ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.09.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Medgidia
ÎNSCRIS: 11.09.12
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Mult visata calatorie in America - Chicago

TIPĂREȘTE URM de aici

Dupa 5 zile minunate si pline de activitati petrecute la Indy, am plecat plini de nerabdare spre Chicago unde aveam sa stam 4 zile. Aveam inchiriate 3 camere la Colony Motel (vezi impresii), grupul nostru fiind format din 5 persoane. Dupa un drum de cateva ore, am ajuns in sfarsit cu ajutorul GPS-ului la destinatie, chiar in fata motelului. Dupa cateva discutii de grup si deliberari, am hotarat ca vom ramane acolo pt 4 nopti, ca n-om muri daca nu stam la 4-5 stele (ha, ha). In acea dupa-amiaza am hotarat ca vom merge la cumparaturi la Jewel, un supermarket din apropiere, foarte bine aprovizionat si recomandat de proprietarul motelului de unde urma sa ne facem plinul de apa, fructe si alte lucruri de care mai aveam nevoie, iar a doua zi sa plecam cu forte proaspete, dis de dimineata spre descoperirea mult laudatului Chicago.

Asa am facut, am pornit de dimineata cu masina, era mai ieftin sa platim parcarea decat sa platim toti 5 bilete de autobuz dus-intors si nu stiam cat de sigur e noaptea prin zona. Asa ca pt vreo doua ore ne-am plimbat cu masina prin centru si apoi am platit un loc de parcare in centru si dupa-amiaza, cred ca dupa ora 3, am gasit o parcare mai ieftina si am lasat masina acolo pana seara tarziu. Am aflat intre timp ca parcarea e mai ieftina in unele locuri in centru daca vii dimineata pana in ora 9 cred - cred ca scria early bird si plateai cu mult mult mai putin decat dupa acea ora. Asa am facut in celelalte zile si a fost mult mai comod cu masina.

Chicago mi-a incantat simturile, l-am descris ca fiind un oras elegant, cu stil. Mi-a placut imbinarea arhitecturala intre nou si vechi, nimic nu era insa tipator, de prost gust, totul se imbina parca perfect.

Mi-a placut mult Pier Navy sau Navy Pier, privelistea e foarte frumoasa, insa parca cu mult mai frumoasa pe faleza de dinainte de Navy Pier. Un politist ne-a spus sa revenim dupa ce vizitam Navy Pier si sa facem poze pe faleza ca e cea mai frumoasa priveliste, si a avut dreptate.

M-a impresionat amabilitatea politistilor si cat de abordabili sunt, atat in Chicago cat si in New York.

Mi-a placut ca e un oras curat si oamenii au demnitate, am zis ca pana si oamenii care cerseau nu erau ca cei de la noi, mai ales cei ce scriau ca sunt veterani, aveau o alta atitudine. Oamenii mi s-au parut foarte deschisi, stilati si amabili. Dupa 3 saptamani de amabilitate americana cu sorry peste tot si dispozitia de a te servi din magazine, cand am revenit in Romania parca m-a izbit realitatea noastra, m-a adus cu picioarele pe pamant ca sa ma pot acomoda mai repede.

Intr-o seara, in centru, pe o straduta am ascultat pe treptele unei cladiri publice interpretarea la saxofon a unui domn de culoare. A fost minunat, ne-a incantat auzul si ne-a relaxat. Isi castiga banii, nu putini deloc, cu demnitate.

Mi-a placut Millenium Park, intr-o seara aveau un concert acolo si mi-a placut atmosfera - venise multa lume de la persoane foarte tinere pana la batranei. Unii venisera cu scaunele pliabile, altii cu paturica, cu cosuletul de picnic, cu pahare si sticla de vin si sampanie si serveau acolo, altii cu diferite salate. Mi-a placut atmosfera, era un concert simfonic. Nu am stat la concert, intrarea era gratis, dar a fost placut sa vezi oameni de diferite varste care stateau intr-o atmosfera atat de relaxata la un eveniment cultural in aer liber. Multa decenta!

Mi-a placut, bineinteles, Magnificent Mile cu multele magazine, cu minunatul magazin Guess unde am gasit o geanta de vis. Cele mai frumoase genti de la Guess le-am gasit in acel magazin, nicaieri in alta parte nu am mai vazut acele modele.

M-am relaxat la Fantana, am privit copiii care se jucau in apa si care abia asteptau sa iasa apa din gura imaginii si sa faca un "dus" binevenit in zilele calduroase de iulie. Am facut poze frumoase la interesantele statui din spatele Fantanii, cred ca erau 4 si la Bean.

Tot ce am vizitat a fost in Downtown, mi-a placut mult si m-as intoarce oricand pt a vedea si face lucruri pe care nu am reusit sa le fac si sa le vad. As vrea sa ma plimb cu vaporasul, de exemplu.

Intr-o alta zi am hotarat sa mergem la un outlet, am descoperit pe net un Premium Outlet la mai bine de jumatate de ora, daca nu o ora de Chicago, cred ca era Aurora Blvd. Am mers pe autostrada si pana la urma am dat de el. Am fost incantate de ce am gasit acolo, minunea-minunilor. Preturi cu adevarat reduse si lucruri de firma, de calitate. Am fost bucurosi ca fiecare ne-am gasit cate ceva. Am gasit niste reduceri fabuloase la ceasurile Fossil. Merita din plin aceasta locatie pt shopping. La Armani gaseai jeans la douazeci si ceva de dolari. La Ann Taylor bluze elegante la 10 dolari. Ce mi-a placut!!! M-as mai intoarce si pt ceva lucruri de iarna. Sotul meu, totusi, cred ca e de alta parere. S-a saturat de tot de shopping, de outlet si mai ales de Macy's.

Ca si incheiere - m-as intoarce cu drag in Chicago de mai multe ori, nu doar o data si l-am recomandat tuturor ca destinatie de calatorie.


[fb]
---
Trimis de meehi in 16.09.14 21:26:04
Validat / Publicat: 16.09.14 22:55:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.

VIZUALIZĂRI: 3943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (meehi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8550 PMA (din 11 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[10.03.16 07:50:44]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Chicago și împrejurimile, CHICAGO" (deja existentă pe sait)

meehiAUTOR REVIEW
[10.03.16 07:52:01]
»

@webmaster26: ok, merci.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
meehi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Chicago și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044708967208862 sec
    ecranul dvs: 1 x 1