Socotra, acolo unde sunt lucruri ciudate!

TIPĂREȘTE

˝Este aproape miezul nopţii pe vastul deal numit Firmihin, acolo unde creşte pădurea de copaci Sângele Dragonului. Este o noapte senină şi luna aproape sferică inundă peisajul sărăcacios cu razele sale argintii. În interiorul unui zid din pietre ce formează curtea unei stâne stau patru oameni desculţi ce împart un ibric cu ceai fierbinte amestecat cu lapte de capră iar flăcarile luminează jucăuşe chipurile acestor oameni.

Neehah Maalha poartă un veşmânt asemănător sarongului malaezian numit fouta, soţia sa Metagal poartă o rochie lungă şi pe cap o eşarfă purpurie asortată, ei vorbesc despre viaţa lor din insula Socotra, într-o limbă ale cărei origini se pierd în timp şi care a rămas neschimbată de secole şi este înţeleasă azi de foarte puţini oameni.

Cu toate că acest cuplu nu ştie să citească, ei ştiu că noul semn postat la poalele dealului specifică faptul că Firmihin a fost declarat rezervaţie naturală protejată de lege. În ultimul timp tot mai mulţi străini sosesc în satul lor, spun ei, ca să fotografieze arborii Sângele Dragonului şi plantele ce produc acele flori numite trandafirii deşertului. Oameni de ştiinţă au început şi ei să vină şi să scotocească pe sub pietre susţinând că vor doar să colecteze insecte şi şopârle, dar de fapt ce caută oare?

La 220 mile depărtare de problematicul Yemen, insula Socotra era în vechime un loc legendar la marginea lumii cunoscute. Pentru navigatori era un loc înspăimântător, cu ţărmuri periculoase, cu furtuni feroce şi cu locuitori care se credea că erau capabili să controleze vânturile astfel ca vasele să fie aduse să eşueze la mal pentru a fi jefuite.

Azi bogata biodiversitate a insulei atrage noi exploratori, care speră să-i afle secretele înainte ca lumea modernă să schimbe acest loc, iremediabil.

Brusc chipul îngrijorat al lui Metagal se luminează cu un zâmbet jucăuş. Ea dispare în întuneric şi se întoarce după puţin timp ca să-mi ofere un mic pacheţel învelit în hârtie, apoi mă întreabă dacă nu vreau să cumpăr un fel de tămâie locală. Neehah ia o bucăţică şi o pune pe un cărbune încins. Imediat rotocoale de fum se înalţă umplând văzduhul cu acel parfum ce însoţea funerarile faraonilor din Egipt şi parfuma templele zeilor din Grecia

Vechii egipteni. Grecii şi Romanii toţi au exploatat bogăţiile naturale ale insulei Socotra, răşinile aromate precum tămâia, extractul din aloe sau scoarţa de culoare roşu închis a arborelui Sângele Dragonului care era folosită în vechime atât pentru a vindeca boli cât şi drept pigment, des folosit de către artişti. În ciuda legendelor care spuneau că în peşterile din insulă trăiesc șerpi uriaşi, mulţi aventurieri au râvnit la bogăţiile Socotrei. Regina din Sheba, Alexandru Macedon şi Marco Polo sunt doar câţiva dintre aceştea, şi toate acestea au avut cea mai mare căutare în timpul romanilor. După aceea insula a fost folosită drept punct de oprire pentru comercianţi, secolele trecând peste aceasta într-o relativă izolare. Băstinaşii au trăit generaţii după generaţii ca şi strămoşii lor, cei din interiorul insulei ocupându-se cu păstoritul, cei de pe ţărm cu pescuitul. Date despre istoria insulei s-au păstrat prin poeme transmise oral în limba Socotri. Până nu demult insula avea doar o oarecare importanţă strategică datorită vecinătăţii cu Cornul Africii, în rest nu mai era nimic de interes pentru lumea din afara insulei. Acum acest lucru s-a schimbat !

Cercetările efectuate în secolul 20 au demonstrat că acestă insulă tropicală, în ciuda dimensiunii reduse de doar 83X27 mile, se situează într-un top al celor mai importante zone din lume în ceea ce priveşte numărul de specii de plante endemice care nu se mai găsesc nicăieri altundeva în lume, fiind devansată doar de arhipelagul insulelor Seychelles, Noua Caledonie şi Insulele Hawaii. Coastele abrupte din granit ale muntelui Hajhir, care se înalţă până la 2500 de metri în centrul insulei, este locul cu cea mai mare densitate de plante endemice unice din sud vestul Asiei. Oriunde în Socotra, pe ţărmurile aride sau pe înălţimile învăluite în ceaţă sau nori, întâlneşti minunăţii nemaivăzute nicăieri în lume.

Într-o după-amiază toridă am făcut o plimbare lângă oraşul prăfuit Hadibu, însoţită de către botanistul Lisa Banfield de la Royal Botanic Garden Edinburgh. Am escaladat un mic deal şi ne-am oprit lângă o plantă ce se potrivea foarte bine în picturile lui Salvador Dali. Aducea a un copac care a fost mult mai înalt dar a cărui tulpină parcă s-a topit în dogoarea soarelui. De pe ramurile acestuia ne zâmbeau flori a căror culoare fucsia a făcut ca ele să fie denumite trandafirul deşertului, cu toate că acestea nu au nimic în comun cu un trandafir.

Acesta este un exemplu al strategiei pe care au adoptat-o plantele de pe Socotra pentru a face fata condițiilor dure de pe aceasta insulă. - mi-a spus Banfield... – Acesta este Adenium obesum sokotranum. Creşte atât în Arabia cât şi pe continentul African însă dimensiunea acestora este mult mai mică decât exemplarele din Socotra. Trunchiul acestora înmagazinează apa și se dezvoltă având aceste forme ciudate pentru a se fixa cât mai bine în solul stâncos. Unii oameni consideră că au o forma caraghioasă eu cred însa că este un arbore atractiv. Vorbind ca un adevărat suflet de savant, un vizitator din secolul 19 a denumit trandafirul deşertului … cel mai urât copac creat de Dumnezeu.

Apoi am păşit câţiva paşi spre o plantă care oriunde altundeva decât Socotra ar fi considerată campioana ciudaţeniilor, una care pe bună dreptate şi-ar merita denumirea de “obesum”

Trunchiul său umflat se înalţa deasupra capetelor noastre iar în vârf era garnisit cu un mănunchi de ramuri ciufulite. Banfield a precizat că acest arbore este asemănător cu Adenium dar de fapt este un Dendrosicyos socotrama - copacul castravete.

Castravete?

Da este singura specie de Cucurbitaceae din insulă, un gen care în mod normal sunt specii agăţătoare, însă aici cresc cu trunchiuri foarte mari arătând în acest fel ca niște copaci extratereştri. Oricum cel mai reprezentativ arbore din Socotra, a cărui imagine este tipărită şi pe monezile Yemenite cu valoare de 20 de Riali este Sângele Dragonului(nota webmaster Dracaena cinnabari), este o rudă apropiată a cunoscutelor plante de apartament din genul Dracaena (Dracena) care creşte atât în zona muntoasă cât și pe platourile din întreaga insulă. Cea mai importantă pădure de Sângele Dragonului se află pe dealul Firmihin acolo unde mi-am petrecut seara în compania lui Neehah şi Metagal. În ziua următoare sub un soare necruţător Lisa Banfield și colegul său original din Socotra Ahmed Adeeb m-au luat la o plimbare în jurul înalţimii Firmihin.

Peisajul era compus din aglomerări de stânci de ardezie erodate în forme ascuţite, monotonia solului brun roşiatic ars de soare era întrerupta ici-colo de către florile de un roşu strălucitor ale plantelor suculente denumite în limbajul local "mishhahir", o apariţie la fel de surprinzătoare precum un steag plantat pe suprafața Lunii. Peste tot în jurul nostru se înălţau specimene de Sângele Dragonului care seamănă, aşa cum mulţi au observat, cu nişte umbrele date peste cap de vântul puternic. Dar chiar şi acolo, în acea pădure, siluetele arborilor parcă păstrau distanţa unul de celalalt, precum invitaţii timizi adunaţi la o petrecere.

Sute și sute de Sângele Dragonului se întindeau în toate direcţiile, însă Banfield mi-a atras atenţia asupra unui crud şi trist adevăr: sub exemplarele maiestuoase lipseau aproape cu desăvârşire arborii tineri!!!

Multe plante din Socotra îşi satisfac nevoia de apă folosind umiditatea din atmosferă, multe dintre plantele endemice din insulă cresc pe stâncile golaşe din zona înaltă şi absorb umezeala produsă prin condensarea apei din norii de ceaţa. Acele crengi întoarse spre cer sunt de fapt rezultatul unei uimitoare puteri de adaptare, arborii Sângele Dragonului putând astfel să absoarbă mai ușor preţioasa umezeală din aer. Din păcate acum această umezeală este din ce în ce mai puţină! Schimbările climatice sunt responsabile de slaba regenerare a acestor plante în zilele noastre şi, din păcate, nu par să existe soluţii pe termen scurt. La toate acestea se adaugă şi temerile conservaţioniştilor legate de impactul factorului uman asupra biodiversitaţii din insula Socotra

Până în anul 1999 pe insulă nu exista un aeroport, nici drumuri asfaltate. De atunci lucrurile s-au schimbat în ritm galopant. Schimbări care în alte locuri s-au făcut de-a lungul deceniilor în Socotra au fost realizate doar în câţiva ani. Atât numărul vehiculelor de teren cât şi reţeaua de drumuri asfaltate au crescut exponenţial. Lumea modernă a pătruns în insulă la modul figurat prin televiziune, internet și telefonie mobilă şi, practic, prin turism.

Tulburările politice din Yemen momentan au limitat afluxul de turişti însă în ultima decadă, frumoasele plaje din insulă, munţii acidentaţi, bogata biodiversitate și străvechea cultura a atras un număr crescut de turişti. De la 140 de vizitatori în anul 2000, în anul 2010 numărul acestora a ajuns la 4000. Unii dintre admiratorii înfocaţi ai insulei se tem că guvernul Yemenit în mod iresponsabil se grăbeşte să aducă insula în secolul 21 producând distrugeri iremediabile chiar acelor lucruri de care sunt atraşi majoritatea turiştilor şi că acest lucru poate duce la sfărşitul unui stil de viaţă ce a supravieţuit de secole.

Biologul Belgian Kay Van Damme a sosit prima oară în Socotra în anul 1999 la bordul unui avion de marfă Antonov prin intermediul forţelor armate Yemenite pentru a participa la o expediţie cu scop ştiinţific, fiind un specialist in crustacee de apă dulce. El povestea că împreună cu colegii săi descopereau uneori chiar câteva specii într-o zi, specii de insecte, şerpi, şopârle necunoscute până atunci, doar plimbându-se de-a lungul văilor

Prin cercetările sale stinţifice realizate în următorii ani, a dovedit că pe bună dreptate ar trebui să fim îngrijoraţi de viitorul sumbru al acestei insule deosebite. – Am fost invitat în casele oamenilor şi am învățat că băştinaşii trăiesc într-o simbioză puternică cu mediul înconjurător, a spus el. - Am realizat ca singurul mod în care au putut să supraviețuiască aceste specii se datorează stilului de viaţă prin care oamenii au avut grijă de insula lor.

Există peste 600 de sate împrăştiate în insulă, multe dintre acestea sunt formate din doar câteva clădiri rudimentare, fiecare având un muqaddam (bătrânul sau starostele satului). De-a lungul secolelor locuitorii Socotrei și-au dezvoltat metode viabile de a gestiona păşunile, lemnul și resursele de apă din insulă. Spre deosebire de partea continentală a Yemenului, unde disputele între clanuri și feude era un stil normal de viaţă, și unde fiecare bărbat purta o armă sau cel puţin un Jambija (pumnal), în Socotra oamenii şi-au rezolvat problemele prin întâlniri paşnice între satele învecinate. Conservarea resurselor a fost singura opţiune de a supravieţui în acest mediu ostil, astfel fiind protejată uimitoarea biodiversitate a insulei.

Socotra este azi pândită de pericole atât la scară mare cât și mică. O plajă minunată a fost desemnată a fi transformată într-un port modern, asta în ciuda faptului că nimeni nu poate să spună de ce este atât de necesar acest lucru. Prin cafenele circulă zvonul cum că un apropiat al clasei politice urmează să construiască un complex hotelier adiacent cu o zonă declarată rezervaţie marină şi că armata americană va înfinţa o bază pe coasta de sud vest.

Într-o zi, împreună cu Lisa Banfield, ne-am căţărat pe stâncile de lângă satul Qulasiyah în colţul de vest al insulei. Acolo pe stâncile roşiatice mi-a arătat bizara Dorsenia gigas - o specie de smochin cu aspect de bulb uriaş, arătând …ei bine ca nimic la care să mă pot gândi. Mi-a mai arătat câteva specii rare de mirt şi aloe spunându-mi că aceste stânci, denumite Maalah, şi platoul alăturat sunt cea de-a doua zonă importantă în ceea ce priveşte biodiversitatea, nu doar a speciilor de plante ci şi a speciilor de şopârle, 90% dintre acestea fiind endemice locului negăsindu-se nicăieri altundeva în lume. Cu toate astea chiar sub noi se vedeau curbele şerpuitoare ale unui drum început de către buldozere care treceau chiar prin inima aestui loc ce adăposteşte acele comori biologice. Drumul se oprea la picioarele stâncilor fiind neterminat, acestea fiind deocamdată cruţate doar datorită lipsei cunoştinţelor şi dotării tehnice precare. Într-o altă zonă de şes numită Iryosh, au fost descoperite o serie de petroglife care ar putea să ne dea indicii despre trecutul insulei, însă în 2003 guvernul a distrus cel puţin 10% dintre acestea prin construcţia unui drum în acea zonă.

În mod normal aceste construcţii crează noi zone de dezvoltare punându-se o tot mai mare presiune pe nevoia de a vinde pământ investitorilor străini. Într-o insulă cu tradiţii de propietate comună precum Socotra, disputele legate de dreptul de proprietate şi posibilitatea de a realiza un profit rapid va diviza satele erodând astfel respectul populaţiei faţă de mediul înconjurător care până acum a fost atât de puternic. Deja noile drumuri au cuprins insula ca o încătuşare şi noi hoteluri şi magazine se află în curs de construcţie în Hadibu, majoritatea acestora având proprietari din afara insulei.

În ciuda tuturor acestor lucruri, în munţii Hajhir vechiul stil de viaţă pare de neclintit la fel ca şi piscurile de granit. Păstorii coboară la asfinţit cântând turmelor de capre, ceaţa serii coboară odată cu apusul soarelui, stelele cerului strălucesc printre ramurile arborilor Sângele Dragonului, în văzduh se aude cântecul porumbeilor sălbatici şi flori ciudate înfloresc în locuri în care nu a călcat ţipenie de om!

Socora este încă un ţinut pur, este unul din ultimele locuri de pe pământ pe care încă îl putem proteja unde încă putem face ceva pozitiv înainte de a fi prea târziu.

Când stabilitatea politică va reveni în Yemen şi când şoselele și resorturile vor împânzi insula, se vor mai aduna oare localnicii din satele de munte să-şi recite poemele într-o limbă cunoscută numai de ei şi vor supravieţui oare vechile tradiţii de conservare a mediului înconjurător? Dacă va fi să fie aşa, cei care vor escalada înălţimile insulei vor fi norocoşii părtaşi la acest minunat, ciudat şi unic spectacol al vieţii din insula Socotra. "

---

VIZUALIZĂRI: 4832 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI