Un popas de tranzit

TIPĂREȘTE

Am rezervat camera la acest hotel când eram în Cappadoccia. Probabil sub influenţa locurilor şi oamenilor frumoşi de acolo, mi se părea totul minunat. Voiam să evit cazarea în Istanbul la întoarcere din cauza aglomeraţiei şi a preţurilor mai mari. Până la urmă n-am fost totuşi aşa inspirată căci Yakamoz nu a fost nici ieftin, nici prea agreabil. Am scutit doar aglomeraţia prea obositoare pentru sfârşitul zilei (dar am luat-o în piept a doua zi de dimineaţă).

Zarurile fiind aruncate, am oprit cu cele mai sumbre aşteptări în parcarea sinistră de pe marginea şoselei şi totodată a mării. Clădirea arăta ca o baracă semi-părăsită. Poate exagerez, dar prin lumina scăzută a unei ploi mărunte, în fapt de seară aşa mi se părea. Am intrat, că n-aveam încotro. Ne-a preluat un personaj multi-task (de fapt, era chelner) vorbitor de engleză de baltă. Ştiţi genul acela de om servil, insinuant, alunecos "Daţi-mi voie să vă ajut, era să aveţi o scamă... ! "

În fine, am primit camera la etajul -1. Da, recepţia era la parter, iar camerele erau dispuse pe două etaje aflate mai jos, întrucât hotelul era construit pe faleza mării. Am fost conduşi şi ajutaţi cam cu de-a sila la bagaje, apoi personajul şi-a aşteptat "atenţia". I-am dat 3 lire, avute în buzunar, dar cred că mai rău am făcut, stârnindu-l...

Camera era mare, chiar inutil de mare, cu un vestibul cu dulap şi cuier, baie cu cadă şi apoi un spaţiu larg ocupat de patul dublu (destul de mic proporţional cu încăperea), o măsuţă cu două jilţuri, birou-masă cu un scaun, noptiere şi un taburet mare la picioarele patului. Impresia de spaţiu gol era mărită şi de faptul că nu erau covoare şi perdele. În plus, ca o ciudăţenie, podeaua era uşor în pantă, către fereastră. Exista şi un balconaş cu scaune şi masă de plastic. Priveliştea era punctul forte: vedere direct către mare şi în plan depărtat către celălalt mal al golfului, pe care se aprindeau feeric luminiţele serii. Dar... ca să ne taie entuziasmul, la o privirea în jos, imediat sub balcoane, am observat frumoasa linie de cale ferată pe care treceau nu chiar rar, trenuri rapide. Eh, leopardul ascuns după gard...

În dotările camerei mai intrau prosoapele de rigoare, săpunuri, şamponele pe la baie, uscător de păr, minibar, tv modern cu posturi turceşti, perne şi pături extra, papuci de unică folosinţă.

Însă, ceea ce a fost cu adevărat descurajant şi ciudat a fost izolarea hotelului prin poziţia sa la marginea şoselei de mare viteză. Oricum, ca să ajungi de pe un sens pe altul mergeai câţiva km, asta după ce coborai din autostradă la o anumită ieşire, iar altfel, la locul respectiv erai în plină pustietate, fără posibilitatea de a alege alt loc de masă, ori de a avea un magazin, ceva la îndemână. Aşa că ne-am resemnat şi am luat cina la restaurantul lor, apoi ne-am culcat devreme (nici wifi-ul nu era grozav în cameră).

Deşi a fost o excepţie (1 locaţie din cele 15-20 în care am mâncat de-a lungul călătoriei) nu vreau să ascund că la acest restaurant am fost jecmăniţi pe faţă, fără ruşine. Desigur, chelnerul pişicher ne-a luat în primire cu un rânjet de cum am intrat în restaurant (ştia probabil că tot pe mâna lui ajungem). Nici nu ne aşezasem bine pe scaune şi deja l-am auzit desfăcând două sticle de apă din care ne-a turnat instantaneu în pahare. Practic ni le-a băgat pe gât. L-am privit glaciali. El, ignorând atitudinea noastră a început să se gudure prezentând meniul şi sugerându-ne diverse alegeri. A dispărut pentru o clipă ca să reapară cu un platou imens pe care avea câteva farfurii cu aperitive - păreau atât de neapetisante încât îmi închipui că stăteau acolo pe tava aceea ţintuite cine ştie de când şi plimbate pe la mese ca momeli. Am întrebat dacă sunt cumva din partea casei, ceea ce nu erau, evident, apoi am declinat oferta. Atunci, în mod ostentativ, a înhăţat două castronele de pe tavă, unul cu salată de vinete, altul cu ardei copţi şi ni le-a trântit rostind serviabil "on the house". Am rămas perplecşi. Dacă aveam alternative, ne-am fi ridicat să plecăm, dacă măcar mai aveam chef de condus nişte km până în primul sat/oraş, plecam şi căutam altceva. Dar am rămas, stoici, hotărâţi să mâncăm ceva decent pe cât posibil, chiar acolo. Am ales un peşte şi frigărui de miel. Le-am primit după un timp, împreună cu o salată verde cam tot impusă. Am mâncat şi am cerut nota. Mâncarea a fost bună iar preţurile (cele din meniu) erau rezonabile. Totuşi, nota a fost prilej de consternare. Era umflată efectiv, la vedere. Ape 5lire, salată 5 lire, peşte 15 lire, miel 25 lire (desi in meniu era 20), total 65lire! Diferenţa am considerat-o drept şpaga, trecută europeneşte pe notă, aşa că am plătit fix şi duşi am fost. Să mai spun că toată serviabilitatea "hoţpătarului" s-a transformat într-o bombăneală pe sub mustăţi... ? Cu puţin noroc, ăsta a fost singurul incident neplăcut din toată călătoria, aşa că pot trece cu vederea, slavă-Domnului.

Dimineaţa, micul dejun a fost unul cinstit, chiar dacă destul de modest - un platouaş rece, servit prompt de un băiat de treabă.

Ca o concluzie: deşi hotelul a avut şi plusuri, personal consider că nu justifică preţul cerut. Nu l-aş recomanda, sigur există variante mai bune.

---

VIZUALIZĂRI: 1659 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI