O plimbare pe Calea Victoriei (II) — de la Romarta Copiilor în Piaţa Revoluţiei

TIPĂREȘTE

Am traversat bulevardul Regina Elisabeta fost 6 Martie, aşteptând destul de mult la semaforul din colţ. Bulevardul părea o panglică în mişcare, o arteră coronară care pulsează sângele oraşului făcând legătura între marile cartiere dormitor din estul şi vestul capitalei. Dacă porţiunea de pe Calea Victoriei dintre Piaţa Naţiunilor Unite şi bul. Regina Elisabeta este un conglomerat în care unele lângă altele se înghesuie magazine şi hoteluri, biserici şi clădiri monumentale de diverse stiluri şi epoci, toate într-o forfotă şi du-te vino, segmentul Cercul Militar - hotel Athenee Palace este Micul Paris şi poate face concurenţă cu succes oricărui bulevard din Europa.

Clădiri importante cu numere cu soţ:

1- Blocul Romarta Copiilor (nr. 32-34). Este o clădire masivă construită în anii ´60 pe locul fostei librării Cartea Românească distrusă în bombardamentul american din aprilie 44. Ca şi Cercul Militar aflat de partea cealălaltă a căii Victoria, clădirea este retrasă cu 10-12m de la stradă, beneficiind de un spor de vizibilitate. Are parter, mezanin şi opt etaje cu 150 de apartamente de locuit care au fost repartizate cadrelor de partid mai cu moţ. Blocul este înconjurat de portice placate cu travertin sub care circulă pietonii. La parter, mezanin şi primul subsol a funcţionat un mare magazin care oferea îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi articole sportive pentru copii. Copiii nu aveau răbdare să probeze îmbrăcămintea şi încălţămintea ci alergau la subsol la jucării de unde nu-i mai puteai urni. Oferta era totuşi monotonă şi sărăcăcioasă, la nou născuţi aceleaşi costumaşe tetra albe, bleu sau roz, la şcolari numai cămăşuţe pepite şi ca jucării maşinuţe, camioane cu remorcă şi tractoare, câte o păpuşică îmbrăcată în salopetă albastră, gen Ilenuţa Tractorista. Totuşi la Romarta Copiilor dacă ştiai unde să dai 2-3 lei obţineai până şi bascheţi chinezeşti, doar nu s-a inventat mita de ieri sau de alaltăieri. Actualmente este o agenţie a Băncii Române de Dezvoltare

2- Casa Capşa (nr. 36). La începutul sec. XIX casele boierului Slătineanu au fost cumpărate de un italian care a deschis un birt şi o sală de bal, renumite în epocă. În 1868 clădirea a fost cumpărată de fraţii Capşa. Iniţial au deschis o cofetărie extinsă la etajele clădirii printr-un hotel (1886) iar la parter cu o cafenea (1891). Prăjiturile şi bomboanele au căpătat repede notorietate Casa Capşa devenind furnizor al Casei Regale româneşti dar şi a celei din Bulgaria şi Serbia. Succesul Casei se datorează superspecializării la Paris a personalului, ingredientelor importate şi maeştrilor cofetari şi bucătari aduşi din străinătate. În cafenea venea să citească ziarul şi să fumeze un trabuc elita vremii formată din aristocraţi şi politicieni. Capşa se numea şi ˝ bicamerală˝ pentru că acolo îşi schimbau opiniile şi săgeţile Maniu şi Brătianu. Până în pragul celui de al doilea război mondial aici nu avea acces boema bucureşteană formată din scriitori şi pictori care-şi făceau veacul la Continental. La Capşa s-au pregătit pentru prima oară trufe iar mareşalului Joffre i s-a oferit o nouă prăjitură numită jofră. Hotelul a găzduit mari personalităţi: suveranii Serbiei Obrenovici, preşedintele francez Pointcare, actriţa Sarah Bernard. În 1948 cofetăria a fost naţionalizată primind numele de Bucureşti iar hotelul s-a închis. Cu toate că produsele au scăzut din punct de vedere calitativ, bucureştenii stăteau la coadă în cofetăria cu comenzi pentru acasă de unde luau un tort sau carton cu bomboane pentru doctori, de o calitate superioară celorlalte cofetării din oraş. După 1990 întreaga clădire a fost restituită proprietarilor şi a redevenit Casa Capşa. O cameră în hotelul de cinci stele costă între 330 şi 400 lei / noapte.

3- Teatrul Odeon (nr. 40-42) fost Teatrul Comedia este o clădire impunătoare construită la începutul sec. XX pe terenul pe care cu două sute de ani în urmă se afla proprietatea Dumitrache Ghika. Acesta a pierdut casa la cărţi. Emil Lahovary a angajat pe arhitectul Cerchez care a conceput un proiect de mare anvergură: teatrul, cuprins între str. Academiei şi retras faţă de Calea Victoriei şi două corpuri laterale de clădiri. Teatrul a fost inaugurat în 1911. cu denumirea de teatrul de Comedie, apoi în timpul regimului comunist teatrul muncitoresc Giuleşti (a nu se confunda cu teatrul de pe calea Giuleşti) şi din 1990 teatrul Odeon. Teatrul are două săli de spectacol: la parter Sala Majestic, una din cele mai frumoase săli de teatru, cu tavan glisant, unică în Europa; la subsol Sala Studio remodulabilă, redeschisă după 60 de ani în care nu a funcţionat. Pe o latură a teatrului, în clădire separată este Hotel Majestic-Ramada la care se ajunge fie din Calea Victoriei fie din str. Academiei prin pasajul Majestic; pe cealaltă latură e un bloc de locuinţe cu magazine la parter. Aici în 1950-60 a funcţionat Librăria Cartea Rusă unde, unde găseai traduceri din clasicii ruşi şi universali cu toate că menirea librăriei era să sovietizeze cultura. În faţa teatrului a fost amplasat bustul lui Kemal Ataturk. Cu toate meritele de reformator al Turciei nu are nicio legătură cu o instituţie românească de cultură.

4- Pasajele de pe Calea Victoriei. Pe Calea Victoriei sunt 5 pasaje care fac legătura cu străzi paralele. Cel mai elegant şi bine întreţinut este pasajul Maca Villagrosse de vis-a- vis de Poliţia Capitalei despre care v-am scris şi am pus şi poze. În spatele teatrului Odeon sunt două pasaje: Majestic şi Comedia prin care se face trecerea dinspre strada Academiei. Mâzgălite cu graffitti, pavoazate cu afişe conţinând repertoriul teatrului Odeon, ele nu atrag atenţia. Pasajul Majestic te duce la hotelul Ramada Majestic aflat pe partea stângă a teatrului, de cum priveşti dinspre Academiei. Este un hotel modern construit cu multă sticlă în care o cameră dublă costă 300 lei/ noapte. Cel mai interesant şi încărcat de istorie şi picanterii este pasajul Englezesc (Calea Victoriei 52 - Academiei 23) după numele unui hotel dubios English construit în 1885 deschis în casa bijutierului Reich. Pasajul a fost realizat în 1840 ca trecere mai uşoară dinspre Colţea spre Podul Mogoşoaiei. Pasajul era înalt, îngust şi acoperit cu ochiuri de sticlă sparte între timp. Clădirea cu trei etaje avea pe ambele părţi balcoane din metal care mai rezistă şi azi dar probabil nu şi mâine. Curând hotelul English s-a transformat într-un bordel de lux şi ˝pensionarele˝ cu tarife mari obişnuiau să stea în balcon pentru a atrage atenţia clienţilor. Panait Istrati a lucrat acolo ca valet în 1911.Tot acolo era şi un şantan (de la chantant) în care se cântau şlagăre la modă. Dintre clienţii de vază pot fi numiţi regele Carol al II-lea căruia i se alegeau fete rezistente. În prima jumătate a secolului trecut era o cutumă ca bărbaţii însuraţi să meargă la bordel. Fetele aveau ˝condicuţă˝ adică un carnet de sănătate ţinut de un medic plătit de matroană şi pe care îl arătau clientului. Bordelul a fost închis în 1947 pe baza legii care desfiinţa prostituţia. Totuşi chiar şi acum, după atâţi zeci de ani, seara apar păsările de noapte. Pasajul este foarte prost întreţinut, murdar şi urât mirositor şi deşi în el funcţionează câteva mici magazine, este destul de riscant să te aventurezi după înserat. La ieşirea din pasaj în locul fostului cinematograf Select, din 1945 a funcţionat teatrul de animaţie şi marioneteŢăndărică.

5- Hotel Continental (nr. 56). În casele familiei Ghika s-a deschis în sec. XIX hotelul de lux Brofft cu 50 de camere şi restaurant cu bucătărie franţuzească. La parter erau magazine printre care ale pălărierului Jobin care a lansat moda jobenelor. În 1866 clădirea a fost demolată şi s-a construit Grand Hotel Continental în care proprietar era un evreu bogat, ctitorul spitalului Elias. Bucătăria restaurantului era românească şi atrăgea personalităţile epocii cum au fost Rebreanu, Carol Davila, Sadoveanu, Enescu, Goga, Titulescu şi Păstorel. După 1944 hotelul a fost atribuit Ministerului Turismului care l-al consolidat în 1979. După 1990 a fost redat fundaţiei Elias. În faţa hotelului este bustul lui Ismail Quemal Vlora, fondatorul statului albanez. Acesta în 1911 a locuit în hotel în timpul unei întâlniri conspirative. În prima sa vizită în România de Paşte în 1992, Majestăţile Lor regele Mihai şi regina Ana au stat la hotel Continental. Îmi aduc aminte că au fost ovaţionaţi de sute de mii de oameni. Astăzi hotelul face parte din lanţul Continental Hotels. Este de 5 stele, oferă 53 camere şi 6 apartamente renovate recent şi decorate în stil clasic. Costul modernizării care a durat 2 ani a fost de 8.5 mil. eu. Preţul unei nopţi pentru o cameră dublă este de 100 eu.

6. Blocul Romarta (nr. 58) a fost construit pe locul unde a existat casa politicianului Vanic. La etaj a funcţionat în 1880 redacţia ziarului Timpul unde au scris Eminescu, Caragiale şi Slavici. În 1900 s-a deschis la parter băcănia Dragomir Niculescu cea mai selectă din oraş, de unde se putea cumpăra caviar, trufe şi şampanie franţuzească. În 1936 casa Vanic s-a demolat şi arhitectul Schindl a construit blocul modern pe care-l ştim cu toţii. Dragomir- Niculescu şi-a redeschis pe un spaţiu mai mare băcănia care a rezistat până la naţionalizarea din 1948. În anii 46-47 în care ca bucureştean, dacă nu aveai rude la ţară făceai foamea, mama ne prepara caviar ˝a la Dragomir Niculescu˝ din gris fiert în apă, sare de lămâie, pastă de peşte la tub şi dacă avea, punea pentru culoare câteva măsline zdrobite. Dacă nu avea măsline ne făcea icre de Manciuria, aceeaşi reţetă dar cu boia roşie. Deasemeni halva turcească din făină arsă în ulei până se înnegrea, zahăr şi esenţă de rom. După 1948 s-a deschis magazinul Romarta cunoscut de generaţiile mai coapte. Aici pe colţul clădirii dreptunghiulare cu faţade spre Calea Victoriei şi Câmpineanu se vindeau mătăsuri şi stofe de bună calitate, unele din ţară, altele importate din ţările socialiste. Când au început importurile din China se făceau cozi de zeci de persoane. S-a adus voal natural cu desen floral şi o gamă de culori cuprinzând toate nuanţele frunzelor de toamnă de la galben închis, trecând prin ruginiu până la violet. O nebunie. Rochia pe care mi-am făcut-o a fost piesa de rezistenţă la multe revelioane. În 2010 s-a deschis în fostul bloc Romarta un magazin Emporio Armani cu îmbrăcăminte şi accesorii de lux.

7- Calea Victoriei (nr. 60-70) sunt blocuri construite în anii ´30-´40 de 7-9 etaje cu apartamente de locuit, astăzi şi sedii de firme. Blocul Generala construit în 1936 figurează la nr. 66-68. Ultimul bloc spre Piaţa Revoluţiei (nr. 70) are pe faţada dinspre piaţă nişe ovale înalte cât un etaj în faţa cărora vara funcţionează fântâni arteziene. Toate aceste blocuri au magazine exclusiviste la parter alternate cu bănci. Din lanţul de magazine fac parte Mont Blanc, galeriile de bijuterii retro Sabian, Gucci, Helvetansa. Cel mai scump ceas vândut unui român în acest magazin a costat 250000 eu.

Am ajuns în Piaţa Revoluţiei cunoscută de bucureşteni ca Piaţa Palatului. Înainte de a merge mai departe şi a admira Calea Victoriei ca însemn al regalităţii dar şi al comunismului, am de gând să scriu câteva cuvinte despre clădirile de pe celălalt trotuar.

-va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 5213 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI