Babele, tot mai frumoase cu trecerea anilor...

TIPĂREȘTE

Prima data am vazut Babele prin "94. Eram intr-un concediu la Busteni cu actualul sot (atunci, eram prieteni). Firesc, cum majoritatea cunoscutilor se laudasera ca urcasera pe Jepi, am zis sa o facem si noi. In nestiinta de cauza, credeam ca drumul pana la Caraiman-cabana-, era la fel de usor ca cel de la telecabina pana la cascada Urlatoarea. Aveam sa ne convingem de contrariu cat de curand...

In tren ne-am imprietenit cu o pereche care erau nehotarari si nu stiau unde sa mearga la munte; auzind destinatia noastra au ramas cu noi, si am inchiriat 2 camere in aceeasi vila. Primul traseu a doua zi a fost firesc, cascada Urlatoarea, drum lejer prin padure, usor, nimic spectaculos, facut cu zambetul pe buze, cu walkman-ul la urechi, crezand ca asa sunt toate traseele... Ce copii eram; aveam numai 24 de ani si credeam ca tot ce zboara se mananca...

Urmatoarea zi a venit repede, si iata-ne "echipati"cu un rucsacel in care aveam o bluza de trening, parca un sandwich, o sticla de apa... si cam atat. Echipament de munte? Pantaloni scurti, tricou, TENISI (din aia chinezesti! ), fara harta, fara sa ne interesam de eventualul traseu cat de complex e (credeam ca "vaicarerile"altora se rezuma la urcat, adica "mers"foarte mult pe munte...). Am inceput traseul, aruncandu-ne un ochi pe inscriptia care spune clar ca traseul este recomandat numai turistilor bine pregatiti si echipati, dar noi eram zmei nu ne speriam atat de usor... Culegeam floricele, eu si noua mea prietena, ascultam muzica la casti si gafaiam, uitandu-ne cu jind la telecabina care urca deasupra noastra si facand cu mana la cei de acolo...

Drumul a devenit insa, din ce in ce mai greu... Inca nu trecusem de partea de padure, dar... au inceput sa apara niste cruci, ale unor tineri de varsta cu noi, care murisera pe acolo, iarna! Din urma ne ajunsese un grup, tabara cred, cu copii de scoala generala, de 10-14 ani, care erau mai prost echipati ca noi: costume: pantalon si sacou, sau cu sacosi in mana, sau cu pantofi"de oras", un grup de provincie, desigur, care venise prima data la munte, dar care nu fusese avertizat de profesoare cum sa fie echipati... Deja incepusem sa vedem ca nu e de gluma cu muntele. Crucile, traseul din ce in ce mai dificil, cu poteca care se tot ingusta, parti de drum care erau umede si unde tenisii mei patinau mai ceva ca patinele pe gheata, grupul de copii care radeau si SE ALERGAU, ramasi nesupravegheati de profesoarele care o luasera inainte, totul ne cam speriase... Si asta nu era tot: traseul se schimbase, trecusem pe partea cealalta a muntelui, pe partea stancoasa! Curand am dat de cablu, si ne-am zis ca suntem asigurati; poteca devenise cam 1 metru latime, si cablul este o portiune foarte scurta prins in munte (am inteles ca a ramas la fel), restul fiind in aer! Eram lipiti de munte, poteca nu ne dadea voie sa mergem decat in sir indian, in dreapta se casca prapastia... groaznic! Sotul meu s-a oprit putin sa-si lege siretul si m-am intors dupa el. Mare greseala: cand am vazut in spatelel lui tot Busteniul, am ametit! DE ABIA ATUNCI AM REALIZAT ca eu am rau de inaltime!!! Mi-am ridicat gulerul de la geaca de blugi, ca sa pot merge, numai ca nu plangeam de frica! Ce mai imi aduc aminte din traseu este ca, ultima portiune de verdeata, chiar sub cabana Caraiman, am urcat-o mai mult in patru labe, iar cand niste tipi, care ne depasisera pe drum, ne-au zis": Ne-ati ajuns! ", am raspuns: "Bine ca am ajuns"!

Ne-am tras sufletul la cabana, iar drumul pana la Babele, ni s-a parut joaca de copii, tot platoul Bucegi mergand cu gandul ca tare incostienti am fost si in ce pericol fusesem, iar parintii nostri habar nu aveau ce fac odraslele lor... Odata ajunsi la cabana Babele, am ramas inmarmuita ce miracole poate face natura, cum a putut vantul sa roada stanca dandu-i forme ciudate de sfinx sau palarii... Priveam in jur si ma simteam mandra (, parca si uitasem de sperietura de pe drum) ca am ajuns pana aici, sus, sa admir frumusetea muntilor din jur, sa respir aerul tare de la altitudinea de 2206 metri, incercand sa cuprind cu privirea si sa retin imaginea undeva, intr-un sertaras, intreaga panorama, valea Ialomitei, tot!

Anul acesta, in iulie, am revenit intr-o excursie de o zi, de data asta, urcand cu telecabina! A fost a treia oara cand am urcat cu ea, dar de fiecare data am emotii, refacand traseul cu privirea, privind cum serpuieste pe sub telecabina, urmarind 2-3 turisti care se incumeta sa infrunte muntele... Echipata acum ca la carte-bocanci de munte, rucsac cu o sticla cu apa plata de 1l si 1/2, batoane de ciocolata, PELERINA DE PLOAIE, harta, insotita de profesori de geografie care cunosc muntele mai bine decat eu, propiul cartier! Am avut in intentie sa merg pana la cabana "Omu", dar timpul trecuse, asteptand colegii care urcasera pe Jepi, si cum trebuie cel putin 4 ore dus-intorsBabele-Omu, nu mai prindeam telecabina, care functioneaza pana la ora 16 (ultima care pleaca spre Busteni). Plus ca erau niste nori amenintatori, vremea pe munte find imprevizibila (in Busteni era un soare asa frumos, iar aici statea sa ploua! )

Mai ramanea varianta de a innopta la cabana Babele (unde sunt preturi acceptabile, ca si la mancare) dar nu puteam, avand un program stabilbit de a ajunge pana seara in Busteni. Ideal este cand pleci la drum pe munte, indiferent de traseu, sa te interesezi de vreme, de locuri libere la cabane, de cat de periculos este, de durata (mai pui cel putin o ora in plus fata de timpul dat, tinand cont de lipsa de experienta si antrenament)

Am coborat spre Busteni, cu promisiunea ferma de a reveni la anu, pentru a merge spre "Omu' (traseu relativ usor, am auzit, care se face pe platou, asemanator drumului Caraiman-Babele) sau de a cobori spre Hotel Pestera, traseu accesibil, sub telecabina care coboara tot acolo, care se face in aproximativ 1ora si 1/2.

Imi cer scuze daca m-am pierdut in detalii, dar vreau sa stie si alti "inconstienti" ca noi, cum trebuie sa mearga pe munte, si sa nu faca niciodata greseala care am facut-o noi. Multumim lui Dumnezeu ca nu am patit nimic, pentru ca lipsa de experienta pentru astfel de trasee, precum si lipsa echipamentului adecvat (nici nu vreau sa ma gandesc ce puteam pati daca ne apuca o ploaia atunci pe Jepi), puteau sa transforme un concediu intr-un cosmar!!!

---

VIZUALIZĂRI: 2327 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI