Munții Vrancei - sălbăticia la ea acasă. (În)Sfârșit.

TIPĂREȘTE

Gata, astăzi scăpați de povestea mea cu Munții Vrancei.

Nu de alta v-am plicitisit prea mult, până și eu, cel care v-a torturat, sunt convins de treaba asta! Acuma însă, ce să fac, nu vă voi lăsa abandonați, pe munți, tre'să vă scoț la lumină, să v-aduc în loc sigur.

Fraza asta, ultima de-am scris-o, nu e pentru voi, ci cam așa ne spunea Florin, a doua dimineață la rând când trebuia să ne scoată de pe munte și, până seara, să ne ducă la Nistorești, exasperat că nu prea dădeam semne de inteligență, nici măcar retardă, atunci când el încerca să ne trezească, să putem pleca. Să vă explic contextu':

Stâna Goru este mult mai așezată decât celelalte, așa că am dormit cumva mai bine. Și oboseala acumulată era mai multă și, de ce să nu fiu sincer, și vodca băută ne-a pălit în moalele capului mult mai ușor.

Stop mașina, să pun, un pic, pe ”pauză” : Când mergeți pe munte nu se recomandă să consumați băuturi alcoolice, hidratarea trebuie să se facă cu apă. Dar, în scop medicinal, trebuie să iei cu tine o sticluță cu spirt, nu? Și, dacă tot cari o sticluță de 0,3 l de ce să nu iei una de 0,75ml ? Și, de ce să fie spirt sanitar, când poate fi vodcă ?. La urma-urmei, pentru dezinfectare este necesar alcoolul, nu? Păi, vodca din ce mama naibii e făcută, nu din alcool?! O-ho-hooo, ce alcool!!!

Atunci când am plecat pe munte, fiecare răspunsese de aducerea unor materiale, care să completeze zestrea comună. Urma să trăim trei zile pe munte, întâmpinând cine știe ce probleme. Vreau să spun că toți patru ne-am ținut de lista făcută și, fiecare din noi, având o mare dorință ca ceilalți să nu pățească nimic, ne-am asumat și niște sarcini în plus. Astfel, cu toții am adus alcool la noi, ne era frică să nu pățim ceva, ce știu eu ce capcane poa' să ascundă marginea unei conserve, nu? Să nu pățim vreun tetanos, Doamne, feri!!! De aici și excesul de vodcă sau, mă rog, băuturi extrem de alcoolice pe care l-am avut la noi. Bine, n-am băut până la dezumanizare, dar, oricum, seara, cât am stat la povești, fiecare ce-a pățit în viața lui, Florin este și vânător, vă dați seama... Oricum, viața pe munte are și niște greutăți, pe care, ca bărbați adevărați ce suntem, ni le-am asumat : am băut direct din sticlă! :)

Așa că fiecare a adus câte ceva, care vodcă, altul țuică, unul, rom, că merge dimineața, la ceai, mă rog, aș minți să spun că suntem chiar corul fecioarelor neprihănite!

Apropos de rom, știți bancul cu țiganul care intră într-un bar, se așează la o masă și strigă la barman : ”Un rom, aicea!” Iar barmanul, plictist : ”Te-am văzut, dă-te dreacu'!” ? Ei, dacă nu-l știți, vi-l spui, eu, numaidecât ! ;)

Oricum, a doua zi, dimineața, cum-necum, ne-am trezit și ne-am strâns calabalâcul. Ne-am uitat urât la cort, îl cărasem degeaba, nici măcar nu l-am desfăcut!

Break, când eram copil mă uitam la filmele de război, în care nemții se băteau cu rușii și, invariabil rușii îi cafteau pe nemți, de numa-numa! Dar, eu, altceva vreau să vă spui : în mai toate filmele astea, soldații nemți se trezeau dimineața și, deși afară erau minus multe grade și zăpadă, la greu, , ăia se dezbrăcau până la brâu și se bărbiereau, după care se tăvăleau prin zăpadă.

Judecând toate astea, prin trăirile mele, vă sfătuiesc să nu luați de bun tot ceea ce vedeți prin filme, ăia de se tăvăleau prin zăpadă erau cascadori, sau, trucaje, cu photoshopul, ce știu eu ?!

Buei, nene, v-am spus că Stâna Goru era mai bună dar, nu era vreun Hilton, așa că ne-am rezumat la igienă personală sumară, frecat dinții cu sare sau pastă de dinți, spălat pe ochișori și în urechi și, cam atâta! De bărbierit nu se punea problema, sau, mă rog, cine s-a bărbierit, stătea departe de lamă că arătam ca Yeti :))

Nu vrei să te dezbraci, la brâul gol, pe motiv de frig, așa să știți! Aaaa, și, fiin'că-mi sunteți dragi, vă mai spun să nu vă-ncredeți nici în reclamele în care se spune să cumperi și nu plătești că, îți plătește magazinul! Sau, da, puteți crede, ce știu eu, poate că sunteți din familia celui care are în proprietate magazinul! :p

Acuma, pe bune, când pleci pe munte încerci să-ți concentrezi la maximum bagajul, nu de alta, dar tu ți-l cari! Ori, cortul de 4 persoane cântărea și el ceva...

Boon, revin la călătorie:

Dimineața, am mâncat ceva frugal și, după ce ne-am jurat că nu mai bem, neam, decât apă și sucuri, ne-am decis să plecăm spre Vf. Goru. (Normal că, pentru a ne face curaj, am luat o dușcă! :D)

Muntele Goru este un munte frumos, are o vegetație amestecată, pădure de brad, jnepeniș, ienupăr, afini. Din păcate, primăvară fiind, n-am putut culege nici un fruct, pe motiv de a fi venit acolo mai devreme cu 4 luni, dar, deh, v-am mai spus, viața pe munte implică multe greutăți și lipsuri.

De la Stânele Goru am mers spre Vf. Goru, nu înainte de a vedea că suntem în aria protejată Goru. Am citit ce scria pe acel panou, care, în principiu e cam la fel cu alelalte, atâta că descrie doar zona ariei protejate.

Eu, care-s extrem de critic, am găsit și o greșeală, spuneau că Vf. Goru are 1875 de metri înălțime. De fapt, așa și are, numai că 1785, dar, de la vodcă, nu m-am cramponat de atâta lucru și am dat din picioare, cât mai repede, să nu mă pierd de cârd.

Strict geografic, Vf. Goru se află în județul Covasna, ca și Lăcăuțiul, dealtfel, dar chiar pot trăi cu povara asta, nu-mi trebuie psiholog! Oups, am uitat, nevastă-mea e psiholog, sper să nu citească ce scriu eu, aici! :D

Revenind strict la drum, pe Muntele Goru se urcă binișor, cuplezi fața în unele situații, în care, obosit fiind începi să crezi c-ai fost tras în piept, tu cari mai mult decât ceilalți. Vă asigur că așa și e, totdeauna TU vei avea impresia că, în cârca TA e mai multă marfă. De-aicea intervin și o chestie de trăiri personale, gen ”ce naibii, eu sunt aicea pe post de șerpaș?!”

Mă rog, până și calvarul are un sfârșit, așa că atunci când ajungi pe vîrf te uiți de jur -împrejur, năuc, Încerci să-ți dai seama unde-ai ajuns și de ce. Fiecare înțelege după puterile lui! Fklorin ne arăta munții de se vedeau și ne spunea care e, fiecare din ei. Eram așa de obosit că nu-mi păsa dacă-mi arăta același munte și-mi spunea că e Everestul! Păi, ce, Everestul nu e în Vrancea?!

După Vf. Goru, vine partea cumva mai ușoară a traseului, începem să coborâm. Gata, acuma dă veselia în tot grupul!

Coborâm, pe traseu marcat, până în valea Zăbalei, în fața noastră se află Culmea Păișele, dar noi n-avem nimic cu ea, așa că mergem, liniștiți, până la Cabana Căbălașu și, de acolo, mai departe, spre Cabanele Giurgiu. Drumul e liniștit și ușor, ne copilărim trecând cursul Zăbalei, doar din plăcerea de a ne stropi.

Jos, la Cabanele Giurgiu, ne oprim și mâncăm. Eu am oareș'ce aptitudini de bucătar : dacă mai tai ceapă o s-ajung să tastez cu deștele de la picioare, când folosesc cuțitul, dacă e bine ascuțit, umplu masa de dește!

Am gătit un menu extrem de atractiv, . supă din cubulețe, șuncă și salam, niște brânză și ceapă, multă ceapă, că, doar suntem moldoveni. Ba, în acest caz, cu ajutorul cepei ne apăram și de urși : eu, unul, puțeam a ceapă ca un siloz, adormea ursul lângă mine!

De la Cabanele Giurgiu am plecat apoi, urcând spre Vf. Pietrosu., înalt de 1678 de metri, fie la el!

Pietrosul are trei culmi, fiind un vârf muntos oarecum izolat de restul Munților Vrancei. Dă tare bine în poză iar de urcat, nu este atât de greu!

De la Vf. Pietrosu am coborât spre Gociu, trecând Culmea Verdele-Cățeaua.

De reținut, la modul cel mai sincer, întrucât Munții Vrancei nu-s atât de circulați, în rezervații se găsesc multe plante și habitate absolut naturale, motiv pentru care, dacă mergeți pe acolo, păstrați-le intimitatea, de fapt, nu ele au dat buzna peste noi ci, noi peste ele.

Mergem, mult mai lejer, coborâm acum spre Cheile Nărujei, pe unde și ieșim, pe la Gociu.

De-acuma dăm în drumul forestier ce însoțește Cheile Nărujei, sau, invers, nu, mai sunt vreo 10 km până la Herăstrău, așa că mergem, în pas allegro, ma non troppo, pe lângă Cabana Bursucăria, Cabana Verdele și, mergem, așa, liniștit, spre Dulghina Bradului, de unde se termină Cheile Nărujei. În vreo 10 de minute ajungem la locul de întâlnire în care Florin chemase un pădurar, care să vină să ne ia cu mașina. Omul a venit cu un SUV, ne-am lăsat bagajele în benă și pe noi ne-a înghesuit în habitaclu. Am mers, iarăși, vreo 10 minute, timp în care ne-a hurducăit și ne-a așezat ca pe sacii cu cartofi, până am ajuns la om, acasă. Am coborât din mașină și ne-am uitat înapoi, spre muntele de unde venisem. Dacă am mai fi avut vodcă, parcă ne-am fi întors! :)

Asta a fost cu drumeția mea în Munții Vrancei. Din păcate, de atunci, nu am mai ieșit, așa, cu cortul. Am mai mers cu mașina, cât de mult ne-a permis drumul și apoi, o oră, stânga, dreapta, de locul unde am lăsat-o. Poate c-o fi și din cauza comodității și, de ce să nu recunosc, nu mai sunt de 20 de ani, acuma am 22! :D Dar, cert, sunt mai înțelept, motiv pentru care, dac-aș merge din nou, așa, pe munte, cu cortul, mi-aș lua mai multă vodcă! :))

Gata cu munții, îmi cer scuze de plictiseala de v-am creat-o, sper să compensez cu fotografiile de vi le alătur la postare, bine?

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 2532 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI