ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.04.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 25.08.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
APR-2015
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 21 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Cazare de poveste

TIPĂREȘTE

Dacă v-aţi imaginat vreodată iatacuri secrete în peştera plină de comori a lui Aladin, o să vi se pară familiare camerele acestui hotel. Şi când zic hotel, mi se pare că nu se potriveşte deloc cuvântul, clădirea e mult mai intimă şi mai cochetă decât orice hotel am întâlnit până acum pe unde am umblat.

S-o luăm cu începutul!

Localizarea e una privilegiată, nu foarte departe de centrul Goreme, dar suficient încât să fie linişte; cu o terasă (de fapt, mai multe) cu vedere atât spre răsărit cât şi spre stâncile spectaculoase de la miazănoapte ori către înălţimile după care apune soarele. Of, e mult de spus despre terase şi locurile plăcute de răsfăţ de aici, aş putea scrie un review numai despre ele!

Dar să revin la subiect. Taşkonak înseamnă "casa de stâncă" şi chiar aşa şi este, după cum aflăm dintr-o poveste care se găseşte împreună cu alte informaţii utile în fiecare cameră: două case alăturate, săpate în stâncă acum sute de ani au fost amenajate şi utilate astfel încât s-a obţinut în zilele noastre o frumoasă pensiune, să-i zicem "boutique-cave".

Totul e din piatră şi unde nu-i piatră e lemn masiv, din acela închis la culoare, de parcă l-au înnegrit anii. Nimic din plastic, nimic kitsch, de prost gust. De la canapelele cu perne comode de pe terasa acoperită (iar încep să aduc vorba!), la decoraţiunile camerei de primire, de la aşternuturile şi cuverturile din materiale naturale, în culori calde, la feroneria frumos aleasă pentru ramele oglinzilor, balustrade interioare şi alte obiecte, de la mobilierul simplu şi solid până la covoraşele ţesute şi perechea de iminei roşii brodaţi care stăteau ca din întâmplare la o uşă... totul e deosebit de bine potrivit ca să alcătuiască o atmosferă unitară.

Clădirea rezultată prin unirea celor două vechi locuinţe e un soi de labirint cochet, nimic nu e monoton şi simetric, există holuri, cotituri, scări interioare, bolţi şi nişe din piatră, se poate intra şi pe jos, pe o poartă, prin curtea interioară cu ziduri îmbrăcaţi în trandafiri dar şi pe sus, coborând din terasă în terasă. Iar gazdele, ei bine şi ei sunt dintr-o poveste.

Ea, australiancă, o blondă cu cei mai albaştri ochi, surâzătoare şi hotărâtă a venit în urmă cu 15 ani în Cappadokia pentru o vacanţă şi a rămas de dragul unui turc oacheş care lucra într-un atelier de covoare... Au împreună acest hotel şi un restaurant în centru, de succes din câte am putut să constatăm. Aşadar Angela şi Yilmaz ne-au primit călduros şi ne-au dat o cămăruţă cochetă cu două ferestre către vale.

Baia, deşi micuţă, îşi făcea treaba. Poate singura ciudăţenie era că chiuveta nu mai încăpuse acolo, aşa că era înglobată într-un fel de nişă-chicinetă, în cameră. Tot în aceeaşi zonă, aveam la îndemână fierbător şi toate cele necesare preparării ceaiului, inclusiv sortimente care mai de care mai tentante. Existau deasemenea şi accesorii pentru baie - şampon, săpun, balsam de păr. Prosoapele, nu trebuie să mai spun, erau albe şi pufoase iar totul strălucea de curăţenie. În fiecare zi ni s-a luat gunoiul şi s-a dereticat camera.

Deşi nu aveam tv în cameră (nici nu i-am dus lipsa), semnalul wifi era excelent peste tot, astfel încât se putea consulta internetul din vârful patului, de la masa ori... aţi ghicit, de pe terasa :).

Mmm, hai să îmi mut gândul la ceva la fel de plăcut.

Micul dejun. Era un festin al zilei, nu exagerez. Punctul forte îl constituiau clătitele americane pufoase, asortabile cu o multitudine de dulceţuri de casă făcute de mama-soacră, adică o turcoaică get-beget. Sincer, cea de vinete, m-a dat pe spate!

După micul dejun, luat afară, ştiţi voi unde, sau înăuntru ne consultam cu gazdele în privinţa traseelor şi altor detalii legate de activităţile din zonă. Ni s-a desenat o schiţă a drumului, ni s-au dat toate lămuririle şi chiar s-au oferit să ne ducă cu maşina în diferite puncte cheie, ceea ce înţeleg că mulţi turişti acceptă, doar că noi voiam să mergem pe jos.

Am fost în două rânduri şi la restaurantul lor,FatBoy. Mâncare bună, reducere 10% şi returnarea bacşişului (asta pentru că eram oaspeţi la hotel). Atmosfera era tinerească, am nimerit chiar o seară de karaoke cu chinezi, ceva deosebit.

Despre oraş şi zonă n-am să vorbesc. Sunt destule descrieri cu Goreme, cu Cappadokia şi toate împrejurimile. Aş menţiona totuşi că în acest sezon, de primăvară timpurie, nu e deloc aglomerat, vremea este plăcută (ziua cald, până la 20 de grade dacă e senin şi noaptea răcoare, abia câteva grade) şi te poţi bucura de toate atracţiile mai în voie. Dar chiar şi aşa, fără puhoi de turişti, dimineaţa la răsărit am admirat zeci de baloane colorate care se ridicau deasupra văii.


[fb]
---
Trimis de vasilica in 24.04.15 20:12:14
Validat / Publicat: 24.04.15 21:38:58
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2540 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vasilica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 una din terase, semiacoperită şi aşternută cu covoare şi perne
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 21.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [24.04.15 20:33:03] »

    @vasilica - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    vasilica [24.04.15 20:41:37] »

    @webmasterX - corect!

    alinaro [27.04.15 11:09:43] »

    @vasilica - Eu mor după cazările astea "de poveste", dacă aş avea bani, numai la de-astea m-aş duce, peste tot... În Spania le zice "hoteles con encanto". Iar poimâine abia aştept să ajung la "palatul" marocan din 1001 nopţi.

    Mi-a plăcut, bravos.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    alinaro, vasilica

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045117855072021 sec
    ecranul dvs: 1 x 1