Herghelia de cai lipiţani

TIPĂREȘTE

Cum mergeam noi spre Sibiu, la un moment dat, după ce am trecut bine de Făgăraş, pe marginea şoselei a apărut un panou mare publicitar în care apărea un cal. Un cal alb superb cu coama în vânt. O să vedeţi poza şi vă veţi îndrăgosti imediat de fotografie. Un panou, două, trei şi iată că subliminal împresia s-a transformat în senzaţia că-i aud nechezatul şi tropăitul copitelor şi că vreau să-l văd. Imboldul a fost suficient ca s-o luăm la stânga spre Sâmbăta de Jos unde se află Herghelia de cai lipiţani.

Castelul lipiţanilor.

După câţiva kilometri am ajuns la o poartă monumentală străjuită de doi stâlpi de zid pe care se ridicau două felinare impozante aşa cum se făcea la intrările în domeniile princiare. Şi nu era nici artificiu, nici kitsch. Domeniul în care funcţionează herghelia a aparţinut lui Josef von Brukenthal, fratele lui Samuel Von Brukenthal fostul proprietar al palatului muzeal din Sibiu şi a reşedinţei de vară de la Avrig vezi impresii Castelul aflat în partea stângă a curţii era acoperit de nişte bandaje adică nişte traverse de pânză pe care scria Ceresit şi nu puteai zări în spatele lor decât nişte ferestre cu geamuri sparte ca nişte ochelari fără lentile, mărturii ale distrugerii şi nepăsării. Acest castel construit în stil baroc în anii 1750-1760 la sugestia împărătesei Maria Tereza rivaliza cu palatele din Viena. Avea ziduri groase de 1m şi cele 35 de camere pe care le conţinea erau decorate cu picturi murale şi sobe aduse de la Viena. Din 1870 pe domeniu a luat fiinţă o herghelie de cai lipiţani. Concursuri hipice, dresaj, atelaje, toate erau oferite invitaţilor cu sânge albastru care participau la spectacolele date de lipiţani dar şi la baluri. Castelul a ars parţial în sec. XX iar în 1940 cei care l-au restaurat au acoperit minunatele picturi în ulei de pe pereţi. Am găsit pe net o fotografie în care este arătată o cameră a castelului, devalizată, murdară, cu o sobă de ceramică distrusă, într-un cuvânt vandalizată cu mânie şi ură proletară sau inconştienţă şi lipsă de educaţie. În 2002 castelul şi domeniul au intrat în patrimoniul Romsilva care are în proiect refacerea şi transformarea lui într-un muzeu al cailor lipiţani. Reparaţiile ar costa 10 mil. eu. Nu sunt bani.

Program.

Am ajuns aproape de închidere care începând cu 1 oct este la ora 16. Pentru cei care vor să viziteze herghelia: preţul de intrare este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Lunea şi marţea este închis iar în rest, din mai-sept herghelia se poate vizita între orele 10-17 şi octombrie- aprilie de la 10-16. O plimbare călare costă 104 lei/ h iar cu trăsura sau sania închiriată pentru întregul atelaj 124 lei. Herghelia se vizitează numai cu ghid. În timpul sezonului turistic în fiecare sâmbătă la ora 11 sunt spectacole şi demonstraţii privind abilităţile rasei lipiţan. Preţul de intrare este de 20 lei. Zilele de 13-14 august în care au loc spectacole de mai mare amploare, sunt dedicate acestei superbe rase de cai şi se numesc Valsul lipiţanilor.

Istoricul hergheliei.

Herghelia de la Sâmbăta a fost înfiinţată în 1874 pe domeniul Brukenthal. Caii de rasă lipiţan au fost aduşi din Slovenia unde erau selecţionaţi din sec. XVI dintr-o rasă spaniolă. În preajma primului război mondial proprietarii au mutat herghelia cu 322 de capete în Ungaria care ulterior a beneficiat de toate premiile internaţionale ale acestei rase de excepţie. După Marea Unire, în 1920 statul român înfiinţează tot la Sâmbăta de Jos o herghelie naţională de cai lipiţani. Pentru început, efectivul a fost format din 3 armăsari şi 22 iepe. În anii ´70 herghelia ajunsese la 700 capete. După 1990 un timp a fost administrată de Regia Autonoma Cai de Rasă iar din 2002 aparţine Romsilvei. Ca urmare a lipsei fondurilor, a retrocedărilor de păşuni şi a vânzării de cai pentru a se asigura nutreţul necesar, efectivul a scăzut an de an, ajungând la cca. 300 capete. Herghelia este organizată pe următoarele secţiuni amplasate în mai multe locaţii: grajduri, pistă de antrenament, bază de agrement, teren agricol pentru păşunat şi nutreţuri, sediu administrativ.

Caii.

Am intrat în grajdurile în care sunt ţinuţi caii lipiţani. O ghidă tânără angajată a hergheliei ne-a spus că deşi am venit aproape de ora de închidere (din oct. ora 16) nu ne va lăsa fără să vedem lipiţanii. Dacă am fi venit sâmbăta, am fi avut parte de spectacol. Ne-a condus într-o clădire lungă fără etaj în care în boxe separate erau ţinuţi caii. Exemplare superbe, înalte, liniştite, cu culori care variau de la alb spre cenuşiu până la negru intens. Am aflat că mânjii au culoare închisă şi pe măsură ce se maturizează aceasta se deschide până devine albă. Un lipiţan ajunge la maturitate în şase ani, se poate lucra cu ei până la 20 şi are o longevitate de până la 30 de ani. Ating o înălţime de 150-160 cm. Sâmbăta de Jos este considerată una din cele mai dotate herghelii de lipiţani din lume pentru că deţine toate cele opt linii de sânge posibile: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola, Tulipan şi ultima reprodusă Incitato. În faţa fiecărei boxe este o tăbliţă pe care sunt scrise: linia de sânge, respectiv denumirea, anul naşterii, numărul, mama-iapă. Menţinerea purităţii rasei a fost posibilă datorită încrucişării pe linie de sânge. După rolul care li se atribuie sunt ţinuţi împreună pe categorii: armăsarii, iepele-mamă, iepele tinere, masculii tineri, caii de atelaj, fiecare categorie beneficiind de un regim de viaţă adecvat. Caracteristicile acestor nobile făpturi sunt: mersul elegant, forţa, echilibrul, inteligenţa, rezistenţa, loialitatea. Datorită aspectului, temperamentului şi capacităţii de învăţare, lipiţanul continuă să fie prezent în cele mai mari scoli de dresaj din lume. După 400 ani de la crearea rasei din sânge spaniol de către casa de Austria, lipiţanii continuă să ia premii la dresaj şi tras la atelaj pe marile podiumuri ale concursurilor. În toată lumea există cca. 3000 de lipiţani.

Supravieţuirea.

Herghelia de la Sâmbăta de Jos ca societate comercială autonomă sub patronajul Romsilva se autofinanţează pentru a supravieţui. Fondurile primite sunt insuficiente aşa că pe terenul pe care îl are în proprietate, 520 ha păşuni şi fâneţe, se asigură şi se recoltează hrana animalelor. Pentru întreţinere, salarii, utilităţi sunt necesari bani lichizi aşa că herghelia realizează o serie diversificată de programe: dresaj, cursuri de călărie, consultanţă, reproducere asistată dar principalele venituri se realizează din vânzarea lipiţanilor. De două ori pe an are loc selectarea şi clasarea cailor. Atunci au loc şi ofertele de vânzare prin licitaţie care pentru un cal bătrân este de 300 eu. iar pentru un animal tânăr, viguros şi dresat ajunge şi la 3000 eu. Banii obţinuţi intră în conturile hergheliei pentru că alocaţia de la buget este de râsul lumii 10 lei/ zi... Această informaţie cu alocaţia de 10 lei/ zi am preluat-o de la un interviu dat în 2012 de directorul Direcţiei Silvice Brasov. Supravieţuirea hergheliei depinde însă de cerere care în ultimii ani a fost destul de redusă, cca 20 cai/ an. Cel mai ridicat preţ obţinut vreodată a fost de 57000 lei (12700 eu) pentru un exemplar din linia Conversano şi a fost oferit de un român. O ofertă care nu s-a realizat a fost 100000 lire sterline pentru o pereche de lipiţani dar aceştia au fost păstraţi pentru reproducere. Anual se oferă la licitaţii între 30 şi 40 de lipiţani de toate vârstele. Personalul hergheliei, 52 de oameni, munceşte cu pasiune şi dăruire pentru asigurarea supravieţuirii acestei rase nobile de cai.

Expoziţia.

La finalul vizitei am văzut expoziţia şi colecţia de harnaşamente. Intitulată Valsul lipiţanilor, expoziţia conţine fotografii, premii internaţionale, un istoric al liniilor de sânge, cât şi un panou cu numele dresorilor de lipiţani care au luat premii începând cu 1920. Din păcate herghelia nu poate participa la concursuri internaţionale costul unei deplasări fiind cca. 15000 eu, din care paza cailor 5000 eu. Săracă ţară bogată!

WEB, dacă se poate melodia Caii liberi de V. Socaciu.

https://www.youtube.com/watch?v=6uflcu_VF_s

---

VIZUALIZĂRI: 7444 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI