O plimbare pe Calea Victoriei (V) - A nu se uita!

TIPĂREȘTE

1. Piaţa Revoluţiei. Nimeni nu-şi mai aduce aminte că s-a numit cândva piaţa Gh. Gheorghiu Dej. Pe locul imens din faţa palatului sau a Comitetului Central, depinde din ce parte priveşti, au avut loc multe evenimente care au adunat spontan sau organizat zeci sau sute de mii de oameni. La 8 noiembrie 1945, de ziua regelui, Mihai la care au participat 15000 de oameni, a avut loc prima manifestare anticomunistă. Se protesta împotriva guvernului dr. Petru Groza, obedient faţă de URSS. Se protesta în sprijinul regelui care intrase în grevă regală. Comuniştii au organizat o contramanifestaţie descărcând în piaţă camioane cu muncitori înarmaţi cu bâte, incendiind maşini şi creând panică. Nici Siguranţa nu a stat degeaba, luptele soldându-se cu 11 morţi, zeci sau sute de răniţi şi 413 arestaţi. Sora mea, studentă în anul I a venit acasă speriată şi cu haina descusută spunându-ne că abia a scăpat din mâinile unor vlăjgani. La 21 decembrie 1989, Ceauşescu, proaspăt întors din Iran, a avut proasta inspiraţie sau a fost pus să organizeze un miting în Piaţa Palatului, în care să înfiereze ˝huliganii, trădătorii de ţară plătiţi de agenturili străine˝ care începând cu 16 decembrie declanşaseră revoluţia de la Timişoara. Mitingul a fost un eşec, manifestanţii părăsind în haos locul adunării. Soţul, fiica şi fiul au venit acasă îngroziţi de la miting. Începuseră să circule zvonuri că s-a tras, că în Cişmigiu sunt mormane de morţi. Pe 22 decembrie 1989, sute de mii de oameni din întregul oraş s-au adunat spontan în piaţă. Strigam cu toţii ˝ Nu vă fie frică/ Ceaușescu pică˝ şi după ce elicopterul a părăsit clădirea C. C. ˝ Ole! Ole! Ceauşescu nu mai e! ˝. Bustul lui Corneliu Coposu care a făcut 17 ani de puşcărie şi şi-a dedicat întreaga viaţă luptei anticomuniste a fost realizat pro bono de sculptorul M. Buculei în 1996 după moartea Seniorului. Are forma unei cruci şi e amplasat în faţa bisericii Kretzulescu. Compoziţia este foarte sugestivă, Seniorul părând răstignit pe cruce. Monumentul lui Iuliu Maniu, operă a sculptorului Spătaru a fost dezvelit la 1 dec. 1998. Este amplasat pe esplanada din faţa palatului, vis a vis de bustul lui Coposu. Este o sculptură modernistă, cu părţile trupului disproporţionate şi care mie personal nu-mi place. Monumentul Renaşterii Nationale realizat de sculptorul Ghilduş este amplasat între palat şi Comitetul Central şi a fost inaugurat în 2005. Are 25 m dar nu am înţeles mesajul. Este compus din patru părţi încărcate de simbolistică dar majoritatea bucureştenilor inclusiv eu nu l-au perceput decât ca un cartof tras în ţeapă. Asta da, anticipare!

În piaţa Revoluţiei sunt două clădiri care amintesc de perioada comunistă:

2. Casa Păucescu (str. Dem. Dobrescu nr. 5) , fostă Direcţia a V-a a Securităţii. La jumătatea sec. XIX, politicienii Păucescu şi Manu au ridicat câteva case pe strada Vămii cu vedere spre palat. La nr. 1-3 au vândut terenul şi după demolare s-a ridicat Fundaţia Regele Carol I actuala Bibliotecă Universitară (arhitect Gottreau), la nr. 7, legaţia Austro-Ungară. Nr. 5 a fost rezidenţa lui Paucescu, imobilul având ˝văpseaua în roşu˝ şi prezentând un atractiv joc între cărămidă aparentă şi zidărie. Era un loc de întâlnire al elitei bucureştene la serate literare şi soareuri. În 1934, după moartea unuia din cei mai mari primari ai capitalei, strada a căpătat numele de Dem. Dobrescu apoi sub comunişti Oneşti, pentru ca după 1989 să redevină Dem. Dobrescu. În această clădire cu nr. 5, amplasată peste drum de Comitetul Central a funcţionat Direcţia V a Securităţii unde lucrătorii ei făceau dosare şi se jucau cu destinele oamenilor. În dezordinea din timpul revoluţiei sau poate cu intenţie clădirea a fost distrusă, incendiată, inundată astfel că au dispărut mare parte din dosarele securităţii. Ce s-a salvat, a fost încărcat în camioane şi a stat sub o prelată câteva zile până la preluarea dosarelor de către armată. Atunci, prudenţii şi-au distrus dosarele de informatori sau agenţi şi au început să aplice principiul ˝la vremuri noi, tot noi!˝. Vizionarii au sustras dosare cu care au început şantajul celor ajunşi la putere.Clădirea a stat 15 ani ca mărturie a evenimentelor din ´89 până în 2004, când peste ruinele Direcţiei a Va s-a plantat o clădire paralelipipedică de sticlă cu mai multe etaje destinată birourilor (supr. 1450 mp), în proprietatea Uniunii Arhitecţilor. S-a păstrat construcţia veche cu două etaje iar în interiorul faţadei de cărămidă s-a înserat volumul transparent de sticlă. Mulţi zic că e o provocare, alţii că e cea mai originală construcţie din Europa (am văzut la NY un zgârie nori construit peste o construcţie de la începutul secolului dar aceea era în bună stare; am postat poza), că atrage mii de turişti străini dar mie, care sunt cam demodată, nu-mi place. Singurul argument care mă face s-o accept este că de câte ori trec pe lângă ea, îmi aduc aminte de ce a fost.

3. Ministerul de Interne (str. Dem. Dobrescu nr. 2-4) fost Palatul Senatului, fost C. C. al P. C. R.

Pe strada Vămii, înainte de 1870 erau casele Rioşanu. După demolarea acestora şi o serie de proiecte prezentate sub guvernul Goga s-a hotărât construcţia unei grandioase clădiri numită Palatul Ministerului de Interne. Construcţia efectivă a început în 1938, arhitect șef fiind P. Smarandescu şi a costat 20 mil lei, bani consemnaţi în bancă de Ministerul de Interne. Lucrările au fost sistate în timpul războiului şi continuate după, de arhitectul Emil Prager. Inaugurarea a fost făcută în 1950 ca şi clădire a Consiliului de Miniştri. În 1958 palatul a devenit sediul Comitetului Central, locul din care s-au luat cele mai importante decizii politice timp de 30 de ani. Pe 21 decembrie, din balconul CC al PCR, N. Ceauşescu a ţinut ultima cuvântare iar în 22 decembrie sub privirile a 500000 oameni, a fugit cu elicopterul. După 1989 în clădire a funcţionat Senatul României şi după mutarea acestuia în 2004, clădirea în formă de U a fost atribuită Ministerului de Interne (corpul central), Ministerul Muncii, intrarea dinspre str. D. Dobrescu şi Min. Sănătăţii, intrarea dinspre Cristian Popişteanu (lângă Câmpineanu)

4. Restaurantul Cina (str. Franklin nr. 3). Nu pot să nu scriu despre restaurantul Cina amplasat vis-à-vis de Ateneul Român şi cu faţa la palat. În anii comunismului avea o grădină imensă, veşnic plină în care mă întâlneam cu soţul după serviciu înainte de a ne căsători, mâncam câţiva mici şi beam o halbă de bere. Cum găseam o masă liberă, întorceam scrumiera pe dos şi pipăiam marginea mesei să vedem dacă are vreun microfon. Ce să ne asculte? Vorbeam verzi şi uscate, băteam apa în piuă ca tinerii dar ne simţeam conspirativi şi interesanţi. Ni se spusese că în special la Cina şi Athenee Palace erai ascultat şi microfoanele se găseau sub scrumieră sau tăblia mesei. În restaurantul propriu zis n-am intrat decât o dată, de două ori din cauza preţurilor pipărate. M-a apucat jalea când am trecut acum pe acolo. Curtea murdară, clădirea încuiată, undeva o firmă Trattoria care cred că era închisă. Am citit undeva că impunătoarea clădire care cu siguranţă ar putea fi reabilitată va fi demolată şi în locul ei va apărea un bloc de sticlă cu patru etaje. Sunt prea în vârstă ca să mai mire ceva.

Mă întorc de unde s-a rupt firul. După magazinele exclusiviste şi hotelurile ultramoderne despre care v-am scris în review-ul anterior, de la biserica Albă am intrat în acea parte a căii Victoriei în care mai sunt încă palate şi case de peste 150 de ani.

-va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 1889 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI