Iarna pe utca... ăstaaa, pe uliță. La Tușnad

TIPĂREȘTE

Nu, nu m-a lovit trenul și nici n-am mâncat de pe jos!

Faptul că vreau să scriu despre iarnă și Tușnad, nu importă ordinea, este legat doar de o oareșce melancolie legată de anotimpul alb, de tot ceea ce-nseamnă el pentru aminitrile mele. Ce vreți, abia după ce am terminat armata am aflat că Moș Crăciun nu există și că pe copii nu-i aduce barza!

După cum ați realizat, sunt un tip împlinit plenar, pe toate palierele socio- profesionale, am nenumărate talente... știu că asta naște o oarecare invidie din partea voastră, dar, hei, nu e vina mea că m-am născut talentat!

Din păcate, din toate talentele de le am, nu îl am și pe ăla cu mersul pe schiuri. Culmea, posed patru perechi de ski-uri, cu clăparii aferenți și bețele de rigoare. Am fesuri și ochelari, pantaloni și geacă pentru așa ceva. Am de toate, numai putința de a sta, erect, pe acele doage, în timp ce gravitația mă trage spre cel mai de jos punct al planului înclinat în care mă aflu, ei bine, talentul ăsta nu-l am, neam!

Fiindcă mă consider un tip autodidact și, mai ales fiindcă toată tinerețea m-am considerat o fire sportivă (joc table, la perfecție... șah nu joc, pentru că este periculos: între două mutări te ia somnul și cazi cu ochii-n piese, de rămâi orb, Doamne -iartă-mă!) în iarna lui 2012, împreună cu încă două familii, am luat decizia istorică să mergem la Tușnad, pentru că acolo este o pârtie de sky foarte bună, monitorii sunt buni și, de ce să nu recunosc, mai ieftini. Toți cei trei bărbați, din cele trei familii, avem o foarte bună impresie despre noi și considerăm alunecatul pe doage ca fiind ceva asupra căruia nu ne-am aplecat suficient, de aceea nu ne iese!

Drumul de acasă până la Tușnad este, pentru noi, vrâncenii, relativ simplu: Mărășești - Onești - Tg. Secuiesc - Balvanyos -Bixad- Tușnad. Ca timp, se pierde (de fapt, se câștigă, pentru că peisajul este frumos) vreo 2 ore și 30 de minute, ca și combustibil, vreo 10 litri, dar toate astea, numai pentru dus.

Ne-am urcat, fiecare în mașina de-o are, am burdușit portbagajele cu tot ceea ce-nseamnă obiecte utile pentru o excursie și care obiecte se vor dovedi inutile la locul faptei. Portbagajele se umflă, la propriu, sărim cu picioarele ca să îndesăm borfele și toate prostiile de ni le-am pus acolo. Nu mai spun că, cineva dintre noi, nu spui care, voia să punem și biciclete. Lumea s-a uitat urât la acea persoană, de-am rămas cu un gust amar despre ce-nseamnă prietenia: puteau și ei să se poarte mai delicat cu mine, nu?

După ce treci de Onești, întri în munte adevărat. Treci muntele pe la Pasul Oituz. Haltă pentru poze și o bătaie cu bulgări de zăpadă. Prietenii mei mă iubesc, de aceea puneau în bulgări niște cataroaie care, dacă mă loveau în mufă, mă făceau peltic pe viață. Dar, nici eu prost, m-am așezat în dreptul mașinilor lor, să văd dacă mă nimeresc! Pe urmă am aflat că singura care punea pietre în bulgări era nevastă-mea. Hm, de-acuma o să fiu mai atent când îmi pune sare în mâncare, nu prea știu eu chimie!

Am continuat drumul spre Tg. Secuiesc. Deși se poate ocoli orașul, mereu când ajung în zonă, mai ales iarna, vreau să-l vizitez. Este un oraș frumos și civilizat.

Aaa, am auzit multe povești despre românii care, ajunși în Ardeal, în orașe locuite preponderent de locuitori de etnie maghiară nu au putut să-și cumpere o pâine dacă nu o cereau în ungurește. În ceea ce mă privește, în cei 25 de ani de când am voie să merg prin excursii fără să-i cer voie mamei, nici un maghiar nu m-a refuzat! Nici în România și nici în Budapesta, Balaton, Gyor sau Szeged.

Am continuat drumul spre Tușnad, unde am ajuns conform programului inițial, cu o ușoară întârziere de câteva ore, datorată faptului că Tg. Secuiesc are magazine, deschise la ora când am ajuns noi acolo și de faptul că, în cele trei familii, există câte o femeie, doritoare să vadă, așa, din fugă, ce produse sunt pe acolo!

Cazarea la Tușnad nu o să vorbesc despre ea. Era rezolvată, pe linie de serviciu, de cineva din grup, care beneficia de facilitatea asta. A fost decentă, nu luxoasă, dar cu tot ceea ce îți face trebuință, la un preț absolut convenabil.

Haltă, pauză de fumat! Am fost în Tușnad și vara și primăvara și iarna. M-am cazat și la Hotel ”Olt” parcă îi spune și la pensiuni. Vara, Tușnadul suferă pentru că, nu știu de ce, oferta pentru activități recreative este relativ redusă.

Iarna însă Tușnadul este superb!!!

După cazare, am plecat, firesc, spre pârtie.

Unul dintre prieteni este ofițer activ. Ne-a explicat că, din perioada liceului militar și apoi, a Academiei, a avut de dat proba de mers cu sky-urile și că, această activitate nu prea are, în ceea ce-l privește, multe secrete. Ba, profitând de faptul că ne-am oprit să ne tragem sufletul, s-a așezat într-o poziție ușor flexată din genunchi să ne arate cum trebuie să stăm pe schiuri. Ne-a axplicat și cum se oprește alunecarea, apropiind vârfurile picioarelor și ne-a spus că tehnica asta se numește ”plugul ” Ce mai, omul era doxă! Ne-am uitat cu invidie la el și, brusc, schiurile de le căram pe umăr mi s-au părut tare grele.

Încălțatul cu clăparii nu-i foarte greu! Nu trebuie nici măcar să faci fundă, pentru că au niște clape cu care se închid. Cred că de-aicea și numele, nu?

Mersul cu clăparii este chiar haios. Urcatul cu clăparii pe schiuri, este, deasemenea, ușor. Abia în momentul în care trebuie să aluneci, cu toată instalația aia pe tine, treaba devine complicată. Ba, spun eu, complicată rău!

Gigi, ăla de ne-nvăța cum să stăm, stătea flexat, într-adevăr, dar numai cu fundu-n zăpadă! Era singura modalitate în care se putea opri. Am încercat să-i amintesc de goanga cu ”plugul” dar, se pare că nu m-a auzit. Mai târziu am aflat că, de la atâta căzut în fund, i se luase auzul!

Am vrut să-i facem un bine și l-am ridicat din poziția ”cărăbuș cu picioarele-n sus ”. Ajuns în poziție bipedă, a putut să-și oxigeneze neuronul și ne-a spus că nu-i vina lui pentru faptul de cade-n fund. Ne-a explicat, doct, că schiurile de i le-am dat, nu-s pentru înalțimea lui, aicea existând un raport ”înălțime schior- lungime schiuri” care se calculează după un algoritm descoperit de vechii egipteni și ascuns, sub puterea unui blestem cumplit, într-una dintre piramide, care încă n-a fost descoperită! Bine, el îl știe, dar nu ni-l poate spune, că , oricum, nu l-am înțelege ! Era clar, omul se lovise, constant, la partea cerebeloasă și asta-i cauza și anume la gândire !

Noi, ceilalți, am căzut cu demnitate-n fund, de câteva zeci de ori, până a venit administratorul pârtiei și ne-a spus că pe el l-au costat bani grei nivelatul pârtiei, că vrea și el să câștige o pâine cinstită, fără să fie nevoit să se chinuiască, recomandându-ne, pentru părăsirea pârtiei, bărăcuța din margine, unde se vinde vin fiert. Cică maghiarii au boală pe români?! Aiurea, omul ăla ne-a dat ăl mai deștept sfat de putea!

Am plecat, cu toții, să bem vin fiert. L-am uitat pe Gigi pe pârtie, de fapt, nu l-am putut recupera, omul aluneca în orice direcție l-ai fi orientat, de-acuma fără schiuri. Uitase treaba cu ”plugul” sau, mai degrabă, era în imposibilitatea tehnică de a-l executa.

Se spune că palmele la fund duc mintea la cap. Sunt sigur că așa este, pentru că, după prima zi, în care am dat cu fundul de planetă de ne-am plicitsit, ne-a trecut cheful de schiat . Pe pârtia respectivă găsești o grămadă de chestii alunecoase, altele decât schiurile, pe care le poți închiria ca sa-ți faci damblaua de a aluneca la vale, cu 9,8 m/secundă, în prima secundă, după care intervine progresia geometrică. Bine, bine, pentru ăia de n-ați chiulit la orele de fizică știu că mai intervine și forța de frecare !

Am avut grijă, grijă mare, să nu ne îndepărtăm prea mult de bărăcuța cu vin fiert. Fetele au băut ceai... sanchi, ar fi tras și ele o dușcă!

Lăsând gluma, schiatul este o chestie ce pare ușoară, dacă știi s-o faci. Pentru asta, pârtia de la Tușnad e numai bună! Dacă nu știi cu doagele, te dai cu sania, cu punga, cu capacul de la WC, pe o pârtie alăturată... mă rog, te poți maimuțări după bunul plac și conform bunului simț de ți l-a dat mama natură și cei, prezumtivi, 7 ani de-acasă! Nu te poți plictisi! Am avut norocul unei zăpezi mari, extrem de frumoase. Atât de mare încât, seara, o streașină s-a scurs, firesc, peste cupola Fordului meu. N-am stat prea mult să mă întreb de ce-am avut eu norocul ăsta, era întuineric beznă dar am dat la lopată până mi-am găsit mașina. Abia apoi ne-am uitat împrejur: noaptea era o feerie!

Cât despre mâncare și distracție, am mâncat de vreo două ori la o crâșmă, chiar nu-i mai rețin numele, un gulaș bun-bun-bun! Prețul decent, și cardiacii puteau cere nota de plată fără să fie nevoie să suni la 112 De distrat, nu mai era nevoie, numai dacă spuneam ”Gigi” ne umfla râsul!!! .

Cel care administra baza unde locuiam spunea că, hăt-hăt, pe vremea lui Ceaușerscu, în Tușnad era și un patinoar, pe care, forțele oculte l-au închis. Probabil că e închis iarna ca să-l deschiză vara. Bine, nu că dacă ar fi fost deschis patinoarul, aș fi fost mai în largul meu, cert este faptul că, după ce-au căzut în fund de-atîtea ori, prietenii mei regretau faptul că n-am luat bicicleta!!!

Au trecut, de-atuncea, uite, doi ani. De învățat fenta cu schiurile, încă n-am învățat-o, dar, nu-i nimic, anul ăsta mă duc la Toplița, cică acolo monitorii sunt mai buni!!!

---

VIZUALIZĂRI: 2570 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI