ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.01.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.03.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Cetinje - centrul cultural al Muntenegrului

TIPĂREȘTE URM de aici

Fără alt preambul, consider Cetinje o capitală spirituală şi istorică, numit după râul Cetina, oraş ce a devenit reşedinţa oficială a preşedintelui Muntenegru, situat pe artera pietonală a bulevardului Njegoševa, nume preluat de la ultimul monarh muntenegrean, Nikola Petrović Njegos.

Trasee :

Situat la 30 de kilometri de coasta muntenegreană ( vezi impresii ) , oraşul Cetinje face parte din regiunea centrală a ţării, la jumătatea drumului E80 ce duce spre actuala capitală Podgorica.

Dacă vă aflaţi în imensul fiord Boka Kotorska (vezi impresii), puteţi urma un drum sinuos ce conturează partea nordică a Parcului Naţional Lovćen pe o distanţă de aproximativ 45 de kilometri.

În ceea ce mă priveşte, am urmat prima rută într-o zi de sfârşit de iunie cu vreme caldă până în dreptul parcului Njegoš, foarte aproape de hotelul Grand 3* (hotelgrand.me).

De fapt, din acest loc începe oraşul vechi, începând de pe bulevardul Njegoševa până pe uliţa Novice Cerovića de lângă Piaţa Revoluţiei, acolo unde se află Vladim Dom (Muzeul Naţional).

Câteva cuvinte despre fondatorul oraşului :

Strivită de cele două puteri colonizatoare ale vremii, pe de-o parte imperiul otoman ce invada coasta muntenegreană dinspre Lacul Skadar şi ascensiunile veneţiene dinspre Kotor, în timpul domnitorului Ivan Crnojević (1465-1490) capitala s-a mutat în Cetinje, loc situat strategic la poalele Muntelui Lovćen.

Politician abil şi o personalitate nobilă, Lordul Ivan a menţinut pacea pe timpul domniei sale, iar Cetinje a înflorit cultural datorită cunoştinţelor sale în arta de origine catolică, dar şi cea ortodoxă. Construcţiile lăcaşelor de cult din curtea regală au devenit în timp centrul religios al ţării.

Locuitorii i-au dedicat o statuie din bronz cu ocazia celor 500 de ani ai oraşului, operă a sculptorului Ante Gržetić, omagiul statuar marcând centrul istoric în apropiere de Muzeul Regelui Nicolae.

Muzeul Regelui Nicolae :

Orar : 9-17, preţ 5 euro.

Nikola I Mirkov Petrović-Njegoš (1841 - 1921) a fost singurul rege muntenegrean!

Proclamat suveran în anul 1860 a fost unul dintre întemeietorii constituţiei (1905), a introdus perperul (un descendent al monedei perunului ce nu a circulat niciodată!) - unitatea monetară făcându-se cunoscută între anii 1906 - 1918 şi al căror exponate se găsesc în muzeu.

De asemenea, a efectuat o serie de reforme militare, administrative şi educaţionale, chiar dacă s-a confruntat cu o serie de conflicte armate împotriva turcilor.

A avut un rol important în Peninsula Balcanică în perioada Primului Război Mondial, dar a fost exilat în Franţa după terminarea acestuia.

La numai 5 ani după deces, reşedinţa acestuia a devenit muzeu în urma colecţiilor vaste despre istorie şi artă.

În longevitatea celor 58 de ani, regele a lăsat drept moştenire un edificiu grandios, colecţii de artă, documente şi cărţi nepreţuite, trofee de război şi arme rare, îmbrăcăminte sau mobilier din secolul al XVI-lea.

Veţi fi întâmpinaţi de un covor roşu, pe care-l puteţi considera... un ghid :), începând de la parter după urcarea a şase trepte generoase, acolo unde se află camerele de lucru ale regelui şi al reginei, dar ce-i mai important, biblioteca / librărie a fostului monarh.

Aici se găseşte o valoroasă arhivă ce evocă documente din secolul al XIII-lea până la independenţa statului din anul 1916.

Din păcate, o parte din documentele din timpul domniei regelui au fost pierdute în timpul plecării în exil, atunci când suveranul a dorit să şi le aloce. Pe când erau transportate cu o barcă pe Lacul Skadar, a început un bombardament, multe din cufere care au fost găsite la mal, fiind parţial acoperite cu apă, astfel că, o bună parte din materialul de arhivă au înscrisuri neinteligibile.

Etajul superior îţi provoacă admiraţie îndeseobi datorită salonului diplomatic (salonul blue) , flancat de camere cu caracter festiv în cercurile oficiale.

Holurile fac legătura într-o parte cu dormitoarele regale, şi-n cealaltă parte cu saloanele: veneţian, indonezian şi de muzică - încăperi cu ambianţă luxoasă, cu candelabre planturoase, oglinzi veneţiene incadrate de încrustaţii aurite şi colecţii de mobilier în diverse stiluri.

Pe lângă toate aceste colecţii şi vestigii istorice, muzeul găzduieşte opere a primei generaţii de artişti academici din Muntenegru, precum : Milo Vrbica, Ilija Šobajić, Anastas Bocaric sau Marko Gregorić.

Muzeul etnografic :

Aflat peste drum de muzeul regelui, are un orar între 9 -17, preţ 2 euro.

Iniţial fondat în anul 1951, clădirea cu caracter modest a trecut prin mai multe perioade de reconstrucţie.

În zilele noastre, muzeul expune costume tradiţionale muntenegrene, unelte rudimentare în obţinerea firelor de ţesătură şi obiecte tradiţionale brodate manual.

Muzeul Biljarda :

Orar 9 -17, preţ 3 euro.

Situat în nord-vestul Muzeului Regelui Nicolae, edificiul este conceput simplist de către arhitectul Iacov Ozereckovskog în 1838, având formă de poligom cu patru laturi prevăzut la fiecare colţ cu câte un turnuleţ.

Fostă reşedinţă a prinţului muntenegrean Petar II Petrović-Njegoš (1813 - 1851), al cărui portret realizat de pictorul vienez Johan Besa (în anul 1847) îl puteţi admira în Sala Arsenalului, evocă împrejurările şi condiţiile acestuia de a ocupa tronul regal.

Sala Senatorska este camera principală şi chiar are în mijlocul său o masă de biliard, de aici poate şi numele muzeului :).

Biblioteca dispune de cărţi istorice şi manuscrise originale în mare parte aparţinând prinţului / episcop, volume de poezii şi mobilă destinată studiului.

Dormitorul cuprinde portrete cu chipul tânăr al prinţului, lucrări atribuite lui Josip Tominc în anul 1833, o colecţie de arme artizanale, mobilier şi haine preoţeşti originale.

Camera administrativă dispune de un mulaj de ceară a perunului o unitate monetară iniţiată de prinţ, dar care nu a circulat niciodată. Tot aici se găsesc expuse primele manuale elementare pentru învăţarea scrisului şi a cititului, primul calendar şi documente ale administraţiei publice, semn de o încercare a înfiinţării unui sistem de impozitare.

În camera familiară sunt exponate portrete ale personalităţilor din Dinastia Njegošev şi lucrări sculpturale ce-i reprezintă pe aceştia, atribuite meşterilor croaţi Ivan Mestrovic şi Risto Stijovic. Epopeea lirică Cununa munţilor, lucrare de referinţă dramatică a acestui popor scrisă de Petar II Petrović se află sub acest acoperiş.

Într-o cameră din panouri de sticlă special amenajată în curte, o să găsiţi o hartă impresionantă cu relieful Muntenegrului - uneori se percepe o taxă de 1 euro!

Lucrarea topografică are date tehnice pentru stabilirea precisă a suprafeţelor, cu toate caracteristicile lor relevante în scopuri militare strategice si-i este atribuită sculptorului Marko Brežanin, pe vremea când acesta era prizonierul armatei austro-ungare.

Biserica Ćipuru :

Construită din piatră albă pe locul unei reşedinţe mitropolitană din secolul al XV-lea, biserica sub ocrotirea hramului Naşterii Maicii Domnului, a cunoscut de-a lungul vremii numeroase transformări, fiind printre altele şi prima tipografie cu litere chirilice.

A beneficiat de o restaurare specială în anul 1890 sub atenţia protectoare a reginei Milena, o inexplicabilă premoniţie a acesteia, având în vedere că rămăsiţele pământeşti ale monarhilor exilaţi au ajuns în cele din urmă, în anul 1989, sub acest aşezământ.

Mânăstirea Cetinje :

Orar : 8 - 19, preţ 2 euro.

Aflată la 100 de metri de Muzeul Biljarda, întâlnim cea mai vestită mânăstire ortodoxă, închinată tot Naşterii Maicii Domnului.

Încă de la începutul anilor 1700 până în zilele noastre, mânăstirea a fost scaunul episcopal al Mitropoliei din Muntenegru.

Aproape de intrarea în biserică, situată în centrul complexului monahal, se află mormintele prinţului Danilo Petrović Njegoš (asasinat la Kotor în anul 1860) şi al ducelui Mirko Dimitri Petrović-Njegoš (tatăl regelui Nicolae).

Interiorul bisericii păstrează racla cu Moaştele Sfântului Petru de Cetinje, relicve din crucea Mântuitorului şi braţul Botezătorului Ioan - odoare deseori ascunse de armatele păgâne invadatoare.

De asemenea, aici îşi găseşte somnul de veci trupul prinţului /episcop Petar II Petrović-Njegoš, cel ce a înfiinţat prima clasă elementară în incinta acestei mânăstiri.

Muzeul Naţional (Vladica Danilo):

Orar :9 -17, preţ 5 euro.

De la mânăstire, dacă sunteţi dispuşi să parcurgeţi 15 minute de mers pe jos, veţi fi recompensaţi cu o galerie de artă inaugurată în 1950, ce prezintă valori artistice ce cuprind exponate şi din arta contemporană.

Colecţia de artă plastică este reprezentată de artişti din fosta Iugoslavie (Milica Zorić, Svetozar Vukmanovi etc) formată din picturi, gravuri, sculpturi şi lucrări de artă aplicată, de la începutul secolului XX.

De remarcat pictogramele sugestive de origine rusă din perioada secolului al XVIII-lea până la începutul secolului al XX-lea, picturile lucrate de artişti italieni şi, fără îndoială, colecţia iconografică realizată de reputatul Trifon Kokoljić, reprezentant de seamă al barocului târziu. O istorie frumoasă are o icoană din 1530 ce a aparţinut Romanovilor, care a ajuns odată cu revoluţia din octombrie pe aceste meleaguri, după ce a rătăcit prin Grecia şi Malta.

Fără doar şi poate, colecţia de artă muntenegreană domină cadrul alb muzeistic cu opere de o valoare excepţională, îndeseobi purtând semnătura artistului local Milo Milunović (1897 - 1967) cel ce a pictat frescele bisericii din Kotor. Cele mai apreciate picturi fiind realizate între anii 1926 şi 1932, atunci când apogeul artistic s-a desfăşurat la Paris.

Este urmat de lucrările pictorului Petar Lubarda (1907 - 1974) care printr-o continuă creativitate identifică prin penelul său peisajele vizuale ale ţării, dar şi scene de un colorism dramatic, precum : Mielul sacrificat, Bătălia de la Kosovo, Caii şi alte opere faimoase ce evocă un realism expresiv.

Iniţiatorii modernismului postbelic, Branko Filipović-Filo şi Dada Durić, discipoli ai lui Milo Milunović, participă cu exponate ce simbolizează dragoste pentru natură cu caracter personal.

Muzeul Miodrag Djurić Dado :

Orar : 9- 17, preţ 4 euro.

Aflat pe bulevardul Njegoševa, clădirea s-a dorit să fie ceva aparte, cu un aspect exterior ce să-ţi sară în ochi :), fiind un proiect modern al Muzeului Naţional.

Faţada aferentă epatează prin foile de sticlă securizată de culoare marină, ce răspândeşte pretutindeni imaginea unui cer senin!...

Trebuie să spun din capul locului că este un muzeu de artă conceptuală unde-şi etalează talentul pictori tineri exhibiţionişti, în cazul de faţă : Goce Nanevski, Katarina Švabić sau Goran Micevski.

Galeria cu spaţiu de expunere de 1200 de metri pătraţi a fost finalizată în anul 2012.

Pont :

Dragi colegi, există un bilet cumulativ în valoare de 10 euro care vă permite să vizitaţi toate aceste muzee, iar achiziţionarea sa se face din orice muzeu!

Alte oportunităţi turistice :

Biserica vlahilor (Crkva Vlaska) construită în anul 1450 şi reconsolidată din rămăsiţele podurilor din războiul Morean din 1692.

Pe bulevardul Njegoševa la numărul 98 se află o casă construită în anul 1892 imortalizată de faimosul foto-rerporter al agenţiei Reuters, Goran Tomaševici. Casa arată acum într-o stare jalnică, având acoperişul dărâmat şi o faţadă fărămicioasă ce de-abia susţine o placă comemorativă.

Mausoleul Lovćen ridicat în memoria lui Petar II Petrović-Njegoš în anul 1924, reconstruit după anul 1965 la insistenţele artistului Ivan Mastrovic de către prietenul său arhitect croat, Harold Bilinić.

Cripta Episcopului Danilo aflată la o altitudine potrivită de a avea o panoramă a oraşului.

Riviera muntenegreană, falia de pământ ce oferă vizitatorilor locuri minunate cu o apă ireală de turquoaz, plaje cu nisip şi pietriş şi insuliţe spectaculoase.

Oraşul Kotor situat la capătul fiordului Boka Kotorska, considerat unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume.

Capitala Podgorica aşezat între colinele oraşului antic Diocleea.

Notă :

Aşa cum v-am obişnuit, o să fiu sincer până la capăt şi remarc că în acest oraş nu alergi după acel insolit încapsulat în realitatea noastră de zi cu zi, practicat astăzi!

Zică oricine ce-o vrea, vorba lui Creangă, dar personal sunt convins că merită vizitat mai ales într-o zi înnourată, sau atunci când porneşti cu stângul într-o aventură ratată!...

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Marian Preda in 16.01.15 19:14:46
Validat / Publicat: 16.01.15 20:55:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MUNTENEGRU.

VIZUALIZĂRI: 3072 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marian Preda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Relief muntenegrean
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66550 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema [16.01.15 21:08:56] »

Primul vot.

Articol de exceptie din nou. O calatorie minunata

danamandache [16.01.15 22:03:13] »

Ca de fiecare data, articol de exceptie!!! Felicitari, Marian!!!

vega06 [16.01.15 22:38:02] »

Deosebit de amanuntit. Un adevarat ghid al zonei. Multumim.

Hi, hi... Am prins SB-ul

Marian Preda [17.01.15 12:05:21] »

@Dan&Ema, @danamandache, @vega06;

Este o încântare să-ţi împărtăşeşti impresiile având colegi ca voi!

Vă mulţumesc pentru aprecierile care se bucură de stima mea, iar cuvintele ce-mi străjuiesc în suflet sunt greu de explicat. Am să folosesc doar un cuvânt simplu, dar totodată cu cel mai puternic sentiment : prietenia.

Am recunoscut încă de la începutul articolelor mele, dedicate acestei ţări, că nu aveam chiar toate temele făcute şi am fost ajutat de... alţi prieteni AFA-işti!

Fără tăgadă, afirm că avem o comunitate puternică, plină de energie pură, iar acolo unde mergem, ... suntem în stare să despicăm pântecul Universului!

Fiţi fericiţi şi zâmbiţi întotdeauna alături de ea!

costy69 [17.01.15 19:35:00] »

@Marian Preda -Felicitări pentru review!

Un ghid amănunțit al orașului Cetinje. Aș fi preferat să vizitez acest oraș după citirea articolului tău.

Referitor la vremea potrivită pentru vizitarea acestui oraș, sunt de aceeași părere. Eu am avut parte de două zile înnourate și în una dintre acestea am vizitat Cetinje (aici am avut parte și de ploaie) și Mausoleul Lovcen.

O seară bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Marian Preda [18.01.15 10:44:13] »

@costy69 -

Îţi mulţumesc pentru semnele de preţuire!

După umila mea părere, Crna Gora se vizitează înaintea Croaţiei!

Peisajele absolut fantastice ale ţării în formă de bumerang, îţi mai taie din spiritul de aventură pe care ti-l induce pitorescul muntegrean!

Din păcate, n-am ajuns la Mausoleul Lovćen, deoarece vroiam să ajung în timp util în Durmitor Park. Dar, asta-i altă poveste!...

Vacanţe minunate cu zile insorite si clipe de neuitat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
vega06 [18.01.15 11:21:03] »

@Marian Preda - Multumim pentru cuvintele frumoase. Pe mine unul cel putin, ma onoreaza, pentru ca aici (pe AFA), avem colegi multi, prieteni insa foarte putini. Sunt mandru ca va am in lista de prieteni, dar totusi o lista poate fi creeata doar de complezanta sau doar din convenienta. Un prieten este acela care te ajuta la greu, indiferent de circumstante si pe care te poti baza in orice moment. Faptul ca ma considerati prietenul dumneavoastra, repet, ma onoreaza si aveti toata pretuirea mea.

iulian68 [29.05.15 10:38:31] »

Citind articolul tau, imi doream sa nu se termine prea curand si ma gandeam cum as putea sa il votez cu mai multvdecat obisnuitul vot... S-a nimerit ca votul meu sa il propulseze la zuperbonus, ceea ce ma bucura foarte mult! Cred insa ca mai urmeaza ceva! ????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
costy69, Dan&Ema, danamandache, iulian68, Marian Preda
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cetinje și împrejurimile sale:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055028915405273 sec
    ecranul dvs: 1 x 1