Lacrimi și durere la Memorialul Dachau

TIPĂREȘTE

În analele cuprinzătoare ale barbariei umane, cruzimile puse în practică de germani pe evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial se detaşează prin scopul, varietatea, inventivitatea şi mai presus de toate prin lipsa lor de motivaţie.

Daniel Jonah Goldhagen (Călăii voluntari ai lui Hitler)

Nu demult, într-un articol postat pe AFA despre Auschwitz autorul regreta într-un ecou descrierea unui obiectiv cu impact emoțional negativ asupra cititorii site-ului. Așa cum au comentat unii colegi în ecourile care au urmat, nu avea de ce să regrete acea postare. În călătoriile noastre turistice nu întâlnim doar locuri frumoase, care să ne încânte și să le idealizăm prin rânduri scrise sau fotografii. Adesea întâlnim și locuri mai puțin „turistice” în care trebuie să ne informăm, să le citim istoria și să împărtășim și celorlalți din experiențele noastre.

Sigur că avem de ales în a vizita un loc sau altul, iar pentru unele îți trebuie și un pic de curaj. Chiar dacă după vizitarea unor locuri cum ar fi: cimitire, osuare, camere de tortură, închisori etc. nu m-am simțit în apele mele, am găsit mereu curajul și nu m-am menajat deloc sufletește în a face astfel de vizite. Cu un astfel de „curaj” am pășit și pe poarta fostul lagăr de exterminare, Memorialul Dachau (Gedenkstatte Dachau), lăsându-mi sufletul să simtă durerea și suferința celor care au trecut pe aici.

Dacă în perioada nazismului intrarea în lagăr era forțată, acum este liberă. Singurul lucru care se plătește este parcarea situată vis-a-vis de lagăr, în dreapta străzii Pater-Roth Strasse (3 euro). Pe aleea ce duce la intrarea în lagăr se află un centru de informare de unde poți lua pliante turistice gratis sau te poți alătura unui grup turistic, pentru a beneficia de serviciile unui ghid. Noi am preferat vizita pe cont propriu ca majoritatea turiștilor. Nu prea este nevoie de ghid, numeroasele panouri informative aflate în perimetrul fostului lagăr oferă detalii suficiente, (și) în limba engleză, despre tragediile umane întâmplate aici.

Primul lagăr de concentrare nazist de la Dachau a fost construit în 1933 din ordinul lui Heinrich Himmler, temutul șef al SS-ului (Schutzstaffel ) și al Gestapo-ului, imediat după venirea la putere a partidului condus de Hitler. A fost un prototip și un model pentru toate celelalte lagăre sadice din Germania și din teritoriile cucerite ulterior de naziști.

Primii deținuți aduși aici erau presupușii opozanți politici ce aparțineau partidelor comuniste, socialiste sau liberale. Chiar și primii deținuți evrei au fost aduși aici din considerente politice. Ulterior categoriile de deținuți s-au diversificat pe măsură ce partidul nazist își consolida puterea.

Au început să vină la Dachau membrii unor confesiuni religioase, francmasoni, țigani, homosexuali, oameni cu handicap și alte categorii considerate inferioare „rasei ariene pure”, numite de naziști „suboameni”. Apoi Heinrich Himmler declară război total împotriva evreilor și numărul celor sosiți la Dachau crește exponențial.

Într-o noapte de noiembrie a anului 1938, numită Noaptea cuțitelor lungi , acest război a luat o turnură violentă pentru populația de origine evreiască. Sinagogile din Germania şi Austria sunt arse, iar casele şi şcolile evreilor sunt vandalizate. Peste 30.000 de evrei sunt arestaţi şi închişi dintre care 10.000 ajung la Dachau.

După începerea războiului încep să vină aici cetățeni cehi, austrieci, polonezi, francezi, unguri, norvegieni etc., în mare parte de origine evreiască. Mulți prizonieri ruși sau cei condamnați de temutul Gestapo la moarte au fost aduși aici doar pentru a fi executați. Și-au pierdut viața la Dachau peste 50.000 de oameni (nu se știu cifrele exacte) datorită muncii forțate, a extenuării, inaniției, bolilor, sinuciderilor, dar și a unor experiențe inumane făcute pe deținuti de către medicii SS-iști ai lagărului.

Proiectat pentru „găzduirea” a 6000 de deținuți, la sfârșitul războiului se aflau la Dachau de cinci ori mai mulți, conform datelor de pe un panou informativ din lagăr. Au fost eliberați de o unitate a armatei americane (are o pancartă de mulțumire în perimetrul lagărului), însă datorită stării precare în care se aflau, o parte din ei nu au mai putut supraviețui repatrierii. Comandanții lagărului au fugit înainte de sosirea americanilor. Au rămas doar gardienii simpli care au fost executați pe loc.

Un general american a descris astfel scena la care au asistat trupele eliberatoare:

„Inferul lui Dante pălea în faţa adevăratului iad de la Dachau. Într-un şir de mici clădiri de ciment, situat lângă intrarea în lagăr, se aflau un crematoriu şi o cameră de gazare, precum şi camere pline ochi cu cadavre. Când m-am intors să mă uit în curtea închisorii am văzut un număr mare de deţinuţi morţi, rămaşi acolo unde au căzut din picioare, cu câteva ore sau zile înainte de sosirea noastră. Cum toate cadavrele erau într-un stadiu de descomopunere, mirosul morţii era copleşitor”.

Pentru că cea ma mare parte a construcțiilor din lagăr au fost distruse, în special cele 34 barăci, nu sunt chiar multe de văzut la Dachau, dacă ar fi să comparăm cu un alt simbol odios al naziștilor, Muzeul Auschwitz. Din fostul lagăr au rămas intacte clădirile administrative, camera de gazare și cele două crematorii. Ulterior s-au construit aici unele monumente comemorative, două barăci și unele biserici pentru ca nimeni să nu uite ororile comise în numele unei ideologii de neînțeles.

Vizita începe de la centrul de informare și după câteva zeci de metri, înainte de intrarea în lagărul propriu zis, vizităm o șină de cale ferată și o parte din peronul gării din perioada naziștilor. Aici erau aduși deținuți din toate părțile Europei, erau deposedați de obiecte valoroase și în urma trierii soarta lor era decisă: cei apți erau opriți pentru muncă, iar restul pentru exterminare.

Intrarea în lagăr se face printr-o poartă metalică, care are, ca și la Auschwitz, o lozinca nazistă mincinoasă „Arbeit macht frei ”. Mai precis avea, pentru că la începutul lunii noiembrie din acest an lozinca a fost furată. Se pare că este opera tot a unor descreierați neo-naziști, care nu cu mult timp în urmă au furat-o și pe cea la muzeul din Auschwitz (recuperată între timp).

Partea cea mai complexă a lagărului este muzeul lagărului, amenajat într-o fostă clădire administrativă. Aici găsim sute de panouri informative, fiecare cu explicații (și) în limba engleză, proiecţii şi chiar o sală de cinema amenajată într-o fostă bucătărie. Istoria lagărului o găsim în acest muzeu și nimic nu este lăsat la întâmplare: documente ce au aparținut deținuților, poze cu deținuți subnutriți, omorâți, sinuciși, poze cu fostele barăci, poze cu experimentele medicilor criminali, mii de poze îngrozitoare poze făcute minuțios și cu cinism de SS-iști.

Mi-au atras atenția în mod special acele panouri înalte, grupate pe țări, cu poze și biografii ale unor personalități ce și-au găsit sfârșitul la Dachau. Printre ele și cea a lui Georg Elser, care a încercat să-l asasineze pe Hitler. A fost adus la Dachau executat și ars în crematoriu alături de alți deținuți. În fața muzeului impresionează prin dimensiune un monument comemorativ, abstract, și o înscripție în mai multe limbi (”never again” în engleză).

După vizitarea sinistrei închisori, cu celule insalubre și atât de mici încât nu se putea sta nici în picioare, am intrat în perimetrul macabru al camerei de gazare și a crematoriilor. Dacă nu aș fi citit încă din tinerețe și nu aș fi văzut dovezile din unele muzee ale holocaustului, nu aș fi crezut că unii oameni pot face așa ceva altor oameni.

În timp ce încercam să deduc ce e cu inscripția cinică a unei camerei de gazare, „Brausbad”, mi-am adus aminte de un citat al lui Mark Twain, ”Dintre toate animalele omul e singurul care manifestă cruzime. E singurul care face rău altora numai pentru că îi face plăcere“. Perfect adevărat… animalul ucide din instict, din cauza foamei, pe când omul, ființă evoluată, ucide cu bună știință. Poate că așa se justifică de ce membrii stafului hitlerist aveau plantate între măsele capsule cu cianură de potasiu; erau conștienți de comiterea atâtor crime împotriva umanității.

Ce bestii umane! Să regizezi acest teatru absurd, în care săracii deținuți își jucau propriile roluri. Amăgiți de o baie caldă intrau în așa zisă cameră de duș (Brausbad) și acolo în loc de apă primeau moartea prin gazul toxic Zyklon B. Tulburați de ce am văzut aici am plecat să vizităm cele două barăci situate vis-a-vis de muzeu. Am făcut-o numai noi bărbații, doamnele nemaiavând curajul să mai vadă ceva din acest loc înspăimântător.

Cele două barăci nu m-au impresionat prea mult chiar dacă imitau perfect pe cele originale. Mi-au atras atenția totuși spălătorul (nu baia) și scaunele de wc originale.

În spatele acestor clădiri construite în 1965, anul inaugurării memorialului, se află locurile barăcilor originale. Sunt numerotate, iar unele dintre ele au câte un panou explicativ cu destinația avută în perioada nazistă. Cea mai lugubră dintre ele era cea cu numărul 3, locul unde aveau loc cele mai bizare și abominabile experimente umane făcute pe deținuți.

Pentru a le testa rezistența la frig unii deținuți erau ținuți ore întregi în apă rece sau zăpadă, alții erau înfometați apoi obligați să bea apă sărată, alții erau ținuți în camere speciale cu aer controlat, pentru a testa rezistența la depresurizare etc.

Cel mai mai bizar experiment a fost acela cu țânțarii, în care deținuții erau infestați cu malarie, pentru a se putea găsi apoi antidotul prin cercetări medicale ulterioare. Alte obiective vizitate au fost cele din partea stângă a lagărului, un monument comemorativ evreiesc, un altul catolic și o mică biserică.

Inchei acest trist reportaj cu un citat al lui Winston Churchil și cu speranța că întreaga omenire va sta trează și va veghea, pentru ca astfel de fapte abominabile să nu se mai repete („NEVER AGAIN”).

”Cu cât mai departe poţi privi înapoi, cu atât mai departe poţi vedea înainte“.

---

VIZUALIZĂRI: 2166 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI