Decor special, pacat ca mancarea nu e pe masura la Restaurantul Max

TIPĂREȘTE

Am mancat la restaurantul Max de mai multe ori, mai ales in ultimele luni, cand am vizitat Sibiul in repetate randuri. Restaurantul e amplasat intr-o veche casa tipica, iar eu am apreciat in mod special felul in care au incercat sa amenajeze spatiul fara sa intervina la elementele originare ale imobilului, trecut prin atatea maini si schimbari, de-a lungul istoriei sale incarcate: peretii sunt curatati cu grija, in incercarea de a descoperi zugraveala initiala, care apare ici-colo, langa mari pete de alb, sau gri.

Scarile catre etajul superior sunt din lemn usor, probabil "aplicate", iar parchetul este aplicat peste pardoseala originala, fara sa fie racordat la pereti - intre perete si parchet ramane un interval de cativa cm, acoperit cu pietris.

Mi-a placut si solutia pe care au gasit-o pentru baie, e ingenioasa, chiar daca aspectul nu face parte din context si chiar daca sufera la capitolul intimitate.

Nu stiu daca au terasa, am fost numai in sezonul rece, dar, daca nu au, cred ca e mare pacat.

E de spus si faptul ca la etaj au spatiu pentru nefumatori si un loc de joaca pentru copii, amenajat intr-o incapere care iarna se poate dovedi destul de rece; locul de joaca ar trebui intretinut mai bine, categoric, jucariile sunt murdare, ca si mocheta, creioanele neascutite, rupte, e cam greu pentru copii sa gaseasca ceva interesant de facut acolo.

Spatiul de la etaj e organizat in functie de dimensiunea incaperilor - saloane mai mari, sau mai mici, insa e de apreciat faptul ca mesele nu sunt inghesuite. Am observat ca au destula clientele straina.

Ce mi se pare regretabil e faptul ca, desi am inteles de la prietenii sibieni ca proprietarul ar fi chiar italian, mancarea nu e chiar pe masura decorului; ma asteptam la preparate speciale, care sa surprinda prin asocierea bucatariei italiene cu produsele locale.

Meniul este foarte vast (si, din cate se pare, cu cat mai vast meniul, cu atat mai mari sansele de a da gres, valabil nu numai pentru Max), tot povestit in italiana, de la aperitive, salate, paste, feluri principale si pizza. Pizza, intr-adevar, e facuta din aluat bun, gustos, pe care l-as fi putut manca si gol, ca atare. Combinatia de ingrediente e, aproximativ, cea bine-cunoscuta pe la noi, cu felurite carnuri si legume deasupra, dar fara vreun artificiu de genul verdeturi proaspete, sau rosii uscate.

Lasagna - pentru ca asta cer copiii in restaurante de gen - e absolut banala, daca nu cumva, chiar congelata (poate preparata de ei si congelata apoi) si, iarasi un aspect inexplicabil pentru un Italian, cu sunca presata inauntru (??!) Singura explicatie pe care am gasit-o suncii presate este pancetta care se adauga sosului Bolognese, dar nu asa, felie de pancetta; apoi, sunca presata n-are nimic de a face cu pancetta.

Daca ar fi dupa mine, n-as comanda niciodata, nici amenintata o lasagna care sa ascunda sunca presata!

Mi-a placut un risotto cu ciuperci, destule champignon, dar si ceva gust deosebit, de ciuperci de padure; destul de plin, si aces risotto, de sos. Sotului meu se pare ca I-a placut tonul inabusit pe pat de salata, insa un pui, pe care l-am primit gratinat la cuptor, desi nu scria niciunde - s-a dovedit a fi prea greu pentru gustul meu si s-a racit atat de incet, ca m-am saturat cu pizza. Au si preparatele gratinate rostul lor, insa gasesc ca ar trebui servite dupa ce s-au racorit oleaca, altfel stai si te uiti la ceilalti cum mananca si apoi ii tii si din treaba, dupa ce ei au terminat si ar comanda desertul.

Prietenii nostri ne-au recomandat vita pe piatra incinsa (insa eu nu sunt fanul acestui preparat; dincolo de spectaculozitate, aceeasi problema - e prea fierbinte - si vine la masa prea cruda pentru gustul meu si, pana o termin, se usuca prea tare) si branzeturile si mezelurile tipice.

Una peste alta, m-as fi asteptat la un meniu mai "periat", in care sa nu gasesc 30 de feluri de pizza, o selectie mai consistenta de paste de casa, in detrimentul celor din comert si preparate mai inedite, mai contemporane, per total - ingrediente proaspete, gatite rapid, retete "curate" (nu sunca presata in lasagna!)

Servirea e destul de lenta, raportata la numarul clientilor - ni s-a intamplat sa fie doua-trei mese ocupate din 7 si sa asteptam 15 minute pentru o limonada. Chelnerii sunt mai priceputi, sau mai absenti (o domnisoara blonda, in special, care nu pricepea cum se asambleaza un platou pentru 6 persoane din portii individuale :-))), in functie de noroc, poate va si recomanda ce sa (nu) comandati.

Preturile nu sunt mici, comparabile cu oricare restaurant destul de scump din Bucuresti.

In ce ma priveste, locul merita vizitat macar pentru ineditul imobilului si atmosfera placuta.

---

VIZUALIZĂRI: 1670 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI