Porto, orașul care muncește

TIPĂREȘTE

Anul trecut, în luna iulie, am petrecut 8 zile în Portugalia. Planul inițial era să vedem Lisabona și imprejurimile, mă refer la Cascais, Estoril si Sintra, dar prietenii la care am mers ne-au spus că nu se poate să nu vedem Fatima, Batalha, Mafra, Tomar, Porto si Braga, așa încât vizita noastră a devenit un adevărat tur de forță.

Traseul pare destul de stufos, dar tinând cont că la Fatima am vazut doar Basilica Maicii Domnului, iar la Batalha si Tomar doar mănăstirile, am putut astfel sa acordăm pentru Porto si Lisabona câte două zile. Știu, veți spune, puțin, foarte puțin dar așa am reușit să descoperim frumusetea locurilor, să vedem care oraș este mai seducător, mai plin de atracții și unde ne-ar plăcea să revenim, iar Porto este clar unul dintre ele.

Am ajuns în Porto seara când soarele cobora încet, încet, linia orizontului iar bolta cerească avea o culoare portocalie în care învăluia tot orașul. Pasionații de fotografii știu despre ce vorbesc, ei îi spun golden hour, acea perioadă de timp înainte și după apusul/răsăritul soarelui, când lumina este mai difuză și mai caldă. Hour este impropriu spus, pentru că aceste momente au mai puțin de o oră. În cele două zile cât am stat am văzut multe minunății în oraș, dar cea mai frumoasă amintire a mea despre Porto este acel apus de soare din seara în care am ajuns.

Scurt (foarte scurt :) ) istoric al orașului:

Nu vreau să vă plictisesc cu prea multe date despre oraș, sunt chestiuni pe care le puteți găsi pe Wikipedia sau în orice ghid turistic, aș vrea să punctez doar cele mai importante aspecte.

Este al doilea oraș ca mărime al Portugaliei. În jurul anului 200 î. Hr., la gura de vărsare a râului Douro în Oceanul Atlantic, romanii au pus bazele unei colonii comerciale pe care au numit-o Portus Cale (Cale Port). De aici originea numelui național, Portus Cale s-a transformat în Portucale și apoi în Portugalia. Porto s-a dezvoltat datorită acestui port natural și timp de cinci secole a fost sub stăpânire maură.

Abia în anul 1139 Alfonso Henrigues obține o importanta victorie împotriva maurilor după secole de ocupație. Adevarata afirmare a orașului Porto a venit abia in epoca marilor descoperiri geografice sec XV-XVII. O figură emblematică în istoria orașului este Prințul Henric Navigatorul, care nu știu de ce a fost numit așa, pentru că se pare, nu a făcut nicio călătorie, dar a avut un rol foarte important în proiectarea de noi tipuri de corăbii foarte necesare comerțului maritim aflat într-o continuă dezvoltare.

Construirea si dezvoltarea orașului se datorează si comerțului cu vinuri care s-au produs în Porto încă de pe vremea romanilor. Secole la rând s-au produs vinuri obișnuite dar în anul 1860, un comerciant britanic, căutând o metodă de a-i îmbunătății capacitatea de conservare, a amestecat vinul cu o băutură spirtoasă. Cumpărătorii englezi au fost foarte încântați de această combinație și astfel s-a creat celebra băutură dulce și tare. După inspirata inovație, vânzările au crescut foarte mult, la fel și producția, iar comercianții au înființat în partea de sud a orașului, numită Vila Nova Gaia, uriașe spații de depozitare a vinului de Porto.

Vinul de Porto a fost pentru multă vreme mult mai faimos decât orașul, asta până în anul 1994, când Porto a fost desemnat capitală culturală europeană. Acestă desemnare a dus la o creștere semnificativă a numărului de turiști.

Având doar două zile pentru a vizita orașul, am incercat să fim cât mai eficienți. Am avut noroc că obiectivele sunt destul de concentrate, iar distantele sunt scurte. Noi am ales să mergem pe jos, ca să simțim pulsul orașului. Din punct de vedere turistic, Porto are de toate, în primul rând climă blândă mediteraneană, istorie, clădiri în toate stilurile arhitectonice, străduțe înguste și abrupte, relief, azulejos, poduri. Dar lăsând atracțiile la o parte, Porto este un oraș viu, plin de viață, un oraș care muncește. Pe lângă producția celebrului vin, de aici se exportă și conserve de sardine, lemn de plută iar în ultimii ani s-a dezvoltat mult si industria textilă. Locuitorii au chiar o zicală: “Porto muncește, Braga se roagă, Coimbra studiază iar Lisabona cheltuiește”.

Ziua 1 Centrul istoric:

Prima zi petrecută în Porto am dedicat-o centrului istoric, care este inclus in Patrimoniul Unesco din anul 1996. Pentru că ne-am cazat la o pensiune în imediata apropiere a Gării Sao Bento, periplul nostru prin oras a început cu acest obiectiv. Ce face din această gară un obiectiv turistic este, în primul rând, clădirea construită la începutul sec. XX pe situl unei foste mănăstiri, Mănăstirea Sao Bento de Ave Maria, iar al doilea motiv este interiorul acoperit cu placi ceramice pictate (azulejos), peste 2000 de placi care alcătuiesc tablouri cu scene din istoria Portugaliei, batălii, Regele Joao I, Prințul Henry Navigatorul. Gara se află in Praca de Almeida Garrett iar de aici până în Praca da Liberdade sunt doar câțiva pași.

Praca da Liberdade este centrul administrativ din Porto, locul unde se întâmplă cam toate lucrurile importante din viața orașului. Ea se învecinează la nord cu cu Praca Humberto Delgado unde se află primăria, Câmara Municipal de Porto. Ambele piețe sunt flancate de sedii de bănci, de clădiri cu arhitecturi superbe, sedii de firmă, aici au loc evenimente culturale, politice, demonstrații si proteste, focurile de artificii de Anul Nou. Aici se sărbătoresc victoriile echipei FC Porto și cel mai mare festival anual al orașului Festa de Sao Joao.

Din Praca da Liberdade, dominată de statuie lui Don Pedro al IV-lea am luat-o pe Rua dos Clerigos spre Igreja și Torre dos Clerigos (Turnul Clericilor). Turnul este unul din simbolurile orașului, ca si biserica cu acelasi nume, a fost construit de arhitectul italian Niccolo Nasoni intre 1754-1763. Este cea mai înaltă turlă din Porto, are o înălțime de 76 m si 225 de trepte care se pot urca pentru a admira orasul de sus. Atentie la programul de vizită, multe din bisericile si muzeele din Porto au o pauza la prânz de 2-3 ore. În perioada verii, turnul se poate vizita între orele 10-12 și 14-19.

În spatele Turnului Clericilor se află Praca de Lisboa pe care nu am reusit să o vedem, era închisă pentru ceva lucrări de amenajare a unui pasaj care există acolo. Am plecat mai departe spre Livraria Lello e Irmao, pe care trebuie neapărat s-o vedeți dacă ajungeți în Porto. Libraria este intr-o clădire foarte frumoasă, în stil art nouveau, a fost construită în anilor 1900, când în Porto existau un numar foarte mare de librării. Pentru că erau mulți, între librari a apărut o competiție, cine are librăria cea mai frumosă și atrage cei mai mulți clienți. E clar că cei de la librăria Lello au reușit să construiască un local superb, aflat astăzi în topul celor mai frumoase librării din lume. Interiorul este fabulos, tavane din vitralii, multi stâlpi din lemn sculptați, decoratiuni extravagante, basoreliefuri din bronz cu scriitori portughezi, multe carți dar piesa de rezistență a librăriei este scara care leagă parterul de cele două etaje ale clădirii.

Am citit undeva că aici s-a filmat o scenă pentru un film din seria Harry Potter. Din păcate librăria este veșnic plină și nu te poti bucura în voie de spectaculosul interior. La primul etaj se află și o cafenea micuță, unde erau expuse cateva tablouri pe sevalete. Am asteptat peste o oră se se elibereze o masă, dar asteptarea a meritat, am baut o cafea intr-una din cele mai frumoase librării din lume.

Foarte aproape de Livrăria Lello e Irmo, la intersecția Pieței Carlos Alberto cu Rua do Carmo, se află alte două biserici reprezentative pentru Porto: Igrejia do Carmo și Igreja dos Carmelitas. Prima dintre ele impresionează cu fațada laterală acoperită cu azulejos, cel mai mare panou cu azulejos din Porto. A fost realizat în 1912 de Silvestre Silvestri și înfățișează maicile carmelite călugărindu-se. Cele două biserici sunt despărțite doar de o clădire, care a fost construită tocmai pentru a le separa, pentru că la momentul construcției lor, exista o lege care spunea că două biserici nu pot avea un perete comun.

De la cele două biserici vecine, am ocolit spitalul Santo Antonio și am ajuns în Jardin do Palacio de Cristal. Văzusem cateva imagini pe net si am vrut să-l văd. Parcul imens nu prea m-a impresionat. Are multe grădini cu anumite tematici: Gradina Sentimentelor, Gradina Plantelor Aromatice, Gradina Plantelor Medicinale, Gradina cu Trandafiri. De palat ce să zic, denumirea este prea pompoasă, dar se pare că vine de la un palat care ar fi fost în acel loc si nu de la actuala constructie, un pavilion din fier si sticlă care seamănă cu o seră, în care au loc competiții sportive și spectacole. Parcul merită vizitat pentru panorama care o oferă asupra râului Douro.

Ziua II Ribeira:

Ribeira este cartierul de pe malul râului Douro. Dacă centrul administrativ al orașului este în Praca da Liberdade, inima este în Ribeira, pe malul raului Douro. Zona este foarte pitorească, clădirile s-au construit pe terase săpate în roca tare de granit a malului. Cum sunt construite așa pe niveluri, casele colorate par că se prăvălesc în apă.

Se Cathedral a fost construită pe cel mai de sus nivel, așa cum îi stă bine celui mai important locaș de cult al orașului. Turnurile ei gemene, pătrate, se văd de oriunde te-ai afla. Construcția, a început în jurul anului 1110 și a fost definitivată în sec al XIII-lea, ceea ce o plasează printre cele mai vechi monumente din Porto.

Nu vreau să fac o descriere amănunțită a interiorului și să mă pierd în amănunte despre istorie și arhitectură, vreau doar să punctez câteva lucrări care atrag atenția oricărui vizitator: Capela Jurământului Sfânt, altarul de argint de dimensiuni uriașe lucrat din bucăți de către renumiți argintari portughezi (1862), Statuia Fecioarei Maria, protectoarea catedralei, cele sapte panouri de azulejos care ilustrează Cântarea Cântărilor a lui Solomon și viața Fecioarei Maria, Capela Sf Ion și Statuia Maicii Domnului din Batalha. In dimineața în care am vizitat-o, fiind duminică, era slujbă, și nu am putut să ne plimbam în voie si nici să fotografiem. Ne-am propus să ne întorcem după pauza de pranz (12.30-14.30) dar din păcate nu am mai apucat.

Lipit de Catedrală este Paco Episcopal iar peste drum Museu de Arte Sacra e Argueologia, tot în piața mică se mai află și Igreja dos Grilos, este o bisericuță frumosă, eu nu am vizitat-o dar am ținut să o pomenesc pentru că m-a amuzat numele ei (Biserica celor doi greieri/Biserica greierilor). Nu stiu exact cum se traduce, dar se pare că aceasta este denumirea populară, așa apare și pe harta orașului, dar denumirea oficială este Igreja Sao Lourenco.

Următoarea oprire a fost în Praca do Infante Don Henrigue unde se află Palacio da Bolsa și biserica cu cel mai opulent interior din Porto, Igreja de Sao Francisco. Palatul Bursei este o clădire în stil neoclasic construită in sec al XIX-lea de către Asociația Comercială a orașului. Faptul că acest așezământ, se află in imediata vecinătate a bisericii Sao Francisco este pentru că în anul 1832, mănăstirea Sf Francisc din care a făcut parte și biserica, a ars iar ruinele ei au fost donate de către Regina Maria a II-a comercianților din oraș care au construit acestă clădire impozantă. Amănunte despre interiorul palatului nu vă pot da, pentru că nu l-am vizitat, dar am citit că este unul dintre cele mai importante atracții turistice din Porto, fiind vizitat de peste 200.000 de turisti în fiecare an. Uite încă un motiv să mă intorc în Porto.

Despre Igreja de Sao Francisco se pot spune multe, eu vă spun doar că dacă ajungeți în Porto și nu aveți timp să vizitați decât o singură biserică, mergeți să o vedeți pe aceasta. Exteriorul în stil gotic și baroc pare destul de auster, dar zicala aia veche care spune nu judeca o carte după coperți, i se potriveste foarte bine acestei biserici. În interior ești orbit de atâta stălucire și e clar faptul că își merită renumele de cel mai abundent decorat edificiu din Porto. Cuvinte ca: opulent, abundent, extravagant sunt sărace în a descrie bogăția de decorațini poleite. Cât aur s-a folosit pentru un asemena decor nu se știe cu exactitate. Cantitate variază de la 200 kg la 600. Altarul, tavanele boltite, pereții, stâlpii și capelele, sunt acoperite cu sculpturi în lemn suflate cu aur (talha dourada) reprezentând motive florale, în special trandafiri, frunze, fructe, animale.

Igreja de Sao Francisco nu a arătat așa de la început. La finalizarea constructiei în anul 1410, era o biserică care slujea ordinului franciscan. Toate podoabele aurite i s-au adăugat treptat în sec XVII si XVIII de către familiile nobile din oraș, ascunzând arhitectura medievală de dinainte. In nebunia de decoratiuni aurite se remarca o capelă care înfățișează arborele genealogic a lui Iisus. În vârful copacului se află Iosif, pe crengi 12 regi iudei, legati prin ramuri de trupul lui Iisus aflat la rădăcină. Deasupra copacului, într-o nișă, este o statuetă aurită a Fecioarei Maria cu copilul Iisus. Ghidurile specifică această lucrare a lui Filipe da Silva și Antonio Gomes, mie însă mi s-a părut puțin cam kitsch, semăna cu acele masti sau tablori din piele care se gasesc prin targuri și prin magazinele de suveniruri. Bserica este de fapt un muzeu, pentru că este deschisă doar pentru vizită, nu se mai oficiază slujbe, iar uneori se mai organizează concerte de muzică clasică. Contra sumei de 3,50 euro puteți vizita și muzeul cu obiecte bisericești și artefacte din vechea mănăstire care a ars. Sub biserică sunt catacombele cu cripte comune în care zac rămășițele pământești a mii de membrii ai ordinului franciscan.

Dupe atâtea clădiri istorice și biserici am luat-o la vale spre râu pe o străduță ingustă plină de case colorate, unele mai scorojite, altele în diferite etape de renovare, până în Praca da Ribeira. Piața este destul de mică, plină de cafenele, magazine, tarabe, dar priveliștea pe care o oferă asupra râului Douro, a Ponte Dom Luis I, a cartierului vinului de Porto, Vila Nova de Gaia, sau mai simplu Gaia, te lasă fără cuvinte. Cel mai frumos peisaj urbanistic al orașului este aici, de-a lungul râului Douro.

Șase poduri leagă cele două maluri ale râului, dar dintre toate Podul Dom Luis I se remarcă prin maiestuozitatea arhitecturii. Podul a fost construit de Teophile Seyring, un partener a lui Gustave Eiffel, de altfel asemănarea cu turnul din Paris este izbitoare. Inaugurat in anul 1886, podul a fost la aceea vreme o minune a tehnicii și cel mai mare pod metalic în arc din lume. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, au mai apărut și altele. Are două etaje, ambele pietonale, primul aflat la 10 m înălțime, al doilea la 67 m. Pe etajul superior circulă metroul, care iese din pământ și traversează Douro iar cel inferior este deschis traficului auto. Pentru ca aveam cu noi un copilas de 2 ani, nu ne-am aventurat să traversam pe etajul doi, dar si de la nivelul inferior panorama este superba.

Pe o parte malul terasat cu casute, cupole de biserici, cu cheiul plin de restaurante, de turiști și localnici, pe de altă parte Gaia cu cramele zecilor de companii producătoare de vin, cu telefericul, cu barjele cu pânze cu care se transporta cândva butoaiele, iar dedesubt Douro, cu bărcuțe pline cu turiști în orice moment al zilei.

In a doua seară în Porto, ne-am plimbat cu barja cu pânze pe Duoro. A doua zi urma să plecam și eram încercată de o stare de melancolie, soarele parcă îmi înțelegea tristețea și se ascundea încet după malurile stâncoase ale râului, lăsându-ne să ne mai bucurăm câteva clipe de splendoarea sa. Cum altfel aș fi putut încheia decât așa cum am început, în lumina caldă și pastelată a soarelui care nu se grăbea să apună.

Deocamdată mă opresc aici. Despre Gaia, despre poduri, despre plimbarea cu telefericul și mai ales despre aromele dulci ale vinului de Porto (degustat din belșug :) ) am să vă povestesc altădată.

---

VIZUALIZĂRI: 5563 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI