ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.02.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Romania
ÎNSCRIS: 16.04.14
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Relaxare pe Insula Afroditei

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cum facusem deja cu cateva luni in urma un city - break agitat, in care am fost dornici sa vizitam cat mai mult, pentru vara am vrut ceva mai relaxant. Pe masura ce cautam mai multe informatii despre Cipru si studiam pe Google Earth, vedeam ca este o combinatie frumoasa de situri arheologice, temple, fortarete si plaje moderne.

Am ajuns in Cipru cu zborul Wizz Air, la 09.25 dimineata. Am luat din fata aeroportului autobuzul 425 care ne-a lasat foarte aproape de hotel, mai exact la statia Finikoudes. La autobuzele din interiorul oraselor biletul pentru o calatorie costa 1,5 euro, iar biletul pentru calatorii nelimitate pe o zi costa 5 euro. Singurul mijloc de transport din orase e autobuzul si se circula pe stanga.

Ne –am cazat in LARNACA la un complex de apartamente, Frangiorgio Hotel Apartments. In august 2014, pentru sapte nopti am platit 400 euro pentru un apartament, spatios, complet utilat si cel mai important aspect - avea aer conditionat si in dormitor si in living, in august fiind indispensabil. In poze arata bine, dar la fata locului am concluzionat ca o renovare ar fi binevenita, la fel si o curatenie mai serioasa. Pentru ca aveam de gand sa petrecem prea putin timp inauntru, am trecut peste aspectele astea si am iesit sa vizitam Larnaca.

Am inceput cu plaja FINIKOUDES, hotelul fiind la doar 5 minute de mers pe jos. Am remarcat plaja curata, cu steag albastru, sezlonguri si umbrelute la preturi acceptabile (5 euro 2 sezlonguri si o umbrela pe zi) si multitudinea de baruri si restaurante de-a lungul falezei.

Am luat pranzul la o terasa unde, la fel ca si in Grecia, la un frappe comandat primesti si o apa din partea casei, iar la bere niste chipsuri sau biscuiti sarati.

Dupa –masa am vizitat FORTAREATA orasului Larnaca cu MUZEUL MEDIEVAL LOCAL, acestea fiind situate la extremitatea plajei. Pentru 2,5 euro puteti admira sabii, armuri si pumnale in muzeu si privelistea frumoasa asupra Marii Mediterane si a plajei Finikoudes, oferita de fortareata. Fortareata a fost construita in perioada bizantina si a fost si inchisoare la un moment dat in istoria sa. Am continuat apoi cu BISERICA SFANTUL LAZAR (Agios Lazarus), unde intrarea e gratuita, si seara am petrecut-o pe plaja. La intoarcerea la hotel, am dat si peste un birou de informare turistica, pe langa muzeul Pierides, de unde am luat in ziua urmatoare niste pliante.

A doua zi am hotarat sa mergem in AYIA NAPA, mai exact pe plaja NISSI. Am luat de la spitalul Larnaca (statia Agias Elenis- Old Larnaca Hospital) autobuzul 711 care merge pana in Protaras. Se poate ajunge in Ayia Napa si cu autobuzele intercity, care pot fi luate din statia Finikoudes si la care biletul e mai scump (4 euro dus, 7 euro dus-intors), dar calatoria dureaza in jur de 40 minute pentru ca, fata de traseul 711, acesta merge mai mult pe autostrada si nu traverseaza micile localitati.

Am remarcat ca toti soferii stiau engleza si anuntau statiile, chiar de mai multe ori. Plaja Nissi ne-a facut o impresie buna, e frumoasa, curata, la fel ca intreaga statiune dealtfel. Seara am petrecut-o in Larnaca, plimbandu-ne pe esplanda si in port. Am luat masa la o terasa de pe bulevardul Finikoudes – Plaza Club, unde un platou pentru 2 persoane cu fructe de mare si garnituri, o margarita si o bere au costat 30 euro, iar la sfarsit ne-au dat din partea casei pepene galben si rosu.

Tot bulevardul e plin de restaurante care afiseaza meniul la intrare, cafenele, terase, printre care si cele cunoscute : KFC (am mancat intr-o zi aici si un „bucket” pentru doua persoane, cu bauturile incluse, era 10 euro), McDonalds, Starbucks, Pizza Hut (preturi aproape ca la noi). Printre specialitatile din Cipru se numara meze – o combinatie de creveti, calamari, carnati, legume, sosuri (de la 8 euro), souvlaki, gyro (cu preturi ce variaza intre intre 5 si 10 euro).

Limassolul era si el pe lista noastra asa ca a treia zi ne-am indreptat intr-acolo. Am luat autobuzul intercity tot de pe esplanada de la Finikoudes si am mers direct la CASTELUL LIMASSOL, iar apoi la CATEDRALA AYIA NAPA. La castel aveti posibilitatea sa vedeti diverse obiecte din perioada romana si din perioada otomana. Noi nu am ratat nici faleza din Limassol si plaja, unde ne-am racorit si odihnit cateva ore pe cate un sezlong. Nu e nisipul fin si nici apa turcoaz, dar ne-am simtit bine. Merita vizitat si situl antic KOURION, la 19 km de Limassol, unde gasim Templul lui Apollo, teatrul si baile romane. La Amathous si la castelul medieval Kolossi am ales sa nu mergem fiind deja foarte obositi, din pricina caldurii, si negasindu-le la fel de interesante ca obiectivele mentionate mai sus.

A patra zi am mers pe plaja in PROTARAS, care mi s-a parut cea mai frumoasa plaja, cu nisip fin si apa limpede. Inainte de a ajunge pe plaja ne-am oprit sa vizitam MANASTIREA AYIA NAPA, iar apoi am luat de langa manastire autobuzul 101 pentru a ajunge in Protaras. Daca va veti caza in aceasta zona e bine de stiut ca autobuzele 101 si 102 traverseaza zona de la Waterworld la Paralimni.

Ca petrecere a timpului puteti alege intre sporturi nautice (Parasailing 12-15 minute: o singura persoana 40 euro, 2 persoane 25 euro, 3 persoane 30 euro; Jet ski : 10 minute 30 euro, 20 minute 50 euro; Water toys: fly fish 20 euro, Crazy shark 10 euro, banana ride 10 euro; Schi nautic 25 euro; Inchiriere barci 1 ora – barca pentru familie 85 euro, barca de lux 120 euro), croaziere (Nemo, Aphrodite, Yellow Submarine, Pirate Cruise) sau pur si simplu va puteti relaxa pe plaja. Yellow submarine mi s-a parut interesant pentru ca se poate privi timp de doua ore jumatate viata marina. Din Protaras se pot face excursii si catre Golful Smochinilor. Desigur, o varianta foarte placuta de petrecere a timpului este si alegerea unui masaj pe plaja.

Cea de-a doua parte a zilei am rezervat-o pentru autobuzul turistic din Larnaca. Cum City Sightseeing nu opereaza in Larnaca, ci doar in Paphos, am facut itinerariul cu alta companie – Love Buses Cyprus. Am cautat numarul de telefon pe internet, am sunat si ni s-a spus ca punctul de plecare e vizavi de KFC. A costat 15 euro de persoana, a plecat la ora 16.30 si a durat cam 2 ore. Printre obiective s-au numarat Biserica Sf Lazar, Lacul Sarat, Moscheea Hala Sultan Tekke, Angeloktisti si Apeductul Kamares. Prima statie a autobuzului a fost la ANGELOKTISTI, micuta biserica bizantina al carei nume se traduce „construita de ingeri”. Cea de-a doua statie a fost la LACUL SARAT, unde soferul ne-a informat ca ne putem plimba pe langa lac, pana la MOSCHEEA HALA SULTAN TEKKE, iar cu el ne vom reintalni in fata moscheii. Intrarea e gratuita la moschee, e un loc foarte linistit si cu zeci de pisici. Cel mai fascinant mi s-a parut faptul ca sapaturile arheologice facute in aceasta zona demonstreaza ca a fost locuita inca din Neolitic. APEDUCTUL KAMARES a fost construit in secolul XVII, in stil roman si am avut placerea sa-l vedem cand apunea soarele.

Urmatoarele doua zile le-am petrecut mai mult pe plaja- am revenit in Ayia Napa, dar am ales o alta plaja, oarecum mai inghesuita decat Nissi, LIMANAKI, unde te loveai de pietroaie cand vroiai sa intri in apa. Ziua urmatoare am petrecut-o in Nissi Beach, care era mult mai aglomerata decat prima oara cand o vazusem si am cautat sezlonguri intr-un loc mai linistit. Intreaga statiune e plina de magazine si restaurante si la intrarea in Ayia Napa e un Waterworld, iar mai in interiorul statiunii e un parc de distractii. La Waterworld intrarea este 36 euro si au o tematica greceasca foarte interesanta pentru piscine si tobogane: baile Afroditei, caderea lui Icarus, piscina cu valuri Poseidon, piscina Atlantis, scufundarea in Atlantis samd.

Ultima zi am petrecut-o in PAPHOS. Dupa ce ne-am uitat pe acest site, am concluzionat ca cel mai bun traseu la dus e cel prin Limassol. Am luat autobuzul intercity de la statia Finikoudes Beach, care ne-a lasat in portul din Limassol, iar de acolo am luat intercity Limassol- Paphos (in total am facut 2 ore jumatate). Autobuzul a oprit in autogara din Paphos, iar de acolo ne-am indreptat catre portul din Paphos. Ne-am plimbat putin prin zona si apoi am luat micul dejun la o terasa foarte draguta. Preturile mi s-au parut mai avantajoase in Paphos; la terasa, spre exemplu, am mancat un mic dejun foarte consistent cu 5 euro (bautura inclusa – suc natural).

Dupa mic – dejun, ne-am uitat pe la magazinele cu suvenire pe masura ce ne indreptam catre FORTAREATA MEDIEVALA.

Apoi am ajuns si la cel mai important obiectiv de pe lista noastra din Paphos- PARCUL ARHEOLOGIC PAPHOS, un loc deosebit, inclus in Patrimoniul Cultural Unesco, unde intrarea e 4,5 euro de persoana. Aici am petrecut urmatoarele ore, admirand mozaicurile din resedinta lui Aion, a lui Tezeu sau a lui Orfeu si Odeonul Roman. La intrare ne-au dat si o harta pentru a ne orienta mai bine, o harta pe care se putea vedea perioada istorica acoperita. In casa lui Aion am putut admira mozaicuri ce-l infatiseaza pe Dionysos (zeul vinului), pe Apollo, Cassiopeia si pe Aion, iar in vila lui Tezeu am admirat reprezentarea luptei lui Tezeu cu Minotaurul. Iesind din parc am continuat plimbarea pe faleza si ne-am oprit apoi la o terasa pentru a ne racori. Initial am vrut sa mergem si la Petra tou Rominou, unde, conform legendei, s-a nascut din spuma marii Aphrodita, dar e cam la o ora distanta de Paphos si era deja tarziu, iar noi vroiam la intoarcere sa prindem autobuzul direct Paphos – Larnaca.

Ne-au mai ramas multe de facut si ne-ar placea sa ne intoarcem in Cipru, desi sigur nu in august. Pe lista au mai ramas Nicosia, muntii Troodos cu bisericile pictate, autobuzul turistic Famagusta, Stanca Afroditei. Daca de aceasta data am ales sa ne cazam in Larnaca pentru pozitia sa, la o urmatoare vizita ne-ar placea sa stam in Ayia Napa/Protaras, fiind statiuni pline de viata cu plaje frumoase.

Daca se poate, va rog sa atasati urmatorul clip: https://www.youtube.com/watch?v=AidSQATDGos

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de DepartureGate7 in 01.02.15 12:55:10
Validat / Publicat: 01.02.15 14:03:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CIPRU.

VIZUALIZĂRI: 5937 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DepartureGate7); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Fortareata orasului Larnaca, Cipru
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[01.02.15 13:49:08]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

DepartureGate7AUTOR REVIEW
[01.02.15 13:50:33]
»

@webmasterX - Multumesc!

webmasterX
[01.02.15 13:58:58]
»

@VMR, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

...

Ne-am cazat in LARNACA la un complex de apartamente, Frangiorgio Hotel Apartments

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

istratescu
[01.02.15 14:20:45]
»

Salut! Spune-mi te rog dacă știi dacă de la aeroportul din Larnaca exista autobuz intercyty direct pana în Paphos, mulțumesc!

DepartureGate7AUTOR REVIEW
[01.02.15 14:56:13]
»

@istratescu - Exista un shuttle, oarecum direct, din centrul Larnacai (Agiptou Avenue) care te va duce la aeroportul din Paphos:

http://www.cyprusbybus.com/RouteDetails. aspx? id=256

Alta varianta e sa iei de la aeroportul din Larnaca autobuzul 425 pana la statia Finikoudes, iar de acolo poti:

1. sa iei intercity Famagusta - Paphos (care are statie si in Finikoudes), dar care e unul pe zi:

http://www.cyprusbybus.com/RouteDetails. aspx? id=253

ori

2. sa iei intercity Larnaca-Limassol si Limassol - Paphos.

Cel mai bine e sa intri pe cyprusbybus si sa vezi acolo care e cel mai potrivit ca orar. Poti, de asemenea, sa intrebi in aeroport, cand ajungi, sa vezi daca sunt alte firme de transport.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[01.02.15 15:19:11]
»

In Ayia Napa am petrecut si noi concediul acum 2 ani (am si postat pe AFA).

Pentru o vacanta in Cipru este important sa nu alegi o luna torida, noi in septembrie am avut curent 37 - 38 grade si a fost molesitor.

Ayia Napa este cunoscuta datorita uneia din cele mai celebre plaje din lume: plaja Nissi Beach, premiata in nu stiu ce concurs interntional cu cativa ani in urma cu locul 1 intre plajele lumii.

Este o plaja amenjata, cu nisip fin, apa este mica pe o distnta mare, atat de mare ca poti merge (calca! pe fundul marii) prin apa peste 100 metri pana ajungi la o insulita stancoasa!

Noi am facut plaja atat la Nissi Beach, cat si la Makronissos.

Impresionant este traficul rezonabil petru o statiune de top si cat de civilizat se circula.

Intr-adevar terasele, restaurantele, portul, faleza dau un farmec statiunii.

In sezon, Ayia Napa este plina de rusi.

Felicitri pentru articol, ne-ai rascolit amintiri din concediu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
DepartureGate7AUTOR REVIEW
[01.02.15 16:58:12]
»

@webmasterX - Ok, inteleg necesitatea separarii impresiilor referitoare la destinatie de cele referitoare la cazare, in special in cazul in care persoana care scrie articolul nu le recomanda in aceasi masura.

DepartureGate7AUTOR REVIEW
[01.02.15 19:31:36]
»

@Dan&Ema - Ne asteptam sa fie cald, dar in august am putut sa ne luam amandoi concediu si deja ne entuziasmasem de Cipru ca sa mai schimbam locatia.

Totul mi s-a parut civilizat, de la circulatia din statiune pana la comportamentul pe plaja; mi-a placut ca nu erau vanzatori ambulanti care sa incerce sa te convinga sa cumperi ceva. Transportul de pe toata insula mi s-a parut bine pus la punct, singurul loc unde mi s-a parut ca se circula mai greu a fost in Limassol.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Nasshu
[01.02.15 19:36:47]
»

@VMR -

NOTA: prin votul dvs, articolul a atins pragul necesar de voturi pentru a primi SUPERBONUSUL!

go, go, spre Zuper...

DepartureGate7AUTOR REVIEW
[01.02.15 19:45:29]
»

@Nasshu - Multumesc!

Cucu Bau
[11.02.15 20:50:56]
»

Felicitari pentru poze, sunt foarte tentante! Si multumesc pentru indicarea preturilor; mi se pare folositor in planuirea unei escapade viitoare in Larnaca. Numai bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, DepartureGate7, istratescu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Cipru:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071934938430786 sec
    ecranul dvs: 1 x 1