Scrisoale veche, câmpenească

Dragă tanti Liana,

Miercuri dimineaţă nu m-am mai dus la grãdiniţã şi m-am hotãrât sã merg la moşie la tanti Olga; mi-am înghesuit în ghiozdãnel puişorul de pernã, trei chiloţi şi un ciorap, am luat metroul pânã la garã, trenul pânã la Ploieşti, tramvaiul pânã am ieşit din Ploieşti, apoi cu un nene pânã la Văleni, apoi cu picioruşele vleo patru chilometrii, de unde un alt nene m-a duş pânã la Măneciu (Pământeni, nu aşa…). M-am târât pânã la capul satului la numãlu' 337 şi cu ultimile puteri am început sã mã caţãr pe deal. In sus se vedea casa şi mai sus de casa neşte pomi, multă iarbă verde (!) şi vaci adevălate cu talăngi. Am urcat, am urcat, pânã am leşinat. Când m-a observat, tanti Olga, nevricoasă şi sensibilã, s-a speriat; a dus o mânã la gurã, cealaltã la inimã şi a leşinat şi dânsa. Noroc cã ia ie doctoriţã şi a putut sã ne reanimeze pe amândoi. Apoi s-a bucurat c-am venit şi m-a băgat în casă.

Până s-o cumpere de la vecinul cel lău, casa se chema magazie şi era făcută din scânduri pe cei câţiva metrii pãtlaţi şi plaţi care nu se prãvălesc la vale pe unde am urcat io. Judecând dupã mobilier, casa se compune din douã dormitoare, o suflagerie cu masă şi o bucãtãrie cu găleata de apă. Dinspre cuptorul sobei care încălzea şi afuma toată casa, un miros îmbietor de mele coapte se raspândea în dormitoare şi în suflagerie, casa fiind construită în stilul o singulã incintã 3 pe 4 metrii. Tanti Olga a fost foarte bunã cu mine şi mia dat din tot felul de minunãţii ce se aflau pe acolo: merele coapte de care am vorbit, dulceaţã din perele de pe moşie, ceai de plante din plantele de pe moşie, roşii verzi de pe moşie, ciorbă de zarzavat din gradina de zarzavat, lapte proaspãt de la o vacã şi chent de la pacienţi.

Lângã casã se aflã closetul unde tanti ţine ceapa, cartofii, varza, scânduri şi unelte de grãdinã. Closetul propriu zis, era un fel de bãncuţa cu o gaurã în mijloc pe care n-am putut sã mã asez cã nu încãpea cocoşelul; asa cã io am facut numai pipi din picioare dupa ce am ţintit cu grijã sã nu stropesc ceapa. Tanti Olga m-a lãudat cã n-am fãcut în butoiul de varzã al cãlui capac tocmai îl scapase în closet; era tare necãjitã, pentru cã mai scãpase cu câteva zile mai înainte douã ciocane; pe semne, alea au încãput. Cum nici varza, nici closetul n-aveau capac, nu puteai sã-ţi dai seama de unde venea mirosul acela foarte cunoscut, cãlduţ şi deosebit de intim...

Soare, pãsãrele, culorile toamnei, pace; stãm de volbă. Tanti povesteşte din necazurile ei cu lucrãtorii care nu vin şi când vin o fură la materiale. Când şi când se întrerupe ca sã priveascã casele şi curţile de peste uliţă, panta din faţă cu perii de dulceaţă, pajiştea din spate la care-i zicea frumuseţea naturii şi asta o impresioneazã pânã la lacrimi, pentru cã dupa spusele ei, aşa frumos n-am mai vãzut şi n-o sã mai vedem niciodatã (?)

In timp ce priveşte natura mutã şi deosebit de pãtrunsã, eu culeg ciuperci. Ciupercile sunt numeroase şi le zice ghebe. Mi-am gãsit o gãletuşã şi nişte lopãţele şi fac o tocãnitã de ghebe pe care o mâncãm a doua zi, cu oarecare temeri cã poate, vorba ei, n-o sã mai apucãm sã vedem frumuseţea naturii!

Am trecut cu bine de tocãniţa de ciuperci şi tanti Olga mã scoate pe uliţa, sã vadã toţi tâmplarii şi zidarii din sat cã nu e singurã şi cã frãtiorul ei va avea grije ca dânşii sã n-o mai înşele sau s-o fure. Mi-a arătat şi monumentul eroilor despre care ia nu ştia nimic. Io sunt la grupa mare aşa că am reuşit să silabisesc mă-ră-şeşti şi fer-din-and... Mergem apoi sã mã vadã doamna Lia, vecina cea bunã, care îmi zâmbeşte siropos şi mimeazã cã mã recunoaşte; mă serveşte cu lapte acru şi mă întreabă dulce dacă am ieşit la pensie.

Vineri a fost şi mai cald - soarele ardea toropitor. Mi-am pus spielhosen-ul şi am fãcut plaje. Spre prânz sfârâiam - mã scorojisem şi cãpãtasem o culoare între bronz şi hepatitã. Tanti Olga a intervenit la timp şi m-a pus la umbrã, în hamacul aninat de salcâmii din deal. Hamacul se legãna cu mine, huţa-huţa, nani-nani, coroanele salcâmilor se bãlãnbãneau pe cerul azuriu şi se fãcea cã mã cãţãram pe Canada şi aproape că ajunsesem la sora mea albă pe care n-o mai vãzusem de un an, când m-a trezit din reveriri sirena locomotivei. Pe peron tanti Olga m-a sãrutat şi a lãcrimat interior. Ajuns în Gara de Nord m-am grabit spre casã, oarecum nerabdãtor sã mã aşez pe un closet în care intră tot ce trebuie şi în care scapă doar ce nevoie ai.