ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.12.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.04.09
STATUS: PARTENER
TIMP CITIRE: 4 MIN

Despre a scrie cu folos

TIPĂREȘTE

Sunt foarte multe review-uri care ne surprind prin dezamagirea pe care ne-o produc atunci cand le deschidem. Si nu pentru ca autorul lor nu a scris asa cum am fi vrut sau cum am simtit noi cand am vizitat poate locul respectiv, ci pentru ca am simtit ca am pierdut timpul aruncand ochii pe ele, pentru ca nu contin decat generalitati extrem de ambigue sau contin doar fraze copiate de pe net, fara pareri personale. La multe parca revedem “Castravetele” cu Florin Piersic! (cei mai tineri pot gasi pe youtube sceneta respectiva, daca nu stiu despre ce e vorba), sau ne uitam la Teleenciclopedia. Cam despre astfel de articole este vorba mai jos. Oricum, toate au in comun un singur lucru: “Am fost in locatia X”, ca de aici incolo urmeaza diferentele:

- Articolele “care nu spun nimic”. Sunt acele articole in care indiferent despre ce destinatie e vorba, tot ce citesti e ca a fost misto, ca serviciile sunt bune, ca si apa e calda (daca e cazul) sau ca privelistea e superba (se aplica peste tot); mai poti afla si ca in vreo destinatie exotica sunt palmieri (wow!), ca mancarea a fost buna/proasta sau ca autorul s-a si plimbat pe acolo prin excursii, fara a spune pe unde sau cum a reusit – dar in toate astea se precizeaza ca semnalul wi-fi a fost bun/prost. Extreeeem!!! Pai imparte si tu, autorule, cazarea cu zona si povesteste-ne si noua cum a fost, cat te-a costat o excursie pe acolo si cum ai obtinut-o, ce ai vizitat sau cum e plaja, ce ofera hotelul ala si ce nu, da naiba ceva detalii daca tot citim pe aici - ca e misto nustiuunde, poate spune si o baba de la piata, ca a vazut ea la televizor.

- Articolele strict “istorice”… sunt foarte multe articole puse de dragul de a aduna voturi, probabil. Si ma refer aici la acele articole care incep cu “am fost in locatia X” si de aici se termina scrierea personala. Acele articole in care nu gasesti decat date istorice, batalii, cotropiri si eliberari, distrugeri din incendii sau alte magarii naturale si reveniri mai ceva ca pasarea Phoenix, dar nimic concret. Se include si arhitectonica sau istoria aia religioasa si rezulta doua pagini de manual de istorie clasa a 8-a, si ala copiat. Pe bune? Astfel de articole, complexe de altfel prin multitudinea de informatii furnizate, nu sunt decat un copy-paste obtinut prin deschiderea Wikipedia si a inca vreo 2 pagini de goagal. Pai ca tine, autorule care ai fost acolo, au mai fost si altii inaintea ta, ca d-aia avusesi tu ce copia.

- Articolele “total subiective”… aici e si mai si. Doamne fereste de vreun necaz sau vreo intamplare mai nefericita, de vreo incurcatura creatoare de probleme prin toate plecarile noastre! Dar de aici si pana la a desfiinta o destinatie (fie insula, oras, hotel, etc) e mare diferenta. Sunt atatea articole desfiintatoare de destinatii, ca te si sperii daca nu stii ce sa citesti. Dar asta nu inseamna ca daca ti-a cazut copilul cu capul de o bordura, hotelul X trebuie desfiintat; sau daca te-ai intepat in vreun arici de mare, nu mai faci baie decat in piscina si plaja X e naspa; sau daca ti-au saltat unii masina parcata aiurea, au avut ceva personal cu tine si au vrut sa te faca la lovele; sau daca n-ai “kettle” in camera nu are n’spe stele; sau ca asteptai 3 minute la lift si oprea intre etaje; sau si mai rau, ca la AI (depinde si de locatie, dar e alta discutie) ai doar bauturi autohtone si tu voiai rom jamaican dar iti cerura bani pe dansul; sau ca… exemplele ar putea continua la nesfarsit. O minima documentare nu strica niciodata, sa stii.

Sunt doar 3 exemple de articole care pe mine personal nu ma pot influenta in vreun fel, dar nici nu ma pot ajuta in vreunul. Daca vreau sa citesc istoria locurilor pe care urmeaza sa le vizitez, ma documentez singur (nu ma refer aici la articolele care au si parte de istorie si pareri personale, asa ca nu sariti pe mine :))) – apreciez articolele mai poetice (deh, daca eu nu-s in stare…) si bine documentate, condimentate cu feelinguri proprii – dar as vrea sa vad si mai multe pareri personale reale si in primul rand sincere, sa vad preturi, sa vad "tips-uri" si mai deloc generalisme.

V-am plictisit poate destul cu aberatiile mele, asa ca va urez clasicul

VACANTE PERFECTE!!!


[fb]
---
Trimis de papone in 09.12.14 15:55:09
Validat / Publicat: 09.12.14 19:47:47

VIZUALIZĂRI: 4550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

102 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22062 PMA (din 62 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 4

102 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 102
webmaster0
[09.12.14 19:46:34]
»

@papone -

Astfel de articole, complexe de altfel prin multitudinea de informatii furnizate, nu sunt decat un copy-paste obtinut prin deschiderea Wikipedia si a inca vreo 2 pagini de goagal.

De fapt, astfel de articole fie nu sunt acceptate (dacă partea copiată e net superioară impresiilor personale), fie sunt „penalizate” prin retragerea PMA - fiind acceptate la publicare, de regulă, ca excepție - în special la destinațiile unde nu prea mai sunt alte articole. Un atu în plus pentru acceptare sunt pozele ce le însoțesc - adesea de zeci de ori mai convingătoare și mai edificatoare decât textul copy/paste (sau compilat).

Asta pentru conformitate, să nu creadă lumea că nu băgăm de seamă sau că nu ne pasă!

msnd
[09.12.14 21:02:42]
»

Pentru mine mai este un tip de articol care, în fapt, îmi consumă degeaba timpul. Sunt articolele, de regulă de cazare, care, fără nici i fotografie atașată, nu au mai mult de 4 - 5 fraze și care nu spun decât câteva generalități banale, ceva de genul primului tău tip.

Dacă asta vine din partea unui debutant, mă mai las înduplecat, că și eu am debutat cu un articol de cazare, fără fotografii. Dar când vine din partea unui user cu ceva experiență, nu ni se mai pare acceptabil.

Poate că regulamentul ar trebui să fie mai restrictiv în asemenea situații, obligând la un număr minim mult mai mare de caractere scrise, sau a unui număr minim de informații utile transmise.

Poate apărea aici însă o problemă. Ce este cu exactitate „util”? S-ar putea ca webmasterii să nu prea mă mai aibă la inimă pentru această idee.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
Dan&Ema
[09.12.14 21:20:11]
»

Imi place abordarea acestei teme. Bune si adaugirile lui @msnd.

Eu unul nu sunt nici al mai vechi nici al mai nou pe AFA si am trecut prin diferite etape personale de dezvoltare ref la continutul postarilor mele.

Copy paste am incercat si am fost penalizat exact cum spune @webmaster. La inceput nu prea adaugam poze. Mi-a trsbuit si ca 1an pana am prins curaj sa scriu.

Sunt adeptul prezentarii detaliilor si ponturilor, a prezentarii emotiilor traite. Nu am talent de narator, sunt poate prea inginer.

Si mai vin cu o propunere: sa se defineasca mai precis cum sa dam notele si mai ales sa stabilim si daca acestea trebuie apreciate fata de asteptarile cu care pleci sau comparativ cu alte locatii. Exista locatii de 2 sau 3 stele care iau note mari pt ca nici asteptarile nu sunt mari. Si poate unele de 4 sau 5 stele unde unii critica orice detaliu si il depuncteaza si obtin note mai mici decat cele de 2-3 stele desi sunt net superioare.

ref la includerea unui descrieri istorice de ex nu sunt impotriva daca e presarata cu impresiile personale. Este util ca material de documentare cand alegi o destinatie.

Sunt multi scriitori pe AFA care m-au convins sa aleg o destinatie orincolajul impresii istorie.

Dan

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
webmaster
[09.12.14 21:28:36]
»

@msnd -

Pentru mine mai este un tip de articol care, în fapt, îmi consumă degeaba timpul. Sunt articolele, de regulă de cazare, care, fără nici i fotografie atașată, nu au mai mult de 4 - 5 fraze și care nu spun decât câteva generalități banale

Pentru aceste articole fără conținut semnificativ, dar care totuși poartă cel puțin un set de note care contează la calculul mediei unității de cazare, am „inventat” în acest an „statutul” de EVALUARE. Aceste articole NU mai sunt anunțate pe lista de articole nou publicate, nici nu se trimit înștiințări la abonații zonei.

danamandache
[09.12.14 21:37:12]
»

Mie nu-mi plac articolele scrise doar pentru a multumi gazdelor. Cei care doresc sa aduca multumiri pot scrie un email sau pot da un telefon!

Dabator
[09.12.14 22:35:08]
»

@papone: Mi s-a părut corectă abordarea ta și binevenită.

Eu mărturisesc, chiar dacă prin asta mi-am creat dusmani pe site, că am atras atenția de fiecare dată asupra vreunei încercări de plagiat depistate de mine prin intermediul unui ecou. Apoi webii au decis ce să facă cu respectivel articole. Nu toți au făcut-o cu rea intenție, dimpotrivă aș putea spune. Dar vorba englezului: "Drumul spre iad este pavat numai cu intenții bune. " Și majoritatea au înțeles. În definitiv nimeni nu stă și citește tot regulamentul.

Altfel consider că și articolele istorice își au utilitatea lor, și de multe ori cei ce le scriu chiar întreprind adevărată muncă de cercetare. Și în plus dacă există un articol de acest gen pe destinația respectivă mă scutește pe mine să mai intru în detalii de acest fel și pot să scriu liniștit doar propriile impresii .

De altfel, am mai spus-o, îmi place acest site pentru că poți găsi tot felul de articole, unele pline de sensibilitate, altele de umor, altele care mustesc de informații, și mai sunt și unele care reușesc să le cuprindă pe toate în diverse concentrații.

@msnd: Am găsit și articole de 4-5 fraze (mă gândesc la cele de cazare) care reușesc să descrie exact starea hotelului, camerei precum și articole mul tmai lungi din care nu am aflat nimic. Așa că bănuiesc că simplul criteriu al lungimii articolului nu fii considerat decât în raport cu conținutul lui. Nu mi-aș dori sub nicio formă să fiu în pielea webmaster-ilor.

@Dan&Ema: Niciodată nu știu cum să vorbesc la singular sau la plural, căci sunteți doi . Chiar ați evoluat foarte frumos, e foarte bine că nu v-ați descurajat. Chiar eu am atras atenția (prin ecou) asupra încercării de plagiat de la începuturile voastre. Am admirat că v-ați corectat rapid, din mers. Mai mult, am primit și cerere de prietenie din partea voastră, ceea ce înseamnă că ați luat observația ca pe una colegială (așa cum și era).

@all: Așa cum cei care scriu au stiluri diferite mai mult sau puțin apreciate, așa și cei care citesc au criterii diferite de apreciere.

Sunt unii care dezavuează impresiile personale, alții care preferă articolele mai scurte celor lungi și tot așa. De aceea, în afara observațiilor voastre, majoritatea pertinente, trebuie să considerăm și diversitatea cititorilor.

Norocul nostru că AFA are de toate pentru toți cititorii...

A, și @papone, era să uit - felicitări pentru inițiativă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
iulianic
[09.12.14 22:53:25]
»

@papone - Crede-mă, de aproape 4 ani de când activez pe AmFostAcolo, caut formula articolului ideal. Ideal ca structură, informaţie furnizată, gen de exprimare, întindere (mărime) … Am sperat că într-un fel sau altul, din aprecierile scrise ale moderatorilor sau ale altor membri (nu prin numărul de voturi), să înţeleg cum trebuie să fie articolul ideal. Dar, n-a fost să fie. Probabil că nici nu voi afla vreodată.

În ceea ce mă priveşte, detest articolele cu copy-paste, dar le ador pe cele documentate, care îmi spun ceva despre obiectivul pe care urmează să-l vizitez. Poate de aceea îmi plac excursiile organizate şi mulţumesc lui Dumnezeu atunci când nimeresc un ghid cu adevărat bun.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
Costi
[09.12.14 23:01:57]
»

@Dan&Ema -

Exista locatii de 2 sau 3 stele care iau note mari pt ca nici asteptarile nu sunt mari. Si poate unele de 4 sau 5 stele unde unii critica orice detaliu si il depuncteaza si obtin note mai mici decat cele de 2-3 stele desi sunt net superioare.

Mie mi se pare corect așa și am procedat mereu exact în acest fel.

Cred că e normal ca un hotel cotat la trei stele și care chiar este la acest nivel să fie notat mai bine decât un hotel cotat la cinci stele, dar care nu oferă de fapt decât servicii de trei stele.

Pentru că asta e și ideea (e la fel și pe tripadvisor, sau booking): notele se dau pentru ce se oferă, față de așteptări, adică ce se pretinde că e. Nu putem folosi o scară absolută, pentru că, în acest fel, hotelurile de două stele nu ar trebui să ia mai mult de nota 4, cele de trei nu ar trebui să ia mai mult de nota 6 și doar cele de cinci stele ar putea fi notate cu nota zece...

Mă întreb încă care ar putea fi nota maximă la hotelurile de șapte stele...

Cât privește review-ul, în principiu și eu sunt de aceeași părere cu autorul, dar am învățat cu mult timp înainte că niciodată părerea mea nu e singura și că dreptul meu de a avea o opinie este egal cu cel al altora, de a avea o opinie diferită de a mea. Conform acestui fapt, chiar dacă nu-mi plac nici mie tipurile de review-uri care se încadrează în cele trei tipare, asta nu înseamnă că nu există persoane care să le agreeze și care să fie interesate de ele.

Principiul pe care funcționează acest sait este pluralismul opiniilor (am înțeles de mult asta) și, ca atare, restricționări precum cele propuse de tine, sau de msnd nu cred că-și au rostul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
Dabator
[09.12.14 23:57:52]
»

@Dan&Ema: Susțin ceea ce spune Costi. Un hotel este apreciat funcție de așteptările pe care le ai de la acesta. De aceea, deși anul acesta am stat în Peloponez la un hotel de 2* (am scris despre el, a 3-a stea a căpătat-o ulterior) nu am putut să-i dau mai puțin de 10. De altfel pe tripadvisor (mie acolo notele mi se par mai exigente decât la noi pe site) avea 96% grad de satisfacție. Greu de egalat.

Dar să te duci la un hotel unde dai 2-3000 EUR/sejur cu siguranță te deranjează orice gâlmă din pernă. La banii pe care îi dai ai pretenții pe măsură...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Dan&Ema
[10.12.14 07:06:23]
»

@Dabator: multumrsc Dabator prietene. Ai dreptate, chiat am inteles si am schimbat stilul.

PS

Suntem de fapt 4. Te saluta

denisa

emi

ema

dan

Dan&Ema
[10.12.14 07:42:08]
»

@Costi: apreciez opinia ta si o respect

Dabator
[10.12.14 07:54:39]
»

@Dan&Ema: Așa este, am avut bucuria să ne cunoaștem la TTR. O familie frumoasă, pasionată de turism de la mic la mare. Să fiți sănătoși și fericiți împreună.

Carmen Ion
[10.12.14 09:02:11]
»

@papone - Salutară ideea acestui articol. Şi pe mine mă plictisesc unele reviewuri mult prea lapidare (în special de cazare), dar recunosc că altele, care abundă în informaţii istorice, de pildă, mă interesează, chiar dacă informaţiile conţinute se regăsesc pe net sau în cărţi. La urma urmei, omul ăla a făcut un efort de documentare. Mai mult, câteva astfel de articole m-au inspirat pentru două din mini-vacanţele pe care le-am planificat deja pentru anul viitor. Subiectivismul nu mă deranjează decât în măsura în care se datorează unor judecăţi pripite, gen "am stat acolo 2 ore şi pot trage concluzii definitive pe care nimeni nu mi le poate schimba". Peste articolele care abundă în descrierea unor întâmplări personale nerelevante am învăţat să "sar", după ce eu însămi am păcătuit astfel în primele postări pe AFA.

Cea mai mare problemă o am cu cei certaţi cu limba română. Ştiu, e o altă discuţie dar nu mă pot abţine. Mă deranjează folosirea incorectă a liniuţei (cratimei) - "nea-m, ve-ţi" -, scrierea substantivului "copii" cu doi i în loc de trei când e articulat şi cu literă mică a numelor proprii şi a începuturilor de fraze. Totuşi acesta este un site, nu suntem pe chat, şi nici pe forum, aici se scriu articole şi respectarea regulilor gramaticale este necesară, după părerea mea.

A, încă ceva: mă scoate pur şi simplu din sărite folosirea verbelor "a merita" şi "a risca" la forma reflexivă, chiar de către useri altfel apreciaţi pe merit. A devenit o greşeală tot mai comună, pe care nu cred că ar trebui s-o perpetuăm şi noi aprobând-o tacit. Aşadar, (NU) SE MERITĂ sau (NU) MĂ RISC sunt formulări incorecte. Corect este (NU) MERITĂ şi (NU) RISC.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][11 voturi]
johnnyredlabel †
[10.12.14 10:38:38]
»

@Carmen Ion -

Cea mai mare problemă o am cu cei certaţi cu limba română. Ştiu, e o altă discuţie dar nu mă pot abţine.

Absolut de acord cu tine! Dar... acest site este destinat tuturor celor care iubesc vacanțele, cu alte cuvinte suntem o comunitate eterogenă, cu aspirații diferite, cu educații diferite, etc...

Cu alte cuvinte, acest site dă dreptul fiecăruia să-și exprime trăirile din vacanțele petrecute. Că unii o fac mai bine iar alții mai puțin bine... asta este!

Recunosc, și eu sunt un pic... elitist, dar aș prefera ca acest elitism să fie aplicat mai întâi în alte domenii din viața noastră, cu mai mult efect asupra calității vieții...

Nu continui ideea că nu vreau să stârnesc polemici și alte ambiții fie ele politice sau nu .

Până una alta, și aici pot face același lucru ca atunci când văd măruți sau capatoși la tv : schimb canalul

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][12 voturi]
Carmen Ion
[10.12.14 11:00:15]
»

@johnnyredlabel - Absolut de acord. AFA se adresează tuturor, dar cred că toată lumea ştie că la începutul unei propoziţii se scrie cu majusculă. Prin urmare, îmi închipui că cei ce procedează altfel o fac din grabă, neglijenţă sau dintr-un spirit de frondă prost înţeles. Poate cred că sunt mai interesanţi ori, aşa cum am scris, confundă acest site cu un schimb de mesaje pe telefon! Nu cred că dăm dovadă de elitism dacă atragem atenţia asupra acestei reguli, care se învaţă totuşi încă din clasa întâi.

Cât despre cele două verbe "nefericite" - A RISCA şi A MERITA -, am atras atenţia asupra lor tocmai pentru că am remarcat că mulţi useri merituoşi fac această greşeală, care a devenit larg răspândită în ultima vreme, probabil sub influenţa aşa-zişilor reporteri şi prezentatori TV agramaţi. Ca să nu mai vorbesc de alte "vedete" invitate la tot felul de emisiuni de "divertisment"! Sper că nu am jignit pe nimeni cu remarcile mele.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Corina70
[10.12.14 12:05:42]
»

@Carmen Ion - recunosc, ma inscriu in categoria celor care nu scriu cu majuscula la inceputul propozitiei/frazei. hai sa zicem ca in impresii respect regula de obicei, insa in ecouri renunt. stii de ce? pentru ca pur si simplu mi-e lene sa mai apas si tasta "shift", imi ia din viteza de scriere, uneori nu o nimeresc, iese altceva si trebuie sa corectez. si poate este si o mica metoda de "revolta", satula fiind de mailurile de la job, pe care trebuie sa le scriu corect din toate punctele de vedere. cu alte cuvinte, aici ma eliberez putin de stresul de a scrie cu majuscula, la fel comunic cu prietenii si colegii, pe chat, fara prea multe "politeturi". inteleg ca unii se pot simti deranjati de acest mod de a scrie, insa atata timp cat ma exprim corect (nu ca altii, care maltrateaza limba romana de parc-ar fi vreun dusman de moarte), cred ca imi poate fi trecuta cu vederea lipsa majusculelor la inceput de fraza.

daca tot suntem la capitolul limba romana, gramatica, ortografie si punctuatie, pe mine personal ma deranjeaza "vizual" cei care pun semnul exclamarii la fiecare final de propozitie/fraza. sunt cativa useri, putini ce-i drept, care au acest obicei. insa nu mi s-a parut un capat de tara, incat sa le atrag vreodata atentia ca nu asa se scrie in mod normal.

altii nu respecta regula de a lasa spatiu dupa virgula, punct, semnul intrebarii/exclamarii, scrisul dand impresia ca e cam inghesuit, mai greu de citit. nici asta nu mi se pare o greseala majora, din cate imi amintesc, la scoala, cand se invata scrisul de mana, nu se pune accent si pe acest aspect, tine mai mult de scrisul "electronic" sau tiparituri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Costi
[10.12.14 12:26:03]
»

@Corina70 -

stresul de a scrie cu majuscula...

Da' grozav stres mai e și ăsta!

Scuze că te stresez și eu cu semnul exclamării, dar știi, aceste semne de punctuație, precum și alte reguli ”stresante” de scriere corectă sunt făcute pentru a ne înțelege mai bine în scris. Între timp, s-au mai inventat și alte semne, dar care, probabil, nu te stresează așa de mult...

Oricum, scrierea corectă este o dovadă de respect față de tine însăți, față de interlocutor și față de limba română.

Dacă toți scriitorii, ziariștii și alți truditori ai limbii și cuvântului ar fi fost stresați de reguli, acum am fi ajuns să nu ne mai înțelegem între noi, fiecare utilizând propriile reguli, sau revoltându-se împotriva celor deja existente. Oricum, voi, cei ”revoltați” nu sunteți deloc departe de această situație.

Cred că ar fi bine să-ți orientezi revolta spre alte lucruri, cum ar fi, de exemplu, nedreptățile de zi cu zi din societatea noastră.

(...)

P.S. La calculator se poate scrie și cu diacritice. Ce frumoasă ar fi o ”revoltă” a utilizatorilor de calculatoare, tablete, telefoane inteligente, prin care toți aceștia să scrie cu diacritice ...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
webmaster0
[10.12.14 12:53:23]
»

@Costi, Michaell, Corina70 - Am editat o parte din ecou (respectiv șters replicile) care nu cred că își are rostul aici.

Oricum, mesajul transmis prin articolul de mai sus e de fapt cu totul altul - să încercăm să rămânem cât mai aproape de topic.

E adevărat că limba română merită iubită și tratată frumos, dar asta nu justifică în opinia mea „răstignirea”celor care nu reușesc s-o facă așa cum ne-am dori unii dintre noi.

@Michaell - o remarcă în plus: te rog din suflet, să lăsăm politica la o parte, ok? Danke!

webmaster0
[10.12.14 13:29:47]
»

@all - văd că apele nu se liniștesc ușor.

Cum spunea pe vremuri Dl. profesor Pruteanu „doar o vorbă săț-i mai spun” (de fapt, chiar mai multe): conform Constituției, tot românul are dreptul la o opinie. Că o expune corect gramatical, ortografic și ortoepic, nu mai scrie acolo! Așadar, ca să respectăm constituția, noi trebuie să le primim (și publicăm) pe toate, așa cum le primim.

Și nu în ultimul rând, chiar și felul cum e scris un articol (cu majuscule, minuscule, cratime la locul lor sau aiurea etc.) aduce poate mai multă informație, uneori, decât textul în sine. Așadar, deși eu însumi sunt un mare iubitor al limbii, mă văd nevoit aici să fiu „avocatul diavolului” și să vă rog să lăsați oamenii să scrie fiecare cum știe și cum poate.

Mulțam, și sper să nu mai fie nevoie de alte intervenții pe subiectul ăsta.

===

PS din saitul mai sus citat, un mic exemplu oarecum on-topic, aici.

F2A1C
[10.12.14 13:53:01]
»

@Dabator -

Dar să te duci la un hotel unde dai 2-3000 EUR/sejur cu siguranță te deranjează orice gâlmă din pernă. La banii pe care îi dai ai pretenții pe măsură...

De vazut inceputul filmului "Viaggio sola", ce urmareste "clientul misterios" cind evalueaza un hotel de 5 stele. Pe mine m-a amuzat filmul si, aplicind criteriile de acolo, experientele mele la 5 stele n-au fost chiar cele mai stralucite dar nici 2-3000 E n-am dat, asa ca per total sintem chit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Corina70
[10.12.14 13:54:28]
»

@Carmen Ion - crede-ma, sunt perfect capabila sa scriu "ca la carte". respectiv, cu importantele majuscule acolo unde regulile o impun.

credeam insa ca AFA e o mare familie, o comunitate de amici, prieteni virtuali sau persoane unite de un interes comun. si ca tocmai acesta este farmecul, posibilitatea de a purta o discutie sau un schimb de replici intr-o atmosfera mai destinsa, mai putin rigida sau supusa regulilor stricte.

in plus, aceasta sectiune a site-ului nu degeaba este intitulata "comunitate" - "de la lume adunate". macar aici sa ne putem exprima intr-un limbaj sau mod mai lejer, mai putin supus rigorilor gramaticii si ortografiei/punctuatiei...

unul dintre lucrurile importante invatate de-a lungul timpului a fost sa inteleg si sa accept ca suntem unici si diferiti, ca dreptatea mea nu este obligatoriu si a altuia, insa cu toleranta, o minte deschisa, compasiune si intelegere, poti trece mai usor cu vederea anumite aspecte sau poti intelege/accepta anumite situatii, chiar daca nu esti de acord cu ele. sunt lucruri mult mai importante sau grave in viata reala, ca sa ne cramponam de nimicuri in cea virtuala...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
paponeAUTOR REVIEW
[10.12.14 14:15:36]
»

va multumesc pentru vizita (aproape 400 de vizualizari in mai putin de o zi) si comentarii, dar nu a crea un flame despre ortografie sau ortoepie a fost scopul acestui articol - asa cum se vede din titlu, este despre a scrie util. este o idee ce mi-a venit de ceva vreme si ma bucur ca am pus-o in practica, dar si ca a avut impact in comunitate.

inca o data multumesc si sper ca a fost util macar pentru o parte din cititori.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Carmen Ion
[10.12.14 14:17:58]
»

@Corina70 - Îmi pare rău, dar cred ai denaturat sensul observaţiilor mele. AFA este, într-adevăr o comunitate deschisă tuturor pasionaţilor de călătorii şi această secţiune este destinată schimburilor de opinii "off-topic", ceea ce însă, după părerea mea, nu înseamnă că aici s-ar încuraja exprimările mai puţin supuse rigorilor gramaticale. Cred că o atmosferă relaxată nu implică nerespectarea rigorilor de exprimare corectă. Poate greşesc, dar eu aşa cred.

Înţeleg că toate articolele trebuie publicate dar nu pricep şi pace remarca webmasterului cum că felul în care este scris un text (cu majuscule sau nu, cu cratime puse corect sau aiurea) poate aduce uneori mai multă informaţie decât textul propriu-zis. (Aici ar trebui să pun semne de exclamaţie şi de întrebare dar mă abţin).

În rest, subliniez încă o dată că acestea sunt opinii strict personale şi, fără îndoială, fiecare este liber să scrie cum doreşte şi poate, fără a fi cenzurat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
F2A1C
[10.12.14 14:55:48]
»

@papone -

va multumesc pentru vizita (aproape 400 de vizualizari in mai putin de o zi) si comentarii, dar nu a crea un flame despre ortografie sau ortoepie a fost scopul acestui articol

Sa nu uitam de punctuatie

A nu se interpreta ca "fac misto"; am crescut cu un "Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie" in biblioteca si nu rare au fost ocaziile in care l-am consultat. De-asta scriu cu "î" din "i", de-asta consider "â" din "a" o monstruozitate nascuta din minti de politicieni, limba romana fiind o limba fonetica... cel putin pina la aparitia regulii contra naturii, ce a deformat scrierea si realitatea (serios? cuvinte de origine slava scrise cu "î" din "a" doar ca sa ne batem cu caramida-n piept ca avem origine latina ca popor?).

Dar n-am alta scuza decit lenea pentru faptul ca nu scriu cu diacritice. Mie-mi convine asa, iar cui nu-i place sa nu citeasca

este o idee ce mi-a venit de ceva vreme si ma bucur ca am pus-o in practica, dar si ca a avut impact in comunitate

Si eu ma bucur, m-am mai vaitat si eu prin off-topics de "Am-fost-acolo-ce-frumos-a-fost-multumiri-gazdelor-mergeti-si-voi-ca-SE-merita", dar n-am indraznit mai mult de atit. In timp, insa, am ajuns la un punct unde nu ma mai deranjeaza asta, poate si pentru ca citesc foarte putine articole in ultima vreme, in special despre locurile pe care le iau in considerare ca destinatii in viitorul apropiat. Asa ca e oarecum o falsa problema.

Problema reala stii unde e? ca de-acum inainte n-o sa-mi mai pot asculta colegii de serviciu povestind "ce misto a fost, se (sic!) merita" fara sa ma gindesc la "Castravetele". ASTA durere. Cum o sa-mi stapinesc risul?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Corina70
[10.12.14 15:14:51]
»

@Carmen Ion - e utopic sa ne imaginam ca toti cei care au scris, scriu si vor scrie pe AFA sunt premianti sau olimpici la limba romana. sa nu uitam ce rezultate se inregistreaza an de an la sesiunile de bacalaureat, e jale in invatamantul romanesc. si asta de ani buni.

daca folosirea corecta a limbii romane ar fi unicul criteriu eliminatoriu pe AFA, ar ramane doar o mana de oameni/useri, sa poarte intre ei discutii la un inalt nivel academic.

nu e normal sa-i respingi, marginalizezi sau ironizezi - la modul general vorbind - pe cei care nu cunosc bine limba romana, pana la urma site-ul e o oglinda/radiografie a societatii in care traim, cu bune si cu rele.

mie tocmai aceasta diversitate mi se pare ca da "culoare" site-ului, faptul ca poti sa vezi cum scrie, gandeste si se comporta, in calitate de turist (si nu numai), atat cel care a trecut prin scoala ca gasca prin apa, cat si cel care are o vasta cultura si experienta de viata.

de la fiecare in parte putem invata cate ceva, pe categorii - asa nu, asa da.

si cu asta, eu una cel putin, as dori - daca se poate - sa ne oprim aici, sa nu acaparam firul discutiilor cu chestiuni care pot parea plictisitoare pentru unii.

scuze pentru off-topic.

Sarbatori linistite tuturor, alaturi de cei dragi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Carmen Ion
[10.12.14 15:54:47]
»

@papone - Scuze dacă am creat o dispută pe o temă care pare în afara celei propuse de tine. În "apărarea" mea aduc argumentul că pentru mine prima condiţie (absolut necesară dar nici pe depare suficientă) pentru aprecierea unui articol ca fiind util este respectarea unor reguli minime, repet minime, de scriere corectă.

amero
[10.12.14 17:14:18]
»

@Dabator - si eu apreciez f. mult tripadvisor, e complex si da, notarile sunt exigente poate si datorita turistilor de toate nationalitatile

paponeAUTOR REVIEW
[10.12.14 17:20:40]
»

@amero - multi urmarim tripadvisor poate de mult inaintea aparitiei AFA. si trebuie sa recunosc, faza cu lipsa de "kettle" de acolo mi-a ramas in cap - asta referitor la desfiintarea vreunei locatii de unii care n-au avut "termoplonjonul" la ei iar cand am scris "daca nu stii ce sa citesti" ma refeream putin si la ei.

amero
[10.12.14 17:25:41]
»

@papone - Corect, sunt in asentimentul tau, rew. este foarte folositor si pesonal inteleg foarte bine tot ceea ce ai comunicat, chiar si printre randuri.

paponeAUTOR REVIEW
[10.12.14 17:27:21]
»

@amero - Ma inclin, saru'mana!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
18 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, adrianbogdan, alinaro, amero, Aurici, bogumil, Carmen Ion, cristina65, Dan&Ema, danamandache, Eugenia55*, Flaviu, iulianic, makuy*, marocanu21, Michaell, msnd, nicole33
Alte articole din această RUBRICĂ (Alte) Subiecte off-topic:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065974950790405 sec
    ecranul dvs: 1 x 1