În buricul târgului (I)

TIPĂREȘTE

Am oscilat mult dacă să deschid acest subiect. În fond cine nu cunoaşte sau n-a trecut prin centrul capitalei? Totuşi câţi dintre noi ştim denumirea şi povestea bulevardelor şi clădirilor, câţi ştiu sau mai ştiu cum era centrul capitalei cu 50-60 de ani în urmă? Cu riscul unui deja-vu, eu cred că din mulţimea anilor pe care îi am şi ca martor ocular al unor mari transformări mă simt datoare să scriu câteva cuvinte. Trebuie să vă mărturisesc că fiind salariată în Bucureşti peste 35 de ani, plus anii de şcoală, am trecut prin centrul capitalei spre sau dinspre serviciu sau şcoli de minimum 20000-25000 de ori. Socotiţi şi voi (35 ani x min. 250 zile/an x 2 deplasări/ zi plus drumurile la şcoală sau facultate). Dacă nu ar fi existat provocarea numită afa, aş mai fi trecut prin centrul capitalei de câteva ori fără să mă aplec cu interes asupra lui. Pentru cei interesaţi cât de cât, vă ofer un traseu pe baza amintirilor de o viaţă care cu toată memoria discutabilă pe care o am, nu pot fi şterse. Întrucât informaţiile mi se par prea stufoase va trebui să secţionez reviewul în două părţi.

Deşi kilometrul O al Bucureştiului este în faţa bisericii Sf. Gheorghe Nou, deşi Calea Victoriei ne-a adus numele de Micul Paris, deşi centrul vechi ne spune cum a fost oraşul cu o sută- două de ani în urmă şi chiar şi ˝pe vremea mea˝, adevăratul ˝buric al târgului˝ este Piaţa Universităţii cu bulevardele care pornesc din ea. Este o cruce pe ale cărei braţe se sprijină bulvardele I. C. Brătianu continuat cu Bul. Bălcescu şi Magheru ca axă de sud-nord şi bul. Regele Carol prelungit cu bul. Regina Elisabeta ca axă est-vest.

Bul. Brătianu s-a tăiat prin 1900 în scopul descongestionării căii Victoria. El se întindea numai de la Universitate şi până la str. Regală (actuala I. Câmpineanu). În faţa universităţii care a fost construită în 1867 a fost amplasată monumentala statuie a lui Ion I. C. Brătianu (1903) iar în piaţa Romană statuia lui Lascăr Catargiu (1907) care mi-au fost familiare ani de zile de câte ori treceam prin faţa lor. De la str. Regală până în piaţa Romană erau multe străduţe care se întretăiau şi nu lăsau loc unui ax cu continuitate. În perioada de boom imobiliar antebelic 1923-1939 s-au construit clădiri îndrăzneţe care au făcut din acest bulevard una din cele mai avantgardiste artere din Europa. Blocul Creditul Minier, hotelul Lido, hotelul monumental Ambasador, garajele Ciclop, cinematografele Aro şi Scala, blocul Malaxa de lângă biserica Boteanu sunt numai câteva. Blocul Carlton de 12 etaje a căzut la cutremurul de 7.4 grade Richter din noiembrie 1940 omorând peste 200 de oameni printre care comicul şi cupletistul Vasilache. Înainte de a apărea televiziunea cuplul Stroe şi Vasilache avea emisiuni la radio urmărite de milioane de oameni. ˝ Alo! Aici e Stroe/ Stroe şi Vasilache˝

Partea aceasta de bulevard nu era sistematizată, casele vechi din care unele erau dărăpănate alternau cu locuinţe boiereşti şi blocuri semeţe de 10 etaje din beton. Abia după război a fost trasat bulevardul Magheru drept până în piaţa Romană primind iniţial pentru puţin timp numele de Take Ionescu. Din păcate la această trasare s-a demolat muzeul Simu pe care l-am vizitat şi care era construit ca un templu grec. În locul lui s-au construit două blocuri gemene din care unul este blocul Eva. La cutremurul din 1977 pe bulevard au căzut blocurile Dunărea, Casata, Scala, cu sute de victime. La consolidare, blocul Wilson a fost retezat cu un etaj. Paladio din colţul pieţii Romane cunoscut ca blocul Turist după numele berăriei de la parter i s-a ˝ luat faţa˝şi e o construcţie care cu succes ar putea concura la premiul hidoşeniei. În cutremur am pierdut doi colegi de institut: unul în blocul Casata din piaţa Romană, altul în blocul Scala.

Prin Piaţa Universităţii au trecut tramvaie până târziu prin anii 65, atât dinspre Rosetti spre bul. 6 Martie cât şi dinspre Piaţa Romană spre Piaţa Naţiunii (astăzi Unirii). Mijloacele de transport aveau taxatoare care stăteau într-o cuşcă şi de la care cumpărai cu 30 bani un bilet de cl. I şi cu 25 bani cl. a II-a. Am mai prins tramvaie cu platformă, o anticameră rotundă fără geamuri unde se putea fuma. Primul troleibuz l-am luat prin ´55 şi ţin minte că la urcare m-am electrocutat puţin. Mi-aduc aminte cum prin ´50 trebuia să ocolesc şantierul de pe actualul bul. Magheru, plin cu macarale şi dărămături ca să ajung la liceu. Pe locul unde s-au construit teatrul Naţional şi hotelul Intercontinental era un teatru de vară. La circul Krateyl (acoperit cu o foaie de cort) era un călăreţ tânăr Alois care-mi plăcea foarte mult şi cel mai mare magician din România Josefini. A urmat, Circul Globus până la darea în folosinţă a clădirii Circului de Stat. Aliniate pe bulevardul Brătianu (care azi se numeşte Bălcescu) erau o serie de magherniţe destul de insalubre, terase în care bucureştenii iarna beau un ţoi de ţuică la botul calului, vara o halbă sau un ţap de bere cu mici. Printre terase şi cafenele erau şi magazine scumpe, bijuterii şi case de blănuri.

Magherniţele au rezistat până spre anii 65 când au fost demolate din cauza începerii lucrărilor pentru teatrul naţional. Într-o noapte statuia lui Brătianu din faţa universităţii a dispărut, fiind spartă cu mânie proletară iar peste rondul în care era soclul s-au tras liniile de tramvai. Mult timp când treceam cu tramvaiul pe acolo, nu mă puteam uita pentru că lipsea ceva. Piaţa fostă Brătianu a devenit o simplă intersecţie de bulevarde. Pe trotoarul din faţa universităţii până spre ´89 era un ceas care devenise locul de întâlnire al tuturor bucureştenilor. Era suficient să spui ˝ la ceas˝ şi se subînţelegea la Universitate. Ceasul vechi a fost înlocuit cu unul care se învârtea dar care s-a stricat destul de repede. Acum pe locul vechiului ceas e un panou ilizibil pe care sunt scrise concentraţiile de noxe normate şi reale din piaţă. Mai îmi aduc aminte de sala Dalles înainte de a fi mascată cu un bloc de apartamente clădit în faţă, unde am văzut o expoziţie de sculpturi Henry Moore, de muzeul Simu aşezat oblic pe bulevard, de biserica Enei rasă de pe pământ odată cu ridicarea dărămăturilor blocului Dunărea, de cofetăria Scala cu celebrul cupjac, de strandul cu valuri de la Lido, de statuia lui Take Ionescu din faţa magazinului Comaliment devenit Leonida, de terasa Grădiniţa unde abia găseai un loc la masă dar şi de Casa de Comenzi Unic în care puteai cumpăra dacă aveai legitimaţie de intrare tot ce lipsea dintr-un Bucureşti înfometat. De fiecare dată când treceam prin faţa Ciclopului eram fascinată de maşinile care urcau panta la nivelurile superioare.

În piaţa Romană era şi este clădirea vechiului ASE cu un glob pe acoperiş despre care circulau multe bancuri gen ˝ din ASE are să iasă o fată virgină când o cădea globul, ˝. Mai era şi încă există clădirea Societăţii de Gaz şi Electricitate la parterul căruia era un mare magazin Electrotehnica din care mi-am luat primul aspirator Uraleţ. şi un frigider Zill. Frigiderul după 30 ani de stat în casa noastră a început să plângă ca toţi bătrânii aşa că am scăpat de el. În spatele statuii lui Mihai Viteazul de pe bul Elisabeta în actuala clădire a Băncii Comerciale era un magazin de lux de comerţ exterior căruia i se spunea ˝ la coada calului˝. Acolo am stat la coadă vreo patru ore să-mi iau un parfum Paciulli care a costat 300 lei dintr-o leafă de 1000. Alături era un magazin cu sticlărie românească şi cehoslovacă şi bibelouri chinezeşti. Era o modă ca tânără căsătorită să-ţi iei la chenzină un bibelou cu un pescar, o dansatoare cu rochie dantelată sau o vază din sticlă roşie chinezească pe care o puneai într-o vitrină Solca, să-ţi vadă prietenii rafinamentul şi gustul. După ce treceai de Cercul Militar pe bul. 6 martie (regina Elisabeta) se înşirau cinematografele Capitol, Trianon, Bucureşti, Festival în care am văzut Balada Siberiei şi Tăunul. După ˝ dezgheţul˝ din anii 64-65 au început să se aducă şi filme italieneşti sau franţuzeşti dar americane, numai westernuri că-i plăceau lui Ceauşescu. Prin faţa cinematografelor sute de tineri se plimbau seară de seară de la Casa Armatei până la Spicul (ultimul bloc înainte de intrarea în Cişmigiu). Tinerii de pe 6 martie erau cam golănei aşa că noi liceenele, după cursuri ne plimbam două câte două pe celălalt bulevard, între Scala şi Aro, bătut de studenţii de la ASE, Universitate şi Petrol şi Gaze. Şcoala de chimie unde învăţam era pe Batiştei colţ cu str N. Filipescu în fosta clădire a consulatului american.

Fiecare regim a încercat să-şi pună amprenta pe numele străzilor şi al bulevardelor. Fiecare a încercat să şteargă cu buretele tot ce a fost înainte numai că în conştiinţa populară a rămas vie pentru zeci de ani, denumirea anterioară.

- Piaţa Universităţii. Puţină lume ştie că în dreptul universităţii sunt două pieţe: Piaţa 21 decembrie 1989 amplasată între universitate, arhitectură şi teatrul naţional, pe locul unde au avut loc evenimentele sângeroase şi unde anual se ţine comemorarea victimelor şi Piaţa Universităţii propriuzisă, pe cealălaltă latură a universităţii în dreptul statuilor.

- Bul. Brătianu astăzi este porţiunea de la Universitate până la piaţa Unirii. Când a fost construit s-a numit bul. Colţei. Sub comunişti i s-a schimbat denumirea în bul. 1848. Conştinţa populară a respins numele aşa că oamenii apelau la locaţie: mai jos de Colţea, la Sf. Gheorghe, la Cocorul sau la piaţa Naţiunii, rămasă zeci de ani cu numele ăsta deşi fusese rebotezată Unirii. În piaţă în 1984 au fost demolate cele mai mari hale din ţară Halele Centrale de unde pe când conduceam Dacia 1100 îmi făceam cumpărăturile. Revenind la bul. Brătianu acesta iniţial a fost tronsonul dintre universitate şi str. Regală dar oamenii neoficial i-au extins numele până la cinematograful Aro (devenit Patria, ca şi acum)

- Bul. Magheru a înlocuit numele de Take Ionescu dat în 1930 porţiunii de bulevard dintre str Regală şi piaţa Romană. Personal m-am obişnuit cu denumirea de Magheru, Take Ionescu nefiindu-mi familiară...

- Bdul Lascăr Catargiu se întinde din piaţa Romană unde era statuia marelui politician până în piaţa Victoriei. Sub comunişti s-a numit bdul Ana Ipătescu pentru ca după 1990 să revină la prima denumire. Numai generaţiile mai tinere îl mai numesc şi astăzi Ana Ipătescu, restul am făcut un arc peste timp şi am utilizat numele scurt de Lascăr. Aici erau cele mai elegante şi elitiste case din Bucureşti, armonia lor nefiind spartă nici acum de niciun blochaus.

- Bdul. Elisabeta a revenit la vechiul nume după ce a trecut prin denumirea de bul. 6 Martie. Ciudat este că după ce zeci de ani au persistat ambele denumiri, astăzi multă lume îl numeşte tot 6 Martie.

- Bul Carol se întinde de la universitate la str. Olari. În timpul comuniştilor se numea bul. Republicii dar oamenii au respins denumirea, orientându-se după statuia Rosetti, de ex. : după Rosetti spre Armenească sau între universitate şi Rosetti. Bul. Republicii apărea doar ca adresă postală.

- Cinematografele de pe bdul Magheru Aro (patronat de societatea de Asigurări Române, de unde şi numele) a fost acceptat ca Patria în timp ce nimeni nu numea cinema Scala drept Republica.

Din această succintă enumerare reiese rezistenţa populaţiei la schimbare şi deasemeni că fiecare generaţie numeşte toată viaţa străzile aşa cum le-a reţinut din tinereţe sau din copilărie.

Începând cu evenimentele sângeroase din 21/22 dec. 1989, Piaţa Universităţii a devenit un loc sacru de confruntare a vechiului cu noul. Aprilie- Mai 1990, mii de bucureşteni descătuşaţi şi în sfârşit liberi în a se exprima se adunau seară de seară în piaţă şi cereau democraţie şi oameni noi la conducerea ţării, neştiind atunci ce drum lung şi anevoios îi aştepta. Din balconul universităţii scriitori, actori, studenţi însufleţeau mulţimea. Pe 14 iunie minerii au fost chemaţi să sădească panseluţe pe locul unde protestaseră greviştii foamei. Şi le-au sădit într-o baie de sânge. În ianuarie 2012 din nou revoltă şi susţinerea lui Raed Arafat. Din nou ciomăgeală şi represiune. Încetul cu încetul Piaţa Universităţii a devenit Agora nemulţumirilor populare.

Pe locul unde a fost statuia lui Brătianu au fost aduse nişte cruci de piatră. Nu ale celor care geaba s-au sacrificat, ci nişte cruci luate de la biserica Stavropoleos şi de la Patriarhie. Pe crucea mare de piatră scrie ceva despre tinerii care s-au sacrificat numai că acea cruce este a lui Matei, tatăl lui Constantin Brâncoveanu iar celelalte ale unor negustori înmormântaţi în cimitirul bisericii Zlătari de pe Calea Victoriei. Statul, încurcat în spăgi şi comisioane de milioane de euro nu a găsit câteva zeci de mii să le ridice un monument adevărat. În faţa Teatrului Naţional Bucureşti cocoţată pe un stâlp vopsit în tricolor este o bornă modestă pe care scrie ˝kilometrul O, zona liberă de neocomunism˝ alături de monumentul lui Cristian Paţurcă, cantautor al Pieţii în 1990.

- va continua-

* ataşez numai prima parte a pozelor, următoarele vor fi afişate în episodul II.

---

VIZUALIZĂRI: 2333 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI