ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.01.2015
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 13.07.11
    STATUS: GOLD
    DATE SEJUR
    DEC-2014
    DURATA: 7 nopți
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CAZARE [camere etc]:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    PLAJA şi MAREA:
    50.00%
    Nici nemulțumit, nici mulțumit
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    90.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    la PMM* = 365 USD
    *PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

    TIMP CITIRE: 10 MIN

    Absolut de vis!!!

    TIPĂREȘTE

    Revelionul in Punta Cana... nici ca ma gandeam ca poate fi ceva mai frumos de-atat. Pentru ca m-am saturat de vesnicele revelioane la munte, in club sau la restaurant am zis ca anul asta trebuie ceva inedit. Am gasit o agentie foarte misto, care bate cam tot cand vine vorba de preturi (ma refer la vacante exotice), parteneri cu Meiers (o agentie nemteasca), [*]. La inceput am fost cam suspecti, pentru ca pe net nu exista nici un review despre aceasta agentie si ne temeam sa nu fie vreo teapa. S-a dovedit o alegere super, o agentie cu care plecam si in urmatoarea vacanta. [*] Am inceput prin niste discutii interminabile cu doamna de la agentie, care ne-a ajutat ori de cate ori ne-am sucit in privinta hotelului si camerelor. Intr-un final facusem alegerea finala: Grand Palladium Bavaro, si pentru un supliment de 500e/camera o suita junior deluxe. Cu un decor minimalist si luxos, fata de cea standard clasic, am zis ca merita. Pachetul era all inclusive, cu plecare pe 29.12 din Bucuresti, escala de 2-3h la Munchen si-o noapte la Hamburg. Pe 30.12 la ora 17:30 ora locala am ajuns in paradis. O mica incurcatura la transfer, ei nu ne-au gasit pe noi, noi nu i-am gasit pe ei, dar intr-un final dupa aproximativ o ora si jumatate am ajuns la hotel, gata sa facem check-in ul. O surpriza extrem de placuta a fost ca ne-au facut un upgrade la hotelul vip din complex, si anume Royal Suites Turquesa. Ne-au pus bratarica, ne-au servit cu doua cocktails si ne-au condus la camera (fiecare hotel are bratara lui).

    Mai pe larg: Acest imens complex, care din cate am inteles este cam cel mai mare din Punta Cana, contine 4 hoteluri. Grand Palladium Bavaro, Grand Palladium Punta Cana, Grand Palladium Palace si Royal Suites Turquesa (in aceasta ordine). Hotelul Royal este exclusiv pentru adulti, si au acces doar cei care sunt cazati acolo. Ei insa, au acces in absolut tot complexul (si alte facilitati de genul prioritate la rezervarile de la restaurante, anumite dish-uri din restaurantele a la carte care pentru ceilalti oaspeti costa, pentru noi, cei de la Royal, erau free - spre exemplu homarul de la Mare Nostrum, restaurant cu specific mediteranean, etc). O sa va spun la final si concluzia la care-am ajuns cu acest Royal. In interiorul complexului te simti ca intr-un parc - sute de specii de plante, palmieri, cocotieri, o verdeata si niste flori extraorinare, curatenie de nedescris (in fiecare dimineata tundeau pomisorii, umbrelutele, spalau pana si becurile de pe alei). Mai vezi cate-un fazan, pasari specifice de-ale lor, mici soparle pe ici pe colo. Exista statii de trenulet, care te duc cam in cele mai importante locuri din complex. Exista de asemenea masinute de golf incepand de la 2 locuri, opresti una oarecare si te duce unde vrei - aici iarasi existe masini fololsite exclusiv pt oaspetii de la Royal. Poti merge si pe jos insa complexul este foarte mare, iar daca nu ai sapca sau palarie e cam insuportabil. Zeci de alei acoperite pentru a te feri de soare, piscine cu baruri, jocuri, restaurante pe plaja, diving centers. La Royal este mai multa liniste decat in celalalte locuri, la piscine nu pun muzica, pe plaja la fel. Imi placea foarte mult piscina de la Royal, pentru ca era singura la care mai aveam sanse sa gasim sezlonguri (intotdeauna ultimele 2), in rest se procedeaza ca peste tot, cu prosopul pe sezlong de foarte de devreme de cei care stateau acolo si nu gaseai niciodata nimic liber. Erau doi barmani cu care ne-am imprietenit la barulet, carora le-am dat 10$ o data si de-atunci ne dublau paharele - cocktails, martini, bayles, vodka, etc. Sa mentionez ca n-am stat decat in ultimele 3 zile la piscina - cand voi ajunge la plaja voi explica si de ce.

    In complex exista multiple restaurante cu specific: japonez, asiatic, mediteranean, brazilian, mexican, etc. Sfatul meu este sa va faceti intotdeauna rezervare cu cel putin o zi, doua inainte de ce vreti, pentru ca este absolut foarte full TOT TIMPUL, cu niste cozi interminabile in special in weekend (daca nu ai rezervare, vii, daca ai noroc sa ajungi la hostessa prin toata multimea, sa-ti spuna ca are 5 mese inaintea ta si sa revii in 2 ore = mori de foame). Rezervarile le faceti la biroul butler-ului. Eu am intrebat cand am facut check-in-ul si mi-a prezentat toate restaurantele, daca este nevoie de rezervare. Mi s-a spus ca NU. Am reusit astfel, sa mancam la cel mediteranean, la cel asiatic si cam atat din cele a la carte (care sunt deschise intre 18:00-22:00, si unde se serveste numai cina). Bineinteles ca tu poti manca oriunde, nu doar la a la carte! Nu ramai nemancat, orice-ar fi :) Spre exemplu, exista restaurantul Las Torres, care este vis-a-vis de lobby-ul de la Palace, penultimul hotel (si cel de langa Royal, adica aproape de noi). Au un bufet imens, de unde iti alegi absolut tot ce vrei, dimineata si seara. Apropo de mancare - meniuri variate, diversificate zi de zi, gasesti chiar tot ce vrei si ai pofta, oriunde. Sunt si unele nu foarte gustoase, bineinteles, dar marea majoritate sunt reusite. Eu una am fost dezamagita de fructe, ma asteptam sa mananc foarte mult cocos, si probabil si altele pe care nu le-am gustat insa cocos NU AU, au in schimb pepene rosu/galben, struguri, portocale, kiwi, banane cam fleoscaite, papaya, mango... in principiu tot ce se gaseste si la noi. Deci nu va asteptati la cine stie ce. Clatitele pe care le fac sunt foarte gustoase, probabil fac altfel compozitia, iar la restaurantul exclusiv al Royal-ului aveau o crema de cocos si de banane pentru pancakes GENIALE. In ultimele zile am luat si micul dejun, si lunch si cina la restaurantul acesta, Royal Gourmet, unde aveau super meniu si bufet (si aici ma refer la alt gen de dish-uri decat la restul restaurantelor, mai pe gustul meu sa zic asa. Bineinteles ca nu am apucat sa mancam la toate restaurantele din complex, era imposibil. Un restaurant pe care il recomand este pe plaja hotelului Palace. Se numeste Bohio, si este la fel buffet restaurant. Se serveste masa de pranz, si este al doilea cel mai bun, dupa parerea mea. O alegere foarte buna pentru breakfast, in cazul in care nu alegeti Royal, este cel de la Bavaro. Diversificat zi de zi. Room service-ul este valabil non stop (sau cel putin asa este la Royal) si daca mori de foame si n-ai chef sa mai mergi pana la restaurant este o alegere ok. De asemenea, exista Sports Bar, la Bavaro, care este non stop si unde poti manca pizza, aripioare, popcorn, te poti uita la meciuri sau juca biliard. Sa nu uit: un foarte mare like pentru shake-urile din aproape toate fructele pe care le servesc :D si care mie imi plac foaaarte mult.

    Cina de Revelion m-a dezamagit, m-asteptam sa fie muzica, sa fie o adevarata petrecere la fiecare restaurant, noi ne-am rezervat la Royal Gourmet, restaurantul hotelului nostru. A fost pur si simplu o noapte normala, la restaurant, cu fel si fel de dish-uri DAR buffet, si nu a la carte. Un pic dezamagitor. Noroc cu focul de artificii de o ora, care a salvat situatia, si bineinteles distractia la plaja de-a doua zi :D

    Camerele, din cate-am observat sunt foarte variate (se observa dupa tipul de cladire, usa de la intrare, geamuri, etc) Sunt numai bungalow-uri de maxim 2 etaje, si mai sunt si suitele cu piscina privata, care sunt undeva pe malul marii, intre Bavaro si Grand Palladium Punta Cana, daca nu ma insel. Le-am vazut intr-o zi cand am luat trenuletul pentru o plimbare prin tot complexul. Camerele de la Royal sunt superbe, foaaaarte mari, cu baldachin si jacuzzi in camera. Intradevar arata senzational, exact cum le vezi in poze. Singurul lucru care m-a deranjat este ca, atunci cand am dat drumu la robinet la jacuzzi au iesit muuulte furnici... dar de-a lungul zilelor n-am vazut decat cateva prin camera, deci nu pot sa zic ca a fost o problema majora. Televizorul s-a stricat la un moment dat, dar s-a reparat foarte prompt de cand am anuntat. Curatenie luna in fiecare zi, nu cred ca mai trebuie sa mentionez. II mai lasam cate 5$ doamnei de la curatenie si era foarte incantata si fericita. Patul a fost preferatul meu - imens si visam la el in fiecare zi cat stateam la plaja :D Sfat foarte important: folositi seiful! Nu ne-a disparut nimic, dar veti vedea ca va vor spune si ei ca este foarte important sa il folositi si chiar pun accent pe asta.

    Ma declar dezamagita de plaja. Asta pentru ca oceanul era foaaaarte agitat, apa si plaja foarte murdare de tot felul de resturi iar briza era foarte puternica, dupa cateva ore de stat la plaja plecam cu dureri de cap. Nisipul alb si foarte fin si cocotierii de pe plaja salvau peisajul. Nu am acceptat nici-un masaj oferit de cei care se plimba pe plaja, la Royal erau si-n lobby oferte de la diversi, dar erau si la spa, unde costa cam 80-100$. Pe plaja de la Palladium Punta Cana (cel de-al doilea hotel) era si un barulet pe plaja unde dupa ora 11:00 se serveau sandwich-uri, hot dogs, popcorn, etc. Tot pe acolo gasesti si dive center, muzica pe plaja pe ici pe colo, barulete. Nu va asteptati la super cocktailuri, care sa va dea pe spate prin aranjamente demne de o insula din Caraibe, sunt pur si simplu niste pahare de plastic, unele c-o floare in ele, majoritatea cu un pai si-atat. Bunicele, dar nu senzationale. La Royal sunt si hamace, paturi de plaja la umbra sau la soare, poti alege orice loc vrei, in functie de preferinte.

    In complex exista si magazine de suveniruri, haine, bijuterii. Cel putin in aceasta perioada au fost foarte scumpe, aproape ca tripleaza preturile, o crema after sun de 20ml a costat 20$, un gel de dus la fel... v-as recomanda sa nu cumparati haine, genti sau alte chestii de genul de-acolo (decat daca este absolut necesar), cel mai probabil sunt scumpe in toate perioada anului. Pentru cine are timp, recomand sa viziteze mall-ul din Bavaro, Coco Bongo, pentru cumparaturi. Ne-a fost recomandat, insa n-am avut timp si sincer nici n-am vrut - am preferat sa ma bucur de alte lucruri decat sa merg la shopping. Suveniruri am cumparat din magazinele de la hotel, destul de scumpe bineinteles. In statiune recomand sa nu iesiti... de-aia si acest complex este o alegere foarte buna pentru a nu fi nevoit sa iesi din hotel. Asta pentru ca, in primul rand nu ai ce sa vezi, sunt niste baraci, cosmelii parasite, cateva magazine pe ici pe colo, barulete care arata groaznic... cete de negrii pe la colturi, chiar nu e indicat sa iesi (mai ales doua persoane singure). Daca tineti neaparat sa mergeti la shopping sau aveti timp sa vizitati Santo Domingo ar fi de preferabil sa mergeti cu grup organizat, sunt excursii la hotel care in mod normal incep de la 30$/pers in majoritatea perioadelor, cu exceptie de Revelion, cand sunt triplate.

    Excursiile optionale nu se merita facute toate. Sunt unele care sunt super, in primul rand la Insula Saona, care este cel mai frumos loc pe care l-am vazut pana acum, noi am platit 90$ de persoana, dublu fata de cat au platit niste prieteni care si-au facut luna de miere acolo, intr-o alta perioada. De asemenea mai este excursia la delfini, nu am luat-o deoarece era vreo 160$ de persoana si mi s-a parut chiar exagerat. Am mai luat o excursie de snorkeling, unde am inotat cu rechinii, pisicile de mare, pestisori colorati, am facut masaje si plaja toata ziua. Asta a fost 130$ de persoana. Cine vrea detalii suplimentare despre aceste doua excursii, ii pot detalia cu placere. Eu le recomand, in special Saona. Au foarte multe optiuni, deci aveti de unde alege.

    Atentie, majoritatea nu prea se descurca cu engleza, dar spaniola e foarte usoara si daca si ciupesti putin e suficient. Mi-a placut ca sunt foarte curati, ingrijiti, miros foarte bine toti, sunt niste oameni extraordinar de agitati si fericiti, danseaza, canta, te fac sa te simti super, te servesc cu placere, etc. Deci pt staff ofer nota 10 din inima :D apropo, daca va tenteaza un cocktail in nuca de cocos, trebuie sa aveti rabdare vreo doua ore pt ca ei chiar atunci se duc si-o culeg, o spala, o aranjeaza si v-o servesc. Dar merita :D

    Au foarte multe activitati zi de zi, pentru cine nu vrea sa stea in camera si isi revine mai usor cu fusul orar - 6 ore diferenta - noua ne era extrem de somn deja, nefiind obisnuiti sa dormim atat de tarziu, de la ora 8,9 seara... la noi era 2,3 noaptea. In complex sunt 2 teatre, unde este cate un spectacol in fiecare seara. Petreceri pe plaja, la discoteca, toate sunt afisate in lobby.

    Atentie la aeroport, unde sunt foarte multi care incearca sa te bage in eroare cu transferul doar ca sa mai faca si ei un bacsis.

    Concluzia mea despre Royal Turquesa (care apropo, pretul unei camere este de doua ori mai scump decat restu), "complexul vip"... poate pentru ca acolo nu a fost full hotelul in aceasta perioada, la piscina si pe plaja erau foarte multi de la restul hotelurilor, ceea ce este interzis. In mod normal, oaspetii de la Royal au exclusivitate, am ramas uimita sa vad ca nu era deloc asa. Doar la restaurante, intradevar nu aveau voie decat cei cu bratari de la Royal. Deci, daca as fi platit 3000 sau 4000e camera la Royal, as fi fost dezamagita sa vad ca intra si ceilalti desi nu ar trebui lasati. Dar pentru ca am primit acest upgrade, chiar nu m-a interesat si mi-am vazut de treaba mea si il declar cel mai frumos sejur de pana acum.


    [fb]
    ---
    Trimis de prajiturica* in 12.01.15 18:06:29
    Validat / Publicat: 12.01.15 19:31:23
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în CARAIBE
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 5541 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (prajiturica*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16400 PMA (din 17 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 365.20 USD pe cameră

  • ECOURI la acest review

    16 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [12.01.15 19:30:38]
    »

    @prajiturica - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    ===

    ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

    prajiturica*AUTOR REVIEW
    [12.01.15 20:33:35]
    »

    @webmasterX - Este in regula!

    nicole33
    [12.01.15 21:35:03]
    »

    @prajiturica -

    Felicitări pentru vacanța de vis!

    Erau doi barmani cu care ne-am imprietenit la barulet, carora le-am dat 10$ o data si de-atunci ne dublau paharele - cocktails, martini, bayles, vodka, etc.

    Nu am prea înțeles ideea. Cei care nu cotizau la barmani rămâneau cumva însetați? Doar toată lumea avea all inclusive, deci fiecare putea bea oricâte pahare dorea/putea.

    Concluzia mea despre Royal Turquesa (care apropo, pretul unei camere este de doua ori mai scump decat restu),

    Nu este chiar așa. Conform ofertelor, Turquesa este cu maxim 30% mai scump, nicidecum dublu. De unde ai această informație?

    Camerele de la Royal sunt superbe, foaaaarte mari, cu baldachin si jacuzzi in camera.

    Jacuzzi în cameră au și camerele de la Palace, Bavaro și unele de la Punta Cana și fără furnici, doar baldachinul le lipsea.

    Doar la restaurante, intradevar nu aveau voie decat cei cu bratari de la Royal.

    Conform conceptului, singurul restaurant la care nu aveau acces ceilalți era Gourmet, la celelalte două restaurante principale nu se făcea nicio deosebire între turiști după culoarea brățării, iar la restaurantele a la carte, indiferent pe domeniul cărui hotel erau amplasate, putea merge oricine era cazat în resort.

    ... la piscina si pe plaja erau foarte multi de la restul hotelurilor, ceea ce este interzis.

    Aici nu pot să te contrazic, deși nu înțeleg de ce s-ar fi îmbulzit toți pe plaja voastră, în condițiile în care în zona respectivă (exclusivă) chiar nu era cea mai bună plajă, poate de aceea nici nu ți-a plăcut.

    Eu una am fost dezamagita de fructe, ma asteptam sa mananc foarte mult cocos, si probabil si altele pe care nu le-am gustat insa cocos NU AU, au in schimb pepene rosu/galben, struguri, portocale, kiwi, banane cam fleoscaite, papaya, mango... in principiu tot ce se gaseste si la noi. Deci nu va asteptati la cine stie ce.

    Cocos găseai mai mereu la cină în restaurantul de la Bavaro, dar te asigur că nu ai pierdut nimic. Mie nu mi-a plăcut deloc simplu, era mâncabil doar combinat cu niște sosuri de acolo și acelea prea dulci pentru gustul meu. Chiar dacă ai găsit fructe exotice care există și la noi în supermaketuri, doar în principiu seamănă, gustul celor din Punta Cana fiind cu totul altul, mult mai bun. Dacă nu ai gustat acele banane mici și prăpădite nici nu știi ce ai pierdut.

    Nu va asteptati la super cocktailuri, care sa va dea pe spate prin aranjamente demne de o insula din Caraibe, sunt pur si simplu niste pahare de plastic, unele c-o floare in ele, majoritatea cu un pai si-atat. Bunicele, dar nu senzationale.

    La plajă și la piscină peste tot în lumea asta se folosesc pahare de plastic sau de carton din motive evidente.

    Seara, la oricare bar, cocktailurile arătau cu totul altfel și chiar erau senzaționale, bine, cu o singură excepție: mojito, care mi s-a părut oribil oriunde l-am băut.

    ... apropo, daca va tenteaza un cocktail in nuca de cocos, trebuie sa aveti rabdare vreo doua ore pt ca ei chiar atunci se duc si-o culeg, o spala, o aranjeaza si v-o servesc. Dar merita

    Eu nu am avut răbdare să aștept două ore, dar am băut PinaColada direct din nuca de cocos cu pai și umbreluță de două ori pe săptămână la Coco Party care se ținea în zile diferite, o dată la Bavaro și altă dată la Palace.

    Atentie, majoritatea nu prea se descurca cu engleza, dar spaniola e foarte usoara si daca si ciupesti putin e suficient.

    Mie mi s-a părut că se descurcă în engleză chiar foarte bine, lucru de înțeles având în vedere multitudinea de turiști din SUA și Canada prezenți în resort.

    I-am invidiat pe cei de la Turquesa doar pentru accesul la internet free pe tot teritoriul hotelului lor, ceilalți având acces gratuit doar în cele trei lobby baruri, iar în rest contracost.

    Ar fi fost util de precizat și faptul că la Turquesa cea mai apropiată cameră de mare era mai departe decât o bună parte a bungalow-urilor de la Palace sau Punta Cana.

    M-aș fi bucurat dacă postai niște poze cu resortul gătit de sărbătoare.

    Arya
    [13.01.15 07:36:16]
    »

    @prajiturica:

    imi poți spune numele agenției pe privat?

    Mulțumesc

    ct64cas
    [13.01.15 09:10:04]
    »

    @prajiturica - imi poti trimite numele agentiei pe privat, te rog? multumesc

    Husky
    [16.01.15 18:05:24]
    »

    @prajiturica:

    Ai obtinut un pret excelent. Ma intereseaza si pe mine agentia. Tot prin mesaj privat.

    prajiturica*AUTOR REVIEW
    [20.01.15 00:41:30]
    »

    @nicole33 - Sunt mult prea multe lucruri pe care nu le-am spus, mi s-a parut ca am scris si-asa destul de mult. Iti multumesc ca le-ai amintit tu.

    - pretul de la Turquesa era dublu in perioada in care am fost noi, deoarece a fost primul hotel la care ne-am uitat si pe care l-am vrut (tocmai pentru exclusivitatea aceea care suna foaaarte tare) - pe booking oricum sunt un pic mai scumpe decat ti-ar da agentia, dar ca idee, nu l-am ales din prima tocmai pt ca era mult mai scump (Am dat 500e pe upgrade la camera si era mult mai convenabil la bani).

    - referitor la camera... stiu ca toate camerele au jacuzzi, insa camerele standard de la restul hotelurilor arata cu totul altfel, si-aici ma refer la mobilier si la marime. Stiu pt ca asta a fost alegerea initiala, data de agentie - ulterior am upgradat la junior suite deluxe, care e din alt film. Camera de la Turquesa are alt mobilier, alt aranjament si este mult mai... luxoasa, ca sa spun asa, decat cele standard cu jacuzzi de la restul + ca este foarte mare.

    - Cand am zis ca nu mi-a placut plaja, nu m-am referit doar la plaja de la Turquesa, pt ca n-am stat numai acolo. Am fost si pe la Bavaro si Palace.

    - Nu am luat cina la Bavaro, doar mic dejunul, dar dupa parerea mea trebuia sa gasesc oricand, la toate restaurantele.

    - La bar intradevar, ai totul all inclusive, bei cat vrei si ce vrei. Insa un pahar de alcool nu ti-l punea niciodata plin, sau un cocktail care era probabil cu 10% alcool si restu suc sau ce punea. Ca peste tot. La asta m-am referit

    - Restaurantele la care au acces doar oaspetii de la Royal, sunt Royal Gourmet si La Chanterelle (cum scrie si la ei pe site).

    - Acum vreo doi ani, la Sunny Beach (o statiune deloc iesita din comun), am baut la barul din piscina hotelului cele mai misto cocktailuri, decorate super original si cu un gust delicios. In pahare normale. Deci, se poate.

    - Sa stii ca sunt camere si aproape de mare, langa piscina in care iesi din lobby, de la Turquesa. Noi am avut pe partea cealalta, mergeam putin pe jos dar nu ne-a deranjat. Practic si la Turquesa e cam acelasi aranjament ca si la restul.

    Ah, nu ii mai invidia pe cei de la Turquesa pt internet, pt ca merge foaaaaarte greu si foarte rar... din pacate e un minus pe care am uitat sa-l mentionez. Avea anumite ore si anumite locuri in care mergea cat de cat ok, cat sa nu te-apuce dracii pe bietu telefon. Eh, detalii minore pt acea locatie superba. Din pacate nu sunt genul sa pozez mancarea, mai ales de revelion cand am avut o rochita foarte frumoasa si eleganta, si cu niste tocuri mai mari putin insa iti pot spune ca, in mare au fost fructe de mare si peste (homar, creveti, scoici, icre, somon, etc, fiecare gatite in diverse stiluri) si fel si fel de salate, cu diverse sosuri, majoritatea cu fructe de mare combinate. Nu am avut orez, cartofi, carne de pui sau chestii de genu. Mai sofisticat si-o alegere excelenta, parerea mea

    Multumesc pt ecou!

    prajiturica*AUTOR REVIEW
    [20.01.15 00:45:48]
    »

    @Arya - Buna, ti-am raspuns.

    prajiturica*AUTOR REVIEW
    [20.01.15 00:56:08]
    »

    @ct64cas - Am trimis mesaj cu numele agentiei.

    ct64cas
    [20.01.15 10:15:20]
    »

    @prajiturica - multumesc frumos!

    Husky
    [22.01.15 19:10:54]
    »

    @prajiturica:

    Multumesc mult

    tatiana_m
    [25.01.15 21:06:16]
    »

    @prajiturica - Imi poti spune te rog pe privat numele agentiei? Multumesc

    adrian68*
    [28.02.15 12:37:48]
    »

    Felicitari ptr. vacanta de vis pe care ai avut-o. Daca nu te superi asi dori sa stiu si eu care ar fi pretul estimativ ptr. un sejur acolo. Am cateva hoteluri in "vizor"sa zic asa si vreau sa fac o comparatie intre ele sa vad care ofera cel bun raport pret calitate. Pe mine ma intereseaza luna Noiembrie. Multumesc ptr. un eventual raspuns!

    prajiturica*AUTOR REVIEW
    [28.02.15 15:20:27]
    »

    @adrian68: acum nu stiu sa spun dar in orice caz am observat ca preturile sunt mai mici decat in perioada Revelionului. Cel putin incepand cu luna ianuarie. Poti imcerca pe booking, estimativ. Dar cred ca mai convenabil ar fi prin agentie, pt ca mai ai si transferul inclus, care conteaza f mult.

    adrian68*
    [28.02.15 15:25:32]
    »

    @prajiturica: Pe booking com nu stiu ce sunt incluse, acolo preturile sunt accesibile, la agentii momentan nu stiu ce sa spun. Unele sunt cu plecare din Bucuresti altele din alte orase europene. Multumesc ptr. raspuns, sper ca voi gasi ceva multumitor!

    prajiturica*AUTOR REVIEW
    [28.02.15 15:40:03]
    »

    @adrian68: si eu am avut plecare din Hamburg. Sunt f putine cu plecare din bucuresti, intradevar. Incearca la agentia recomandata de mine.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrian68*, ct64cas, nicole33, prajiturica*, tatiana_m
    Alte impresii din această RUBRICĂRoyal Suites Turquesa by Palladium Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045447826385498 sec
    ecranul dvs: 1 x 1