Lapte alb de la capra... albă

TIPĂREȘTE

V-am povestit deunăzi despre excursia de 2 zile pe care am făcut-o la sfârşitul verii trecute în nordul Dobrogei, pe urmele vechilor cetăţi. Iniţial am gândit-o cu o singură noapte de cazare, deoarece punctul de pornire urma să fie Galaţi, reşedinţa familiei. Traseul ar fi trebuit să urmeze în prima zi (sâmbătă) malul sudic al Dunării între Galaţi şi Tulcea, facilitându-ne întâlnirea cu istoria la Dinogeţia (Garvăn), Noviodorum (Isaccea) şi Aegyssus (Tulcea), apoi pe lângă Braţul Sf. Gheorghe, în direcţia sud-est, spre Proslaviţa (Nufăru), Salsovia (Mahmudia) şi Halmyris (Murighiol); la Murighiol am fi putut găsi o cazare decentă sau am fi „coborât” pe partea vestică a Lacului Razelm până la Jurilovca întru acelaşi scop. A doua zi urma s-o începem în forţă cu „vedetele” expediţiei, Orgame/Argamum (Jurilovca) şi cetatea medievală Enisala, urmând s-o cotim spre vest şi să mai “acoperim” ce putem din Ibida (Slava Rusă), Capidava, Carsium (Hârşova), Beroe (Ostrov), Troesmis (Turcoaia) şi Arrubium (Măcin).

Am luat AFA şi booking-ul la puricat şi nu numai… În Murighiol am găsit o sumedenie de oferte, care de care mai atractivă, dar…parcă lipsea ceva… Vroiam o locaţie liniştită, cu posibilitatea de a oferi mic-dejun şi cină, cu un aspect cât mai rustic, dar fără să fie un mare kitsch… Mai repede Jurilovca… Aici, vreo 3-4 pensiuni, niciuna pe booking. Am trimis mail-uri la toate, doar una a catadicsit să-mi răspundă, refuzându-mă cu diplomaţie („Nu ne încurcăm noi cu tine doar pentru o noapte!”, am citit eu printre rânduri). Mda… Călărit iar booking-ul, lărgit aria de acoperire şi… surpriză! Asta e! „La bunica la Enisala”, căsuţă tradiţională dobrogeană, formată din 2 camere de câte 2 locuri, baie comună, posibilitatea de a găti în bucătăria locaţiei, dar şi varianta cu mic dejun inclus. Fără notă pe booking, căci cele 4 impresii postate nu permiteau notarea locaţiei, fiind nevoie de minim 5; totuşi, media celor 4 note de provenienţă recentă (iunie-iulie 2014) şi eterogenă (româno-franceză) era 9,5! Şi pe alte site-uri turistice „căsuţa” era frumos apreciată, atât ca localizare, cât şi ca servicii furnizate de o gazdă minunată pe numele ei Paraschiva… Ba, am mai aflat ceva: că doamna cu pricina are disponibilitatea de a-ţi oferi, la cerere, chiar şi alte mese în afara micului-dejun!

Şi când am mai văzut şi preţul!... S-a cam schimbat schimbarea! 110 Ron pe noapte camera, deci 220 Ron toată căsuţa, la care se mai adăugau câte 15 Ron de persoană micul-dejun şi 35 Ron cina, dacă doamna Paraschiva ar fi fost de acord să gătească pentru noi. Păi în condiţiile astea n-ar fi mai bine să plecăm noi de acasă de vineri şi să adăstăm tot week-end-ul „La bunica?” Normal că da!... Am sunat gazda (am găsit numărul de telefon pe unul din site-uri-le care promovează pensiuni turistice), am întrebat-o dacă are liber în primul week-end din septembrie (întrebare retorică, deoarece ştiam de pe booking că are), am convenit că ne va servi 2 mese de dimineaţă şi 2 de seară, am trimis un avans simbolic (suma a fost lăsată la latitudinea mea) şi…

Şi iată-ne traversând minunatele plaiuri dobrogene, aurite de razele unui spectaculos apus de soare! La ieşirea din Slava Rusă, am cotit-o la stânga, ascultând sfatul unui indicator rutier care ne-a spus că până la Enisala am mai avea vreo 7 km. Drum de macadam însă, greu de străbătut, dacă veniţi dinspre nord, ca noi, nu vă sfătuiesc să-l urmaţi, mai bine mai mergeţi un pic până în Babadag, de unde aveţi drum asfaltat spre Enisala. În plus, nici semnalul telefonic nu excelează, decât prin a lipsi cu desăvârşire, ceea ce mi-a provocat oarece palpitaţii, căci mă înţelesesem cu doamna Paraschiva să o sun când intrăm în sat ca să ne îndrume. A fost destul de scary, nu ştiu exact de ce, căci nu sunt o persoană chiar aşa de slabă de înger, poate din cauza pădurii, poate pentru că ziua se îngâna cu noaptea… În fine, luminiţele satului au apărut la un moment dat după o curbă, iar telefonul a prins din nou semnal…

Adresa oficială a locaţiei este Enisala, Strada Principală, nr. 226. Informaţia asta nu vă ajută prea tare fără alte explicaţii suplimentare. De fapt, e uşor de ajuns, chiar dacă nu ai sistem GPS; străbaţi localitatea şi, chiar înainte de ieşirea spre Jurilovca, trebuie s-o iei în dreapta, pe un drum de pământ care în curând se ramifică şi el în două, drumul corect fiind cel din stânga. Gazda noastră ne aştepta însă la punctul de ramificaţie, aşa că am ajuns mintenaş!

Când am coborât din maşină… amintiri dragi au dat năvală dintr-un sertăraş prăfuit, aproape uitat, al sufletului copilului care am fost cândva!... Ţârâit de greieri, foşnet de frunze, lătratul unui câine în depărtare… Miros de iarbă şi de colb, amestecându-se cu cel al animalelor domestice… Totul sub un cer imens, pe care pâlpâiau stelele, atât de aproape, că îmi venea să întind mâna!...

Doamna Paraschiva nu ne-a dat prea mult răgaz pentru visare, ci ne-a poftit în curte şi apoi în casă. Casă veche, din chirpici văruit în alb, acoperită cu stuf, materiale mult răspândite în zonă. A doua zi, la Gospodăria Ţărănească in situ din Enisala, urma să vizităm o casă identică. Câteva trepte ne-au condus în pridvorul casei, frumos decorat cu lemn traforat, vopsit în verde; îngust în dreptul celor două camere, în faţa tindei destul de generos cât să găzduiască o masă şi 4 scaune, destinate servirii meselor. Din pridvor, printr-o uşă cu geamuri împodobite cu perdele de dantelă, am pătruns în tindă, o încăpere nu foarte mare cu funcţie de living în prezent, adăpostind un frigider, o canapea, o măsuţă şi o sobiţă (numită şemineu în prezentările de pe site-urile turistice). Casa este prezentată a putea găzdui 4 persoane, dar doamna Paraschiva ne-a spus că, la o nevoie, canapeaua din living se poate desface şi mai pot încăpea pe ea încă două, de preferat mai subţirele :).

Din tindă, se intră în cele două camere, dispuse de-o parte şi de alta. Fiecare deţine câte un pat dublu, lipit de câte un perete, din acelea care la mamaia la ţară se numeau dormeze. Paturile sunt acoperite cu macate de lână, de sub care se întrevede lenjeria albă ca zăpada. Pe paturi erau pregătite prosoape curate. Pe laturile dinspre ferestre ale încăperilor, există câte o masă şi două scaune. În camera din dreapta, o maşină de cusut „cu picior” a fost acoperită cu o faţă de masă şi transformată în noptieră. Tot în această cameră, tronează şi o sobă de teracotă, cu siguranţă foarte folositoare pe timp de iarnă. În cealaltă cameră, am remarcat o ladă de zestre pe care se înalţă un vraf de perne, acoperit cu ştergare frumos brodate. Dealtfel, toate decoraţiunile sunt în stilul tradiţional al zonei, care-mi aducea aminte de casele de la ţară în care mă mai aciuasem din când în când de-a lungul copilăriei mele: duşumele acoperite pe alocuri cu preşuri ţesute de mână; carpete de lână aşezate pe pereţi, având dublu rol, de a decora şi de a ţine de cald; câte 3 icoane înconjurate de ştergare în colţul dinspre răsărit al fiecărei camere; fotografii alb-negru, înrămate pe post de tablouri, reprezentând adulţi şi copii în ipostaze memorabile (nunţi, botezuri, prima zi de şcoală). Mai-mai să cred că, prin cine ştie ce miracol, eram din nou copila venită în vizită la mamaia, în satul prahovean dintre dealuri… Există însă şi elemente de decor care personalizează casa bunicii de la Enisala: mănunchiuri de stuf, costume populare expuse pe pereţi, cizmele, pălăria şi acordeonul străbunicului… Pe fiecare masă, o ulcică pentru apă, alături de 2 pahare, totul acoperit de câte un ştergar de in curat ca lacrima. Şi apă plată îmbuteliată pusă la dispoziţie de către gazdă.

Prima impresie a fost copleşitoare, cel puţin pentru mine. Amintirile mi se resuscitau, nestăvilite, ajutate şi de mirosul specific de casă veche ţărănească, pe care nu-l pot descrie în cuvinte. „Grăbiţi-vă, că se răceşte mâncarea! ”, ne-a anunţat doamna P. „Uite, dacă vreţi doar să vă spălaţi pe mâini, o puteţi face aici, dacă nu, vă conduc la baie.” Vederea instalaţiei improvizate de spălat mâinile, amplasată chiar lângă treptele căsuţei, mi-a prilejuit un alt zâmbet larg: un robinet simplu, un cazan în care se strângea apa folosită, alături săpun şi prosop. Unii dintre noi au vrut totuşi la baie, care se află la vreo 10 metri distanţă, înglobată în celălalt corp de clădire, de provenienţă mai recentă, în care locuiesc gazdele. De menţionat însă că baia de care vă vorbesc aparţine doar turiştilor şi e dotată cu tot ce trebuie, apa fiind încălzită cu un boiler.

A urmat cina. La aperitiv am avut brânză de capră cu roşii din grădină (da, din acelea minunate, cu gust de roşii!), apoi felul principal, chiftele de peşte marinate pentru carnivori şi o mâncărică delicioasă cu orez, mazăre şi porumb pentru vegetariana de Isteţica, urmate de desert (clătite cu dulceaţă). Plus o carafă de vin alb aromat şi răcoritor, din partea casei, pe care „l-am cântat” vreo 2 ore împreună cu gazda noastră. Am aflat astfel că, de fapt, nu dumneaei gătise, ci însăşi Bunica, de peste 80 de ani, căreia i-am făcut o scurtă vizită în camera dumisale pentru a-i mulţumi. Am aflat povestea casei, construită de un străbunic al doamnei P., care s-a strămutat ulterior la sud de Dunăre, în Cadrilater, unde şi-a întemeiat o altă familie; fiii doamnei au reuşit recent să dea de urma acelor rude şi să le cunoască. Am mai aflat multe obiceiuri din zonă, am fost sfătuiţi asupra obiectivelor turistice şi a celor mai bune drumuri. Înainte de culcare, doamna P. ne-a prezentat micuţa bucătărie de vară din faţa căsuţei, în caz că ne-ar fi trebuit ceva peste noapte sau la primele ore ale dimineţii (!!). Evident că nu ne-a trebuit nimic, noi în general dormim noaptea şi chiar şi în primele ore ale dimineţii…

Ziua următoare a început prin explorarea „domeniului”. Am admirat sutele de flori care împodobeau grădina, între care se ascundeau gâze, fluturi şi broscuţe. Ne-am jucat cu cei doi căţei zbanghii şi cu iepuraşii; nu ne-am jucat, că nu ne-am permis, doar am pozat capra (albă) a familiei. Am cules roşii din grădină pentru micul-dejun şi câteva mere aromate. Ni s-a prezentat zona de grătar, ceaunul pe pirostrii şi şalupa cu care Lucian, unul din fiii gazdei (de data asta plecat cu ceva treburi) poate organiza excursii pe lacurile învecinate şi în deltă.

Micul-dejun a inclus, evident, brânza şi roşii, dar şi o budincă delicioasă şi săţioasă cu ouă, cartofi şi brânză. Am fost întrebaţi ce dorim să bem şi am ales cafea şi lapte de capră. Laptele de capră, mai mult decât orice alt aliment, poartă în el gustul copilăriei mele! Crescută la oraş şi mare amatoare de lapte (de vacă, de la alimentara), când scăpam la ţară, mamaia mă răsfăţa cu „lapte alb de la capra neagră”! În acelaşi timp, acesta a fost primul paradox din viaţa mea, pe care greu şi târziu l-am înţeles: cum e posibil ca o capră atât de neagră să producă un lapte atât de alb?!!!

Şederea noastră „la bunica”, deşi scurtă, a fost memorabilă! Atât prin amintirile pe care le-a scos la lumină, cât şi prin cele proaspăt produse, mai ales copiilor noştri, care au avut un contact mai puţin pregnant până acum cu satul românesc tradiţional. Am găsit exact ce am căutat, un loc paşnic, încărcat de energii pozitive, unde ne-am întors cu drag la sfârşitul peregrinărilor noastre. Cu o gazdă cum toate ne-am dori să fie, căutând în permanenţă să ne facă să ne simţim ca acasă, având însă acel simţ foarte preţios care o făcea să ştie când să vorbească şi când să tacă. O gazdă mândră de tradiţiile pe care a reuşit să le conserve, dar doritoare să-şi îmbunătăţească serviciile. Înainte să plecăm, chiar ne-a rugat să-i spunem ce credem noi că ar mai fi de corectat. Nu ştiu, mai nimic, poate un indicator către locaţie pus la şosea?! Mie, una, mi-a plăcut tot!

P. S. Pe eventualii doritori de astfel de experienţă tradiţională, îi rog totuşi să citească printre rânduri, …”ca să nu avem vorbe la proces” :) Dacă sunteţi obişnuiţi să dormiţi în paturi king-size, atunci nu e de voi aici; dormezele bunicii pot acomoda 2 persoane, dar, vrând-nevrând, acestea îşi vor ţine de cald la şale una alteia. Ca să ajungeţi la baie, trebuie să ieşiţi din casă şi să străbateţi câţiva metri pe alee, ceea ce iarna ar putea fi deranjant. Şi… cam atât! În rest, trebuie să fiţi mari, dar mari cârcotaşi ca să nu vă placă! Şi în acest caz, duceţi-vă la 5 stele, găsiţi prin zonă chiar şi aşa ceva, dar burduşiţi-vă serios portofelul! Eu, una, voi reveni „La bunica, la Enisala!”

---

VIZUALIZĂRI: 3526 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI