Picasso intre doua sangria

TIPĂREȘTE

Acum vreo 2 ani si ceva… am avut un vis (din categoria “cu ochii deschisi”): se facea ca aveam timp si finante pentru a vizita, impreuna cu Tati, Istetica si Baietel, o zona care dintotdeauna m-a atras ca un magnet: sudul Spaniei. Din momentul in care am vazut primele imagini si am citit primele povesti despre aceasta regiune magica, gandurile mele i-au dat roata in mod periodic! Nu stiu ce mi-ar fi placut mai mult: sa lenevesc pe nisip, sub soarele generos al Mediteranei, sa ma plimb pe sub portocalii infloriti sau sa-mi imbat privirile si mintea de superbele decoratiuni maure…

Sa visezi e gratis, stie orisicine… Mie imi place insa cand visele se implinesc si fac tot ce depinde de mine in acest sens. Dar, dupa ce am pus cap la cap cazari, transport, intrari la muzee, concluzia a fost trista: mi-ar fi trebuit cel putin 2 saptamani pentru aceasta experienta, care in viziunea mea includea un minim necesar format din Malaga, Sevilla, Cordoba, Granada, Gibraltar, poate si Ronda si Cadiz… Si nici cu finantele nu era treaba prea roza. Asa ca am renuntat pe moment, fara prea mari sperante pentru urmatorii 5-10 ani, mai ales ca tocmai incepusem sa lucrez pe cont propriu si o absenta de 2 saptamani de la job nu putea intra in niciun caz in discutie.

…Si, Doamne! , cat am mai suspinat asta-vara citind frumoasa serie de review-uri scrise de @iuliaen! Sau descrierea Seviliei, cu al sau parfum de iasomie pe care mi l-a picurat in suflet in doza optima talentata @alinaro!

Dar toate ideile bune necesita un timp de coacere, mai lung sau mai scurt. Mie mi-au trebuit deci 2 ani ca sa-mi pice in sfarsit fisa: pai, fata mamii, nu-i nevoie sa le vezi pe toate odata, se poate si pe rand! O data Sevilia, alta data Cordoba si Granada, spre exemplu, alta data Gibraltarul cu ceva litoral… Bine ca ne-a dat Cel-de Sus zborurile low-cost!

Deci… who is first? Pai, regina reginelor, Sevilla, desigur! Cand? In vacanta intersemestriala a fetei, dupa teminarea sesiunii de iarna. O alta varianta buna, poate mai buna, ar fi fost in vacanta de Pasti a copiilor, dar cand am vazut preturile la zboruri…, am revenit la gandul cel dintai. Buun!... Cum abordam deci Sevilla? Sunt mai multe variante, normal, dar daca tot veni vorba de timp si de cat e el de pretios, rezulta ca cea mai buna varianta e calea aerului in situatia data. Are si Sevilla aeroport, dar nu cunosc sa fie zboruri directe cu Romania; si, pe urma, de ce sa nu impuscam 2 iepuri dintr-un foc? Bucuresti-Malaga si retur, deci, sa fie! Rezervari facute cu vreo 3 luni inainte pentru ceilalti 3, fara bagaj de cala, cam 100 de euro de caciula; eu sunt boieroaica, beneficiez de premiul oferit de AFA (plecaciuni!), bilet de avion care include si bagaj de cala, bagaj pe care sunt dispusa sa-l impart cu ceilalti (“dar din dar se face rai”). Socotesc asa: plecam marti, ne intoarcem duminica. Marti ajungem in Malaga pe la 7 seara, iar pana la Sevilla mai sunt aproximativ 200 km, pe care n-are rost sa ne grabim sa-i parcurgem in aceeasi seara; ne cazam o noapte (nu mai mult, ca mai revenim) in Malaga, a doua zi vizitam ce putem, iar pe dupa-amiaza plecam la Sevilla, unde petrecem 3 zile pline; duminica, la intoarcere, e posibil sa ne mai ramana vreo 3-4 ore de vazut Malaga, caci avionul de intoarcere decoleaza la 7 jumate seara… Bun program, nu?

…Plecam dintr-o Romanie inghetata si gri, surazand in barba la gandul ca iar fentam vremea, ne ducem spre tarile calde! :) E un lait-motiv al vietii mele, de pe vremea cand eram pustoaica si m-am indragostit fara leac de “Fiul risipitor” al lui Radu Tudoran… In avion nimeresc locul de la geam, la cateva randuri in spatele alor mei, citesc o vreme, apoi ma uit in jos; nici urma de nori si pot sa recunosc tarmul dantelat al Croatiei (pe care il stiu deja din harti, ca am inceput documentarea pentru la vara; sanatosi sa fim!), strabatem apoi Marea Adriatica si nu-mi pot dezlipi privirile de sclipirile diamantine pe care aluneca barcute mici-micute…, ma scutur din visare, mai citesc cateva pagini si privesc iar pe geam tocmai cand trecem peste zona Fiumicino- Ostia, si pe asta o cunosc de pe Google Map, ma documentasem acum 2-3 saptamani cand am fost pentru 2 zile la Roma, la instruirea pentru noul proiect; cazarea am avut-o in Fiumicino si am vrut sa vad ce se poate vizita in zona; pana la urma tot in Roma mi-am facut veacul, vorba vine, de fapt au fost cateva ore in fiecare dupa-amiaza… Zona este strabatuta de un firicel cenusiu care trebuie sa fie Tibrul si… ce interesanta e varsarea sa in mare!; cenusiul raului se disipa in indigoul Mediteranei, dar numai in partea sudica, in nord cele 2 culori sunt clar delimitate, de parca cineva ar fi tras o linie cu rigla; nu stiu sa-mi explic fenomenul, probabil curentii… Iata si minunata Sardinia, unde ne-am facut o nesperata vacanta in urma cu 2 ani (in loc de sudul Spaniei), profitand de pretul promotional pe care l-au avut zborurile Bucuresti - Alghero la alta companie low-cost! (Vivat low-cost, ce va spuneam?!) … Iata Arhipelagul La Maddalena, pe care n-am apucat sa-l vedem, dar sigur il vom vedea intr-o zi, caci Sardinia a fost “un semn”, intalnisem cu cateva luni inainte intr-un tablou dintr-un hotel cele 2 nume care ma intrigasera, Budelli si Razzoli; iata si peninsula nord-vestica a Sardiniei, nu mai stiu cum se cheama, dar e acolo o plaja care ne-a placut asa de mult, ca ne-am dus de 2 ori, Pelosa parca… Si recunosc de-aici de sus minunata culoare turcoaz deschis si-mi dau lacrimile de emotie… N-o sa va vina sa credeti, nici mie nu mi-a venit, dar am recunoscut chiar si insulele Baleare, una mai mica, trebuie sa fie Menorca, alta mai mare, Mallorca, apoi cosmopolita Ibiza!...

La Malaga am aterizat cand soarele se pregatea de culcare; acasa, in Romania era aproape 8 seara si intuneric de mult. La asta nu ma gandisem, ca ziua va fi mai lunga! Iaca am fentat si noaptea! Ce tari suntem noi!

Din fata aeroportului pleaca autobuzele catre oras (3 euro biletul), iar in sezonul cald si catre statiunile de pe Costa del Sol. Ratam un autobuz ce tocmai pleaca, intrucat localnicul care ne-a indrumat ne-a zis sa cumparam bilete de la un ghiseu; dupa ce ne urcam, constatam ca am fi putut lua si direct de la sofer. Coboram in Plaza de la Marina, mai mergem un pic pe jos si ajungem la Victoria Apartamentos, unde rezervasem prima noapte de cazare, pe strada cu acelasi nume. Dam drumul la instalatia de incalzire, tragem cateva poze pentru reamintire si, flamanzi de cunoastere, dar mai ales de mancare, pornim catre Plaza de la Merced, in apropierea locatiei de cazare.

In piata, taverna langa taverna, fiecare cu terasa proprie. Destul de aglomerat, nu-i chiar simplu de gasit o masa, mai ales ca am dori langa o lampa de-aia incalzitoare, caci totusi nu sunt decat vreo 14-15 grade afara. Dar parca nici inauntru n-am vrea, suntem satui de spatii inchise. Avem noroc si se elibereaza o masa care intruneste cerintele de mai sus, la Tortuga Bar. Imi atrage atentia oferta din meniu: 6 tapas (portii mici din mancaruri diferite, la alegere, erau vreo 15-20 de variante) la 11 euro; abia astept sa le incerc! Ospatarul ne intreaba ce vrem sa bem. Pai cum adica ce vrem? Sangria, normal, doar suntem in Spania!... Pot sa jur cu mana pe inima ca beau in seara aceasta cea mai buna sangria din viata mea! Aromata cu felii de citrice si batoane de scortisoara, probabil si cu alte condimente, usor indulcita cu zahar brun… Hmmm! Cele 6 tapas insa imi dau tare de furca! Foarte gustoase, mai ales niste ardei copti umpluti cu o pasta de peste, dar… sa ma ierte Dumnezeu! 3, hai 4, ar fi fost mai mult decat de ajuns! Ceilalti patimesc aidoma, desi si-au comandat “dishes”, adica un singur fel de mancare, dar pe saturate, nene!

Mai-mai sa ne rostogolim cand ne ridicam de la masa, asa ca, avand costiintele incarcate, dar si o mare curiozitate de a lua putin pulsul locurilor, pornim sa facem cativa pasi prin zona, adica prin centrului vechi al Malagai. Pulsul ni se pare destul de accelerat, chiar daca e doar luna februarie si orele destul de inaintate (pentru noi, se stie ca spaniolii sunt pasari de noapte), terasele sunt pline, de peste tot razbat miresme culinare marine, oamenii socializeaza veseli in fata cate unei farfurii sau a unui pahar de ceva… Stradutele curate, acoperite cu gresie, cladirile elegante, decorate cu balcoane romantice, cu desene, mozaicuri sau celebrele placi de faianta… Identificam Muzeul Picasso, aflam ca maine il vom gasi deschis de la 10; ajungem apoi la Catedrala, frumos luminata, strajuita de al sau turn dantelat, ii dam ocol, zarim dupa putina vreme si intrarea la Cetatea Alcazaba…

Ne retragem in “vastele apartamente” (brrr! , la propriu, o sa va povestesc), caci oboseala si emotiile zilei au si ele cate ceva de spus. Eu, una, abia astept sa se faca dimineata insa.

Si dimineata nu intarzie sa se arate. Plecam sa rezolvam “operatiunea mic-dejun”. La Tortuga vazusem aseara o oferta de mic-dejun tare imbietoare, ceva de genul: croasant, suc si cafea la 3 euro. Nu ne oprim insa acolo, pe principiul “poate mai gasim si altceva”. Si gasim Cafeteria Granier, cu o oferta impresionanta de senvisuri, tarte si tot felul de dulcegarii. Ne prepara si suc proaspat de portocale (dealtfel, zona e “patria portocalelor”, urma sa intalnim peste tot copacii incarcati cu fructe, dar alea am inteles ca nu sunt bune dacat pentru gem; la aprozar insa puteai sa cumperi portocale sau mandarine la oferta, de genul “5 kg = 1 euro”). Dupa ce ne restabilim nivelurile de glucoza si cofeina din sange, purcedem la adevarata explorare!...

Si incepem, evident, cu Muzeul Picasso, pe care il gasim unde-l lasasem cu o seara in urma, adica pe Calle San Augustin, la nr. 8. Se poate vizita in fiecare zi a saptaminii, de la 10 dimineata pana la 6,7 sau 8 seara, in functie de sezon (gasiti detalii pe site-ul official, museopicassomalaga.org). Pretul biletului e de 8 euro, dar studentii au reducere 50%, iar copiii pana in 14 ani gratuitate. Cladirea care adaposteste colectia este ea insasi un spectacol; Palacio de Buenavista (Palatul Contilor de Buenavista) este construita in stil renascentist, dar pe tiparul clasic al locuintelor maure (locuinta de forma rectangulara, pe 2 niveluri, cu un patio in mijloc, la randul sau centrat de o fantana; balcon pe toata lungimea cladirii, pe partea dinspre patio, cu arcuri si coloane; decoratiuni maure, extrem de frumoase in special in ceea ce priveste tavanul de lemn).

Precum se stie, Picasso s-a nascut la Malaga, dar la varsta de 10 ani se muta impreuna cu familia in La Coruna. Se mai intoarce ulterior pentru cateva scurte vizite in orasul natal, ultima oara se pare ca pe la 19 ani, impreuna cu prietenul sau, pictorul Carlos Casagemas. Si-a trait restul vietii in Barcelona, unde succesul i-a fost rapid atribuit, apoi in Franta. Malaga insa nu l-a uitat si, recunoascatoare, i-a dedicat un muzeu destul de bine structurat, aflat sub patronatul Fundatiei care poarta acelasi nume cu al muzeului si in care un rol important joaca fiica vitrega a artistului, Christine Ruiz-Picasso si fiul acesteia, Bernard, dealtfel cei care au fost de acord sa doneze muzeului o buna parte din operele expuse.

Colectia permanenta se desfasoara pe parcursul a 11 galerii, care prezinta evolutia artistica a pictorului, de la stilul aparent conventional la cel care l-a consacrat, prin care a dorit sa socheze, nu de dragul de a fi original cu orice chip, ci pentru a-si obliga privitorul sa gandeasca si sa aiba o reactie. Nu sunt critic de arta, dar eu cel putin cam asta am inteles… Sunt prezentate in general tablouri, schite, gravuri, dar si obiecte decorative realizate de artist, in aceeasi nota originala; mi-a placut mult o “Insecta” din ceramica pictata cu albastru; nu e voie sa fotografiezi inauntru, ca v-as fi aratat-o (e nevoie sa va duceti deci s-o vedeti cu propriii ochisori :).

Expozitia temporara care se desfasoara intre 2 feb si 15 mai, numita “Mouvements and Sequences” (Miscari si secvente) se vrea un dialog intre Picasso si alti artisti contemporani lui, cu nume mai putin celebre, cel putin pentru mine.

Exista o sectiune la parter in care este prezentata o masinarie imensa si complicata cu ajutorul careia artistul isi realiza gravurile, precum si un panou interactiv cu lectii despre diversele metode de gravura. Subsolul este ocupat de un sit arheologic, vizitabil si el in pretul biletului, cu ruine feniciene si romane, cele mai vechi datand din sec 7A.D.

Cu retinele inca bucuroase de cele vazute, o pornim in pas sprintar la vale pe Calle San Augusto, catre superba catedrala, pe numele ei intreg Catedral de la Encarnacion de Malaga. De fapt, intrarea se face pe somptuoasa usa din Calle Molina Lario, dupa colt in stanga, cum ar veni. Se viziteaza in toate zilele saptamanii, mai putin duminica, din cauza de slujba, cred, de la 10 pana la 17 iarna si 18 vara. Pretul unui bilet este 5 euro, redus la 2 euro pentru studenti si copii. Se mai adauga 2 euro daca se doreste si vizitarea Palatului Episcopal, aflat in imediata vecinatate a catedralei. Noi ne decidem rapid doar pentru catedrala (cu mari regrete, caci zarisem cu o seara inainte printr-o fereastra inca luminata a Palatului Episcopal o bucata de tavan in forma de dom, minunat pictata), caci suntem usor presati de timp, in ideea ca ora 12 se apropie, ora la care trebuie sa facem check-out la apartamentul unde ne-am cazat.

Catedrala, impreuna cu biserica invecinata El Sagrario, este ridicata pe locul celei mai importante moschei a orasului. Constructia sa a durat peste 250 de ani, din 1528 pana in 1782, iar turnul sudic aflat initial in proiect nu s-a mai inaltat niciodata, de aceea catedrala mai este numita si “La Manquita”, adica Doamna-cu-o-singura-mana. In consecinta, edificiul este o lectie deschisa de stiluri arhitecturale, imbinand in mod fericit ceea ce a fost la moda in fiecare sezon (gotic, renascentist, baroc, neoclasic). Nu stii ce sa admiri mai intai: nava principala, lunga si inalta, sustinuta de coloane frumos impodobite; tavanul multialveolar, acoperit cu o veritabila broderie in piatra si lemn; capelele laterale, ele insele biserici in miniatura, decorate cu picturi, sculpturi si alte obiecte de pret… Biserica El Sagrario are si ea un altar impresionant, pe care l-am vazut din fuga, caci trebuia sa inceapa slujba. Intreg compexul este inconjurat de gradini ingrijite, pline de flori si portocali cu crengile atarnand de fructe coapte; efectul vizual creat nu poate fi descris in cuvinte, de aceea o sa las pozele sa vorbeasca!

Urmam apoi drumul pe care il facusem cu o seara inainte, pe Cortina del Muelle si ajungem in Plaza Aduana, in mijlocul careia ne atrage atentia o constructie de sticla, din aceea care pare sa expuna, dar si sa protejeze ceva; ne apropiem si aflam ca e vorba despre niste ruine datand din a doua jumatate a sec 4 A. D. apartinand unei vechi fabrici de peste, unde acesta se sara ca sa se obtina pasta de peste numita garum.

Intorc privirea spre dreapta si… intrarea la Alcazaba si Teatrul Roman ma atrage ca un magnet, incetinesc pasul, imi vine sa intru acum, dar nu, trebuie sa mergem la apartament, propun sa ducem bagajele in gara si sa revenim, ceea ce e un pic peste mana, dar… Tati si cu Baietel se sacrifica, generosi :); se ofera sa se duca doar ei sa faca check-out-ul, eu si cu Istetica putem sa vizitam cetatea in timpul asta si ar urma sa ne intalnim mai tarziu in Plaza de la Merced, unde am mancat aseara. Ok! Mie imi convine!

Povestea cetatii e cea clasica, v-o spun pe scurt, varianta completa o gasiti pe orice site de specialitate: a fost construita de mauri prin sec 11, pe ruinele unei fortarete romane, si-a trait zilele glorioase timp de cateva secole, in care s-a consolidat si ras-consolidat, pana cand a fost cucerita de cuplul castillano-aragonez Isabela si Ferdinand al 2-lea, in cursul Reconquistei spaniole, in 1487. Este o cetate cocotata “in trepte” pe deal si abia astept s-o explorez!

Intru cu Istetica si suntem nevoite sa ne punem neuronii la treaba, in scopul de a ne procura bilete de intrare de la o masinarie cu o mie de butoane. Pana la urma ne sunt scuipate 2 bucati de hartie pe care scrie “2,5 euro”, dar trecem de poarta fara sa ne ceara nimeni socoteala. Depasim cu greu mai multe intrari in forma de arc, in mare parte agglutinate de grupuri de copii si tineri veniti sa viziteze cetatea in mod organizat, cu ghid (urma sa intalnim cel putin 5 astfel de grupuri de-a lungul peripluului nostru prin Alcazaba in aceasta dimineata). Ajungem la o raspantie si avem de ales: in dreapta sau in stanga. Hai intai in dreapta! Mergem pe o alee pietruita destul de lata, umbrita in dreapta de zidurile vechi, inalte, ale cetatii, punctate din loc in loc de turnuri de aparare, in stanga imbatandu-ne privirile natura primavarateca dezlantuita intr-un evantai de culori si miresme! Portocali plini de fructe, buganvillia cu florile ei cerate, ca sangele, cocotandu-se temerara pe ziduri, micute flori galbene smaltuind verdele ierbii, palmieri umbrosi si decorativi… Nu ne vine sa credem ca suntem aici, in jurul nostru zboara fluturi si acasa e iarna si frig… Ne ingaduim un ragaz de cateva minute pe o margine de zid, la soare, dezbracate de geci, lasandu-ne imbatate de culori si arome!

Mai mergem putin si ni se dezvaluie primele perspective de sus asupra orasului si portului. Minunat! Ne intoarcem pe acelasi drum pana la raspantia cu pricina si tinem drumul tot inainte; trecem printr-un portal vegetal in Plaza de Armas, o mica gradina de forma patrata, marginita din 2 parti de zidurile de aparare ale cetatii, despartita in 4 carouri de marime egala de izvoare captate, care se intalnesc in centru intr-o fantana; imaginea care rezulta e de-a dreptul fermecatoare! O luam in sus pe firul unuia din izvoare si ajungem la palat. Acesta nu e mare, dar intriga si atrage prin misterul pe care il degaja, prin dantela in piatra a coloanelor ce delimiteaza arce specifice in forma de gaura de cheie, prin racoroasele patio umbrite de portocali, prin balcoanele suspendate, de unde orasul si marea ni se arata in toata maretia lor… Ma rup cu greu din atmosfera locului, simtind ca ceva din mine a ramas pentru totdeauna aici! Ce interesant! ; mi s-a intamplat de multe ori sa am acest sentiment; culmea e ca, in loc sa ma simt mai saraca, ma simt imbogatita, cu siguranta transferul se produce in ambele sensuri si ceea ce primesc depaseste ceea ce las in urma; pe de alta parte, cred ca de aceea rezonam in mod deosebit cu anumite locuri, probabil simtim vibratia tuturor celor care au trecut, ca si noi, si, ca si noi, au lasat un pic din inima lor in locurile cu pricina… (e doar o teorie de-a mea, nu trebuie sa ma bagati in seama :)

Facem cativa pasi si printre lojele Teatrului Roman, dar nu prea multi, ne grabit spre intalnirea cu baietii. Nu inainte de a fotografia Cine Espagnol, unde se desfasoara Festivalul de Film din Malaga, apoi o biserica frumoasa in stanga, un restaurant vegetarian in dreapta… Da, clar e de revenit in orasul asta!

Pe Tati sip e Baietel ii gasim in Plaza de la Merced, la Restaurantul Merced 22, savurandu-si pranzurile, dar… fara bagaje! Pasa-mi-te, s-au inteles cu proprietarii sa lase bagajele in camaruta care se cheama pompos “receptie” pana la ora 4, cand va veni cineva sa ne deschida usa si sa le putem lua. Facem rocada: ei pleaca la cetate, noi ramanem sa mancam. Aleg meniul zilei, am de ales intre 3 variante de felul 1 si 3 de felul 2; ma decid destul de greu: supa-crema de legume si pui cu legume la gratar, cafea inclusa, 8,9 euro toata afacerea. Istetica ia niste chiftele din spanac cu parmesan si inca ceva vegetarian si o ameteste de cap pe biata ospatarita in ceea ce priveste felul cum vrea ea cafeaua: fara zahar, mai mult lapte decat cafea; de apreciat rabdarea si disponibilitatea fara margini a ospataritei!

Grupul complet se reuneste pe la ora 2. Unde mai mergem acum? …Oriunde am fi, daca e vreo apa prin preajma, hop si noi! Logic, ne indreptam spre port. Tinem drumul cunoscut, Calle Alcazabilla pana in Plaza Aduana, o luam in stanga ocolind palatul cu acelasi nume, traversam Plaza de la Marina, unde ne-am debarcat aseara cand am venit de la aeroport, apoi frumosul parc cu palmieri si ficusi imensi care margineste zona portului, in care in sfarsit ajungem ca sa admiram catargele vaselor ancorate si sa savuram parfumul drag al marii! O luam in stanga, chiar pe langa apa, pe Muelle Guardiano, apoi iar stanga pe Paseo de la Farola. Aici miroase deja a sezon estival, din magazine razbat cantece de vacanta, poti cumpara ochelari de soare, creme de plaja si costume de baie; nu e o mare exagerare, caci temperatura aerului sigur depaseste 20 de grade in aceasta zi de mijloc de februarie. Ni se face chiar pofta de o inghetata si ne oprim la o gelateria. Ne continuam plimbarea pana ajungem la far, facem iar stanga si… plaja! Ne ducem pana aproape de apa, sa auzim valurile spargandu-se de tarm, sa le simtim zbuciumul care rezoneaza cu bataile inimilor noastre! Din loc in loc, intalnim alti oameni, lancezind pe nisip sau pescuind. Mergem pe faleza care margineste Plaja Malagueta, zona devine din ce in ce mai animata, cu terase pline de consumatori, cu locuri de joaca si terenuri de sport inca goale, iar sezlongurile stau grupate unul peste altul, abia asteptand sa-si indeplineasca rolurile pentru care au fost create.

Parasim zona plajei, luand-o la stanga pe Canovas del Castillo, care ne scoate fix la Arena de Torros, pe care nu avem insa timp s-o vizitam, o lasam cu regret in urma si, depasind Plaza General Torrijos, pe care o cunosteam din seara precedenta, am urmat soseaua care trece prin tunelul de sub dealul pe care se ridica mandrele cetati ale Malagai, Alcazaba si Gibralfaro (pe aceasta din urma deasemenea am lasat-o pentru alta vizita).

Ne recuperam bagajele de la Victoria Apartamentos si luam un taxi care ne duce la Gara Maria Zambrano, punctual de plecare inspre partea a doua a aventurii noastre andaluze…

... Revenim in Malaga cu inimile inrobite pe veci de frumoasa Sevilla! Mai avem insa cateva ore la dispozitie si nu vrem sa le risipim; ne lasam bagajele la gara, intr-un spatiu special destinat, undeva in stanga, de unde pleaca si trenurile locale, inclusiv catre aeroport; dupa ce un nene are grija sa ne scaneze bagajele, ne indica o caseta destul de incapatoare si o masinarie in care bagam banii si care ne elibereaza un cod format din 6 cifre, pe care va trebui sa-l tastam pentru a ne elibera bagajele. Oprim un taxi si il rugam sa ne duca la Puente de la Aurora. Acesta e un pod peste raul Guadalmedina; podul e la locul lui, dar raul nu prea; prin albia secata, copiii se dau pe role… Ne consolam cu ideea si traversam in dreapta, spre orasul vechi, intram prin Puerta Nueva, care se continua cu Strada Compania, obiectivul final fiind Museo Carmen Thyssen. Pe stanga ne retine atentia pentru cateva minute o frumoasa biserica din care lumea iese de la slujba.

Muzeul se viziteaza de marti pana duminica intre 10 si 8 seara, iar biletul combinat, pentru ambele expozitii, cea permanenta si cea temporara, costa 9 euro la pret intreg, 5 euro redus, iar copiii pana in 14 ani intra gratuit. Este gazduit intr-o casa tipica andaluza de sec 16, Palacio de Villalon, precum si intr-o cladire moderna legata de prima in mod foarte dibaci, astfel ca din interior nu prea iti dai seama cand treci dintr-una in alta. Lucrarile expuse la parter te introduc in romanticul peisaj andaluz, surprins de pictorii spanioli ai sec 19 in scene de viata din care razbate bucuria de a trai a oamenilor simpli. La primul etaj intalnim opere ale vechilor maestri: doi ingerasi din teracota glazurata apartinand lui Della Robia, “Santa Marina” a lui Zurbaran, precum si niste vechi afise publicitare semnate de nume consecrate, pe care aflu ca n-am voie sa le pozez dupa ce am tras vreo 2 cadre :) (pana aici fotografiatul fusese permis, dar fara blitz, ca si dupa). Etajul 2 ne introduce in atmosfera finalului de sec 19, dominat de peisaje si portrete; impresionismul castiga teren. La ultimul etaj se afla expozitia temporara “Casas-Rusinol”, 2 monstri sacri spanioli, burghezi si boemi in acelasi timp, prieteni in viata reala, prietenie care razbate dincolo de stilul picturilor lor. Iar n-avem voie sa facem poze. Ne delectam cu “Julia”, ochii ei negri ne urmaresc multa vreme dupa ce ne dam dusi…

Nimerim in plin carnaval, am vrea sa ajungem la Teatrul Cervantes, dar spectacolul strazii e mult mai atractiv! In Plaza de la Constitution e centrul actiunii, paranghelie mare, muzici, dansuri… Cu mic, cu mare, Malaga s-a costumat si se veseleste! Chiar si bebelusii! Chiar si carucioarele bebelusilor! Ne pare rau ca nu putem zabovi mai mult:(

Ne e foame si nu prea, dar vom ateriza in Romania dupa miezul-noptii si intelept ar fi sa ne facem plinul. Intram in Restaurante Don Carlos, unde ne despartim de Malaga in tonul cu care am inceput: cu tapas si sangria. Mancarea vine cam greu, dar e gustoasa si ne satura, sangria insa nu mi se mai pare asa de buna ca cea din prima seara… Probabil pentru ca se apropie despartirea…

…Aterizam intr-o Romanie la fel de inghetata, dar de data asta neagra, caci noaptea a coborat de mult peste plaiurile mioritice. Doar ca acum stim unde sta ascunsa primavara: la doar 4 ore de zbor spre sud-vest!

---

VIZUALIZĂRI: 6868 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI