Un sat de care Zorba ar fi fost mândru!

TIPĂREȘTE

La întoarcerea din Capadochia, la începutul iernii trecute, ne aştepta în cutia poştală oferta agenţiei turistice cu care plecaserăm pentru primăvara lui 2015; în unele destinaţii mai fusesem, altele nu mă pasionau (încă, poate), una singură mi-a reţinut atenţia: Creta. Totul sub semnul cifrei 3:3 plecări în martie şi 3 în aprilie, 6 zile pline, dintre care 3 ocupate cu vizitarea diferitelor obiective, iar celelalte 3 libere sau destinate altor excursii opţionale. Hmmm… Sună bine! Ce zici, Tati? Tati nu zice nu, are doar o singură dorinţă, să nu mai fie nevoit să hălăduie brambura prin frig, ploaie şi zăpadă, aşa că ne decidem rapid pentru ultima serie, cea din 21 aprilie. Se nimereşte să sun la agenţie taman de ziua mea, batem palma, trimitem avansul, mai apoi şi restul, primim actele de călătorie şi…

Şi o să vă povestesc de-a fir a păr, n-aveţi grijă! Dar astăzi o să vă prezint doar hotelul unde am sălăşluit în acest sejur, pe numele său – cum altfel? - Zorbas Village, situat absolut strategic pentru un astfel de demers, adică exact la jumătatea coastei nordice a Cretei, într-un mic fost sat de pescari, Anissaras, la 5 km de Hersonissos şi vreo 30 de aeroportul din Heraklion, cel pe care am şi aterizat, dealtfel. Hotelul este clasificat la 4 stele (pe care o să încerc să vă dovedesc că le merită), aparţine lanţului Sun Connect şi, deocamdată, nu se mai pot face rezervări la el pe cont propriu, fiind în întregime contractat de diferite agenţii turistice (în perioada în care am stat noi, părea ocupat în totalitate de est-europeni – cehi, polonezi, unguri, români, dar am întâlnit şi mulţi francezi, ca dealtfel pe întreaga insulă).

Cum ajungeţi? Păi, dacă veniţi într-o excursie organizată, nu prea trebuie să vă bateţi capul, că vă aduc băieţii la marele fix. Dar să presupunem că ar fi nevoie să vă descurcaţi singuri; există o reţea de transport în comun foarte eficientă în Creta (vezi bus-service-crete.com), vă spun din auzite, că eu n-am fost nevoită s-o folosesc. Ce trebuie să ştiţi neapărat e că autobuzul vă lasă la şosea (am remarcat staţia cu nr. 18, pe direcţia dinspre Heraklion spre Hersonissos), de unde mai aveţi de mers vreo 15-20 de minute spre mare, printre grădini şi zone cultivate, pe lângă case de localnici şi alte locaţii de cazare mai micuţe. Altă variantă ar fi taxiul, cam 25-30 de euro până la aeroport. Sau serviciul de transfer al hotelului, despre care am citit pe site, contra cost, desigur (nu ştiu preţul).

Buuun! Deci aţi coborât în faţa hotelului, într-un mic scuar decorat cu steaguri. Intrarea nu e deloc impozantă, o simplă uşă turnantă, deasupra căreia tronează o inimă galbenă uriaşă, sigla Sun Connect şi, dedesubt, cu litere mai mici, numele hotelului, Zorbas Village. Nu strâmbaţi din nas, caci n-aţi văzut încă nimic! Zona recepţiei e simplă şi aerisită, răcoroasă probabil vara; în faţa ei se află un spaţiu înconjurat de băncuţe, iar în dreapta un lobby încăpător, cu canapele şi fotolii moi şi confortabile, unde pot aştepta turiştii să le vină rândul la cazare dacă se întâmplă să sosească buluc, aşa, ca noi. Formalităţile de cazare includ completarea unui formular, ţi se verifică tipul de rezervare pe care l-ai plătit şi ţi se aplică o brăţară a cărei culoare depinde de aceasta: galben pentru cei care au optat doar pentru mic-dejun, verde pentru demipensiune şi albastru pentru all inclusive. De menţionat că noi n-am dispus decât de primele 2 variante. Având experienţa din Turcia, unde am putut cumpăra pachetul pentru cină la faţa locului, la un preţ ceva mai mic decât cel al agenţiei, am procedat şi de data asta la fel. Doar că… ţeapă! 100 de euro per gură de hrănit acasă, exclus băuturile, 120 la botul calului! Am întrebat ghida dacă există taverne-ceva prin zonă, însă răspunsul pe care l-am primit a fost destul de sceptic: „Nu cred, săptămâna trecută începuseră să dea cu var şi să aranjeze, dar nu cred că au deschis, suntem încă în extrasezon! Dar puteţi să încercaţi! ” Ei, ce credeţi că am făcut eu? Am încercat? Adevărul e că vedeam o foame la acel moment, că numai de încercat nu-mi ardea!... Şi aici apare cu adevărat utilitatea celor care AuFostAcolo cu adevărat! Ei, bine, nu fiţi speriaţi de bombe, ca mine, care m-am şi repezit să achit 2 pachete „cină”, ci „încercaţi”, adică faceţi o scurtă plimbare pe aleea de promenadă dinspre plajă, doar 100 de metri în stânga şi tot atâţia în dreapta şi vedeţi dacă cele 3 taverne şi cele 3 supermarketuri sunt funcţionale! Dar să nu anticipăm! Adevărul e că nu aş putea învinui pe nimeni pentru mica „minciună prin omisiune”, probabil că nici angajaţii hotelului nu mi-ar fi spus altceva, în fond şi ei, ca şi agenţia de turism aveau tot interesul ca banii mei să rămână „în casă”. Şi până la urmă se va dovedi că n-a fost chiar o variantă rea…

Bun, da’ noi acuma ce mâncăm? Că prânzul a trecut binişor demult, iar cina e încă departe! Calmă, tolerantă şi zâmbitoare de felul meu, mă transform într-o… divă când mi-e foame! Noroc cu camera de am căpătat-o, că m-a mai făcut un pic să uit! Camerele! Aaaa!... Frumos-frumos! Hotelul este de tipul „pe orizontală” şi, mai mult decât atât, răsfirat pe orizontală. Adică deţine vreo 200 şi ceva de camere, în viluţe cu 1 sau 2 niveluri, colorate discret (galben-bej, roz-cărămiziu, gri deschis), cu ferestrele apărate de obloane de lemn tipic mediteraneene în nuanţe contrastante (roşu şi verde), cu plante agăţătoare etalându-şi prospeţimea pe ziduri. Bungalow-urile, cum le mai zice acestor căsuţe, sunt presărate într-o frumoasă grădină, bine îngrijită, cu palmieri, mimoze şi alte zeci de flori pe care primăvara a smălţuit ici-colo peticele de iarbă. Pe site-urile de specialitate, camerele hotelului (toate duble, plus o chestie care se poate transforma la nevoie în al treilea pat) sunt de 3 categorii: cu vedere la grădină, cu vedere la mare şi cu piscină proprie.

Noi am nimerit (şi am fost printre puţinii norocoşi din grup) o cameră din a doua categorie, la etaj. Accesul se face cu cartelă magnetică, alături de care primeşti şi câte un card pentru închiriat prosop la piscină, pentru care se cere o garanţie de 10 euro, care se returnează la sfârşitul sejurului. Interiorul spaţiului de cazare e împărţit convenţional, în hol, baie, dormitor şi balcon (camerele de la parter evident că n-au balcon, ci o mică terasă). Holul conţine un dulap cu rafturi, pe care se află pilote şi perne de rezervă, precum şi un spaţiu pentru umeraşe, cu 5-6 umeraşe şi seif (contra-cost, nu l-am folosit). Baia e destul de încăpătoare, conţine cadă, chiuvetă încastrată într-un blat, pe care ai loc să-ţi etalezi „efectele”, tron şi tot felul de accesorii necesare: consumabile pentru baie, foehn, prosoape albe şi pufoase, care au fost schimbate zilnic, deşi ghida ne spusese că, în mod convenţional, prosopul folosit trebuie pus în cadă când vrei să fie înlocuit cu unul curat. Ca o particularitate, sistemul lor de canalizare nu e chiar dintre cele mai performante şi eşti rugat în mod insistent să nu arunci hârtia igienică folosită în vasul de toaletă (acest lucru urma să-l întâlnim cam peste tot pe insulă).

În dormitor există 2 paturi single lipite, cu saltele de foarte bună calitate, ceea ce nu pot spune despre perne, cam „leşinate” după gustul meu, lucru care însă nu m-a împiedicat să adorm în cam 30 de secunde după ce puneam capul pe pernă. Noptiere de-o parte şi de alta a paturilor, deasupra cărora sunt întrerupătoare pentru toate grupurile de lumini din cameră, ca şi prize şi, desigur, câte o veioză. În faţa patului, un blat din pal de culoare deschisă, cu un DVD-player dedesubt (pot fi închiriate DVD-uri cu filme gratuit de la recepţie) şi o mică oglindă deasupra. Televizor LCD fixat pe perete, ecran de dimensiuni potrivite pentru a fi vizionat din pat, singurul post românesc pe care îl prinde e TVR internaţional. Pe acelaşi perete cu televizorul, în stânga există un corp de mobilier care conţine mini-barul plin cu apă, bere, sucuri, ciocolăţele şi alune, la preţuri rezonabile. Deasupra răcitorului, 2 pahare de sticlă, cană electrică, rezerve de nes şi pliculeţe de ceai, zahăr şi îndulcitor. Era cât pe ce să le dau o mică bilă neagră, crezând că lipsesc din cameră ceştile şi linguriţele, pe care însă le-am găsit pe raftul de sus al edificiului descris abia în ultima zi. În dreapta, o măsuţă acoperită cu sticlă şi un spaţiu pentru depozitat trolerul. Balconul este şi el dotat cu o măsuţă, 2 scaune şi un dispozitiv pliabil pentru uscat oareşce textile. Priveliştea din balconul nostru ne-a prilejuit multe momente frumoase, ascultând în depărtare valurile mării sau admirând apusul de soare printre palmieri, alături de o cafeluţă dimineaţa sau un pahar de vin aspru, cretan, seara!

Bun, şi totuşi: ce mâncăm? Considerând conţinutul solid al mini-barului ca aparţinând planului B, am pornit să explorăm împrejurimile. Primul popas nu l-am făcut prea departe, ci la barul de lângă piscină, destinat gustărilor de după-amiază. Mâncareee! „Săru’ mâna, suntem şi noi 2 bieţi turişti osteniţi şi flămânzi, fie-vă milă! ” Domnişoarele drăguţe nu s-au lăsat prea mult rugate: „5 euroi! All you can eat! ” „Seriously (pe româneşte: Zău?) ” n-am stat mult pe gânduri şi am pescuit din galantare ceva plăcinţele cu brânză şi spanac şi câte o salată grecească. Nu prea mult, că peste vreo 3 ore urma masa de seară. Eram şi destul de însetaţi, evident, aşa că ne-am delectat şi cu câte o berulă (2,5 euro paharul de 330 ml; „scump, doamnă, scump! ”) Deci, ca să ştiţi, la barul de la piscină v-ar fi scăparea dacă nimeriţi între mese, ca noi. Dar numai până pe la vreo 4 jumătate, că după aia fetele strâng taraba şi pleacă.

Complexul deţine o piscină interioară şi 2 exterioare, una mare, pentru adulţi, şi alta mai mică, pentru copii. Şezlonguri şi umbreluţe în jurul lor; chiar nu-mi pot da seama dacă în plin sezon acestea fac faţă turiştilor care se presupune că nu vin neapărat pentru excursii, ca noi, ci pentru relaxare. Probabil că da, dacă le punem la socoteală şi pe cele de pe plajă. Căci hotelul are şi o porţiune serioasă de plajă, cu nisip, cu fileu de volei şi cu dig care înaintează în mare pe vreo 50-60 de metri. Intrarea în mare nu părea prea abruptă, dar e posibil să mai fie ceva zone cu pietre în apă, deci n-ar strica să aveţi cu voi cipici din ăia speciali. La sfârşitul lui aprilie, apa mării era, desigur, destul de rece, dar am văzut vreo 2-3 curajoşi care s-au încumetat să intre în apă în ultimele zile. Eu m-am mulţumit cu câteva ore de băi… solare, după-amiaza, după ce ne întorceam din excursii. Avantajul în extrasezon este că găseşti şezlong liber în prima linie la orice oră! :) N-am folosit nici piscina interioară, deşi am intenţionat, dar o doamnă care a făcut-o nu a fost prea mulţumită, povestind că apa era prea… caldă! Dumnezeu să ne mai înţeleagă!

Restaurante erau şi ele 2. Cel principal (are un nume, dar nu-l mai ştiu; Afrodita, parcă) se află în corpul de clădire în care este şi recepţia şi aici se servesc mesele principale. Destul de încăpător, nu era greu să găseşti loc liber, deşi terasele exterioare nu erau încă deschise. Oferta culinară foarte bogată, imposibil să nu fie ceva care să te mulţumească. Micul-dejun se serveşte între 7:30 şi 9:30 şi poţi alege între mai multe feluri de salate, mezeluri, brânzeturi, ouă (preparate sub toate formele), plăcinte tradiţionale, gemuri, miere, nuci, lapte şi iaurt cu diferite concentraţii de grăsimi, fructe şi… probabil că am mai uitat din ele, dar aţi înţeles ideea. Portocale mai dulci ca în Creta nu cred că am mâncat niciodată!:P În general, alimente de calitate. Singurele excepţii au fost băuturile de la dozator, în care singurul lucru natural era apa. Iar cafeaua – horror! Mi-e absolut imposibil să pricep de ce majoritatea hotelurilor oferă spălătura aia de ciorapi pe post de cafea! Ce-o fi aşa de greu să faci o cafea cât de cât ingurgitabilă?!:( Ceaiurile au fost ok, însă.

Despre orarul prânzului şi conţinutul său nu pot să vă dau nicio relaţie, perioada respectivă nu m-a prins niciodată la hotel. Ştiu doar că aceia care nu aveau masa de prânz plătită, dar ar fi vrut s-o servească la restaurantul hotelului, trebuiau să anunţe cu o zi înainte. Cina era servită între 7 şi 9 seara şi felurile de mâncare aparţineau câte unei culturi culinare, prin rotaţie (cretană, italiană, mexicană etc). Pachetul plătit de noi nu includea şi băuturile, pe care trebuia să le plătim separat, dar nu era obligatoriu să consumăm ceva; ghida ne-a spus că restaurantul nu acceptă să vii cu băuturi din exterior şi nici n-am încercat, să văd dacă e chiar aşa. Uneori am comandat, alteori nu. Oricum, destul de scumpe băuturile, 3,5-4 euro un pahar de vin şi 2,5 euro berea „la fiolă” (330 ml). Cât despre ale gurii… fără număr, de la aperitive la deserturi! Singura care nu mi-a plăcut a fost o supă de pui, chiar în prima seară, prea diluată după mine. În rest, totul a fost bun, iar unele lucruri chiar delicioase!:P Suficient cât să venim cu vreo 2 kile în plus de căciulă! :(

Al doilea restaurant, numit „Olive Tree”, era nefuncţional în primele zile, ulterior l-au amenajat şi l-au deschis. Cred că servirea se făcea a la carte, după cum arătau mesele (feţe scrobite de bumbac alb, sfeşnice cu lumânări) şi muzica gen cafe-concert care se auzea în surdină când treceai pe lângă el. Avea şi o terasă drăguţă, chiar în faţa camerei noastre.

Ce mai are hotelul? Sală de conferinţe, absolut sinistră, undeva la subsol, tot în corpul cu recepţia; aici s-a ţinut „şedinţa” obligatorie din prima după-amiază, când ghida ne-a prezentat excursiile opţionale. Ce am apreciat a fost faptul că am fost întâmpinaţi cu prăjiturele (bune), cafea (rea) şi răcoritoare (tot rele, de la dozator). Frumos gest, în orice caz. Zonă spa şi sală fitness; habar n-am cum arătau şi ce ofereau. Magazin cu bijuterii; preţuri rezonabile, au zis cunoscătoarele şi posibilitate de le negocia. 3 (!) terenuri de tenis; pas! Magazin cu produse de bază, deschis până la ora 18, preţuri foarte bune (0.5 euro apa la 1,5 l, 1-1,6 berea). Club pentru copii, nefuncţional în perioada în care am fost. În lobby, lângă recepţie, există un panou electronic interactiv, cu coordonatele hotelului; tot aici poţi căuta informaţii despre alte locaţii din apropiere şi turiştii sunt informaţi despre cele mai importante evenimente din hotel.

Apropo de evenimente! În ceea ce priveşte animaţia, nu am idee ce se întâmplă într-o săptămână obişnuită de vară, dar în extrasezon hotelul organizează seară cretană joia sau vinerea. Spectacol de calitate, ţinut de nişte oameni foarte inimoşi, un cântăreţ şi 2 perechi de dansatori. Evident că paranghelia se prelungeşte târziu în noapte, cu toată suflarea încercând să deprindă paşii celebrului dans zorbian!

Împrejurimi: Grădina în care se află complexul este separată de plajă printr-o străduţă, numai bună pentru promenada de seară (şi nu doar). Precum vă spuneam, în ambele direcţii, în imediata apropiere a hotelului, veţi întâlni taverne, supermarketuri, cabinet medical, centre de închiriat maşini. Într-o după-amiază, m-am plimbat cu Tati vreo 2-3 km în stânga, până în satul următor, Analipsi, descoperind alte locaţii de cazare minunate, admirând marea cu plaje sălbatice, pietroase. În altă seară am luat-o în sens opus, sperând să ajungem în Hersonissos, ceea ce nu s-a întâmplat, căci după vreo 500 m faleza devine accidentată şi drumul ocoleşte mult prin sat. Există şi un trenuleţ care face vreo 2 circuite prin zonă şi care are staţie chiar în faţa hotelului, dar orarul lui era cel puţin ciudat în aprilie, circulând doar până pe la 15:30.

În concluzie, mă veţi întreba dacă recomand acest hotel. Păi, dacă agenţia cu care mergeţi are contract cu Zorbas Village, mergeţi fără frică (sau căutaţi o astfel de agenţie). Dacă ar fi să vă rezervaţi singuri cazarea şi dacă hotelul ar mai fi disponibil pe site-urile de specialitate… da, l-aş recomanda şi în acest caz. În ideea că vreţi să vizitaţi insula, am mai spus-o, reprezintă un bun punct de plecare, aflându-se „în buricul” coastei nordice şi la o distanţă rezonabilă de aeroport. Dacă aţi veni doar pentru zăcut la soare, chiar şi atunci ar fi o bună alegere, e un loc liniştit şi liniştitor, cu plajă proprie (excelentă faţă de ce am mai văzut prin vecini), cu piscină mare şi curată, cu mâncare bună şi pe săturate. Pentru noi, şederea în Satul lui Zorba a fost un vis frumos, care s-a sfârşit prea repede, dar de care ne vom aminti cu drag mereu!

---

VIZUALIZĂRI: 2491 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI