ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.10.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 06.08.13
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
OCT-2014
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Viena - Completari de ultima ora (octombrie 2014)

TIPĂREȘTE

Nu voi mai descrie nimic din ce a fost deja descris in ceea ce priveste obiectivele turistice, nu ar avea sens. Pentru aniversarea de 25 ani de casatorie am primit cadou de la niste prieteni foarte dragi o "semi-luna de miere" la Viena. Am fost 3 nopti cazati in Courtyard by Mariott, cel de langa palatul Schonbrunn. Cazarea buna, oameni discreti, dar gata sa te ajute.

Am crezut ca iubesc Grecia si Germania, dar... M-am indragostit de Viena si m-as intoarce oricand acolo. Probabil ca, daca as putea, m-as muta definitiv acolo... Mi-au placut la nebunie oamenii, calmi, respectuosi, discreti, frumosi (si la propriu, si la figurat), imbracati simplu si cu gust. Mi-a placut modul in care au inteles sa-si protejeze si promoveze istoria. Mi-a placut modul in care oamenii de pe strada, oamenii obisnuiti, trateaza turistii. Ma asteptam sa fiu tratata bine de comercianti (orice ar fi vandut ei!), dar recunosc cinstit ca abia asteptam sa vad cum ma trateaza austriacul de rand. Si... surpriza! Daca aveai o problema, statea cu tine pana cand era sigur ca ai inteles, te descurci si nu orbecai de nebun! Oameni buni, intr-adevar! A! Si mi-au placut nobilii lor batrani (ii vedeai de la o posta!), care circulau cu mijloace de transport in comun, simpli, imbracati decent in Gucci si Dior, iesind de la Opera sau de la vreun spectacol de teatru...

Inainte de a pleca am citit foarte mult din acest site, pentru a sti cam cum ma pot incadra in buget. Viena nu este ieftina. Viena este o destinatie destul de scumpa pentru buzunarele romanului de rand (cum eram eu). In plus, Vienna Card este acum, in octombrie 2014,22.50 euro (nu 18.50 cat stiam eu), transportul in comun 2.20 euro. Preturile intrarilor la muzee au crescut si ele, nu cu mult, cu 1-2 euro. Dar se simte per total, mai ales daca esti in doi. Vienna Card merita daca vezi mai mult de 3 obiective, altfel, daca vrei doar sa strabati la picior orasul, luati cardul de transport pentru 48-72 ore. Noi ne-am hazardat, am luat Vienna Card crezand ca putem sa ajungem sa vedem toata Viena (!), dar... ghinion! Nu stiu daca iti ajunge o saptamana ca sa ajungi la toate obiectivele lor, sa le mai si vizitezi pare imposibil acum (nu uitati ca toate se cam inchid la 17.30-18) !

De exemplu, palatul Schonbrunn plus Gradina zoo iti iau o zi (adica de la 9 la 17.30, cat e program), daca vrei sa vezi tot (si, oricum, este un test de anduranta, trebuie sa te tina picioarele!). Aici mi-a placut indeosebi Muzeul calestilor (Wagenburg- Carriage Museum), despre care s-a scris prea putin. Desi scrie ca nu ai voie sa fotografiezi, turistii austrieci faceau poze, asa ca am indraznit si noi. Nu ne-a apostrofat nimeni, desi ne-a vazut doamna care verifica biletele (va dati seama ca am cam facut special poze in fata ei!). Am incercat cat am putut sa le respectam legile si regulile, calcand "pe alaturi" doar cand vedeam ca ni se permite...

Oricum, inainte de a pleca, intrati pe site-urile muzeelor pe care doriti sa le vizitati pentru a vedea preturile. Sau, mai simplu, scrieti pe adresa biroului info-turism, va raspund in cateva ore si va dau toate indicatiile de care aveti nevoie!

De fapt, m-am luat cu povestea mea si nu am ajuns sa povestesc principalul lucru pe care voiam sa-l spun... Noi am fost cu avionul, asa ca trebuia sa alegem modul in care sa ajungem la hotel. Stiam ca sunt trei posibilitati:

1.CAT (City Airport Train -12 euro/persoana -16 minute pana in centru),

2.Bus (7 euro/persoana -o ora pana in centru) sau

3. taxi (35 euro tot pana in centru).

De fapt, exista si a patra varianta: S7, care este un Schnellbahn (tren rapid) si care costa doar 4.4 euro/persoana (pret fara Vienna Card sau pass de transport) si ajunge in 30 minute. Cu Cardul Vienna sau cu pass-ul de 48-72 ore, platesti doar 2.2 euro/persoana. Circula din jumatate in jumatate de ora, te lasa la Wien Mitte (unde ajunge si CAT-ul, si Bus-ul), e comod, rapid si ieftin. Noi am mers cu el, asa ca vorbesc din experienta. Nu stiu de ce nu este recomandat de site-urile oficiale, noi am aflat de el de pe un alt forum, de la un roman care traieste in Viena. In plus, pentru ca noi am depasit cele 72 de ore de pe Vienna card (se calculeaza EXACT 72 ore, atentie!), intelesesem ca trebuie sa platim 2.2 euro pana la Wien Mitte, apoi 4.4 euro pana la aeroport. Noroc ca am spus unde mergem si am cumparat bilete de la un chiosc de suveniruri (si nu de la un automat), pentru ca vanzatorul de acolo ne-a lamurit ca trebuie sa cumparam bilete doar de 4.4 euro/persoana (adica 2 x 2.2) si sa stampilam (taxam) unul la statia Schonbrunn (unde ne urcam) si unul la Wien Mitte (la S7) dar trebuie sa le pastram pe amandoua ca sa le aratam unui eventual control. Astfel, am platit 4.4 euro/persoana pana la aeroport, in loc de 6.6 euro/persoana, asa cum credeam noi. Cu CAT/Bus era mult mai scump...

La SCS se ajunge simplu daca iei Shuffle-ul SCS (gratuit) de la capatul metroului U6 (Siebenhirten). Acesta circula din jumatate in jumatate de ora, iar metroul U6 la cateva minute. Odata, demult, se numea Ikea Bus si pleca de la Opera. Acum insa pleaca doar din Siebenhirten si se numeste Shuffle SCS. Are 4 statii, toate pe platforma SCS.

Pentru orientare, va ajuta enorm harta Vienei de la info-turism din aeroport sau din birourile din oras. Aceasta are atat harta metroului si a orasului, cat si o combinatie din cele doua (pe o harta a orasului, cu strazi, ai harta metroului).

In plus, desi toate restaurantele se inchid pe la 21.30-22, nu va faceti griji ca veti muri de foame sau de sete. Exista multe chioscuri cu pizza, carnati, mancare chinezeasca, etc deschise pana noaptea tarziu (unele chiar 24/24!), unde mananca si austriecii, si turistii. Au si sucuri, apa, bere si mancare ieftina si buna, asa ca nu va faceti griji, daca nu vreti, nu trebuie sa dati intre 12 si 16 euro pe un snitel! Am mancat cea mai buna pizza cu branzeturi si salami la una din aceste tonete (in statia de tramvai Volkstheater) !

Noi am prins si un Oktoberfest vienez organizat la Prater, ceea ce a fost fascinant! Tineri si mai putin tineri, imbracati in costume traditionale, veniti sa cante si sa se distreze! In fata primariei (Rathaus) era amenajat un circ si, pe langa circ, vreo 15-20 de chioscuri cu mancare si bautura. Am vazut Praterul noaptea (e deschis 24/24), Viena din roata mare, ne-am dat in "Volare" si in alte "tiribombe" ca niste copii, desi avem 47 de ani!

Nu am mai ajuns la Flomarkt (piata de vechituri organizata sambata), dar am gasit o "petrecere" (unde cativa oameni cantau la instrumente muzica vieneza) cu o mini piata de vechituri langa palatul Hofburg, de unde sotul si-a achizitionat o halba de bere din portelan, cu capac, lucrata manual, cu 25 euro (o halba asemanatoare era undeva pe la 80 euro intr-un magazin de suveniruri).

Ne-am incheiat calatoria la aeroport, unde am ras cu vamesul, cu controlorii de la security, cu vanzatorii din magazinele din interior! Am ajuns la concluzia ca sunt oameni veseli, calmi, cu respect fata de ceilalti...

Viena ziua este superba, Viena noaptea, insa, e un vis! Merita cu prisosinta sa o traiti, e plina de palate, printese, regine, oameni frumosi si relaxati! Abia astept sa ma intorc in Viena si abia astept sa vad si altceva din Austria!


[fb]
---
Trimis de dana67 in 12.10.14 22:39:03
Validat / Publicat: 13.10.14 00:41:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.

VIZUALIZĂRI: 4632 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dana67); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Roata mare noaptea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster21
[13.10.14 00:02:35]
»

Am fost 3 nopti cazati in Courtyard by Mariott, cel de langa palatul Schonbrunn...

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]

crismis
[13.10.14 07:40:24]
»

@dana67: Da, si mie austriecii mi-au dat cateva lectii de viata! In 2004, am facut o excursie prin Europa, cu masina, impreuna cu niste prieteni. N-am planificat nimic dinainte, vroiam sa ramanem intr-un loc cat ne place si sa dormim pe unde ne prinde. In Viena, cautand cazare, am nimerit la un hotel de 3*, 90 de euro camera, cam scump pt noi!... Domnul de la receptie, vazandu-ne incurcati, a luat o harta si ne-a desenat pe ea drumul pana la un hotel mai ieftin aflat relativ aproape.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
HYUNDA-I
[13.10.14 19:46:59]
»

Super ati perceput lumea vieneza. Citind aceste randuri parca imi vedeam gandurile si trairile mele in Viena. Indiferent ca am fost doar in tranzit prin airport sau am petrecut mai multe zile, Viena e visul de maiine cand am pleca fara sa pregetam in week-end dar si pentru batranetile noastre.

Viena=eleganta, cultura, noblete, respect, civilizatie...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dana67AUTOR REVIEW
[13.10.14 23:41:39]
»

@HYUNDA-I: Multumesc pentru aprecieri. Intr-adevar, "Viena=eleganta, cultura, noblete, respect, civilizatie" si ma bucur ca am avut ocazia sa traiesc aceasta experienta. Oameni calzi si draguti am intalnit si in Belgia si Grecia, ba chiar si in Germania, dar Viena are ceva mai mult...

dana stroea
[14.10.14 15:57:52]
»

Da, Austria in general este pentru noi cea mai frumoasa destinatie de vacanta! Revenim cu mare placere iin fiecare an si gasim un alt colt pe care sa-l savuram la maxim!

N-am avut nici o experienta neplacuta, oamenii sunt deosebiti, draguti, zambitori, amabili, bucurosi ca le vizitezi tara si sunt mandrii ca-ti pot arata atat de multe lucruri.

Abia asteptam concediul de anul viitor!

Austria mi-a ramas in suflet din 2007 cand am vazut-o prima data. Ne-am indragostit de ea iremediabil!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, dana stroea, dana67, HYUNDA-I
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Viena:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.45881009101868 sec
    ecranul dvs: 1 x 1