Nu e rău deloc dar s-ar putea chiar şi mai bine

TIPĂREȘTE

Deşi deja a trecut şi Întâlnirea de la Predeal (cât de curând o să scriu şi despre acest subiect), din păcate eu de abia acum, cu mai mult de un an întârziere, mi-am făcut timp pentru a scrie despre... staţi să vedeţi :).

După cum probabil bine se ştie, cu un an (şi aproape două luni) în urmă, a avut loc Întâlnirea AmFostAcolo 2014 – vezi impresii, găzduită de hotelul Mistral din Moieciu de Sus. Datorită faptului că anterior evenimentului, mai exact în perioada rezervărilor, au existat anumite incertitudini, mai întâi referitoare la participarea noastră la eveniment, apoi la numărul de zile pe care le puteam petrece la Moieciu (puteam să fim prezenţi doar sâmbătă şi duminică), am decis că nu are rost să ocupăm degeaba (doar pentru o noapte) o cameră la Mistral, în detrimentul altor colegi care pe lângă faptul că erau siguri de prezenţă pentru întreg weekend-ul, veneau şi de departe, din toate colţurile ţării – ne-am gândit că noi vom găsi vreun loc prin zonă, unde să ne putem caza doar o noapte sau dacă nu, până la urmă facem chiar şi „naveta” de la Braşov :).

Astfel, am început să căutăm o pensiune care să ofere condiţii decente de cazare şi mai ales să fie amplasată cât mai aproape de hotelul Mistral, şi ţinând cont de cele două criterii, am decis că cea mai potrivită alegere ar fi pensiunea Mario – poate avantajul a fost şi acela că având la acea vreme drum în zonă, am putut face alegerea în cunoştinţă de cauză, în urma constatărilor făcute la faţa locului. Şi într-adevăr, nu putem spune că am fost dezamăgiţi de ceea ce am ales.

Pensiunea este amplasată pe valea Bângăleasa, la limita sud-estică a satului Moieciu de Sus, la mai puţin de o sută de metri de intrarea în Parcul Natural Bucegi – este penultima unitate de cazare (ultima este hotelul Mistral) ce se găseşte în drumul către Parc. Din acest punct de vedere, se poate spune că este foarte bine poziţionată deoarece zona în care se află nu este la fel de aglomerată şi circulată precum foarte mare parte din restul satului.

Referitor la acces, din păcate lucrurile nu mai sunt chiar atât de „roze” şi nu mă refer aici strict la această pensiune ci la întreaga localitate. Pentru cei care frecventează această zonă cred că este binecunoscut faptul că cei 8,5 kilometri ai drumului naţional 73F, ce face legătura între Moieciu de Jos şi Moieciu de Sus, nu sunt chiar prietenoşi cu maşinile. Din punctul meu de vedere, pentru o zonă de un aşa interes turistic, această şosea aflată de ani de zile într-o veşnică reparaţie, este o mare ruşine. Dar... vorba aia, „Dacă merge şi aşa... !!! ”:(. Partea frumoasă este aceea că în aşa-zisul ”Centru” al satului Moieciu de Sus, acest pseudo-deneu se termină, ramificându-se în două drumuri comunale: unul se continuă pe aceeaşi direcţie pe Valea Popii iar celălalt schimbă către stânga direcţia de mers şi se înscrie de-a lungul văii Bângăleasa.

Pentru a ajunge la pensiunea Mario se alege cea de-a doua variantă, mai exact drumul comunal 53, ce se străbate pe o distanţă de aproximativ patru kilometri şi pe care (culmea, spre deosebire de DN 73F) se circulă în condiţii bune, şoseaua fiind integral reparată nu demult – cel puţin, anul trecut drumul era foarte bun şi nu prea cred că între timp a suferit modificări majore (în sens rău). E drept că în unele porţiuni era mai îngust dar aşa cum spuneam, se circula bine iar „covorul” de asfalt era într-o stare foarte bună.

În încheierea acestui capitol ar mai fi de adăugat coordonatele ce se pot folosi atât la localizarea pe hartă a pensiunii cât mai ales pentru accesul cu ajutorul unui aparat GPS – aceste coordonate sunt următoarele: 45.423675/25.362220.

Aşa cum am constatat încă de la prima vizită, ca o impresie generală aş putea spune că pensiunea nu arată deloc rău deşi ar mai fi câte ceva la care s-ar mai putea lucra pentru îmbunătăţiri. Să le luăm pe rând.

Aşa cum era şi normal, primul pas l-a constituit rezervarea. După ce am văzut cum arată pensiunea şi unde e amplasată, luând decizia că e locul potrivit pentru a ne caza, am luat legătura telefonic cu patronul unităţii, în vederea rezervării a două camere pentru două nopţi – între timp rezolvasem problemele ce le aveam şi ştiam că putem fi prezenţi la Întâlnire încă de vineri. Am stabilit cu dânsul ce era de stabilit după care, deşi ni s-a spus că nu e nevoie de vreun avans, am insistat să primim un număr de cont în care să putem depune banii – ştiu că pe la noi nu prea se practică dar mie aşa mi se pare corect să se procedeze. Ulterior depunerii banilor am primit şi confirmarea primirii acestora deci aş putea spune că din punct de vedere al comunicării patron-client, totul a decurs foarte bine şi poate că ar trebui să subliniez faptul că pentru mine contează destul de mult acest aspect al comunicării.

Nu aş putea spune că pensiunea beneficiază de o parcare în adevăratul sens al cuvântului (amenajată) ci mai degrabă de una (hai să zicem) improvizată. Cert este că în dreptul clădirii (peste drum), între şosea şi liziera pădurii, există un spaţiu suficient de încăpător pentru a parca maşinile fără a încurca circulaţia pe drumul comunal. Nu mai îmi aduc bine aminte dar cred că acel spaţiu era şi pietruit. Oricum, faptul că există un loc unde să poţi lăsa maşina, altul decât marginea drumului, este un lucru bun (zic eu).

Deşi nu este prea mare ca dimensiuni, despre curte aş putea spune că e frumos amenajată, cu mici excepţii. Pe lângă spaţiul verde şi aleile pavate cu piatră, aici găsim o mică terasă acoperită, dotată cu mese şi băncuţe realizate din buşteni secţionaţi, şi o vatră pentru grătar. Sincer să fiu, dacă mă gândesc bine, la ce capacitate are pensiunea, nu sunt prea sigur că o singură vatră e de ajuns dar... este o simplă presupunere.

Ar mai fi de menţionat că partea din spate a curţii este practic delimitată de râul Bângăleasa. Pe de o parte e drept că acest fapt contribuie din plin la decor, pe de altă parte însă, cred că ar putea constitui şi o problemă datorită faptului că nivelul curţii este mai sus decât firul apei şi mă gândesc că s-ar putea produce şi vreun accident în cazul, de exemplu, al unor copii care se aleargă prin curte şi care din neatenţie sau la vreo îmbrânceală, pot aluneca şi cădea în „şanţul” albiei. Apropo de asta, la un moment dat scria cineva că ar fi vorba despre un „hău de 3,4 metri”. Hai să fim serioşi! Poate am apreciat eu total greşit dar nu, nu e vorba de nici un „hău” ci doar de o albie (hai să zicem) normală, iar cei 3-4 metri nicicum nu se pot referi la diferenţa de nivel (eventual doar dacă e să cazi de pe terasa de la etaj :))) ci poate cel mult la porţiunea pe care se coboară de la nivelul curţii până lângă apă. Totuşi, aşa cum am mai spus, s-ar putea întâmpla şi accidente aşa că în acea zonă poate ar fi fost binevenită o balustradă sau un gard, plus nişte scări care să faciliteze accesul până la firul apei căci pe poteca existentă, când pământul este umed, e puţin mai dificil de coborât/urcat.

Clădirea este structurată pe patru nivele şi deşi nu foarte mare, are suficient spaţiu pentru a putea include o bucătărie şi o sală de mese (ambele la primul nivel), recepţia şi o terasă (la următorul nivel), plus spaţiile de cazare ce sunt constituite din zece camere duble şi un apartament (toate acestea împărţite pe trei nivele: la primul – apartamentul şi două camere, la următoarele două – câte patru camere la fiecare). Să le luăm pe rând, cu bune şi cu... celelalte :).

BUCĂTĂRIA

Nu aş vrea să fabulez dar vă spun sincer că nu-mi aduc aminte să mai fi văzut pe la vreuna din pensiunile unde am fost, o asemenea bucătărie pusă la dispoziţia oaspeţilor – foarte spaţioasă, bine structurată şi utilată, ce mai încolo şi-ncoace, din partea mea o mare bilă albă. Doar aşa, ca idee, puteţi vedea în imaginile ataşate cam despre ce vorbesc.

SALA DE MESE

Ca şi dimensiune şi aspect, nici aici nu am ce comenta. Din păcate însă, nu mi-a plăcut absolut deloc faptul că nu prea puteam vedea bine în jur :)) datorită fumului de ţigară:(. Da, ştiu, poate că sunt subiectiv dar... asta e, îmi asum riscul de a fi înjurat de fumători şi afirm cu tărie, chiar dacă personal poate nu mă deranjează fumul de ţigară, că nu mi se pare în regulă să se fumeze într-un spaţiu unde pot sta la masă şi nefumători şi în special copii:(. Binenţeles că aici ar urma întrebarea: „Da’ era specificat că nu se fumează? ” Sincer, chiar la modul general vorbind, prea puţin îmi pasă dacă este sau nu este permis fumatul în anumite locuri. Îi înţeleg pe fumători dar părerea mea este că sănătatea ar trebui pusă mai presus de vicii, mai ales când vorbim despre copii, iar atunci când nu există spaţii separate fumători/nefumători, întâietate ar trebui să aibă... majoritatea (ştiţi foarte bine la cine mă refer). Şi cu asta, nu mai lungesc povestea că nu are rost.

TERASA

Scurt şi la obiect: cu intrare din holul unde e şi recepţia, destul de spaţioasă, acoperită, cu vedere la curte şi la râu, dotată cu câteva mese şi băncuţe din lemn (asemenea celor din curte) şi... cam atât.

RECEPŢIA

La fel ca la marea majoritate a pensiunilor mai mici, şi aici recepţia e mai mult de „decor”. E drept că din motive financiare e cam greu, mai ales în perioadele când numărul celor cazaţi nu este mare, să ai permanent pe cineva care să stea la intrare, dar totuşi ar trebui să se pună mai mult accent pe primirea clientilor. Parcă nu prea dă bine să ajungi la pensiune, să vrei să intri şi să constaţi că nu poţi pentru că uşa e încuiată, după care să te apuci să dai roată clădirii în speranţa că vei găsi vreo altă uşă (descuiată) şi în special, pe cineva care să vină să-ţi deschidă intrarea principală (de la şosea).

Poate e de înţeles că e vorba despre măsuri de siguranţă, mai ales că din câte am auzit, chiar ar fi avut probleme cu ”musafiri nepoftiţi şi strângători”, însă ar fi mai bine dacă s-ar găsi vreo altă modalitate (vreo sonerie, senzori, vreun sistem de securitate, ceva, nu ştiu, zic şi eu) prin care să se evite întâmpinarea oaspeţilor cu o uşă încuiată sau cel puţin, să existe o posibilitate ca aceştia să-şi anunţe sosirea, fără a fi nevoiţi să caute prin spatele curţii pe cineva de-al casei – aşa cum am mai spus, parcă nu dă bine, mai ales că deseori, prima impresie contează.

CAMERA

Acu-i acu’! :)). Serios vorbind, referitor la cameră chiar nu ştiu ce aş putea să reproşez. Fiind primii sosiţi, am avut de ales între mai multe camere, singurul criteriu pe care se putea face diferenţa fiind... culoarea (zugrăveala, perdelele, lenjeria patului, etc.). Cum acest criteriu chiar nu conta, am ales la întâmplare şi se pare că am făcut o alegere bună :).

În primul rând, dimensiunile încăperii erau cât se poate de decente iar curăţenia era la ea acasă. Şi despre mobilier, de asemenea numai de bine - cuierul, dulapul de haine, patul, noptierele, măsuţa şi două fotolii, toate erau într-o stare foarte bună. Patul, cu o saltea confortabilă, cu lenjeria impecabilă şi cu accesoriile în ton cu restul camerei.

Chiar dacă nu l-am pornit decât foarte puţin timp, trebuie să spun că televizorul era un LCD cu o diagonală nu foarte mare dar suficientă şi că era perfect funcţional.

Nu în ultimul rând aş menţiona câte ceva despre încălzire, mai ales că am fost cazaţi în perioada 28 februarie – 02 martie, când temperaturile de afară erau încă destul de scăzute. Deşi pensiunea beneficia de centrală termică proprie, din câte am observat şi mi s-a spus, fiind puţine camere ocupate, centrala era folosită doar pentru furnizarea apei calde, nu şi pentru încălzirea centralizată, fapt care făcea ca între temperatura de pe hol (unde pentru încălzire se folosea un calorifer electric) şi cea din cameră să existe o oarecare diferenţă însă destul de puţin semnificativă.

Cât despre cameră... căldură cât cuprinde! Chiar dacă aşa cum am spus, caloriferele nu erau puse în funcţiune, camera era dotată cu un mic convector electric (amplasat pe perete) ce încălzea mai mult decât era necesar – doar aşa ca idee, vă spun că pentru o temperatură ambiantă care să nu creeze discomfort (să nu fie prea cald), a fost suficient să reglăm termostatul aparatului la jumătate din capacitate. Cei drept, noi nu suntem nici prea friguroşi dar... totuşi, oricât ai fi, mi-e greu de crezut că cineva ar fi putut nemulţumit de lipsa căldurii.

Baia Cam ce ar fi de zis? Frumoasa, curată, instalaţii funcţionale, prosoape curate, apă caldă la discreţie. Din categoria „consumabile” am avut doar o sticlă de săpun. Referitor la cabina de duş, noi am avut un duş simplu însă am văzut la o altă cameră (la primul etaj) că era unul dotat şi cu panou cu duze de hidromasaj. Câte astfel de băi erau şi cum erau repartizate nu aş putea să vă spun, ştiu doar că cel puţin una era căci am văzut-o. Şi încă ceva demn de menţionat: spre deosebire de multe alte unităţi de cazare (din aceeaşi categorie de clasificare), aici baia era dotată şi cu uscător de păr.

Balconul Şi am ajuns să vorbim şi despre balcoane - la acest capitol aş oferi o bilă albă şi una... mai tuciurie :). Amplasate pe latura din spate a pensiunii (spre râu), nu arată rău, sunt şi destul de spaţioase, dar un mai vechi „pitic” de-al meu m-a făcut să nu-mi placă modul de despărţire a acestora. Personal prefer principiul „cum mie nu-mi place să mă uit în balconul altuia, nici altul să nu se uite în balconul meu! ” :). Ei bine, aici nu te uiţi doar în balconul vecinului ci la toţi trei de pe palier, ba mai mult, dacă vrei le poţi face şi câte o vizită :)), căci balcoanele sunt despărţite doar printr-o balustradă – din punctul meu de vedere, folosirea acestor despărţitoare nu cred că a fost cea mai potrivită alegere.

Şi ar mai fi ceva: priveliştea - cu Bucegii la o aruncătură de băţ de pensiune, nu e rea dar ar fi fost şi mai frumoasă dacă în dreptul balcoanelor, chiar pe partea cealaltă a văii (peste apa râului), nu ar fi existat nişte grajduri, prea puţin plăcute privirii. Din câte am înţeles, patronul pensiunii s-ar fi aflat în tratative de achiziţionare a acelui teren, având de gând să demoleze ce era construit şi să-l transforme într-un spaţiu care să deservească unitatea: probabil un loc de joacă pentru copii, un foişor sau ceva de genul. Nu ştiu dacă până la ora asta s-a schimbat ceva dar ar fi frumos să se fi dus planurile la bun sfârşit.

Prea multe nu sunt de spus pentru că nu sunt prea multe persoane despre care aş putea vorbi, de pensiune ocupându-se doar o familie de tineri. Mie unul, amândoi soţii mi s-au părut a fi amabili deşi cu domnul nu am stat prea mult de vorbă. În schimb cu doamna am stat la poveşti şi a rezistat „eroic” tirului de întrebări ce i le-am adresat :). Ce să zic, mie mi-au făcut o impresie bună.

Chiar şi cu acele chestiuni care zic eu că s-ar mai putea îmbunătăţi, nouă pensiunea ne-a făcut o impresie bună, indiferent că vorbim de cum arată ori ce oferă. Sincer să fiu, mi-e cam greu să folosesc acea celebră frază de final „ne vom întoarce ori de câte ori vom avea ocazia” şi asta nu pentru că nu ne-am întoarce ci pentru că, braşoveni fiind, e foarte puţin probabil să ajungem prea des să ne cazăm la Moieciu, excepţie făcând cazurile ce (hai să zicem) ţin de... conjunctură - cum a fost şi Întâlnirea AFA sau de exemplu, dacă vom reuşi să ne ducem la bun sfârşit planurile unei drumeţii în Bucegi împreună cu câţiva buni prieteni (tot de aici, de pe sait), planuri ce includ obligatoriu şi o noapte de cazare în zonă.

Oricum, contează mai puţin dacă vom reveni sau nu, important este că după cele două nopţi petrecute aici, nu pot să nu vă recomand pensiunea Mario din Moieciu de Sus.

Toate cele bune şi pe curând (sper:) ).

---

VIZUALIZĂRI: 1759 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI