe să asculte indicaţiile lui Dudu, care pe drum îmi povestise cu tristeţe în glas că are patru surori, toate măritate, cu copii, şi că ea e singura care nu şi-a găsit jumătatea. Asta-i viaţa, Dudu, îi zic, mergem înainte cu bune şi cu rele. Carevasazică inedita mea prietenă îi comunică angajatei că vreau pachet complet, dar să nu mă jumoale prea tare, mai ales că aveam un braţ un pic ars de soare din ziua respectivă. Când îi arăt leşinătura de burete cu care eu credeam că mă pot spăla, mai mai că le bufneşte râsul. În preţ intră şi o bucată de săpun negru. Mi se face semn să rămân aproape cum mama m-a făcut, şi mă conformez imediat. Las rucsacul la intrare, eu care credeam că sunt vestiare cu cheiţe, ha, ce glumă... Dudu îmi zice să las şi papucii la intrare, şi evit să mă gândesc la ce-o fi pe jos. Cu şamponul în mână şi bucăţica de săpun cam fleoşcăită, intru în prima sală, după ce Dudu îmi ia şi portofelul.

Prima sală. Se presupune că e cea rece. De fapt e rece în comparaţie cu celelalte două, altfel temperatura este plăcută. Dau de două femei care stau jos pe nişte băncuţe pe margine. Au găleţi de apă pe care le tot umplu cu apă, ba rece, ba fiartă, până se potriveşte bine, şi-şi toarnă într-una pe ele. Se uită la mine amândouă, şi-o a treia, dar doar fiindcă nu mă cunosc. Le salut cu salam alekum, îmi răspund şi zâmbesc.

Nu stau mult în prima sală. Apare imediat o doamnă zdravănă, cu nişte egări scurţi, negri, şi rupţi într-o parte, restul corpului fiind la aer liber, bineînţeles. Îmi face un semn însoţit de un mormăit care mă va însoţi de-a lungul întregii sesiuni de hammam, un fel de ee, poate morocănos în alte circumstanţe, dar care pe mine mă făcea să râd, deşi doamna nu râdea deloc. Bun. Intru în sala următoare, cea călduţă, unde dau de alte două femei, fiecare cu copilele din dotare. Una din ele o spală pe fetiţa de zece anişori, şi când aceasta protestează fiindcă o doare, mă-sa o trage de picioare şi-o lăţeşte acolo, pe gresia arăbească şi udă. Aia mică se resemnează şi nu mai scoate un sunet. Îmi zâmbesc şi-mi fac semn să mă aşez, ceea ce şi fac pe unul din plasticurile de pe jos. Cine se mai gândeşte la bacterii şi germeni răufăcători!? În vremea asta, doamna care urma să mă ia în primire, umple de zor la găleţi, şi-mi face semn să încerc cu mâna să văd dacă-mi convine. Eu sunt bine dispusă şi ascultătoare. Încerc să zic ceva în franceză, dar în Maroc oamenii de rând nu vorbesc franceză. Când una din colege îmi lasă elasticul ei de păr (eu pe-al meu tocmai îl lăsasem în rucsac), îi zic shukran şi râd toate şi-ncep să-mi vorbească în arăbeşte. Nuuu, nu ştiu, îngaim şi eu trei cuvinte doar, sorry. Oricum, toate sunt amabile şi drăguţe. Mai puţin doamna cu masajul, care în sfârşit se aşează lângă mine şi-mi face semn să mă întorc cu spatele la ea. Întâi mă va spală pe cap, cu şamponul adus de mine de-acasă, şi apoi cu un praf pe care îl văzusem pe taraba de la intrare (probabil henna de păr). Ah, mi-am adus şi perie (mai nimerit ar fi fost un piaptăn), şi femeia mă tot piaptănă, în vreme ce vecina care-mi lăsase elasticul de păr îmi toarnă găleţi de apă în cap. Îmi intră la apă cu şampon pe nas pâna nu mai am ce... Dar nu protestez, încerc doar să ghicesc momentul urmatoarei găleţi ca să-mi ţin respiraţia. Bineînţeles că între timp mă bufneşte şi râsul. Totul este atât de... inedit şi de autentic... Bun. Cucoana termină cu părul, mi-l prinde în coc şi mă întoarce cu faţa spre ea. Ia o mănuşă şi imediat îmi dau seama că nu e nouă, dar nici nu mă gândesc prea tare la acest lucru. Îi văd mâinile şi mă miră culoarea închisă a degetelor. Zic: ce naiba, stă toată ziua cu mâinile în apă, cum să le aibă murdare... Până la urmă mi-am dat seama ca era de la henna pe care mi-am făcut-o şi eu acum câţiva ani. Când se şterge, zici că ai mâna murdară, cel puţin asta e senzaţia pe care o am eu. Şi-ncepe femeia să mă frece cu mănuşa pe braţe. Un pic de săpun de-ăla negru, care e un fel de pastă lipicioasă, şi-apoi dă-i nene cu mănuşa. Începe să iasă lutul, celulele moarte şi mie nu-mi vine să cred. Jur că fac duş cel puţin o dată pe zi!!! Mă uit şi expresia de pe faţa mea în sfârşit o face pe femeie să zâmbească. Şi dă-i şi freacă, schimbând mănuşa dintr-o mână-ntr-alta. Normal, are nişte muşchi femeia... Ba de-acuma s-a-nvăţat şi, ori de câte ori iese jeg de-ăla sau ce-o fi, scoate acelaşi sunet morocănos ca să mă facă să mă uit, ca şi cum ar zice Uite ce jegoasă eşti, fata mea... Sau: Fă şi tu exfoliere mai des. Eu, de la căldură, bag mâna dreaptă din când în când într-o găleată cu apă rece şi-mi dau pe faţă, în vreme ce femeia mă-ntoarce pe toate părţile şi-n toate poziţiile. Mă pune întâi pe spate, cu capul la ea în poală, şi freacă tot ce prinde; apoi pe burtă şi ea se aşează între picioarele mele, eu nu-mi dau seama dacă peticul ăla de plastic mai e sub mine, dar ce mai contează... Aşa, ca la masaj, chiar mă relaxez. Cum vă spuneam la începutul povestirii, femeile păstrează, cele care vor, partea de jos a lenjeriei intime. Bun. Cucoana îmi trage de peticul care-mi acoperea poponeţul, pe burtă fiind, ca să mă exfolieze şi pe acolo. Apoi mi-l ridică la loc şi toarnă apă pe mine la greu. Cred că mi-a luat două rânduri de piei, zău aşa. Apoi începe să-mi facă ceva masaj. Mă doare, cucoană, zic, nici nu mai ştiu pe ce limbă, de parcă ar conta. Mai bine zic Auuu, ca să fiu sigură că înţelege. Cred că m-a frecăngit vreo juma de oră. Duş, îmi zice acum. Bun, da unde sunt duşurile? , că n-am văzut niciunul. Ei aş. Duşul sun căldările de apă. Zic: hai să fac şi eu ceva. Mai ales că mai e o sală, aia fierbinte, de sauna, unde nu am intrat. Mă ridic şi intru, că Dudu vine să mă ia la opt, deci mai am vreo douazeci de minute aproape. Oau, ce cald. Una din vecine vine după mine, îmi aduce peticul de plastic, îl întinde pe jos, ia o găleată cu apă rece şi-mi răceşte plasticul un pic, eu îi zic iar shukran şi mă întind pe jos. Nu pot sta mult, e prea cald, aşa că ies din nou în sala călduţă. Cucoana mea vine iar, vede că nu vreau să plec încă, aşa că-mi mai toarnă câteva căldări cu apă-n cap şi pe corp. O intreb prin semne pe vecina dacă vrea să-i torn şi eu apă, pentru că citisem că aşa e obiceiul, să se toarne apă una alteia. Nu mă înţelege, deşi mă dor mâinile de atâta vorbărie, aşa ca mă las păgubaşă. Una din adolescente se apropie de mine şi mă gândesc că poate vorbeşte franceză. Da’ de unde. Încearcă sa-mi zică ceva în timp ce-şi acoperă goliciunea cu mâna. Doamnele de vârsta a doua şi a treia nu au probleme de genul ăsta. Până la urmă mă hotărăsc să ies, că nu ştiu ce să mai fac. În sala ce ţine loc de vestiar mă usuc şi mă schimb, iar doamna de la recepţie mă întreabă prin semne dacă mi-a plăcut. Da, cucoană, mi-a plăcut. Am senzaţia aia de care vorbeşte toată lumea după ce iese de la hammam, cum că am cel puţin trei kile mai puţin. Între timp vine şi Dudu, îmi înapoiază portofelul, râde într-una şi mă întreabă în franceza ei minimă dacă mi-a plăcut.

Nu am poze de la hammam, nu am făcut nici măcar în pseudo-vestiarul de la intrare. De fapt am lăsat mobilul acasă, adică la hotel. Vreau să încercaţi să vă imaginaţi locul. Şi eu am căutat poze pe net înainte să mă duc şi nu am găsit. Clădirea este una cam dărăpănată, ca multe edificii din Maroc, cu farmecul pe care i-l dau mozaicurile maure. În rest, nu vă aşteptaţi decât la o experienţă autentică, şi mai ales nu mergeţi dacă sunteţi mai scrupuloşi...

La hotel R. mă aştepta cu sufletul la gură. Îi povestesc pe scurt experienţa şi nu prea ştie dacă să meargă sau nu. Până la urmă se hotărăşte. De-aia-mi place mie de el, că nu face nazuri şi e dornic de noi experienţe, ca şi mine.

L-am aşteptat afară şi când a ieşit mi-a zis: Ce curaţi sunt marocanii ăştia... După ce scuipau pe jos dădeau imediat cu apă. Ha, ha!!! Am murit, nu alta, mai ales că omisesem intenţionat să-i povestesc acest lucru, la care şi eu fusesem martoră la vecina de lângă.

Dudu ne-a dat rest douăzeci de dirhami la fiecare, adică doi euro, pe care bineînţeles că i-am lăsat ei. Oricum, am plătit mai mult decât localnicii, până la urmă e destul de normal. Intrarea standard, adică fără săpun şi fără exfoliere, costă zece dirhami. Chiar şi-aşa, este cu mult mai ieftin decât în Europa. Poate nu place tuturor, şi pot înţelege şi acest lucru. Eu când aterizez la Casa... mi-am lăsat acasă toate limitele şi stopurile pe care mintea le-ar folosi pentru a mă bloca în anumite situaţii. Aşa mă bucur de un peisaj inedit şi autentic. Hammamul a fost doar o mică parte din acesta. Una pe care de mult îmi doream s-o trăiesc pe pielea mea. Şi pe care o voi repeta cu siguranţă, mai ales că acum ştiu cu ce se mănâncă. Să fie clar: nu are absolut nicio legătura cu experienţa descrisă aici vezi impresii ;). Dar dacă m-aţi întreba ce aş alege, aş răspunde simplu: pe amândouă!

P. S. Dacă ajungeţi in Meknès şi vreţi la hamamam, daţi de ştire, ca să vă explic cam pe unde vine.

---

VIZUALIZĂRI: 4558 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI