În buricul târgului (II)

TIPĂREȘTE

Majoritatea clădirilor din apropierea universităţii sunt monumente istorice şi reprezintă o adevărată mândrie a oraşului. Nu vreau să mă limitez strict la cele patru care mărginesc piaţa, respectiv Universitatea, palatul Şutzu, biserica Colţea şi Teatrul Naţional ci am să vă povestesc încă de câteva care tronează la începutul arterelor principale şi care completează măcar pe un spaţiu de unu-doi kilometri pătraţi impresia de capitală europeană. Din păcate foarte multe din clădiri sunt acoperite de imense bannere de pânză cu reclame viu colorate, ca nişte ouă de Paşte. Ştiu că reclama este sufletul comerţului dar în nicio capitală din lume nu am văzut asemenea agresivitate, cu excepţia New Yorkului, în Manhattan. Acolo însă sunt lucrări avantgardiste cu flashuri şi culori care se schimbă continuu iar suportul este format din zgârie norii de sticlă şi oţel nu din case vechi şi blocuri interbelice Sub aceste reclame, la noi sunt ziduri neîngrijite cu tencuiala căzută, amprentă a sărăciei şi al dezinteresului. Din fericire clădirile emblemă din centrul capitalei nu au fost supuse unei asemenea pavoazări.

1. Universitatea este o clădire de 6 etaje cu faţadele la patru străzi, care a fost construită timp de 12 ani şi dată în folosinţă în 1869. Arhitect a fost românul Al. Orăscu. Corpurile laterale au fost finalizate în 1926 şi decorate în exterior de K. Storck. Bombardamentele americane din 1944 au distrus parţial decoraţiunile faţadelor dar şi azi friza sculptată de deasupra intrării principale, sculpturile cu cele patru muze, ferestrele în arc de cerc ale primului etaj dau valoare excepţională întregului edificiu. În 1968 cu ocazia unor lucrări de consolidare a fost găsită o casetă care conţinea un document din 1857 pus lângă piatra fundamentală a universităţii. Din balconul universităţii în 1990 s-au ţinut discursuri antiprezidenţiale şi contra neocomunismului.

2. Muzeul de istorie al oraşului Bucureşti este găzduit de palatul Şutzu. Este una din cele mai aristocratice clădiri din Bucureşti păstrată din fericire nemodificată de la data construcţiei sale din 1833. A fost construit în stil neogotic de postelnicul Costache Şuţu şi completat de Grigore Şuţu şi soţia sa Irina, fiica marelui bancher Hahi Moscu. În 1860 sculptorul Karl Storck s-a ocupat de interioarele palatului amenajând o scară interioară de marmoră cu două braţe şi montând pentru perspectivă o oglindă veneţiană de mari dimensiuni. În palatul Şuţu se deschidea în fiecare an în februarie sezonul balurilor din Bucureşti, caleştile trăgând la scară sub monumentala marchiză pe piloni de fer. La unele baluri a participat regele Carol I şi regina Elisabeta. A fost reşedinţă particulară până ce a fost închiriat de urmaşii lui Grigore Şuţu şi apoi vândut în 1942 către CEC. Cum după război CEC nu mai avea fonduri pentru întreţinerea lui, a propus scoaterea palatului de pe lista monumentelor istorice şi demolarea în vederea valorificării terenului. Este meritul autorităţilor din acea vreme că l-au salvat. În 1948 a fost cedat primăriei care după o fidelă restaurare a deschis în 1959 muzeul oraşului Bucureşti. Momentan muzeul este închis pentru reamenajare.

3. Statuile dinPiaţa Universităţii

- Statuia lui Mihai Viteazul a fost executată in bronz în 1864 de sculptorul francez Albert Carrier- Belleuse, discipol a lui Rodin. Îl înfăţişează pe domnitor îmbrăcat în armură, călare, cu barda ridicată în mâna stângă. Calul pare în mişcare având piciorul ridicat şi coada în vânt. Statuia este monumentală de culoare neagră contrastând cu soclul de marmoră albă. V Alecsandri i-a dedicat o odă. În spatele statuii sunt două clădiri somptuoase: palatul BCR şi Creditul Industrial.

- Statuia lui Ion Heliade Rădulescu, fondatorul Academiei Române a fost executată din marmoră albă în 1881. Este opera sculptorilui italian Ettore Ferrari Este prezentat ca un gânditor care ţine o carte în mână.

- Statuia lui Gh. Lazăr a fost executată în marmoră albă în 1886 de sculptorul Georgescu. Gh. Lazăr a fost iniţiatorul învăţământutlui în limba română. Statuia a fost amplasată pe locul unde a funcţionat şcoala superioară de la Sf. Sava, precursoarea universităţii.

- Statuia lui Spiru Haret a fost executată în 1935 din marmoră de Carrara de sculptorul Ion Jalea. Haret a fost academician, mare matematician şi a reorganizat învăţământul la sfârşitul sec. XIX.

4. Statui care nu mai există pentru că au fost demolate de comunişti:

- Statuia lui Ion I. C. Brătianu îl înfăţişa pe Ion I. C . Brătianu cu o mână ridicată în timpul unui discurs, o femeie simbolizând prosperitatea şi un ostaş. Soclul era înalt şi rotund decorat cu personasje alegorice. A fost realizată de sculptorul francez Dubois care a câştigat concursul. Era plasată între Colţea şi min. Agriculturii vizavi de Muzeul de Istorie al oraşului şi a înfrumuseţat Bucureştiul între 1903 şi 1948 când a fost topită la uzinele Republica. Prin hotărârea Consiliului General al Capitalei din 2014 s-a iniţiat proiectul pentru o nouă statuie care va fi amplasată în acelaş loc cu prima.

- Statuia lui Lascăr Catargiu a fost sculptată de Anton Mercier şi amplasată în piaţa Romană în 1907. Îmi aduc aminte de ea şi mi-am reconturat-o şi mai bine văzând copia din staţia de autobuz de pe str. Povernei. Politicianul conservator a fost înfăţişat în picioare pe un soclu de marmoră albă la baza căruia o femeie cu spice de grâu şi un copil reprezentau bogăţia şi viitorul ţării. Statuia a fost demolată în 1950 şi aruncată în curtea Fondului Plastic. S-au pierdut părţi însemnate ale ei. Ceea ce vedem azi pe bul. Lascăr Catargiu e o copie de bronz cu completări din ce s-a salvat din prima statuie. A fost făcută de sculptorul Bolborea cel care a făcut şi Căruţa cu paiaţe din faţa TNB. Amplasarea statuii în staţia de autobuz este fără perspectivă şi total neinspirată.

- Statuia lui Take Ionescu operă a sculptorului francez Dubois a fost dezvelită în 1931 în faţa actualului bloc Leonida. La fel ca şi celelalte mari monumente statuia a fost de inspiraţie franceză cu un soclu de marmoră albă pe care figurativ erau reprezentate Nistrul şi Tisa. Take Ionescu era sculptat în picioare ţinând un discurs. Take Ionescu a fost ministru de externe şi prim ministru şi a susţinut intrarea României în război de partea Antantei, având viziunea făuririi României Mari. A murit intoxicat cu stridii în Italia şi a fost înmormântat la mănăstirea Sinaia.

Toate aceste statui au fost demontate, sparte cu ciocanul sau date la topit în timpul furiei proletcultismului din anii ´50.

5. Clădirea Societăţii Generale de Asigurări, devenită astăzi sediul central al BCR este o clădire frumoasă cu proporţii desăvârşite amplasată pe bul. Elisabeta în spatele statuii lui Mihai Viteazul pe locul vechii grădini a palatului Şuţu. A fost ridicată în 1906 după planurile arhitectului Oscar Maugsch având ca model palatele de pe bul. Haussmann din Paris. Societatea de Asigurări Generala a fost înfiinţată la Brăila în 1832 şi avea ca scop principal asigurarea mărfurilor în timpul transportului naval. S-a dezvoltat vertiginos având ca acţionar principal banca Marmorosch Blank (cu un impresionant sediu încă existent pe str. Doamnei).

6. Palatul Creditului Industrial a fost construit în oglindă faţă de clădirea societăţii Generala. Arhitectul Maugsch construise deja fundaţia celei de a doua clădiri pentru Generala dar cum nu s-a căzut la învoială asupra preţului lucrarea a rămas abandonată ani buni. Investitorii Creditului Industrial au cunpărat terenul şi în 1934 au ridicat clădirea, e adevărat mai sobră decât prima dar totuşi de mare valoare arhitecturală. Societatea Creditului Industrial cu 50 % capital de stat, restul acţiuni particulare avea ca scop finanţarea începutului industriei din România. Malaxa, Auschnitt, Mociorniţa au apelat la credite. Astăzi clădirea este sediul unui partid. Între cele două clădiri se vede biserica rusă o adevărată bijuterie multicoloră, din păcate acoperită de schele...

7. Biserica Colţei cu hramul Trei Ierarhi a fost construită predominant în stil brâncovenesc de spătarul Mihai Cantacuzino şi terminată cu certitudine în 18 octombrie 1702, dată înscrisă pe un hrisov. Făcea parte din mănăstirea Colţea alături de Turnul Colţei demolate în a doua jumătate a sec. XIX ca urmare a şubrezirii provocate de marile cutremure din 1802 şi 1838. Tabloul votiv cu o vechime de peste 300 de ani îl înfăţişează pe ctitor spătarul Mihai Cantacuzino cu soţia. Biserica are pictura refăcută de Gh. Tattarescu. Sub aceată pictură s-a descoperit o frescă originală în roşu şi negru. Cutremurele din 1940 şi 1977 şi bombardamentele americane din 1944 au afectat puternic structura de rezistenţă a bisericii. Ultima consolidare, cea din 2006 a redat bisericii aspectul iniţial prin reconstituirea celei de a doua turle. În timpul lucrărilor s-a descoperit zidul unei biserici mai vechi şi un cimitir din sec. XVII- XIX.

8. Spitalul Colţea a fost construit în 1704 de spătarul Mihai Cantacuzino a cărui statuie se poate vedea în curtea spitalului. Făcea parte din mănăstirea Colţea şi la începuturi avea 24 de paturi, 12 pentru femei, 12 pentru băbaţi. Spitalul era o instituţie de caritate pentru oameni foarte săraci, bătrăni şi fără adăpost. Cu ierburi şi tincturi li se alinau suferinţele. Era finanţat parţial din veniturile mănăstirii dar în mare parte de oamenii bogaţi care astfel doreau răscumpărarea păcatelor. Cu timpu s-a construit o farmacie, casa chirurgului, o şcoală, etc. Spitalul a trecut prin cutremure, incendii, demolat şi refăcut în forma actuală în 1887. În timp spitalul s-a dezvoltat, în el lucrând cele mai mari nume ale medicinii românesti: Prof. dr. Polizu, Nanu- Muscel, Felix, Gerota, Hortolomei, Bruckner, Marinescu, Nasta, Sedlacec, pe unii dntre ei având privilegiul de a-i şti din copilărie. Deasemeni după înfiinţarea Scolii de Medicină, Colţea a devenit clinică universitară. În spital au avut loc o serie de premiere chirurgicale naţionale şi mondiale.

9. Palatul Institutului de Arhitectură Ion Mincu a fost construit între 1912-1917 în stil neoromânesc pe baza proiectului arhitectului Cerchez... Încă din 1864 s-a legiferat crearea unei şcoli superioare de arhitectură dar din lipsă de fonduri proiectul a fost amânat. Abia în 1897 Spiru Haret a înfiinţat o secţie de arhitectură pe lângă şcoala de Belle Arte funcţionând într-un local pe str. Brezoianu. În 1927 s-a mutat în actualul sediu sub denumirea de Academia de Arhitectură. Un timp a fost afiliată institului de construcţii devenind autonomă în 1952 adăugându-se numele de Ion Mincu. Azi funcţionează cu trei facultăţi: arhitectură, urbanism şi arhitectură de interior.

10. Pasajul Universităţii este un pasaj pietonal care asigură traversarea de la/spre Colţea, Universitate, Teatrul Naţional şi Muzeul istoriei Bucureştiului (palatul Şuţu). În acelaş timp este punctul de acces spre staţia de metrou din magistrala II construită în 1987. Dealungul existenţei de aproape 30 de ani, pasajul a suferit mai multe campanii de reabilitare. Costul întreţinerii sale este ridicat. Numai funcţionarea scărilor rulante înghit 600000 eu/an. O dotare relativ recentă este liftul de pe bul. Bălcescu. Îmi plăcea mai mult cu câţiva ani în urmă când în pasaj erau multe magazine şi localuri bine aspectate Acum l-am găsit aproape golit de unităţi comerciale, prost luminat dar în schimb cu un imens târg dezordonat al mărţişorului în mijlocul său. Faţă de traficul mare de pietoni este menţinut destul de curat.

11. Teatrul National. A fost înfiinţat în1852 sub denumirea de Teatrul Mare, din 1875 funcţionând sub actuala denumire în clădirea de pe Calea Victoriei. După bombardamentul german din 24 aug. 1944 spectacolele s-au ţinut în diverse săli: Majestic, Studio - Amzei, Cercul Militar şi liceele Sf. Sava şi Matei Basarab. În 1973 a fost inaugurată noua clădire de pe bdul Bălcescu cu trei săli: sala Mare, sala Mică şi Atelier. În urma unui incendiu în 1978, Ceauşescu a dispus schimbarea formei teatrului şi a apărut o nouă sală Amfiteatru. În ultimii ani teatrul Naţional a fost consolidat şi modernizat si a căpătat o dimensiune multiculturală. S-a prevăzut un Muzeu al TNB, spaţii expoziţionale, cafenea, sală sde lectură şi documentare teatrală. Statistic TNB este vizitat de 10000 spectatori pe lună. În faţa teatrului este expus grupul statuar Căruţa cu paiaţe este un grup statuar sculptat de Bolborea cu 16 personaje caragialiene, executate din bronz patinat în 2010. Statuile au o înălţime de 4 m şi întreaga lucrare peste 7 m. Eu ce să vă zic? Nu-mi plac. În spatele grupului este statuia lui Caragiale.

12. Hotel Intercontinental de cinci stele a fost construit între anii 1968-1970 şi la vremea aceea a costat 6 mil. dol. Proiectul a aparţinut unor arhitecţi români. Are 22 de etaje şi o înălţime de 77 m care a făcut din el cea mai înaltă construcţie din Bucureşti (cu excepţia săgeţii Casei Scânteii 104 m) până în 2003 când s-a construit BRD Tower (87 m). Are 400 camere din care aproape 300 funcţionale. Odată cu deschiderea hotelului s-au introdus în România noţiunile de bufet suedez şi room service. O cameră dublă costă 35-45 eu/ noapte dar apartamentul imperial de la et. 19,1500 dol/ noapte. Acolo Amza Pelea a creat rolul din Nea Marin miliardar. După moda americană lipseşte et. 13. Are mai multe restaurante şi baruri, braserii. La et. 22 are piscină, saună, săli de fitness, etc.Prin anii 80 am fost la o nuntă în sala Rondă în care un perete este pictat de Sabin Bălaşa.

13. Blocul Creditul Minier a fost construit în 1937 de arhitectul Balosin la intersecţia dintre şi Bdul Bălcescu şi str. Batiştei. În blocul Creditul Minier era sediul unei companii petroliere din Valea Prahovei care livra produse petroliere Germaniei. După 1944 blocul a căpătat sigla Sovrompetrol şi de data asta petrolul lua drumul URSS. Tot în acest bloc a funcţionat LARES, companie aeriană de stat care ulterior s-a transformat în TARS (companie româno- sovietică) şi din 1955, TAROM. Întregul bloc este acoperit de bannere.

14. Blocul Dunărea II este un bloc construit pe locul unde a căzut la cutremurul din 4 martie 1977 blocul Dunărea. Acela era cunoscut prin restaurantul care funcţiona la subsol la concurenţă cu cel alăturat, Pescarul. În blocul Dunărea nu au fost decât câţiva supravieţuitori. Odată cu degajarea de dărămături a fost demolată şi biserica Enei care nu suferise stricăciuni la cutremur.

15. Ministerul Agriculturii a funcţionat neîntrerupt în aceeaşi clădire din 1885. Aceasta l-a avut ca arhitect pe Louis Blanc. Clădirea este în formă de U cu o curte de onoare. Este decorată cu o friză cu basoreliefuri deasupra căreia se află un ceas sub o cupolă impozantă. Intrarea principală este încadrată de două statui gigant ale lui Hercule. Nici nu e de mirare că Ministerului Agriculturii i s-a alocat o clădire atât de grandioasă ţinând seama că România era grânarul Europei.

16. Ministerul de Război a funcţionat într-o clădire vis-a-vis de Ministerul Agriculturii. A fost construită în 1900 de N. Cerchez. Clădirea era decorată cu cariatide şi multe statui care au dispărut la lucrările de restaurare. După 1920 ministerul de război s-a mutat în clădirea de lângă Cişmigiu pe Walter Mărăcineanu iar în imobil a funcţionat societatea petrolieră Steaua Română.

Cu hopuri, lapsusuri şi lacune, ăsta a fost Bucureştiul în care am trăit şi am trecut prin cutremure, bombardamente, schimbări de regimuri politice, foamete, naţionalizări şi demolări. Privind retrospectiv a fost tumultos şi interesant dar la momentul respectiv, vai mama mea! V-am scris aceste două reviewuri pentru că nu numai oamenii ci şi clădirile sunt martore ale zbuciumatei noastre istorii...

Ş-am încălecat p-o şea/

Şi v-am spus povestea aşa.

* prima parte a pozelor sunt ataşate la episodul I

---

VIZUALIZĂRI: 2024 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI