Plimbare suspendata peste parcul Selvatura si in vizita la Don Juan de Costa Rica

TIPĂREȘTE

Destul cu plimbarile pe potecile padurii Cloud Forest, cu vizitarea rezervatiilor de orhidee si de fluturi, in care am putut vedea cel putin 100 de specii de orhidee salbatice, de marimi f. mici, pe care le vazusem in padure, sau pe marginea drumului, fara sa stiu ca acele marunte flori sunt orhidee. Pt mine orhidea, era cea floare frumos colorata pe care o cumparam de la florarie. Surprinsa am fost cand am vazut, ca ea se creste pe bucati de lemn, trunchiuri de copac, pe bucati ceramice si chiar pe sticla. Aici la intrare am platit cel mai mic pret, 5 $/persoana. In schimb m-a dezamagit rezervatia de fluturi, unde pt. un pret de 15 $, mi-au fost prezentat evolutia si metamorfismul fluturului, de la uratul gandac, la larva si apoi la delicatul fluture. Apoi am fost condu-si afara, unde prin padure in spatii inchise in plasa, zburau fluturi, fiecare din acest spatiu detinea 2-3 specii de fluturi.

Sincer pe mine nu m-a impresionat aceasta rezervatie, a fost prima data cand am vizitat asa ceva si va fi si ultima, iar pretul platit l-am trecut la pierdiri. Am sa va las pe fiecare sa decideti, daca merita sa vizitati astfel de rezervatii, eu urmand sa va incarc o parte din pozele facute, aici si anume acele poze pe care eu le-am considerat cele mai reusite.

A venit ziua cand urma sa fac cele 2 excursii pe care le-am platit la Centrul pt. Turisti din Santa Ana. Prima a fost la Cloud Forest-Selvatura Park.

Dimineata la ora 9,30, am fost ridicata de la hotel, de un van de 12 locuri, am fost primul turist, deoarece locatia mea era cel mai departe de locul unde se intra in PN. Asta a fost rau, pe de o parte, pt. ca impreuna cu soferul urma sa parcurg drumul pe la fiecare hotel, unde asteptam iesirea turistului, unii ne asteptau, altii nu-si terminasera de servit micul dejun; iar partea buna, ca am putut sa-mi aleg cel mai bun loc din masina. Dupa ce s-a complectat echipa, am luat-o pe drumul spre poarta de intrare, la ora 10,30, debarcam in fata cladirii, de unde urma sa ne ridicam tichetul turului.

Eram 2 categorii, cei ce faceau acest tur, agatati pe un cablu-Canopy tour-urmand sa treaca cei 3 km pe 12 cabluri, separate de 19 platforme, unde iti mai trageai sufletul si iti reanprospatai fortele. La aceasta varianta am renuntat din start, cand am vazut pozele la centrul turistic, pt ca nu-mi suradea ideea sa stau agatata intre 2,3-3 h. Si varianta Walkweys treetop tour, pe care am adoptat-o, adica sa parcurg aceeasi distanta de 3 km, pe 8 poduri suspendate la inaltimea de 170 m, deasupra copacilor din padure, intrerupte de poteci.

Cu tichetul in mana si o harta cu traseul pe care urma sa-l fac, m-am infiintat la poarta de intrare si dupa ce am mai primit cateva sfaturi, ca timpul de parcugere daca-l fac in max 2h30min. ma reantorc la hotel cu aceeasi masina, daca nu astept plecarea ultimelor masini, la ora 4,30, cand se inchide si parcul sau ca pe marginea carari voi vedea placute cu inscriptionarea numelui plantelor din padure (ceea ce pt mine ramanea tot o enigma greu de descifrat), dar am uitat cel mai important sfat dat, ca la toaleta merg acum la intrare sau cand ies, pt ca nu este nimic amenajat in interior, nu e voie sa se fumeze, sa se arunce pe jos absolut nimic, amenda fiind de 2000 $, pt aceasta suma cred ca cel mai inrait fumator se lasa mai bine de fumat, macar pt cele 23 h.

Putin incordata pt. ca nu stiam cum o sa ma descurc cu cele 8 poduri suspendate, am pasit pe o poteca umeda, maloasa, care se tot lipea pe adidasi (incaltaminte obligatorie, daca nu vrei sa te trezesti ca ti-au ramas papucii lipiti de poteca), asteptand sa ajung la primul pod suspendat, sa vad cum ma descurc. Dupa 65 m, primul pod, inceputul a fost promitator, mi-a dat incredere, era mult mai bine decat ma asteptam, prima parte a podului este bine fixata, pe la jumatate balansul e cel mai puternic si daca mai ai un grup mare in fata, care a ajuns la capat cand tu esti pe la jumatate, trebuie sa te tii bine de margine pt a nu te dezechilibra. Cand am intrat pe pod, turisti admirau ceva in varful unui copac (de acum noi priveam natura la picioarele noastre), era un colibrii, care isi rotea ciocul in jurul unei flori, m-am bucurat pt ca am reusit sa o imortalizez pe aparatul meu foto.

Primul pod, cu o lungime de 213 picioare, traverseaza portiunea denumita ,,gradina de colibri", de aceea am si avut sansa sa va aceasta pasare, pe care am mai vazut-o la hotelul de la Alajuela, dar dispare destul de repede. La picioare ai varful arborilor tropicali, cu lungi liane, trunchiuri rasucite si acoperite cu muschi, licheni, arbori cu flori rosii, albe, galbene, iar jos de tot ferigile umplu padurea. Printre vegetatie, la primul pod am zarit si bananieri cu banane, crescute aici in salbaticie. Aici am capatat incredere si am vazut ca era mult mai usor decat mi-am inchipuit.

De aici am trecut pe rand, pe poduri cu lungimi diferite; podul nr. 2-269 picioaredespartiti de o poteca de 82 m, apoi podul de 115 m, 157 m, 120 m, 57 m, 90 m si 90 m. Cel mai lung pod e al 4-lea, dar si cu balansul cel mai mare, dar de acum eram obisnuita cu mersul in balansul podurilor, acest pod traverseaza raul Rio Negro, iar de pe el poti admira broastele rosii, cu binoclu. Iar cea mai grea poteca de parcurs si cea mai lunga e cea care desparte podul 3 de podul 4, este extrem de umeda, cu urcari si coborasuri, fiind obligata sa caut plante de care sa ma pot tine. Dar acest loc, in apropiere de podul 4, este luminat, aici soarele strabate, iar vegetatia e mai uscata, iar tu simti ca oasele se mai incalzesc. De cand am intrat pe prima poteca, treci pe acestea printr-un tunel de vegetatie, incarcata de apa, iar aerul e incarcat de umezeala, formand o ceata umeda, frunzele isi scutura apa de pe frunze, incat la finalul turului, hainele de pe tine sunt ude, iar frigul iti intra in oase. Dupa ce am trecut de ultimul pod, m-am uitat la ceas si am vazut ca au trecut numai 2 h de la plecare, deci ajungeam la timp, pt a lua masina imediat spre hotel. Doream acest lucru, pt ca asa cu hainele ude, nu mai vroiam sa astept inchiderea PN, doream sa ajung la hotel sa-mi fac un ceai fierbinte si sa ma bag sub patura.

Urmatoarea zi, dimineata la aceeasi ora, vanul ma astepta in acelas loc, pt a ajunge la ferma d-nului Don Juan, propietarul unor dealuri pline de tufe de cafea si unde se procesa atat cafeaua, cacaoa, ciocolata si zahar din trestia de zahar. Ghidul ne astepta la poarta, ca sa-si preia turistii vorbitori de limba engleza, dupa ce ne-a salutat, ne=a rugat sa asteptam cateva minute, pt ca d-nul Don Juan este in drum spre noi. A aparut un domn mic de statura, chiar ceva mai mic decat mine, cu o imensa palarie de cawboy, care ne-a multumit ca am venit la el in vizita (cred si eu, era vorba de suma lasata pt vizita, 30$/persoana, din care o parte revenea transportatorului) si cine doreste sa faca o poza cu el, ne sta la dispozitie. M-am oferit imediat, pt ca odata ramaneam cu amintirea unui om atat de simplu si bogat, iar apoi puteati sa vedeti si voi dimensiunea lui. Am sa mentionez cu aceasta ocazie, ca atat femeile cat si barbatii sunt de statura mica, incat in aceasta tara m-am simtit si eu o persoana inalta.

Vizita a inceput cu invitarea a 6 persoane sa urce intr-un carucior cu roti de lemn, frumos ornat, tras de 2 boi, care e folosit la punerea in el a cosurilor umplute cu cafeaua culeasa. Am sarit repede in carucior, dar inainte i-am plasat aparatul foto ghidului, pt a-mi face poze sa ma laud cand ajung acasa.

Am ajuns in apropierea tufelor pline de boabe de cafea rosii, aici ghidul ne-a aratat cum se cultiva cafeaua, bobul e insamantat in ghivece, asezate intr-o sera. Cand au rasarit tufele si au crescut, sunt mutate pe teren in afara serei. Boabele sunt culese, numai dupa ce se face testul, ca ele sunt coapte si maturate, acumuland destul zahar de la soare. Adica am fost pusi sa luam boabe din tufa si sa strangem una din ele intre degete, daca plesneste si curge din bob o zeama gelatinoasa, lipicioasa, inseamna ca bobul poate fi cules. Boabele culese sunt lasate la uscat, pe rogojini intinse in hale acoperite, pana cand se schimba culoarea rosie in maro inchis si se desprinde de pe bob. Am plecat acasa cu vreo 4 boabe, care dupa 3 zile au devenit maro inchis si acum le am acasa, le pastrez la colectia mea turistica. Apoi boabele sunt vanturate, pt indepartarea cojilor, spalate si trecute pe o sita cu ochiuri de 3 dimensiuni (vezi poz), pt separarea boabelor, cele mari, care sunt cel mai bine aromate, sunt destinate consumului. Cele medii sunt dirijate fie pt extractia cofeinei folosite la obtinerea nesului, fie pt insamantare. Iar cele mici sunt deseuri si sunt aruncate. De aici, sunt dirijate la prajit, prajirea pana la temp. de 16 grade C, da cafeaua light, prajirea pana la 20 grade duce la obtinerea cafelei medii, care e cel mai mult consumata si cel mai mult destinata exportului si pana la temp de 21 grade se obtine cafeaua dark francez, la temp extrema de 24 grade, se obtine cafeaua dark forte, care se face numai la cere speciala. Cu aceasta cafea, ghidul ne-a zis ca risti sa stai toata noaptea cu ochii ca bufnita de pe panoul de pe perete. Urmeaza macinarea si ambalarea.

Atentia mi-a fost atrasa de un panou, in care erau clasificate tarile dupa consumul de cafea /cap de locuitor. Pe primul loc e Finlanda, urmata de tarille nordice, Irlanda, Danemarca, NorvegiamSuedia, iar cele care credeam ca sunt in primele locuri erau undeva spre locurile 12... 20 (vezi poz). Si cum incheiasem procesul de obtinere a cafelei am fost invitati sa mergem intr-o sala pt a vedea cum se obtine cacaoa, moment in care 2 tineri din USA, tacuti pana in acel moment, au intrebat daca nu am putea inainte de ajunge la cacao sa vedem si noi cum e gustul cafelei prezentate. Raspuns, dupa terminarea turului, o sa testam multa cafea, la discretie.

Fructul de cacao, seamana mult cu o papaya, aceeasi marime, aceeasi culoare intens galbena. Despicat fructul, lasa sa curga din interior o masa gelatinoasa, am inteles dulceaga, spusa de cei care au avut curajul sa o guste. In interior o samanta mare, pe care ghidul a scos-o si a fixat-o intr-o presa. A presat samanta si din ea a curs un lichid de culoare crem, acela fiind untul de cacao, iar masa ramasa intre lamele presei, era pasta de cacao, care dupa uscare se amesteca cu boia, sau piper obtinandu-se praful de cacao, cu gustul pe care il cunoastem si noi. Nu am stiut ca praful de cacao, are condimente atat de picante, a caror gusturi nu le simtim cand consumam cacaoa. Dar pasta, inainte de a fi amestecata cu aceste condimente, e superba, asemanatoare cu o ciocolata de ff buna calitate.

Am ajuns si la al treilea tur, doar am venit la turul 3 in 1-producerea zaharului din trestie de zahar. Am intrat intr-o hala acoperita, unde era o presa si un carucior asemanator cu cel in care am plecat la cules de cafea dar mult mai mare. Aici un manunchi de bete de trestie de zahar ne astepta, ele au fost fixate in presa, dupa care au fost invitati 2 barbati puternici sa invarta tamburii presei. Cum cei mai voinici si tineri erau cei 2 americani, destinul a facut ca ei sa fie alesii. Dupa ce s-au opintit bine in manerele presei, au urnit tamburii, iar din bete a inceput sa curga un lichid crem, melasa trestiei de zahar. Betele dupa ce sunt trecute de 2 ori, sunt folosite pt hrana vitelor. Melasa se lasa la zaharisit timp de 4 zile, la soare. Se scurge lichidul ramas nezaharisit, iar masa zaharisita e transformata in zahar tos. Lichidul pe care-l numesc miere de trestie, il folosesc ca zahar lichid. Daca zaharul care se obtine din sfecla, este un produs cu radicali liberi, acest zahar, care nu sufera un proces de rafinare termica, nu are radicali liberi, consumul lui nefiind toxic. (despre procesul d e obtinere pot da detalii, eventual la intalnirea de la Predeal, avand calificarea necesara).

Dar sa revin la cafea, am zis ca am baut cea mai buna cafea aici in Costa Rica, mai mult acum pot spune ca am baut cafea cu concentratie 100 %. Aceasta cafea pregatita in Costa Rica ca si cea de Luvak, destinata consumului, au bobul cu toata cofeina inclusa, de aceea scrie pe pungi 100 %. Boabele de cafea sunt exportate inainte de prajire, iar cand ajung in tarile respec tive sunt supuse unui proces de extractie a cofeinei in procent cuprins intre 30-60 %, pt producerea nesului, apoi bobul e prajit, macinat si ambalat pt consumul populatiei. Aceasta duce la marea diferenta intre cafeaua pe care o bem in afara Costei Rica. Aroma si savoarea cafelei de acolo nu are termen de comparatie cu alta cafea, doar cu cafeau Luvak.

Pt. cine nu cunoaste aceasta cafea, o sa fac o mica expunere. Eu am cunoscut-o in Bali, cand am vizitat o ferma de cafea Luvak. In ferma pe langa tufele de cafea, sunt plantatii de banane, papaya, mango, ananas, vanilie, scortisoara si printre ele micul Luvak. Un animal, mai mic putin decat o vulpe de aceeasi culoare. El isi petrece circuland printre plante si isi astampara foamea, consumand aceste plante, iar din cand in cand inchite boabe de cafea. Stomacul lui nu digera boabele de cafea, care sunt aromate de sucurile fructelor consumate de Luvak. Excrementele lui sunt culese de lucratorii din ferma, separat bobul de cafea, spalat, prajit, macinat... si destinata integral exportului. Localnicii nu-i cunosc gustul, nici pretul. Dar mi-au spus, ca au fost vizitati de niste americani, care au zis ca au baut cafeaua asta in NY, la un pret de 50$/o ceascuta de 50 ml.

Turul s-a incheiat cu testarea cafelei, a unor bucati de ciocolata alba, neagra, la sala eleganta de la intrare, unde in incinta restaurantului, ne asteptau 3 termosuri mari de cafea pline cu cele 3 sortimente. Am ramas la parerea, ca cea mai buna e cafeaua medie, iar ciocolata a disparut cel mai repede. Un tur care si-a meritat toti banii.

---

VIZUALIZĂRI: 4060 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI