Și eu am fost la Predeal

TIPĂREȘTE

Au trecut de atunci mai bine de trei zile. Și s-au scris în acest timp, dacă nu am pierdut cumva șirul, deja peste 15 articole, atât despre eveniment, cât și despre cazare. Și, nu am mai numărat, câteva multe zeci de ecouri.

Tot ce s-a scris despre eveniment este la superlativ. Despre cazare, era loc și de mai bine.

Totuși, trebuie să scriu și eu câteva rânduri. Nu despre cazare, că nu mai am nimic de adăugat față de ceea ce s-a spus.

Anul trecut, aproape că am suferit că nu am putut fi la Moeciu. Nou pe site, fără experiență la asemenea înscrieri, și în plus, plecat din tară, am ratat momentul. M-a mai liniștit posibilitatea de a participa la Târgul de Turism din noiembrie, când am avut primul contact cu câțiva dintre membrii Comunității. Ca urmare, la primul semnal, pentru întâlnirea de anul aceste m-am înscris printre primii.

A urmat lunga perioadă de așteptare până la momentul urcării în tren spre Predeal. Perioadă de întrebări și frământări. Mă duc cu trolerul, sau cu rucsacul? Mă duc la costum, sau în pulover? Cu o zi înaintea plecării aleg varianta sport.

Și vine ziua plecării, vineri 27 martie. După o perioadă de vreme frumoasă, cu soare și cald în București, acum plouă. Sper să fie semn de bogăție. A site-ului, a comunității. Și plouă până la destinație. Plecat cu ideea de a urca pe jos de la gară la hotel, mă văd obligat a lua un taxi.

Am ajuns. Nu pot să spun că am emoții, dar mă cam încurc în curelele rucsacului. Dar văd câteva figuri cunoscute și totul revine la normal. Îl menționez numai pe Cornel care mă întâmpină cu ”Sper că de acum să vii la toate întâlnirile”. Păi se poate pune altfel problema?

Preiau camera, după cum spuneam mai sus, era loc de mai bine, și cobor în hol. Urmăresc noii veniți și încerc să fac legături cu articolele citite în timp. Unele figuri nu îmi spun nimic. După un timp cantitatea de informații acumulată devine prea mare și încep să pierd șirul. Am amețit. Văzându-mă, o colegă mă antrenează într-un joc de mimă. Mă cam fac de râs, nu sunt capabil nici să mimez corect, nici să ghicesc mima partenerului. Dar, omul cât trăiește, învață. Mă voi descurca mai bine data viitoare.

Vine seara. Urmează primul moment al programului: focul de tabără. Este organizat undeva în spatele hotelului. Bâjbâim pe întuneric și ploaie pe un drum care urcă și coboară printr-un morman de zăpadă. Ajungem în final pe platforma din spate. Aici o doamnă, lucrătoare în restaurant, echipată în uniforma de servire în sală, ne servește cu un păhărel micuț de vin fiert. Între timp, cineva aprinde focul la o piramidă de lemne de aproape 2 m înălțime. Am mai încercat și eu din când în când să aprind un foculeț la un grătar. Niciodată nu mi-a ieșit din prima. Și am suflat din greu pentru a-l ațâța. Acesta a pornit imediat. și cu o vâlvătaie imensă, de ziceai că e și o sursă de gaz metan prin zonă. Dar focul a fost frumos, a mai încălzit puțin atmosfera, și ne-a făcut să mai uităm un pic de ploaie. Parcă totuși a lipsit puțin antrenul. Nu tu cântece, nici o horă în jurul jocului, mai nimic. Doar puzderie de poze și zbenguiala copiilor. Probabil că de vină a fost ploaia, noroiul și mărimea (adică micimea) paharului de vin fiert.

Când piramida de lemne începe să se prăbușească și focul pierde din intensitate, ne retragem în hotel și ne îndreptăm către al doilea moment al zilei, prima masă festivă. Nu discut meniul sau calitatea, să-i zic, orchestrei. Au făcut-o alții mult mai bine decât aș reuși eu. Două lucruri vreau totuși să evidențiez. Primul, de natură fizică, a fost generat de poziția mesei, relativ aproape și exact pe direcția a două din boxele orchestrei, receptând astfel un maxim de decibeli. Ca urmare, aproape imediat după plăcinta cu mere, am preferat să mă retrag. Al doilea aspect ține de configurația salonului ce nu permite organizarea unor asemenea mese festive, pentru peste 200 de participanți. Ca urmare, am fost practic împărțiți în două zone distincte, oarecum rupte între ele, cu reducerea semnificativă a posibilităților de contact. Poate că nu ar strica în viitor și luarea în considerare a unui asemenea aspect. Altfel, m-am simțit onorat să fiu repartizat la masa nr. 5, alături de cele două mari doamne ale Comunității AFA, precum și alături de alți useri de excepție.

Ziua a doua, sâmbăta 28 martie începe mohorât. Suntem înconjurați de o ceață deasă, care blochează orice imagine din balconul camerei. Mai târziu aveam să realizez că de fapt eram practic „cu capul în nori”. După micul dejun, detaliat deja în articole anterioare, motive tehnice mă obligă să cobor până în centrul orașului. Pe drum, rămân surprins că, deși este deja ora 10, nu este nimeni pe stradă. Numai câțiva câini. Noroc că nu sunt agresivi. Totuși la un moment dat vine spre mine o pereche. De aproape, îi recunosc. Sunt de-ai noștri. Se pare că noi am populat Cioplea în această perioadă. După rezolvarea problemei, ploaia care începe îmi alungă orice gând de a mă mai învârti prin centru. Înapoi la hotel. Pe ploaie. Îmi propun din nou să acord un premiu celui care va inventa ochelari cu ștergător. Ultima jumătate de drum o parcurg cu ochelarii în mână. Recunosc totuși, plecate la plimbare, sub umbrele, câteva grupuri dintre ai noștri. Vremea imposibilă din restul zilei nu a făcut posibilă vreo activitate în exterior. Poate mai bine, blocați în hotel, am avut ocazia unor noi contacte, cunoașteri reciproce, schimburi de idei, chiar și planuri de viitor.

Încet, încet, ajungem și la ora 17.30, ora punctului culminant al întâlnirii noastre, ședința festivă. Este vorba, practic, de premierea celor mai apreciați membrii ai comunității pentru anul 2014. Filmul anexat prezintă aproape în totalitate această festivitate, așa că nu voi detalia prea mult acest moment. Trebuie însă să-i menționez pe primii trei cei mai meritoși, care, pentru activitatea lor, au avut dreptul la (vă rog să-mi permiteți preluarea titlului) ”O seară de Oscar”. Este vorba de @Michi, distinsa doamnă care, la 80 de ani este în permanență un exemplu pentru noi toți ceilalți, @iulianic, care prin activitatea sa intensă este un lider „all time” al comunității și @buterfly (cu un singur „t”, după cum singură se prezintă), cu o spectaculoasă ascensiune aproape imediat după debut.

(M-am ferit intenționat în acest articol de alte nume proprii, pentru a nu risca să omit pe cineva. Rog pe toți cei cu care m-am întâlnit sau am discutat, să se considere menționați aici.)

În final, și Cornel primește un premiu, o plachetă ce reprezintă mulțumirile întregii Comunități pentru tot ceea ce face pentru acest site.

Odată încheiat acest eveniment urmează a doua masă festivă. Pentru început, sunt toate condițiile să semene cu prima. Dar a apărut un DJ care a îmbunătățit substanțial calitatea muzicii. Ceva mai târziu au apărut și 4 dansatoare, care au asigurat un spectacol drăguț. Deși la început au rezistat eroic tentativelor unor colegi de-ai noștri de a se băga în dansul lor, la sfârșit ne-au „atacat” ele la mese. Momentul culminant a fost sosirea tortului, împodobit cu artificii. (Cer scuze Cornele, dar ar fi fost bine să fii prezent.) Aici, minunata orchestră a dat cu bâta în baltă și a cântat ”Mulți ani trăiască! ” pentru ALFA. Bag seama că nu au avut nici cea mai vagă idee pentru cine cântă. Orice încercare a noastră de a-i corecta nu a avut nici un succes.

Ziua a treia, duminică 29 martie a fost ziua cea tristă. A fost ziua despărțirii. Ultimele întâlniri, ultimele schimburi de idei „face2face”, vorba unui coleg. Totuși, după părerea mea avem de a face și cu un moment amuzant. Este coadă la Cornel, pentru a semna ”Țertificatele”. Urmează poza, sau mai bine zis, pozele de grup, și gata. Ultimele pupături, și ”La revedere!”. Să ne revedem cu bine în curând.

La început am avut intenția ca textul de mai sus să fie o simplă introducere pentru filmul pe care l-am făcut pe parcursul întâlnirii. Văd că a ieșit ceva mai mult. Cer scuze celor pe care i-am plictisit cu lucruri deja cunoscute. Dar și filmul poate fi plictisitor. A rezultat ceva foarte lung (aproape 1 oră 25 minute), după ce m-am chinuit să tai cât mai mult din cele 2 ore de filmare brută. Am preferat să mențin în totalitate ceea ce am denumit „ ședința festivă”, pentru a nu nedreptăți nici un premiant. Filmul poate fi vizionat la următoarea adresă:

youtu.be/bdPG4lBTnXY

Pentru cei foarte interesați, filmul poate fi descărcat cu ajutorul unor programe specializate. Atenție, este destul de mare. Când l-am încărcat avea 1.36 GB.

Fotografia folosită ca generic nu îmi aparține.

---

VIZUALIZĂRI: 2397 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI