ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.01.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Pantelimon [IF]
ÎNSCRIS: 09.07.11
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 10 MIN

Mabely Grand Hotel - Magie si culoare

TIPĂREȘTE URM de aici

Ma stradui sa ordonez vartejul de imagini si impresii, nadajduind ca nu voi uita nici un amanunt important legat de hotelul ce mi-a fost gazda timp de sapte nopti in vara acestui an. Ultimile imagini de pe ferry, orizontul deschis peste apele apele Marii Ionice ce se contopesc cu cerul intr-o linie vag definita, vase ce intra in portul Kilinni, soarele ce straluceste vesel si culorile marii pline de viata, imi trec rapid prin fata ochilor. La coborarea de pe ferry, Ioana, gpsa, incepe sa se poarte ciudat. Nu vrea sa ne mai ofere informatii despre drumul spre Mabelly Grand Hotel, dupa ce a petrecut o ora si jumatate in burtica ferryboat-ului. Ramanem singuri intr-un loc absolut necunoscut, pierduti intr-un labirint de oameni si masini, prin care ne plimbam pentru ca nu avem habar incotro sa mergem. Descoperim ca populatia dispune de o gama variata de ridicari din umeri prin care se debaraseaza la modul elegant de cineva care vine cu o intrebare simpla ,,cum putem ajunge in Kampi? "La iesirea din port intalnim un indicator in care ne punem toate sperantele insa, Kampi nu se afla printre statiunile prezente pe indicator. La iesirea din port, traficul este infernal. Asteptand sa se schimbe lumina rosie a semaforului, privesc turistii. Sunt tineri, batrani, grasi, slabi, de diferite nationalitati. Unii au genti pline ochi, altii aparate foto, enorme agatate de gat. Este ca in filme. Si nu imi vine, inca, sa cred ca fac parte din distributie.

Localizare

Kampi se afla in vestul insulei, la 30 de km de capitala Zante. Este un satuc linistit cu doar 60 de locuitori, inconjurat de plantatii de maslini, campuri si vii, dominat de muntele Schiza si plin de magie. Privelistea oferita de tarmurile stancoase care coboara in marea inspumata este incredibila. Pentru prima oara facem cunostinta cu imaginea satului grecesc traditional. Lasam in urma sate cu vechi case din piatra, imbracate in flori de bougainvillea si stradute inguste. Drumul are o multime de rampe si de curbe periculoase de aceea necesita multa concentrare si o buna stapanire a volanului. Ma gandesc cu groaza ce va spune sotul meu despre faptul ca va trebui sa faca acest drum de doua ori pe zi, 38 de km pana la plaja de unde trebuie sa ne si intoarcem. Formatiunile stancoase ce se inalta peste tot precum si privelistile verzi fac ca fiecare metru al drumului sa merite deplasarea. In timp ce contemplam peisajele, ajungem pe o sosea larga ce se indrepta spre nord, Mabely Grand se afla cocotat pe o coasta stancoasa. Viram cu grija, din lipsa de spatiu, si urcam continuu, trecand de case, gradini si taverne, pana unde cladirile se termina si incepe un camp. Tragem pe dreapta si coboram. Departe la picioarele mele, in mijlocul unei campii, se afla hotelul. Soarele este de un alb stralucitor, iar eu imi simt pieptul arzand de o emotie nedefinita. Ma sprijin de masina si respir adanc, ma incurajez singura si imi spun in gand "sigur sotul meu va fi incantat de hotel". Caldura si lumina, un pic si oboseala, fac ca totul in jur sa para usor ireal, ca in vis. Ascult, nu se aude nimic, este atata liniste. Recunosc sentimentul care ma invaluie. Este dorul. Dorul de a petrece cateva zile departe de lumea dezlantuita, dorul de liniste si relaxare.

Hotelul

Hotelul stralucea in lumina soarelui de vara ca un desen cu incrustatii aurite: cladirea pricipala se inalta mareata pe dambul ei, cladirile de piatra deschise la culoare sunt perfecte, exact ca in fotografii. Este minunat aici, totul pare atat de larg, intinderea de mare si vazduh... Vom face drumul asta in fiecare zi? As avea nevoie de dispozitivul de teleportare din Star Trek! ma aduce sotul meu cu picioarele pe pamant. In spusele lui pot deslusi o senzatie cumplita de dezamagire. Dezamagire ce sper sa se risipeasca la vederea superbului hotel. Hotelul Mabely Grand se intinde pe o suprafata luxurianta de 60000 mp si este dupa parerea mea cel mai frumos hotel de pe insula. Sper sa fie de -ajuns pentru sotul meu deoarece confortul, linistea, peisajele frumoase si un sezlong de care sa se lipeasca este ceea ce isi doreste de la o vacanta. Ma simtit ca Dorothy intrand in taramul lui Oz atunci cand trec de imensele porti ale hotelului. Am stiut, pe loc, ca un pic din inima mea va ramane acolo. O fantana arteziana impresionanta te intampina chiar de la intrare. Parcarea este extrem de generoasa. In dreapta intrarii se afla taverna unde se va desfasura seara greceasca. Receptia se afla in cladirea principala. Daca receptionerul ar fi fost imaginea hotelului vacanta noastra ar fi fost compromisa. Mi-a dat impresia unui... unui... Baba Cloanta in varianta masculina. Ochii lui aruncau aschii de ghiata atunci cand ne-a intampinat. Mai scortos decat gulerul camasii ce o purta ne-a predat cardurile si cheia camerei pentru care am lasat garantie 50 de euro. Un bellboy mai simpaticut ne-a urcat bagajele intr-o masinuta asemanatoare celei de golf, ne-a condus la camera ce ne-a fost repartizata, ne-a aratat cum sa folosim seiful si ne-a comunicat orele la care putem lua micul dejun (7,30 -11,00) si cina (19,30-11,00). A fost ,,omenit"cum se cuvine de sotul meu, pentru atitudinea lui prietenoasa.

Camera. (dubla cu vedere la mare-432)

Camera este luminoasa, spatioasa si are un aer placut. Intre peretii grosi si podea pluteste un strat de aer racoros. Nu am folosit aerul conditionat de-a lungul celor sapte zile petrecute aici. Simt ca sotul meu incepe sa se destinda, ca ii place ce vede. Ma simtit mai usurata si trec la inspectia camerei. Cerul larg, inalt, uimitor de albastru imi zambeste prin fereastra enorma cu draperii bogate, situate de-o parte si de alta. Am ramas cu amintirea luminii ce se strecura pe dupa perdele dimineata. De la fereastra poti admira noaptea, luminile si luciul intunecat al Marii Ionice, precum si silueta luminata a celor doua taverne cocotate pe cel mai inalt platou stancos- The Best Sunseet si The Cross. Patul imens si confortabil avea tablia capitonata cu plus, asternuturile erau de calitate cu tesatura deasa, iar peretele din fata patului era decorat cu imaginea stilizata a trei doamne... dezbracate. In fata patului este o masa de toaleta, pe care se afla un televizor LCD ce are cateva canale prin satelit, nici unul romanesc. Masa de toaleta este incadrata de doua scaune. Langa dressing se afla frigiderul mascat intr-un dulap pe care am gasit o sticla de apa si doua pahare. Peretii colorati in crem dau incaperii o tralucire calda si tihnita. Dressingul umple spatiul dintre peretele camerei vecine si holul camerei, este prevazut cu un seif care nu este contra-cost. Curatenie se face in fiecare zi, dar intr-un mod superficial. Praf nesters toata saptamana, gunoi maturat si lasat pe balcon. Intr-o zi chiar am vazut o doamna care a maturat la barul de langa piscina si a aruncat gunoiul in tufele de flori.

Scaunele si masa veche din lemn, de pe balconul spatios sunt asezate astfel incat sa poti privi apusul fara prea mult efort. Singurul minus este faptul ca nu avem unde sa punem hainele la uscat, pe balcon neexistand un uscator. Panorama este spectaculoasa peste piscina si gradina in panta, pana spre orizontul albastru al Marii Ionice.

Baia

Baia generoasa, din marmura cu patratele mici in degradeuri verzi-albastre, culori reci si calme, imi ofera senzatia de serenitate si visare. Este prevazuta cu articole de toaleta, uscator de par, dus mobil si cada maricica. Dupa cativa euro lasati doamnei ce se ocupa de curatenie am primit in fiecare zi multe consumabile dar si un singur halat de baie si doua perechi de papuci de unica folosinta.

Piscinele

Ziua in care am ajuns la hotel a fost singura petrecuta la piscina. In hotel sunt doua piscine mari si 14 piscine private. Una dintre piscinele mari se afla langa cladirea principala si restaurantul a la carte, iar cealalta langa vile. La aceasta din urma se afla si un bar de unde se pot comanda bauturi racoritoare si alcoolice. Angajata de la bar mi-a placut in mod deosebit, o tipa foarte simpatica. Apa era limpede, curata si avea o temperatura placuta, sezlongurile din rachita impletita erau foarte elegante dar total neconfortabile din cauza formei care o aveau. Noroc ca erau si cateva baldachine confortabile. Doi animatori simpatici, o fata si un baiat, organizau campionate de ping-pong, de polo sau fotbal. Erau foarte activi desi la piscina se aflau intotdeauna putini turisti. In timpul zilei aveai impresia ca hotelul este parasit. Seara se crea putina forfota la restaurantul principal si in lobby, singurul loc unde aveai conexiune la internet.

Restaurante

Seara ne plimbam putin prin hotel. Iluminatul exterior discret creaza o stralucire blanda si calda de-a lungul vilelor micute, cochete dar mai ales la intrarea in hotel. Tufisurile de boungavillea, raspandesc o mireasma delicioasa ce umple toate spatiile exterioare existente in hotel. In hotel se gasesc un restaurant a la carte, restaurantul principal Lidia unde luam micul dejun, cina si taverna traditionala greceasca Byzantino pe care o descoperim, din pacate, foarte tarziu cu ocazia organizarii serii grecesti. La restaurantul Lidia masa este servita intr-un cadru elegant, intim, mult deosebit de felul in care luam masa in resorturile din Turcia. Chelnerii te intampina cu zambetul pe buze in fiecare seara, sunt atenti sa nu iti lipseasca ceva, dupa parerea mea. Dupa parerea sotului sunt atenti sa iti numere dumicatii din farfurie si sa iti ia banii pe apa care trebuia comandata si care este de trei ori mai scumpa decat la taverne. Locul nostru preferat este pe terasa exterioara de unde poti urmari cel mai spectacolos apus de soare. Este cel mai bun loc de pe insula pentru a admira apusul de soare, un adevarat spectacol de culori. Seara greceasca ce are loc la taverna hotelului ar fi putut fi una deosebita daca participau mai multi turisti. Cei doi dansatori extraordinari de buni, cantaretul si formatia sunt extraordinari si ne fac sa ne simtim foarte bine pe noi, cele cateva familii de romani si o familie de greci. Cantam si dansam pana tarziu in noapte. Extraordinari oameni romanii. Un grup marisor format din 3-4 familii din Chisinau, o familie din Bucuresti, o alta din Slobozia sau Ploiesti, nu imi mai amintesc. In fiecare dimineata luam micul dejun pe terasa, ne povesteam pe unde am colindat toata ziulica, ne dadeam sfaturi si ne faceam planuri pentru ziua ce tocmai incepea. Eram ca o familie. Toti s-au inspirat in alegerile facute din articolele scrise pe AFA.

Mancarea

Inainte de a ajunge prima data in Grecia, nu ma gandisem apoape deloc la ce am sa mananc pe timpul sederii. Nu stiam mare lucru despre mancarea greceasca, in afara de musaca si celebra salata greceasca. Fiecare masa a fost, insa, la acest hotel, un adevarat festin culinar. Ne-am putut bucura in fiecare seara de cele mai savuroase mancaruri pe care le-am incercat vreodata. Feluri variate cu iz mediteraneean si arome delicoase in preparate ca souvlaki, tzatziki, pastitsio, kataif, ravani, lamb kleftiko, iaurt cu miere, painica facuta in casa, branza feta prajita etc. In fiecare seara doi bucatari pregateau in fata noastra paste, fructe de mare, clatite, loukoumathes cu miere, pizza. Inghetata de diverse arome acoperita cu topping si bombonele de tot felul, la alegere. Mancare multa, variata, delicoasa, deosebita, asta am gasit la Mabely Grand. La micul dejun pe langa mancare erau si dozatoare cu sucuri naturale si apa. Seara bautura si apa se comandau, se contabilizau si se plateau la terminarea sejurului. Noi am facut consumatie de 60 de euro -apa, cafea, si racoritoare.

Facilitati

Sala de fitness, terenuri de tenis, volei, fotbal, masa de ping-pong, salon de bridge, biblioteca, capela, salon de infrumusetare, centru spa la care din pacate nu am avut timp sa ajungem.

Obiective turistice in apropiere

Exista mai multe taverne si locuri in zona, unde puteti sa admirati si sa va bucurati de frumusetea zonei inconjuratoare. THE CROSS este o taverna ce apartine unui fost preot, un loc minunat unde luam cina in timp ce soarele se pierdea in mare. Aici exista o cruce imensa, realizata din piatra alba in memoria tuturor celor care si-au pierdut viata in timpul razboiului civil din Grecia si al doilea razboi mondial. La taverna THE BEST SUNSEET am trait cea mai frumoasa seara greceasca, cu muzica, dansuri si dansatori de exceptie. Manastirea Anafonitria dedicata Fecioarei Maria si construita in perioada dominatiei venetiene se afla la cativa km. In apropiere se gaseste Exo Chora in centrul careia troneaza un maslin vechi de 2000 de ani. Porto Vromi cu celebra taverna Aeras, unde poti manca cele mai bune coaste prajite si Porto Limnionas. Din varful stancii Shiza, vezi pana la linia orizontului, albastrul Marii Ionice si Golful Focilor, golf al carui nume a fost dat de focile calugar care vin sa se reproduca in fiecare an in pesterile marine. Satucul Maries nu trebuie ratat. Noi am sarbatorit alaturi localnici pe Agia Maria timp de trei zile. Aici timpul se scurge mai incet, oamenii traiesc, inca, din mestesugurile traditionale si din cultivarea pamantului. De aici se pot cumpara covoare lucrate manual, ulei, miere, vin. Drumul pana la Cap Skinari este strabatut de pini, maslini si este placut de parcurs. Aici veti gasi mai multe mori de vant, un far si cateva ruine ramase in urma devastatorului cutremur ce s- a abatut asupra insulei dar si peisaje superbe.

Concluzie

Am toate motivele sa recomand acest hotel. Un hotel, intim, linistit, romantic, inconjurat de-un peisaj de poveste. Aici am trait un vis frumos. Am descoperit locuri, oameni, traditii deosebite. Fiecare zi petrecuta pe aceasta insula, in acest hotel a fost o binecuvantare.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de danamandache in 11.01.15 21:13:19
Validat / Publicat: 11.01.15 23:32:31
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7779 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

36 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (danamandache); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P26 seara greceasca
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 83650 PMA (din 70 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    36 ecouri scrise, până acum

    nicole33
    [12.01.15 00:08:16]
    »

    @danamandache -

    Felicitări, Dana!

    Așteptam demult acest review- piesa de rezistență a sejurului.

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [12.01.15 05:18:26]
    »

    @danamandache - Și un SB binemeritat pentru emoția pe care ne-ai transmis-o și nouă!

    webmaster70
    [12.01.15 07:46:34]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    Marian Preda
    [12.01.15 10:13:32]
    »

    - @danamandache -

    Felicitări pentru articol!

    dianabzs
    [12.01.15 21:07:11]
    »

    offff, Dana, ce frumos! ce mai rasucesti tu cutitul in rana! in Turcia, imi este asa de dor de Grecia! maine iti recitesc articolele despre Zakynthos, sa-mi mai potolesc dorurile.

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [12.01.15 22:00:02]
    »

    @nicole33: Multumesc mult, Nico!!! Mai am unul despre Doupiani House si gata cu vacanta de anul trecut!

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [12.01.15 22:02:13]
    »

    @johnnyredlabel: Multumesc, maestre!! M ati ajutat sa am o vacanta minunata!

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [12.01.15 22:04:13]
    »

    @Marian Preda: Multumesc, Marian!

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [12.01.15 22:09:48]
    »

    @webmaster26: este perfect, webmaster!

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [12.01.15 22:16:53]
    »

    @dianabzs: Ma bucur ca articolele mele iti starnesc amintiri placute!! Hai acasa, Diana!!!

    vega06
    [14.01.15 15:28:54]
    »

    @danamandache -

    Superba descrierea. Parca ascultam un basm... Felicitari.

    Dar acum vreau sa te intreb si eu ceva.

    Ma gandesc cu groaza ce va spune sotul meu despre faptul ca va trebui sa faca acest drum de doua ori pe zi, 38 de km pana la plaja de unde trebuie sa ne si intoarcem. (...) Vom face drumul asta in fiecare zi? As avea nevoie de dispozitivul de teleportare din Star Trek! ma aduce sotul meu cu picioarele pe pamant.

    Voi chiar ati facut distanta asta zilnic ? Pentru ca eu unul nu am inteles. Si inca ceva. Crezi ca e bine sa mergem acolo cu auto din dotare (ma gandesc totusi la traseul destul de lung, RO - Zakynthos), sau e mai bine cu avionul si inchiriat masina de pe acolo ? Parere sincera.

    Eii... Si basmul primeste cinstirea ce o merita printr-un ZB, care s-a nimerit sa am cinstea sa fie dat prin votul meu.

    Camelia19
    [14.01.15 16:52:55]
    »

    Felicitari! Un articol superb, plin de sentiment, se vede ca inca te urmareste concediul de anul trecut . Sa vedem daca cel de anul asta va putea sa-l intreaca

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [14.01.15 21:04:13]
    »

    @vega06: Multumesc mult. Crede-ma, faceam 38km dus+38 km intors. Asta doar pana la plaja. Cea mai apropiata plaja de hotel este la 17-18 km. Hotelul pune la dispozitia turistilor mijloace de transport pentru a ajunge la ea. Noi am preferat plajele din sudul insulei, daca citesti articolul meu despre insula, ai sa intelegi de ce. Preferam sa mergem in vacante cu auto propriu. Cunosc locuri noi, oameni noi. In Grecia drumul este o incantare si avem libertate de deplasare. Recunosc, ieseam mai ieftin cu avionul. Inchiriatul unei masini acolo este o idee super. Costa in jur de 45 de euro pe zi. Fara masina nu te poti descurca. Sunt atatea minunatii care nu trebuie ratate. Am parcus peste 600 de km in cele 7 zile petrecute pe insula. Zakynthos este de vis, merita, macar o data in viata, sa ajungi acolo.

    Multumesc pentru vizita. Iti doresc sa ai o vacanta minunata, iar daca ai intrebari nu ezita sa le pui.

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [14.01.15 21:14:04]
    »

    @Camelia19: Cu siguranta ca da!!! Santorini+Ios +Naxos, doar cand ma gandesc simt fluturasi in stomac.

    Multumesc pentru apreciere!!! :-)

    Camelia19
    [14.01.15 22:33:32]
    »

    Si Ios? De Ios nu stiam ca mergi. Era sa avem concedii identice, eu Zakynthos 2013 si Santorini + Naxos 2014, dar vad ca plusezi cu Ios . De acolo am doar imaginile vazute de pe ferry venind din Santorini spre Pireu. La prima vedere arata minunat, parca ceva mai putin turistic socotind dupa agitatia slaba din port. Sau o fi fost faptul ca era chiar dupa ultraaglomeratul Santorini si mi s-a parut mie mai linistit decat e in realitate.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    vega06
    [14.01.15 22:47:24]
    »

    @danamandache -

    Cel mai tare ecou al tau. Vad ca si Alinaro l-a ochit .

    De cate ori veneam cu propunerea sa mergem sa mai descoperim un loc deosebit, ma intreba, pana ma enerva, cati km sunt pana acolo. Daca nu a gasit balconasul din prima incercare nici ca a mai vrut sa urce pe drumul acela intortocheat si plin de curbe. M-a trimis la receptie sa imi comand un taxi, ca el a venit sa se odihneasca, sa stea tolanit pe nisip, sa simta marea, nu sa isi caute cuib in creierul muntilor ca nu-i vultur plesuv. Poftim romantism! Ma intreb si acum, vulturii plesuvi isi fac cuib?

    Cred ca il iubesc deja pe sotul tau (a nu se interpreta va rog). Asa trage si de mine a mea jumatate, hai colo, hai dincolo si eu, ca tot omul de casa... Vreau sa stau acasa . Da pana la urma tot merg, ca-mi place si mie pe coclauri, da nu vreau sa recunosc .

    Dar sa revenim. In 2013 a fost fica-mea in Zakynthos cu o gasca de 6 masini, vreo 20 de insi si au stat in Laganas. A ramas la fel ca si tine, impresionata de frumusetile pe care le-a vazut (in special de culoarea marii), dar a zis ca data viitoare cand s-or mai duce, aleg avionul, ca drumul a fost ingrozitor de obositor. De asta te intrebam ce crezi ca-i mai bun ca si mijloc de transport, masina sau avionul.

    Si eu iti doresc vacante minunate in continuare si sa si scrii despre ele, ca o faci intr-un mare fel .

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [16.01.15 17:45:25]
    »

    @Camelia19: Nicieu nu stiam de Ios!!! :-) A avut grija @motaneata, sa aflu. Au fost de-ajuns cateva filmulete pe YouTube si cateva randuri magice scrise de cineva, nu spun cine, persoana importanta de pe site, sa ma indragostesc de aceasta insulita. Din cate am inteles, vara este extrem de animata insula. Din septembrie, insa tinerii petrecareti se retrag lasand locul astora mai romantici, dornici de liniste. Anul acesta ce planuri de vacanta ai, Camelia?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    danamandacheAUTOR REVIEW
    [16.01.15 18:18:06]
    »

    @vega06 : Drumul pana in Zakynthos nu a fost deloc obositor. A fost placut si relaxant. Cazarile intermediare ne-au ajutat. Prima cazare am avut-o in Ioannina, dupa aprox. 900 de km parcursi. Offf, cine-o fi pus Bulgaria in drum cu ai ei 500 de km care ne despart de Grecia?

    La intoarcere am avut cazare in Kastraki, la Meteore, unde ne-am oprit pentru doua zile binecuvantate.

    Sfatul meu este sa nu cauti cazare in Laganas sub nici o forma. Daca as merge inca o data in Zakynthos, as alege Vasilikos sau Kalamaki.

    Va doresc vacante de vis, alaturi de cei dragi, oriunde alegeti sa le petreceti!!!

    Camelia19
    [16.01.15 19:09:41]
    »

    @danamandache: Inca nu mi-am facut nici un plan, nu stiu nici perioada, sunt multe variabile. Dar sper ca in urmatoarele 2-3 luni o sa fie lucrurile mai clare.

    Apropo de faptul ca -ti sta Bulgaria in drum, eu ce sa mai zic de Serbia si Macedonia ?

    vega06
    [16.01.15 20:07:23]
    »

    @danamandache -

    Multumesc mult pentru raspuns si informatii. Disperatii aia din gasca lui fii-mea (cu alea sase masini de care ti-am zis), au facut drumul asta dintr-o bucata, cu sofat prin rotatie si fara cazari intermediare. Si-ti inchipui ca atunci cand au ajuns acolo erau terminati.

    Dar ei au stat in Laganas, clar pentru distractie si viata de noapte. Pentru noi daca vom ajunge, am retinut ideea. Vasilikos si Kalamaki .

    gettyy
    [17.01.15 00:05:58]
    »

    Superb articolul!

    Felicitari!

    Cris
    [17.01.15 07:49:14]
    »

    @danamandache - Excelent review, Dana, m-ai făcut să uit puțin de vremea urâtă de afară și să visez la vară .

    cateva randuri magice scrise de cineva, nu spun cine, persoana importanta de pe site

    Pentru că am mai observat și în alte ecouri/reviews-uri ale tale referirea la această persoană misterioasă, nu mă pot abține să nu te întreb: de ce este atât de secretă identitatea ei/lui de nu ne poți spune și nouă cine îți dă sfaturi atât de utile? Este doar curiozitate pur feminină, dacă este secret sau vrei să o/îl păstrezi doar pentru tine, înțeleg .

    Îți doresc ca și în acest an să ai parte de o vacanță de vis despre care să ne povestești la fel de frumos!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    danamandacheAUTOR REVIEW
    [17.01.15 10:55:26]
    »

    @pacurarcris: multumesc din suflet, Cristina!!! Nu, nici vorba ca as vrea sa pastrez doar pentru mine identitatea persoanei care mi-a dat sfatul, insa m-a rugat sa nu spun, si ii respect dorinta, deocamdata.

    Sa dea Dumnezeu, Cristina, sa avem toti cat mai multe si cat mai frumoase vacante, anul acesta!!!

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [17.01.15 11:03:43]
    »

    @gettyy: Multumesc mult!!!

    CosminVoinea*
    [17.01.15 14:41:22]
    »

    @danamandache - Foarte frumos si complet descrieti totul. Dar mi-a placut si pasajul acesta, mai glumet, iesit din tiparul intregului material : "Descoperim ca populatia dispune de o gama variata de ridicari din umeri prin care se debaraseaza la modul elegant de cineva care vine cu o intrebare simpla ,,cum putem ajunge in Kampi? "

    Va felicit As vrea sa pot si eu sa scriu ca dumneavoastra.

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [17.01.15 19:47:22]
    »

    @CosminVoinea: Multumesc frumos!! Stilul meu de scris este unul normal. Daca doriti sa cititi ceva deosebit cititi, @Nicole33, @ariciu, @Eugenia55, @alinaro, @maria33, @camelia19, @ sunflower, @dianabz, @marianaolaru etc. Eu am fost, doar, o eleva constiincioasa, am invatat de la fiecare cate ceva.

    CosminVoinea*
    [19.01.15 14:06:16]
    »

    @danamandache - Din raspunsul dumneavoastra, pot sa cred ca ati luat ceea ce v-am spus ca pe o critica. Nu a fost nicidecum vorba de asa ceva. Nu mi-as permite niciodata sa critic o doamna, mai ales in public.

    Ceea ce am vrut sa spun, este ca mi-a placut foarte mult articolul acesta luat per ansamblu, nicidecum doar pasajul la care am facut referire. Am zis ca imi place SI acel pasaj "mai glumet, iesit din tiparul intregului material", nu NUMAI acela.

    Dar poate exprimare mea a fost gresita, daca ati inteles asta. In acest caz, imi cer scuze si va rog sa ma credeti ca nu aceasta a fost intentia mea.

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [19.01.15 18:49:20]
    »

    @CosminVoinea: Nuuuu, nicidecum. Eu imi cer scuze, exprimarea mea lasa de dorit daca asta ati inteles. Doar ca m-am simtit foarte magulita de aprecierile dvs si am vrut sa va spun ca meritul nu-mi apartine in totalitate, am invatat multe de la cei mai buni useri AFA-isti.

    Imi cer scuze, inca odata pentru neintelegere!!

    CosminVoinea*
    [21.01.15 13:25:19]
    »

    @danamandache - Am inteles acum. Dar n-am vrut ca dintr-o gresita exprimare a mea sa intelegeti altceva decat as fi vrut sa conumic .

    Sunteti prima mea prietena pe AFA si va multumesc pentru gestul dumneavoastra.

    Si in alta ordine de idei, am citit cate un material din cele publicate de "mentorii" dvs. Ce am observat, este ca mi-ati dat pe lista doar fete. Sa fie doar o intamplare, sau este vre-un tip de misoginism feminin fata de barbati ? @Nicole33, @ariciu, @Eugenia55, @alinaro, @maria33, @camelia19, @ sunflower, @dianabz, @marianaolaru. Ati avut intradevar dascali buni, pentru ca toate aceste doamne scriu minunat.

    Probleme : Cred ca @Dianabz este de fapt @dianabzs, iar la @maria33 nu apare ca ar fi scris ceva pana acum. Scrie asa : "Nu a postat nici un review, yet... "

    ariciu
    [21.01.15 14:20:59]
    »

    @CosminVoinea - Eu nu-s misogină ca Dana!!!

    Dovada: Recomand @makuy, @TraianS, @Costi, @zuftim, @Marian Preda, @marocanu21, și lista clar mai poate continua (a se observa, dragi colegi că nu-l menționez pe @le_maitre ca să nu fiu acuzată de "nepotisme" sau, mai bine zis, "soțisme"...).

    Dar dacă vrei "cireașa de pe tort" sau "bomboana de pe colivă", ia o porție de @AlexMacedo și apoi stăm de vorbă... )

    ----

    P. S. Nu e @maria33, ci @maria55...

    P.S.2: Iartă-mi exprimarea familiară, dar mi s-a zis de atâtea ori că aici pe AFA suntem toți prieteni, încât am decis să las acasă pronumele de politețe... deși uneori mai scapă... dar rar, din ce în ce mai rar...

    Marian Preda
    [21.01.15 14:45:18]
    »

    @ariciu -

    Mulţumesc pentru nominalizare!...

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [21.01.15 19:04:02]
    »

    @ariciu: Multumesc, ariciu!!! Fara intentie, am dat dovada de misoginism!!! Imi plac la nebunie articolele scrise de domnii amintiti de tine. As putea adauga @ionescunic, @ motaneata @iulian68, @traian leuca, JRL si multi altii. Imi cer scuze de la cei pe care nu i -am nominalizat dar pe care ii citesc cu mare drag. Imi cer scuze de la doamna Maria si Diana. Va astept in Pantelimon sa va ofer mielul de botez .

    Mi-era dor de tine si de ecourile tale, ariciu!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ariciu
    [21.01.15 23:07:39]
    »

    @danamandache - Te offtopic! ) (și gata, jur!)

    CosminVoinea*
    [22.01.15 13:55:37]
    »

    @ariciu -

    @CosminVoinea - Eu nu-s misogină ca Dana!!!

    Dovada: Recomand @makuy, @TraianS, @Costi, @zuftim, @Marian Preda, @marocanu21, și lista clar mai poate continua (a se observa, dragi colegi că nu-l menționez pe @le_maitre ca să nu fiu acuzată de "nepotisme" sau, mai bine zis, "soțisme"...).

    Corect. Nu sunteti... fata de baieti . Dar ati cazut in extrema cealalta. Nu aveti nici o fata in lista, nu?

    Nu intelesesem ce vreti sa ziceti cu "nepotismele" si "sotitismele" cu privire la @le_maitre, dar am sapat si m-am luminat. Cand imi fac putin timp, voi rezolva si bomboanele si ciresele la care faceti trimitere.

    R. P. S. Am gasit-o pe doamna @maria55. Eforie Sud, ce frumos...

    R. P. S. 2 Am incercat, o sa mai incerc, dar imi este peste mana. Nu cred ca o sa reusesc. Nu ma caracterizeaza .

    dana iles
    [18.04.15 01:02:49]
    »

    @danamandache - Buna Dana, din ce am inteles eu nu este nici o plaja apropiata de acest hotel? Eu as opta pentru acest hotel in luna de miere insa vreau sa merg cu avionul si ma gandesc ca daca plaja in apropiere nu este, cred ca va fi cam greu sa ne deplasam. In aceste conditii recomanzi hotelul?

    Multumesc!

    danamandacheAUTOR REVIEW
    [18.04.15 13:19:38]
    »

    Recomand hotelul din tot sufletul, mai ales ca esti in luna de miere!!! Cea mai apropiata plaja se afla la cel putin 18 km de hotel.

    Hotelul iti asigura transportul gratuit pana la plaja, dar recomandarea mea este sa inchiriati o masina sau ATV. Daca nu mergi in Zakynthos doar pentru odihna si plaja obligat trebuie sa inchiriezi o masina. De preferat ar fi sa faci asta din tara pentru ca acolo este mult mai scump. Insula are atatea de oferit. Citeste articolul meu dedicat insulei si ai sa intelegeti de ce ai nevoie de masina indiferent de locul in care alegi sa te cazezi.

    Referitor la faptul ca mergi cu avionul, poti cere hotelului, print-un mail, sa ti se asigure transferul de la aeroport si sa iti inchirieze si o masina pentru deplasarea pe insula.

    Iti urez casa de piatra si vacanta de vis!!! Excelenta alegere pentru luna de miere, atat insula cat si hotelul.

    Orice intrebare ai avea te ajut cu mare drag!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Camelia19, CosminVoinea*, dana iles, danamandache, dianabzs, gettyy, Marian Preda, nicole33
    Alte impresii din această RUBRICĂMabely Grand Hotel [Kambi]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087433099746704 sec
    ecranul dvs: 1 x 1