Itinerare andaluze (VIII) – În loc de concluzii: sudul Spaniei sau al Franţei?

TIPĂREȘTE

Orice demers comparativ e hazardat prin însăşi natura lui: cum ai putea să aşezi pe cele două talere ale balanţei privelişti diferite, culturi şi civilizaţii cu rădăcini diferite? Şi cu atât mai puţin să înclini balanţa în favoarea uneia sau alteia?

Şi totuşi Andaluzia şi Provence (căci la acest acest sud al Franţei mă voi referi în cele ce urmează) au atâtea în comun, încât mi-a fost imposibil să închei periplul spaniol fără a arunca un ochi „peste gard”, la vecinii din Hexagon. La sfârşitul lui 2014 am postat pe AFA o serie de cinci articole în care am relatat despre experienţele noastre din excursia din 2008 de trei săptămâni în Provence. Peste doi ani aveam să petrecem 22 de zile în Andaluzia. Comparaţia se impunea de la sine, nu?

Să începem aşadar cu începutul, şi anume cu câteva informaţii practice legate de transport. După părerea mea, soluţia cea mai convenabilă este avionul, mai ales pentru Andaluzia. Dacă alegeţi să vă deplasaţi cu maşina, din Bucureşti până în Provence sunt necesare, zic eu, minim trei opriri, iar pâna în Andaluzia – 5. Cu avionul, porţile de acces sunt Nisa în Provence, şi Málaga în Andaluzia, şi la ambele puteţi ajunge din România cu companii low-cost. Aeroportul Nice Côte d’Azur este situat chiar la intrarea în oraş. În afara legăturii cu centrul prin intermediul unui shuttle-bus, puteţi lua navettes către alte destinaţii: Menton, Monaco, Cannes, Grasse, Antibes (nice.aeroport.fr). Aeropuerto de Málaga-Costa del Sol (airport-malaga.com) se află la opt km de Málaga şi trei de Torremolinos şi de aici puteţi ajunge cu autobuzul atât în oraş, cât şi în staţiunile de pe Costa del Sol.

Pentru a cunoaşte cât mai bine cele două provincii, varianta cea mai bună este desigur deplasarea cu maşina – proprie sau închiriată. Şoselele sunt impecabile, atât în Franţa, cât şi în Spania. De reţinut totuşi că în Provence toate autostrăzile sunt cu plată. În Andaluzia, toll roads sunt notate cu AP; acestea sunt: AP4 Sevilla-Jerez la Frontera; AP7 Málaga-Sotogrande; AP45 Málaga-Antequerra şi AP46 Málaga-Villanueva del Trabuco. Nu vă faceţi însă griji: în marea majoritate a cazurilor, autostrăzile sunt dublate de drumuri expres sau şosele naţionale, aşa că puteţi evita cheltuielile inutile. La capitolul frumuseţe şi spectaculozitate, nu pot să nu acord un punct în plus Franţei, şi asta pentru haute corniche, şoseaua situată la cea mai mare altitudine din cele trei care merg paralel cu autostrada A8 (Aix-en-Provence-Menton) ce şerpuieşte de-a lungul Rivierei: vezi impresii. Peisajul, cu Mediterana sclipind în soare şi păduri din care se iţesc, timide, acoperişuri de case, este absolut fabulos.

Şi dacă tot am ajuns la capitolul peisaje, trebuie neapărat să menţionez varietatea. Provence are Alpii, Andaluzia are Sierra Nevada; Provence are Rhônul, cu canale minunate, porturi de ambarcaţiuni şi delta Camargue, plus imaginea de carte poştală ilustrată a izvorului râului Vaucluse; Andaluzia nu se poate lăuda decât cu Gudalquivirul ca fluviu mai acătării, dar are ieşire nu numai la Mediterana, ci şi la Atlantic, şi plajele de lângă Cádiz sau cea de la Mazagón sunt superbe. Hopa! Am spus cumva plaje? Atunci musai să detaliez un pic, nu de alta, dar pentru mulţi dintre voi e un subiect de interes.

Deci Côte de’Azur versus Costa del Sol. Diferenţele sunt, fără îndoială, semnificative: Riviera franceză a fost „descoperită” de britanici încă din secolul al XVIII-lea şi de ruşi un veac mai târziu şi păstrează patina „aristocratică” de neconfundat a unui lucru vechi şi bun. Multe hoteluri de 4-5 stele, cu preţuri pe măsură, însă la urma urmei, dacă vrei să stai la Cannes sau Saint Tropez ştii dinainte la ce să te aştepţi, nu? La eleganţă şi scumpete. Deşi întreaga Coastă de Azur are renumele de destinaţie exclusivistă, cu răbdare şi cu condiţia rezervării cu mult timp înainte veţi găsi totuşi camere în jur de 75 de euro – în septembrie, de pildă. Ca alternativă, studiaţi ofertele din Nisa: fiind un oraş mare, şansele de a „dibui” o cazare pentru buzunarul vostru cresc. Sau orientaţi-vă către Vence, St-Paul, Eze, satele din arrière-pays, zona situată în linia a doua a localităţilor de pe litoral, deşi şi acolo preţurile sunt mari. Da, dar ce plăcere să te plimbi pe promenadă şi să admiri iahturile luxoase! Cât despre plaje, Nisa este din start exclusă: pietrele ei cenuşii şi ascuţite mi s-au părut de-a dreptul criminale. În schimb, plajele din Cannes, Menton sau Saint-Tropez sunt OK. Problema e că totul pe Coasta de Azur, de la bere la cafea, suveniruri sau îmbrăcăminte, e mai scump decât în alte părţi. Pentru sejururi mai puţin „simandicoase” pe litoralul mediteranean francez, sugestia mea este să vă îndreptaţi spre vest, către La Grande Motte şi Grau du Roi, staţiuni ce se adresează turiştilor cu venituri medii, sau mai spre în sud, în provincia Roussillon, spre Sète şi Collioure, de pildă.

Costa del Sol este o destinaţie turistică mai recentă şi mai populară. Unul din arhitecţii responsabili de reamenajarea portului din Málaga remarca, poate prea dur după părerea mea, că „ţărmul andaluz n-avea de vânzare decât soarele, şi l-a vândut cu neruşinare”. Într-adevăr, cu excepţia centrelor vechi ale satelor devenite staţiuni, aici te întâmpină hoteluri mari, nenumărate restaurante şi magazine, plus aquaparkuri, terenuri de golf şi o mulţime de alte facilităţi de distracţie. Plajele dintre Torremolinos şi Estepona sunt aproape invariabil cu nisip fin, îmbietor. Preţurile sunt convenabile, mai ales la pachetele turistice cu avion şi mese incluse, aşa cum bine ştiţi. Peisajul nu e la fel de spectaculos ca pe Coasta de Azur, unde munţii par să se prăbuşească brusc în mare, însă pe dealurile situate undeva la circa zece kilometri de ţărm dai peste sate frumoase, cu case zugrăvite în alb şi înecate în flori.

Atât Provence cât şi Andaluzia sunt regiuni agricole şi peisajul tipic rural include în mod obligatoriu hectare întregi de livezi de măslini şi viţă de vie. Şi dacă tot a venit vorba de băutură, atunci e musai să amintesc că ambele provincii punctează bine la acest capitol: celebrelor podgorii Chateauneuf-du-Pape sau Bandol, Andaluzia le răspunde aruncând în luptă vinul de Málaga şi sortimentul uşor şi şprinţar manzanilla, după cum provocării pastisului i s-a răspuns cu sherryul, denumirea anglicizată a oraşului Jerez la Frontera din apropiere de Cádiz. Cât despre mâncare – ce aş putea să spun? Că am o slăbiciune pentru tapas, gazpacho şi jámones dar că mă dau în vânt şi după terrine, paté de foie gras şi tapenade? Că şi în Andaluzia şi în Provence peştele şi fructele de mare sunt la ordinea zilei? Francezii, mari gurmanzi, se pricep totuşi mai bine, recunosc – masa e pentru ei o desfătare a simţurilor şi o tratează cu cea mai mare seriozitate. De aici şi importanţa pe care o acordă ingredientelor proaspete: pieţele lor, fie ele închise, fie cele volante, organizate în aer liber (aşa cum n-am văzut în Andaluzia, deşi poate că există), gem de mărfuri de cea mai bună calitate. Comparând preţurile, aş zice că în Provence ele sunt cam cu zece la sută mai mari decât în Andaluzia, diferenţa la unele produse, precum peştele, fiind şi mai semnificativă. Oricum ar fi, spectacolul oferit de fermierii care îşi ademenesc cu voce tare muşteriii merită în sine atenţia vizitatorilor. Andaluzii, în schimb, sunt mult mai grijulii cu elementele decorative ale restaurantelor şi barurilor: nelipsitele plăcuţe de ceramică pictate dau o notă de rafinament până şi celui mai modest local.

Aşa cum am afirmat în mai multe rânduri, îmi place să descopăr oriunde ajung satele: pentru mine, ele reprezintă tot ce a rămas mai autentic dintr-un stil de viaţă acum pe cale de dispariţie. Şi nu pot decât să-mi amintesc cu mare bucurie ce fermecată am fost de villages perchés – micile aşezări provensale cocoţate pe pantele dealurilor, cu case din piatră ca în Gordes sau zugrăvite în ocru, culoarea limonitului extras din zonă, ca în Roussillon. Însă la fel de primitoare mi s-au părut şi pueblos blancos andaluze, cu mănunchiurile lor de case albe cu flori la ferestre înşiruite pe străduţe înguste. Ronda, cu spectaculoasa râpă El Tajo, mi-a rămas în suflet, la fel şi Trevelez, în Sierra Nevada. Plimbările prin satele liniştite, unde ritmul vieţii este cu mult mai lent decât în oraşele aglomerate, cafeaua sorbită fără grabă la o terasă umbrită de pomi, micile cumpărături în prăvăliile locale – toate acestea m-au încântat nespus. Iar dacă adăugăm, în Franţa, superbele aranjamente florale din villes et villages fleuris iar în Spania minunatele grădini şi patiouri, avem imaginea completă a unei preocupări constante şi lăudabile pentru frumos.

Dar Andaluzia şi Provence sunt recunoscute şi pentru fascinantele mărturii istorice ale epocilor trecute. Provence a păstrat vestigii romane extraordinare: mă rezum a aminti de Pont du Gard, teatrul din Orange sau arenele şi teatrul din Arles. În contrapartidă, dacă se poate spune aşa, Andaluzia adună cele mai frumoase exemple de arhitectură maură, Alhambra fiind, din acest punct de vedere, la loc de mare cinste. Iubitorii de arhitectură au din ce să aleagă: oraşele provensale şi andaluze au o ofertă extrem de bogată, şi fie că te afli în Sevilla, Córdoba şi Granada, fie că poposeşti în Nisa sau Marsilia, oriunde întorci capul găseşti ceva de văzut şi admirat, de la maiestuoasa catedrală din Sevilla şi surprinzătoarea Mezquita cordobană, la bisericile baroce din zona veche a Nisei şi la Eglise St-Trophime, în stil romanic, din Arles. Oraşele acestea din sudul Franţei şi al Spaniei au ceva special, un farmec aparte, dat nu numai de clădirile interesante, de scuarurile şi promenadale largi, mărginite de pomi stufoşi şi localuri cu mese scoase afară, ci mai ales de oameni, mai petrecăreţi în Andaluzia, mai rezervaţi un pic în Provence, dar peste tot la fel de amabili şi săritori.

Ce-mi vine în minte atunci când mă gândesc la Andaluzia? Într-o enumerare pe criterii aleatorii, aş zice: flamenco, tapas, lupte cu tauri, azulejos, palate maure, patiouri, soare şi bucuria de a trăi, tipic mediteraneană.

Ce-mi vine în minte când mă gândesc la Provence? Jeu de boules şi pastis, câmpuri de lavandă, bouillabaisse, pieţele alimentare, soare şi bucuria de a trăi, tipic mediteraneană.

Cu ce suvenire te poţi întoarce din Andaluzia? Castañuelas – castaniete, azulejos, abanicos (evantaie), sticle de sherry sau vin de Málaga.

Cu ce suvenire te poţi întoarce din Provence? Săpunuri, apă de colonie sau alte produse fabricate din lavandă, ceramică şi ţesături în culorile specifice (roşu, galben, portocaliu şi oliv), o sticlă de pastis.

Şi din ambele cu amintirea unor locuri superbe, scăldate în soare, ce se întind sub un cer ireal de albastru.

Ce aş recomanda: Andaluzia sau Provence? Evident pe amândouă, dar „bătute cu pasul”, pe îndelete – dacă se poate – căci, credeţi-mă, abia aşteaptă să fie descoperite!

Cum însă acest serial este dedicat Andaluziei, îl închei cu un poem al lui Machado care sintetizează în puţine cuvinte esenţa celei mai sudice provincii spaniole.

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie muzicală:

https://www.youtube.com/watch?v=n-8BN-_RuYA

---

VIZUALIZĂRI: 2987 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI