In alt anotimp...

TIPĂREȘTE

M-am gandit o gramada daca trebuie sa scriu acest review. Adica daca e nevoie de el, ca eu n-am decat sa-l scriu asa, pentru sufletul meu… dar nu despre sufletul meu este vorba pe acest site, ci despre a impartasi semenilor impresiile mele turistice in masura in care acestea le-ar putea fi utile in vreun fel.

… Si daca m-am apucat totusi de scris, inseamna ca, intr-un final, am decis ca unele informatii ar putea fi mai mult sau mai putin folositoare. Deci:

Va povesteam mai daunazi ca am pornit sa ne petrecem Sarbatorile Craciunului in anul ce nu demult ne-a petrecut in mirifica Cetate a Sighisoarei. Pentru noi a fost o vacanta (aproape) perfecta, desi probabil ca multi ar stamba din nas. Nu tu zapada (n-am fost noi de vina!), nici “Casapit purcelul” (aici, da, recunosc, vina ne apartine), doar plimbat agale, bucurat de tot ce vedeam si de timpul petrecut impreuna, timp care, precum se stie, pe masura ce copiii cresc si-si iau zborul din cuibul parintesc, devine din ce in ce mai pretios!

Totusi, desi ne-am propus ca programul sa ne fie absolut “de voie”, inclusiv in ceea ce priveste mesele, am constatat la fata locului ca mult n-a lipsit sa avem la masa de Craciun senvisuri de la supermarket, eventual banane si iaurt. Ceea ce pentru noi n-ar fi fost o tragedie prea mare (cat am mai fi facut haz de necaz dupa aceea, cand ne-am fi amintit!). Dar Mos Craciun exista si a facut posibil nu doar sa fim “adoptati” pentru seara sfanta a Craciunului de o familie sufletista din Cetate, ci si sa retraim atmosfera dupa care tanjeam, de pe vremea cand ne petreceam Sarbatorile impreuna cu Mamaita si Tataitu’ (bunicii copiilor) … Deci,prima concluzie: informati-va in avans daca exista vreun restaurant care sa serveasca masa de Craciun si faceti rezervare din timp (eventual, “lipiti-va” la vreo locatie gen “pensiune completa”, probabil ca exista si in Sighisoara optiunea aceasta pentru Craciun/Revelion, eu n-am cautat ca nu m-a interesat) … sau… bazati-va pe Mos Craciun! :))

Revenim la subiectul “timp” si la cat este el de pretios (sau, cum am “aflat” la un curs de formare profesionala : “timpul este singura resursa care ne este impartita in mod egal tuturor”). Si atunci cum sa-l ardem chiar asa, de pomana, chiar daca e Craciunul?! Citisem despre zecile de biserici fortificate din zona, iar alt obiectiv pe care-l aveam in vizor era Targul de Craciun de la Sibiu. Pentru prima zi de Craciun am ales Sibiul, caci citisem pe net ca era ultima zi in care Targul se mai desfasura. Am plecat nu prea de dimineata, caci suntem lenesi si cu tabieturi, pe o vreme ca de primavara, urmand DJ106, adica strabatand frumoase localitati transilvanene, printre care Apold, Agnita, Baia. Drumul destul de bun in Judetul Mures, ceva mai bun in Judetul Sibiu. In general, bun. Si spectaculos.

Sibiul l-am gasit gatit de sarbatoare, am pasit pe sub o bolta ingenioasa de decoratiuni luminoase, cred ca seara era o adevarata feerie, dar noi nu ne-am ingaduit sa stam pana s-a innoptat, lui Tati nu prea-i place sa conduca pe intuneric. Targul de Craciun ocupa cea mai mare parte a Pietei Mari si gaseai acolo cam tot ce-ti dorea sufletelul: mancare traditionala “la botul calului”, turta dulce, lumanari decorative, alte decoratiuni de toate neamurile si pentru toate gusturile, un mic parc de distractii pentru copii, un magarus inhamat la o trasurica, pe care toata lumea il mangaia si un catel smecher care se rostogolea teatral in mijlocul drumului!

Deoarece micul-dejun fusese absolut frugal in dimineata aceea (cofetaria de la Casa Cositorarului era inchisa pana spre seara, fusesem anuntati), ni s-a facut repede foame si am pornit sa cautam o mancatorie valabila, caci Targul nu prea oferea variante vegetariene pentru Istetica. M-am oferit sa-mi indrum tribul la un restaurant cu specific sasesc, undeva aproape de Piata Huet, unde mancasem candva una dintre cele mai bune mancaruri din viata mea, o tarta cu ceapa. Dar…era de asteptat, “micuta carciumioara” era si ea in vacanta de Craciun. Tati a propus o alta locatie si, cu elan, ne-am intors in Piata Mare, dar… si aceasta era inchisa. “OK, hai sa vedem ce gasim deschis si sa nu mai umblam dupa cai verzi pe pereti! ” Si am gasit in Piata Mica un restaurant intim si cochet, numit Kulinaria, care a fost dispus sa ne rezolve problema; chiar ne-a prilejuit si o amintire amuzanta: Istetica si cu mine, “artistele” familiei, ne intreceam in a comenta ambianta carciumei, caci ne placea cu adevarat: tavanul boltit, fetele de masa cu delicate motive florale, peretii varuiti in alb, peste care se potrivea tare bine un decor format din farfurii inflorate si… capace (de acoperit oalele) rosii ca sangele… Tati, mult mai pragmatic, a conchis: “Mda, o grota cu capace! ” Si n-a fost o grota chiar ieftina, daca ma intrebati pe mine: 4 feluri principale si 4 bauturi = un pic peste 200 RON. Dar calul de dar… Concluzia nr. 2: gasiti foarte putine mancatorii deschise in seara Ajunului, dar si in prima parte a primei zi de Craciun, atat in Sighisoara, cat si in Sibiu. Oricum, Sibiul e mult mai animat decat Sighisoara, iar un rol important cred ca-l are si Targul de Craciun, modest fata de ce am vazut la Viena, dar orisicat… Alta amintire pe care o s-o pastrez toata viata in suflet este apusul de soare care ne-a insotit o buna bucata de drum, la intoarcere!

Din seara zilei de 25 decembrie, lucrurile au reintrat oarecum in normal, cel putin in ceea ce priveste oferta de restaurante deschise. Am cinat totusi (cinat e mult spus) la cofetaria anexata pensiunii unde eram cazati, Casa Cositorarului; adica ceva prajituri, iar Istetica o salata.

A doua zi am purces catre Medias. Localnicii cu care interactionasem in cele 2 zile anterioare ne recomandasera sa nu ratam bisericile fortificate din Biertan, Malancrav, Valea Viilor; un prieten sibian insistase pentru Domeniul Danes (pentru treburi mai lumesti, gen umplut ghiozdanele), iar eu aveam o dambla cu centrul vechi al Mediasului. Vremea nu mai era chiar asa de frumoasa ca in zilele trecute, era innorat si, pentru a doua jumatate a zilei, se anuntau ploi si ninsori. Deocamdata eram hotarati sa gustam fiecare clipa care ne-ar imbogati spiritual! Asa ca am luat calea Mediasului, pe DN 14, asfalt de vis, acelasi gen de localitati pitoresti, cu case sasesti pastelate, cu biserici cu turle care strapung cerul. Prima localitate prin care am trecut, la doar cativa km de Sighisoara, a fost Danes, am identificat si drumul lateral care ducea in stanga catre Domeniul Danes, dar era prea devreme pentru pranz; la intoarcere. Tot stanga trebuia sa facem spre Malancrav, dar nu mai stiam exact din ce localitate si am ratat indicatorul; pe cel ce ne indruma catre Biertan, tot stanga din localitatea Saros pe Tarnave, l-am vazut la timp, asa ca dupa cativa km printr-un relief domol de podis, am trecut hotarul asazarii de la Biertan.

Am parcat in centrul localitatii, langa un mic parc, admirand biserca mareata care se profila in spatele unei constructii cu un singur nivel, pe care o recunosteam din pozele vazute pe net ca fiind restaurantul medieval Unglerus. Dar… surpriza! Biserica-Cetate Biertan nu se viziteaza in intervalul noiembrie-martie! Daca tot eram acolo, i-am dat ocol, descoperind in spatele ei un paraias cu ratuste, ceea ce ne-a mai diminuat frustrarea. Am trecut si pe langa 2 sau 3 pensiuni, care pareau si ele adormite ca si intregul sat. In partea dreapta a bisericii, un panou instalat de primarie recomanda locuitorilor modul corect in care sa-si restaureze locuintele, astfel incat sa pastreze elementele traditionale sasesti; m-a bucurat aceasta preocupare. Ne-am promis ca vom reveni intr-un alt anotimp si… pe cai (putere) ! Concluzia nr. 3: “iarna nu-i ca vara”, cum bine a zis un clasic in viata, cand vreti sa vizitati un obiectiv, interesati-va din timp de program din surse oficiale, nu cascati gura doar la ce va spun localnicii! Normal ca am gasit ulterior informatia de mai sus pe undeva pe goagal, dar deja nu-mi mai era de niciun folos!

Am mai trecut prin cateva localitati pe care nu le mai retin, apoi printr-una in care predomina o arhitectura ceva mai speciala (“palate” cu turnulete) si in curand am poposit in centrul Mediasului, langa un parculet in care trona bustul poetului national. Am pornit la plimbare pe strazile cufundate in pace, avand in fata noastra turla inclinata a Bisericii Sf. Margareta. Am depasit frumoasa cladire care adaposteste Liceul Teoretic Stefan Ludwig Roth, am intrat in incinta cetatii vechi, trecand pe sub o intrare boltita. Ati ghicit: biserica era inchisa. Am ocolit-o si pe aceasta, de la stanga la dreapta, trecand pe langa Scoala Germana si pe langa casa in care s-a nascut iluminatul om care a dat numele liceului mentionat. Ne-am plimbat apoi in tihna pe stradutele pustii, incercand sa identificam cladiri vechi pe care le vazusem pe net. Mi-a placut foarte mult o cladire decorata in galben si verde, chiar peste drum de cetate, dar nu prea m-am prins care era treaba cu ea, am recunoscut cu bucurie Casa Schuller si Casa Rosenauer, ca si Turnul Aurarilor, cred. Ne-am intors spre locul in care lasasem masina si, in drum, am mai admirat si prima biserica romaneasca de zid din Medias, cu hramul “Inaltarea Domnului”. Concluzia nr. 4 (asta-i mai mult pentru mine): frumos Mediasul, mi-a placut atmosfera lui medievala, am citit apoi despre simbolurile masonice raspandite in tot orasul, deci se cere un repetir.

Ar fi trebuit sa depasim Mediasul, spre Copsa Mica, in idea de a ajunge la Valea Viilor, dar am lasat acest obiectiv pentru acel alt anotimp de care vorbeam mai devreme; nu aveam chef de o noua dezamagire. In schimb, Malancrav era pe drumul de intoarcere spre Sighisoara si, desi stiam de-acum ce vom gasi, am facut dreapta din localitatea Laslea. Dupa cativa km am ajuns intr-un sat ca o poveste. Biserica fortificata troneaza si ea maiestuoasa in varful unui delusor; de data asta, cred ca am fi avut sorti de izbanda daca am fi vrut, era afisat un numar de telefon la care ne-a fost totusi jena sa sunam, gandindu-ne ca era a doua zi de Craciun si o ora la care mama m-a invatat ca nu e frumos sa deranjezi oamenii… Oricum, vom reveni!

Incepuse sa picure cand am ajuns la Domeniul Danes. Cladirea din fata contine receptia complexului (cu decoratiuni minunate de Craciun, cu pom langa semineu etc) si restaurantul, acesta din urma avand mai multe sectiuni. La cel de la parter se pregateau de un eveniment, in schimb era disponibil pentru drumeti ca si noi restaurantul de la subsol. Acesta din urma gen crama, semiintuneric, mese si scaune din lemn masiv, de-alea pe care, ca sa le muti mai incolo, trebuie sa mai mananci o data. Peretii decorati foarte interesant, pe sectiuni: cea a instrumentelor muzicale, cea a fiarelor de calcat, a telefoanelor, a radiourilor de epoca samd; cat a tinut masa, tot am mai descoperit cate ceva! Cum coborai, in dreapta era amenajata o camaruta numita “Camara Ardeleanului”, care inspira bunastare si ospitalitate. Dealtfel, meniul pe care drumetul flamand il primeste dupa ce se aseaza la masa incepe cu indemnul urmator: “Calatorule lihnit si hamesit, musai sloboade-te in camara, rupe o daraba de pita, ia brisca, taie slana, omeneste-te cu bucaturi alese, simplu drese, fara hiba si bosconeli.” Iar mai jos afli si cu cat ti se usureaza legatura: “1 blid de trecator 40 critari, udat cu palinca o jumate de det (50 ml) ”. De prisos sa spun ca bucatele au fost bune si indestulatoare… Si pretul decent.

Dupa o masa copioasa ca aceasta, se recomanda sa mai stai un pic si apoi sa te apuci de ars calorii; daca-ti plac caii (cum adica “daca”? e cineva sa nu-i placa???) si daca te mai tin baierile pungii (aici s-ar putea sa fie adevarata problema), poti sa practici calaria la Domeniul Danes, dealtfel e unul dintre cele cateva locuri din tara renumit pentru acest lucru. Preturile sunt afisate peste tot, chiar si pe meniul de la restaurant. De exemplu, 10 min costa 15 lei, 20 de min 25 de lei, iar o ora 50 lei. Sunt oferite si plimbari cu trasura sau sania, cu durata de o ora.

Am vizitat si manejul cailor, gol la acel moment, cu siguranta calutii aveau alt program. La intrare, un bradut decorat arata ca Mosul cel Bun ii vizitase probabil si pe ei! Domeniul detine, desigur, locatii de cazare si un parc imens, bine intretinut. Ploaia era marunta, dar sacaitoare, asa ca n-am zabovit prea mult pe domeniu. Concluzia nr. 5: Merita sa opriti la Domeniul Danes, fie ca sa testati Camara Ardeleanului, fie sa stati cateva zile si sa va imprieteniti cu calutii, fie doar pentru o gura de aer proaspat.

La Sighisoara ne-am mai ingaduit o ultima plimbare prin cetate. Pe seara, ploaia marunta s-a transformat intr-o ninsoare linistita, care pudra deja cu alb tot decorul. Tati era putin ingrijorat, in asteptarea drumului de a doua zi pe care urma sa-l facem pentru a ajunge acasa. Deoarece mancasem tarziu la Danes, am hotarat sa sarim peste masa de seara; dar parca un grog fierbinte se potrivea mai bine decorului hibernal! Am intrat intr-un mic local situat langa pensiunea noastra, pe Strada Cositorarilor, care se numeste Medieval; o tablita expusa afara, langa intrare, ne imbiase cu un suc de coacaze condimentat cu scortisoara, cuisoare si ghimbir, servit la 70 de grade Celsius. Incercati sa va imaginati: afara e noapte si ninge, noi suntem toti 4 impreuna intr-o veche casa medievala, in inima Cetatii Sighisoarei, inauntru e cald si un blues vechi ne picura balsam in suflete, in fata noastra bauturile acelea rubinii, aburinde si parfumate… Ati ghicit, asa arata fericirea! Concluzia nr. 6: Lucrurile de care avem cu adevarat nevoie sunt de cele mai multe ori langa noi, trebuie doar sa deschidem ochii (citat aproximativ din autor anonim). Fericirea are o culoare diafana, care nu se confunda de cele mai multe ori cu cea a aurului (asta am zis-o eu).

…A doua zi am pornit spre casa, bogati in suflet si-n simtiri, dar fara sa ne mai oprim la Cetatea Rupea sau sa ne abatem pe la Viscri, asa cum ne propuseseram initial, descurajati de experientele anterioare, dar si de ninsoarea care continua, fara sa fie un real pericol. Am ajuns cu bine si, dupa o baie calda si un somn odihnitor, am inceput sa ne gandim la urmatoarea escapada…

Concluzie la concluzii: Pentru noi a fost o vacanta reusita. E drept ca ma gandisem de acasa ca s-ar putea sa nu prea fie bisericile vizitabile, fiind iarna si cerere scazuta, dar, pe de alta parte, mi se parea logic ca de Craciun sa fie slujbe, concerte de colinde etc. Poate au fost, dar nu le-am nimerit noi. Sau poate n-au fost si bisericile fortificate ale Transilvaniei ne vor spune doar o poveste de demult si doar dupa ce se vor trezi din lunga hibernare a iernii. Deci, prieteni, retineti: in alt anotimp!

---

VIZUALIZĂRI: 1651 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI