ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.11.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.11.14
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JAN-2013
DURATA: 2 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Medinet Habu un templu de neocolit

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Exceptând fertila vale a Nilului, noţiunea egiptenilor despre pământ se rezumă la piatră şi nisip.

Templele egiptene erau ridicate din trei feluri de piatra:calcar, granit si "piatra de nisip", căci nisipul uscat al Saharei se transformă în milioane de ani în piatră mai dură decât calcarul.

La rândul lor, statuile şi monumentele, zămislite asişderea, din aceste materii aproape primordiale. Templele sunt aşezate aproape de palate iar palatele se află alături de zone funerare Ciclurile vieţii şi ale morţii sunt aproape vizibile şi palpabile.

Cel mai mare templu funerar din Egipt se află la Medinet Habu.

Este un loc arareori vizitat de turiştii care au drept destinaţie mormintele regilor şi ale reginelor sau templul femeii faraon Hatshepsut.

Pereţii de la Medinet Habu însăilează povestea zilelor de glorie ale unui imperiu demult apus. Ramses al III-lea avea sa îşi facă aici lăcaş de glorie pentru veşnicia de sub atingerea soarelui deşi mormântul său se afla la doar câţiva kilometri, în Valea Regilor.

Importanţa istoriografica a acestui ansamblu este legată de faptul că putem găsi aici reprezentări elocvente despre legăturile egiptenilor cu alte popoare şi culturi. Epoca intersectării popoarelor mării cu viaţa neamului Nilului este relatată in extenso.

Fie că se fac referiri la incursiunile războinice ale faraonilor, fie ca rămân în amintire invazii şi cuceriri ale străinilor, oamenii mărilor, originari din insulele egeene, din Anatolia, Siria sau Canaan, ocupă un loc distinct în epopeea săpată în hieroglife.

Din perspectivă arhitectonică ansamblul de la Medinet Habu se impune printr-o configuratie orientală care înglobeaza şi un palat ridicat din cărămidă. Poarta de la intrare se numeste migdol şi este proprie fortificaţiilor asiatice. Băi, săli de festivităţi, estrada pentru tron, locul haremului, fereastra apariţiilor care îngăduia faraonului să privească procesiunile şi să asiste la sărbători, toate definesc o lume particularizată.

Victoriile în războaie se cuantificau, la propriu, în numărul de creştete şi de organe sexuale bărbătesti adunate muşuroi spre gloria faraonului şi înveşnicirea învingătorului.

Templul de la Medinet Habu are 7000 metri pătraţi de sculpturi aşternute pe ziduri iar hieroglifele şi reprezentările esenţiale sunt atât de adânc săpate în piatră încat nici un urmaş al lui Ramses al III-lea nu a putut şterge din memoria pereţilor faptele şi gândurile marelui ramesid.

Mai este iterată în acest spaţiu şi instituţia adoratoarelor divine ale lui Amon prin capele ridicate în onoarea prinţeselor Amenirdis, Shepenupet si Hitocris. Soţiile sau fiicele faronilor precum şi femei cu înalte ranguri nobiliare îşi asumau, asemenea unor preotese, îndatoririle de slujitoare ale zeului Amon, exprimând astfel o altă latură a religiozităţii egiptenilor.

Templul este o hiperbolă a cuceririlor lui Ramses al III-lea în Siria şi în Nubia.

În vremuri de restrişte palatul templu devenea loc de refugiu iar mai târziu, copţii, au folosit diferite secţiuni şi incinte drept loc pentru înaltarea rugilor creştine.

Se vor fi auzit între zidurile de la Medinet Habu în vremuri demult apuse şi rugi înălţate zeilor egipteni dar şi litanii creştine cântate în cuvintele Evangheliilor.

Review republicat din blogul personal


[fb]
---
Trimis de Titi Dinca in 26.11.14 16:07:39
Validat / Publicat: 26.11.14 16:45:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3440 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Titi Dinca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 4050 PMA (din 5 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Titi DincaAUTOR REVIEW
[26.11.14 16:08:19]
»

youtube

link video Medinet Habu

webmasterX
[26.11.14 16:29:33]
»

Ilustrația video indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Titi Dinca
Alte impresii din această RUBRICĂExcursie Luxor:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04419207572937 sec
    ecranul dvs: 1 x 1