Utrecht, ziua porților deschise

TIPĂREȘTE

M-am împrietenit cu acest oras, care uită să doarmă, prea împovărat de propria lui istorie, îmi place să-l răscolesc, să mă topesc în el, să-i dau jos vălurile secrete, să-mi tocesc pantofii pe străzile lui pietruite, să-l asediez, pe unde nimeresc și să ascult silabele de bronz ale mărețului Dom, atunci cănd mă învărt prin zonă.

Am îngrămădit în ultima mea vizită la Utrecht, într-o zi de iulie, obiective și colturi pitoresti, atăt căt au rezistat tălpile, pentru că pe cer nu era nici o smiorcăiala cenusie și purtam deasupra capului, o pălărie bleu ciel, de invidiat, zeii au vrut să mă răsfete, că poate meritam și eu un semn de bunăvoință solară pentru vacanța mult așteptată.

Am rezistat tentatiei de a merge să-l vizitez pe cetăteanul de onoare al orașului, un iepure alb, pe nume Nijntje, a cărui popularitate internatională i-a dat numele de Miffi, în muzeul creatorului olandez Dick Bruna, si am hotărăt, să bat cu ,,bastonul’’, pe la usile vechi de secole ale orasului, dar nu am de gănd să vă tin prea multe predici.

Utrecht, un oras populat cu sfinti si biserici

Mi-am aruncat pe umăr ,,sarcina ‘’ turistică, nu prea ușoară, de a merge pe drumul crucii episcopului Bernold, despre care v-am mai povestit (vezi aici) și mai aveam o obsesie de mulți ani, să văd bijuteria ascunsă, biserica lui Willibrord, pe care am ratat-o din lipsă de informare, lăsănd trenul hoinar al găndurilor să stationeze în ,,sala de asteptare’’ vreo 10 ani.

Sub ochiul sfăntului Martin, protectorul orasului Utrecht, turistul este invitat incepănd din luna iulie 2014, la evenimentul numit ,,Ușa portilor deschise’’, un fel de ziua Patrimoniului cultural.

12 biserici clasice te invită să îti pleci capul, să intri în lăcașele de cult si să le asculti povestea secolelor de istorie religioasă…ăsta da noroc, deoarece de multe ori în Olanda, găsesti usile bisericilor închise, cu exceptia duminicii.

In sec. 11, o cruce formată din patru biserici răsare în jurul Catedralei, ele fac parte din planul episcopului Bernold. Din cele patru biserici adugate de acesta, au mai rămas doar două, PIETERSKERK si JANSKKERK, pe care le vom vizita, fără prea multă zăbavă.

Recunosc că e foarte greu să vă introduc în spiritul religios al orașului, prin concertul de biciclete, prin forfota de turisti ce asaltă terasele si cafenelele, de-a lungul canalelor.

Stau si mă intreb, oare cine de aici din Domplein îsi mai aduce aminte de crucea lui Bernold? Doar un turist care si-a pus în cap să se închine ca mine la sfinti și la icoane, deși, recunosc că nu fac prea des acest lucru.

Fondul de aur al orasului - Întălnire cu amfitrionii

Sa decupez cu ,,foarfeca ‘’ un tablou medieval, dar suntem în 2014, o piată Domplein, cătiva biciclisti grăbiti, nu e deloc largă, nu e plină ochi de turisti, ei stau la cafenea sau beau bere în apropiere si se bronzează la soare, aproape de măruntaiele secrete arheologice, descoperite sub ,,underground’’.

Nu văd nici aripi de porumbei, dar stiu că pe aici s-au plimbat soldatii romani, aici e ,,fondul de aur ‘’ al orașului, e o piată cocosată de istorie veche, firul ei urcă pe ,,lujerul ‘’Domului, țintind spre glorie, e bătrăn mosul, doar el e amfitrionul. Lustruiesc și eu cu pasii piața veche, cum au făcut-o și altii, înaintea mea.

Forța turistică a orașului este aici în Domplein, în Domkerk si în Domtoren, asaltate lejer de ochii aparatelor foto.

Fapte, personaje istorice, date, se adună în ungherele zbuciumate din istoria religioasă a Utrecht-ului.

El, turnul, e străjerul orasului, e simbolul puterii religioase al bisericii, dar vai ce păcat că nu sunt un ,,butterfly’’ si în mintea mea scrie : ,,vizitatorii ce nu au aripioare, sunt invitati să renunțe, nu avem lift, nici mașină de salvare’’.

Scaunele aeriene pentru turisti, sunt la etaj pe la 100 de metri cu piciorul, orasul de azi îsi vede nepasător de treburile lui, cine îsi mai aduce aminte de religie?

Lipsesc si muzicantii, căntaretii, doar căte un concert în catedrală prin weekend…și stoluri de biciclete vesele, ce-l salută rapid din mers, trecănd pe sub arcadele lui, pe unde era odată intrarea în catedrală.

Catedrala Sf. Martin

Catedrala, fondată de Willibrord, sau ce a mai rămas din ea, nu mai e demult un puzzle, ea discută cu turistii, are chef de vorbă :

,,Eu am fost cea mai puternică catedrală olandeză, eu am fost puterea, clopotele sunt vocile mele si patronul meu e Sfantul Martin. Nu mai vreau să mă joc cu orasul, nu mai vreau uragane, tornade, mi-am pierdut nava centrală în 1674, e aici prin piața mică cu copaci, am fost ruptă în două fără milă, mai am un singur turn si un cor, mi-am pierdut mult din gloria de odinioară, dar elegant vă invit în weekend la un concert de orgă. ’’

Ies simplu din zona de glorie sifonată a catedralei, și ajung pe o stradă extrem de linistită, nu e nici urmă de turist; doar doi biciclisti ce fac parte din Asociatia olandeză ,,Bate Șaua’, trec nepăsători pe lănga mine, turistul rătăcit la minte. Sper că sunt pe drumul cel bun, nu văd nici o biserică, pe unde am aruncat oare harta?

Ma dumiresc, sunt pe Pieterkerkof, la nr 5, biserica îsi deschide portile, noroc cu panoul pus în stradă, dar e în olandeză.

Pieterskerk este prima biserică din Cruce, e preferata episcopului, e tăcută și discretă, înghesuită între case și el e desigur, înmormăntat aici.

Deschid usa si salut paznicii simbolici, scufundati în conversatie, mirați că văd o mielusică rătăcită a Domnului.

Aceasta biserică a fost construită între 1040 si 1048, fiind închinată apostolului Petre; ea păstrează mult din caracterul romanic german, citesc pe un pliant că transeptul si corul de sus sunt gotice.

Cu putină imaginatie te poți lăsa asediat de emotii, atunci cănd stii că aici sub cor e cripta, unde se află episcopul Bernold din 1054.

Ca si în cazul Catedralei, tornada nimicitoare din 1674, a distrus cele două turle ale bisericii si structura ei, evident au urmat ani de reparatii datorită demolării părtii de vest.

Keikstraat duce spre a doua biserică a episcopului, numită Janskerk, terminată în jurul anului 1050, în acelasi stil romanic german.

Janskerhof si statuia delicata a Annei Frank

Biserica se află în centrul pietei Janskerkhof, acolo unde săptămanal are loc o piată cu flori, este o bazilică romană, cu un cor de la 1539 și o fatadă din sec 17.

Ajung mai intăi în fata unei statui delicate, este Anna Frank, o fetită zămbitoare care îsi întoarce fața spre prezent, spre oamenii de pe biciclete, spre o cafenea si o librărie…viata merge înainte, ea adaugă doar o lacrimă în ochii celor care îsi mai amintesc de ea... Intru mirată înăuntru, este lume multă, o voce interioară sopteste :lăsati tineretul să vină la mine.

Eu turistul romăn mă minunez si trec repede de la piosenie la bucurie, mi se oferă din senin un pahar cu suc de portocale si o prăjitură, ati ghicit, am nimerit la o receptie, la o cununie civilă.

Nu prea pot să explorez interiorul din cauza receptiei, oricum, biserica este destul de simplă si fără multe ornamentatii. Interesant e faptul, că după reforma religioasă, corul din sec 16, a fost folosit pentru a gazdui biblioteca universitară. Si aceasta biserică si-a pierdut un turn în sec 15, iar al doilea l-a urmat în timpul tornadei din 1674.

In 1660, o capelă din partea nordică a naosului a fost transfomată într-o casă de pază. Se poate admira din stradă un blazon strălucitor cu moto-ul Republicii Olandeze.

Traversez strada, depăsesc niste biciclete ce trec peste sinele de tramvai și plec spre biserica colorată, salutănd din mers statuia lui Willibrord.

Biserica ascunsă, Willibrord, o bijuterie necunoscută

Asa cum v-am povestit, aveam încăpătănarea să găsesc biserica colorată, Willibrord, găsisem pe hartă numele străzii, lung căt o zi de post, Minrebroederstraat, nr 21, dar caută acul în carul cu făn, că nu reusesc să o localizez pe teren. Simteam că e aproape, întreb un tănăr olandez pe o roată, unde e biserica si –mi spune că nu a auzit de ea.

Insist și întreb o doamnă de vărsta mea, ce tocmai descăleca din șa, în fata unei uși, pe unde se acunde sfăntul și dumneai, suspinănd de plăcere, îmi indică în engleză drumul e, la o aruncătură de băt, trebuie să traversez o stradă si să mă uit după o turlă, e înghesuită frumoasa necunoscută, între clădiri, si nu prea e vizibilă.

Ce noroc, îmi sare în ajutor panoul stradal cu ,,Ziua portilor deschise ‘’, eu eram cu ochii după niste biciclete parcate pe zidurile ei rosii, am un hobby vechi, fotografiez mereu bicicletele mai trăznite … tot nu o vedeam …o cutie cu hărtii astepta în fata bisericii să fie ridicată de gunoieri … intru mirată înăuntru, deranjănd două doamne si un domn, de la o mică receptie cu ceai si prăjiturele, olandezii aștia rontăie tot timpul.

Pe exterior, clădirea nu-mi transmite nici un fior estetic, e rece, dar interiorul mă lasă cu gura căscată, e un strigăt cald de culori, ce-mi taie respiratia, din păcate e cam întuneric, pozele nu sunt foarte luminoase.

Aproape toată biserica e pictată cu teme religioase, dar pot fi văzute si reprezentări umane.

Picturile colorate sunt în deplină armonie cu elementele bisericii, mă surprind sculpturile de lemn, si vitraliile superbe care redau scene din viata sf Willibrord.

Acest personaj a fost un misionar din Northumbeland, care timp de aproape 40 de ani, a activat în teritoriul Frizian, fiind numit Apostolul Friziei. El a fost un om cinstit, iubit si venerat în întreg Apusul si este înmormăntat la Echternach, Luxemburg, într-o mănăstire…uite că în Eternach am fost mai demult si m-am plimbat cu trenuletul turistic, dar nu stiam nimic despre Willibrord.

El a fost primul episcop al Utrechtului si a devenit sfănt, el protejează astăzi, pe cei bolnavi de epilepsie.

Biserica a fost construită între 1875 si 1877, pe baza planului unui architect, Alfred Tepe, nu nu e nici o conexiune cu Țepeș al nostru.

Cea mai importantă parte a bisericii, corul, este intens decorat si zăbovesc mai mult în fata lui.

In mijlocul navei avem o minunată panoramă a altarului, a picturilor de pe pereti, a stălpilor de boltă, unde văd pictate cele 12 semne ale zodiacului. Pe arcadele de deasupra stălpilor se văd cele sapte virtuti la dreapta, si cele 7 păcate la stănga, la care să mă opresc mai mult?

Altarul Mariei a fost realizat de Mengelberg în sec 19, si o arată pe Maria stănd în picioare cu o coroană pe cap, într-o robă regală și cu copilul pe braț.

Capela Sf Willibrord a fost realizată odată cu împlinirea a 1200 de ani de la moartea sfăntului, în 1939.

Personal, mi-au plăcut enorm vitraliile din biserică …am admirat vitralilul cel mai înalt, din partea de nord, care ilustreaza reuniunea sfintei Familii.

Alte vitralii arată scene din viata sfăntului, de exemplu o fereastră îl înfătisează pe Willibrord rugăndu-se și multumind lui Dumnezeu că bea apă.

Alt panou cu vitralii arată moartea sfăntului la mănăstirea de la Eternach în 739, dar absolut toate, sunt minunat realizate si-ti dau fiori estetici.

Observ și un altar cu o cutie, unde se află o relicvă a sfăntului…în biserică nu e absolut nimeni, doar eu si găndurile mele.

In concluzie vă spun cu măna pe inimă ca am ramas încăntată …recomand vizita pentru revigorarea mintii, trupului si spiritului.

A cincea si ultima biserică în care eu am intrat se cheamă Buurkerk în Buurkerhof 10, intrarea se face pe Steenweg, în centru.

Ea a fost cea mai mare si mai bogată parohie medievală din Utrecht, și multi oameni faimosi au fost înmormăntati aici.

Si această biserică e bine ascunsă de clădirile vecine, ea se inchină Fecioarei Maria, si a ars prin vreo două incendii.

Astăzi ea este gazda muzeului national Speelklok, începănd din 1984…la muzeul muzical ne vom intălni, cănd eu voi avea chef de dans pe muzică de orgă.

În articolul următor vă plimb pe la o biserică veche, Maria Maior, transformată în café Olivier, aflată în top one olandez anul trecut. Vom merge să bem o bere belgiană originală, un Trappist, chiar lăngă amvon …dar iartă-ne doamne, de păcate…cine a pus pub-ul în drum?

---

VIZUALIZĂRI: 2543 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI