Repetir ”Thanasis Kebap” – City break Atena Martie 2015 – (III) - Argolis one day

TIPĂREȘTE

La sosire la hotel, după formalitățile de cazare, împreună cu cheia apartamentului, recepționerul ne-a înmânat și câteva pliante cu fotografii și descrierea punctelor de interes turistic, pe care să le avem în vedere pe timpul șederii noastre la Atena. Unul dintre pliante cuprindea ofertele unei agenții de turism care lucrează cu hotelurile, legat de organizarea de excursii pentru turiștii care vin la Atena. Printre oferte se afla și croaziera în golful Saronic, cu vizitarea celotrei insule Hydra, Poros și Aegina, pe care o trecuserăm în agenda noastră, dar am găsit acolo și o excursie de o zi cu autocarul, în Argolis (Argolida), o regiune din nord-estul Peloponezului.

Pentru cei interesați, vreau să le spun că agenția respectivă, organizează excursii de o zi sau mai multe în toată Grecia. Înscrierea se face la recepția hotelului unde sunt cazați turiștii. La plecare, autocarul trece pe la fiecare hotel unde are înscrieri și îi îmbarcă pe turiști iar la întoarcere îi lasă pe fiecare la locul de cazare.

Deși ne planificaserăm revederea celor trei insule din Golful Saronic, pe care le-am amintit, știind că pentru a ajunge în Peloponez trecem peste Istmul Corinth, am renunțat la croazieră, și am ales Argolisul, pentru că doream să vedem Canalul Corinth, cel care leagă Marea Ionică de Marea Egee, știind ceva din istoria construcției lui. Din pliant, am aflat puțin cam vag, traseul pe care aveam să-l străbatem, rezultând doar că de la Canalul Corinth, vom merge către Mycenae (Micene), unde vom vedea Poarta Leilor, Mormintele Regale, precum și la Epidavros pentru a vizita teatrul antic, fără alte amănunte.

Alegerea noastră s-a dovedit a fi una bună și nu am regretat-o pentru că am văzut locuri și lucruri deosebite. Costul excursiei este la alegere, cu masa de prânz inclusă 98 euro/pers. iar fără masă, 88 euro/pers. Plata se face în autocar după plecare.

Astfel, în cea de a doua zi plină a șederii noastre la Atena, dimineața la ora 7.45, am urcat în autocarul care după ce a adunat turiștii de la mai multe hoteluri, a pornit spre Peloponez. Cerul s-a înseninat și vremea a devenit frumoasă și călduroasă permițându-ne să umblăm în tricouri.

Distanța de la Atena la Canalul Corinth, este de circa 70-80 km., așa că după numai o oră de la plecare ne aflam pe unul dintre podurile vechi ce traversează canalul, pentru a face fotografii. Din păcate peste noapte a plouat, ceea ce a făcut ca platforma pietonală a podului să fie plină de apă, pe alocuri până la șiretul pantofilor, producându-se astfel înghesuială in locurile uscate unde toată lumea s-a strâns pentru a face fotografii. Am reușit să fac totuși câteva fotografii cu canalul, dintr-o poziție bună.

Câteva cuvinte despre canal foarte pe scurt. Ideia legării Mării Ionice de Marea Egee printr-un canal navigabil este foarte veche Ea a apărut cu mai bine de trei sau chiar 400 de ani î. Hr. Se pare că ar fi fost chiar începute unele săpături în acele vremuri foarte îndepărtate dar au fost repede abandonate.

Lucrările la actualul canal, au început în anul 1881 și au fost finalizate în 1893. Acesta are o lungime de 6,3 km., adâncimea a apei față de la nivelul mării este minimum 8 m., lățimea la bază 21,4 m., iar la partea superioară de 24,6 m., iar înălțimea pereților este de 90m... Din aceste motive el este accesibil doar navelor de mic tonaj și celor de agrement navigația în cele două sensuri realizându-se alternativ.

Călătoria noastră prin Peloponez, avea să urmărescă următorul traseul: Corinth – Nemea Mycenae – Argos – Nafplio – Epidavros – Corinth, de unde ne întorceam la Atena.

Prin orașul Corint am trecut fără să oprim, mulțumindu-ne numai cu descrierea lui făcută de ghid. Cred că aici este momentul spun că am avut norocul să avem un ghid excelent pe parcursul acestei călătorii. O tânără grecoaică, în vârstă de până în 30 de ani foarte drăguță, care vorbea în mod excelent limba engleză. Am ținut să precizez asta, pentru că vorbea engleză, nu greco - engleză sau americano - engleză, astfel că am reușit să înțelegem bine toate explicațiile pe care le-a dat. Era foarte pătrunsă de tot ce ne spunea, vorbea cu multă pasiune despe tehnologia folosită de meșterii antici la ridicarea construcțiilor lor, urmărind turiștii să vadă dacă este înțeleasă și răspunzând cu multă atenție la întrebări.

Astfel am aflat de la ea, că pe țărmul Golfului Saronic după ieșirea din Atena există o zonă industrială importantă în domeniul prelucrării petrolului. De altfel pe drum, până la Canalul Corinth pe țărmul mării Egee, se văd mai multe rafinării, nu de mărimea celor de la noi de la Brazi sau Teleajen, dar din spusele ghidei, suficient de mari pentru a asigura necesarul intern de combustibili auto într-o mare măsură. Petrolul importat, vine în cea mai mare parte din Rusia și din țările arabe.

De asemenea am înțeles că Peloponezul este principala zonă agricola a Greciei, pământul acestuia fiind deosebit de fertil. La fel, Peloponezul asigură jumătate din producția de citrice a Greciei și o mare parte din producția de vinuri, care sunt de o calitate deosebită. Am mai aflat că recent, în zona respectivă există perspectiva de a se dezvolte și o exploatare minieră de cărbune.

Cu toate acestea, principala sursă de venituri a zonei, ca și în alte părți ale greciei, este turismul. De aceea statul grec, acordă o atenție deosebită întreținerii și restaurării monumentelor și siturilor arheologice care au o valoare inestimabilă. Legat de aceasta în momentul de față, se duc tratative pentru readucerea în țară a unor importante vestigii arheologice luate de englezi în momentul descoperirii lor și expuse în muzeele din Anglia. Ghida a recunoscut că aceaste discuții reprezintă de fapt o bătălie destul de grea, dar ei se simt obligați să o ducă și să spere că în viitor își vor atinge scopul.

La Mycenae am ajuns în jurul orei 11.00. Locul este foarte frecventat de turiști iar când am ajuns noi acolo cred că în parcare erau peste două zeci de autocare. Biletele de intrare, pentru toate obiectivele ce urmau să fie vizitate erau incluse în prețul total al excursiei, așa că ghida a mers singură la casă, a luat biletele pe care ni le-a împărțit, după care am pornit spre ruinele cetății și a palatului regal al Mycenaei Antice.

Cetatea este situată pe un deal înalt și este încojurată de ziduri puternice de apărare, construite din blocuri masive de piatră, clădite unele peste altele numite și Zidurile Ciclopice. Intrarea în cetate se face prin Poarta Leilor. Se numește Poarta Leilor, pentru că deasupra traversei așezate pe cei doi stâlpi ai porții, căreia i-aș spune ”boiandruc”, se află doi lei ridicați pe picioarele din spate, iar cu cele din față țin o piatră triunghiulară masivă.

Drumul spre ruinele palatului regal, urcă în pantă relativ ușoară printre ruinele altor construcții. Imediat în partea dreaptă după intrarea în cetate, se află mormintele regale. Niște construcții circulare, zidite din piatră. Aceste morminte, au fost scoase la lumină în ultimul sfert al secolului XIX, de cercetătorul și arhelogul german Schlimann, descoperitorul Troiei.

În mormintele de la Mycaene, acesta a descoperit comori de aur, podoabe care însoțeau pe cei îngropați acolo. Povestea acestor descoperiri, este fascinantă și foarte bogată dar nu este aici locul și nici nu am căderea să insist eu asupra ei, altfel decât alăturând câteva fotografii acestui articol. Trebuie să mai spun că la baza cetății se află construit un muzeu nou, modern ale cărui exponate reprezintă mai mult copii ale pieselor descoperite acolo.

După ce am urcat până la vârful pantei, unde am pășit în adâncurile istoriei punând piciorul pe pardoseala fostului palat regal, am coborât și ne-am îndreptat către Tumulul de la Mycenae, o construcție funerară, aflată cam la 1 km. de cetate. Acesta este construit sub forma unei cupole într-un deal, intrarea făcâdu-se printre două ziduri de sprijin construite și acestea din blocuri masive de piatră, folosindu-se aceeași tehnolgie ca la construcția zidurilor cetății Mycenae. Din interiorul tumulului, există legătură cu o a doua încăpere, înterzisă accesului turiștilor. Se pare că această încăpere mult mai mică, realizată sub forma unui patrat, ar fi avut prin construcție destinația de cavou pentru sarcofagele celor înmormântați acolo. Legătura dintre cele două încăperi, este realizată printr-o deschidere practicată în zidul cupolei. Se spune că acest tumul s-a păstrat intact fără nici o altă intervenție asupra lui de la data construcției. Deși se spune că acolo ar fi fost îngropat unul dintre regii micenieni, în realitate nu ar fi fost îngropat nimeni acolo. Faptul a fost tot timpul deschis, a făcut să nu fie distrus de hoți sau alți rău făcători care au preferat să îl folosească drept adăpost.

După vizitarea Tumulului, am oprit la un restaurantul ”Regele Menelaos”în localitatea Mykines, pentru a servi masa de prânz. Sala de mese a acestuia este imensă. Nu exagerez dacă spun că este cât un hangar aviatic. În parcare erau vreo cinci autocare dar nu se umpluse decât aproximativ o treime din el. Asta, vorbește despre numărul de turștilor care vin să viziteze Mycenae. Eram așteptați, așa că imediat ce ne-am așezat la mese, ospătarii au venit să ne servească. Am avut plăcuta surpriză să fim serviți de o româncă. Era din Suceava și se afla în Grecia de 10 ani. S-au servit două feluri de mâncare. Primul a fost o musaca, iar al doilea la alegere friptură de pui sau de miel. Majoritatea grupului nostru a preferat mielul. Cred că o singură familie a luat pui. După acestea am fost serviți cu portocale. In prețul mesei nu a intrat băutura. Ni s-a adus bere și vin, la alegere dar pe bani.

După masă am pornit spre Epidavros (Epidaurus). Drumul spre acest obiectiv trece prin Argos și prin Nafplio. Ambele sunt așezări foarte vechi cu situri arheologice care merită să fie văzute. Din păcate asta nu făcea parte din programul nostru. Prin Argos am trecut fără să oprim, ghida explicându-ne câte ceva despre el. În Nafplio am oprit câteva minute pentru a fotografia cetatea Palamidi care domină înălțimile orașului. Această fortăreață a fost construită în timpul dominației Venețiene, dacă am înțeles bine prin secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea.

Din același loc am fotografiat și cetatea Bourdzi, construită tot de venețieni. Aceasta se află pe o mică insuliță pentru apărarea intrării în portul Nafplio. În momentul când am făcut fotografia nu mi-am dat seama că perete din parte unde mă aflam cu aparatul are întinsă pe el o plasă de protecție folosită în construcții. Pentru că aceasta să nu scadă valoarea fotografiei, o să spun că ea este dovada celor spuse de mine, că statul grec sprijină intreținerea și restaurarea siturilor arheologice și a vestigiilor ce vin din trecutul Greciei

Cu prilejul acestei excursii am aflat, și cred că nu numai eu nu știam, că Nafplio a fost prima capitală a Greciei moderne, între anii 1821 – 1834. Aveam doar cunoștință despre faptul că Insula Aegina. a fost o perioadă de timp capitală a Greciei în timpul Regelui Otto, înainte ca aceasta să fie mutată le Atena. Și pentru asta, am fi dorit să o vizităm din nou dar nu a fost să fie.

Obiectivul nostru final a fost Epidavros (Epidauros). Epidauros a fost un mic orășel al Greciei antice, situat în estul Argolidei, pe țărmul Golfului Saronic. El a devenit o atracție turistică foarte importantă, datorită Teatrului antic cu același nume construit în formă de semicerc cu patru secole î. Hr. Este singurul teatru care s-a păstrat intact din antichitate și care este folosit și astăzi pentru spectacole moderne, în timpul Festivalului de Vară de la Atena. Acesta are in jur de 16.000 de locuri și ceea ce este cel mai mult de remarcat, esta acustica lui perfectă, care permite ca din ori ce punct al lui să se poată comunica cu scena. Cei mai mulți dintre vizitatorii care merg acolo, nu se pot abține să nu testeze această caracteristică a lui.

Spuneam la început că nu aveam să regretăm că între croaziera în Golful Saronic și excursia în Argolis, am ales-o pe ultima. Acest lucru l-am realizat pe parcursul călătoriei când am aflat ce ascunde Peloponezul și mi-am dat seama că o excursie de o singură zi cu trecere în fugă prin câteva obiective turistice, sunt insuficiente pentru al cunoaște. Timpul a trecut foarte repede și a trebuit să ne îndreptăm spre Atena, pe un drum pe care la întoarcere, l-am parcurs pe coasta Golfului Saronic.

Concluzia mea este că merită să stai câteva zile la Nafplio și de aici să faci câteva trasee pentru a vedea toate punctele de atracție ale Peloponezului. Timp să ai și... bani.

---

VIZUALIZĂRI: 2690 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI