Explorând coasta Mării Cantabrice

TIPĂREȘTE

În ultima zi petrecută în Ţara Bascilor am optat pentru o plimbare pe coastă din Bilbao înspre Mundaka, cu o abatere către castelul Butron.

Coasta Mării Cantabrice este stâncoasă dar nu îi lipsesc nici plajele largi, nisipoase. Peisajul mereu verde de care sunt atât de mândri bascii nu te plictiseşte niciun moment. Fiecare punct de belvedere în care ne-am oprit pe drumul de coastă ne-a încântat privirile cu albastrul-verzui al oceanului şi petele de culoare ale orăşelelor ce se întind pe malul său. Unul dintre aceste orăşele pitoreşti este Mundaka, renumit pentru surfing.

Legenda spune că numele Mundaka este de origine latină, din „munda aqua” (apa curată). Potrivit acesteia, o navă venită din Scoţia care transporta o prinţesă alungată din ţara ei a ajuns pe coasta oraşului Mundaka. Scoţienii au numit locul „Munda aqua” devreme ce aici au găsit o sursă de apă foarte curată, în contrast cu apele murdare ale estuarului Urdaibai. Dar dincolo de legendă, etimologia numelui Mundaka este necunoscută.

Portul este punctul central al oraşului, de unde s-a dezvoltat partea veche a acestuia. Toate casele sunt medievale, case de pescari, cu vederea spre mare. Acesta abundă în terase şi restaurante unde la ora prânzului veţi găsi nu numai turişti ci şi numeroşi localnici. Aici puteţi încerca vinurile zonei, pintxos sau raciones – mici porţii de mâncare caldă – pe care le puteţi împărţi cu prietenii sau le puteţi savura de unul singur.

Fiţi însă atenţi atunci când vă programaţi prânzul pentru că spaniolii sunt foarte stricţi cu orele lor de odihnă şi după ora 15.00 (uneori 16.00) nu mai servesc nimic până seara, ceea ce în unele locuri poate să însemne 19.00, în altele 20.00 sau chiar 20.30. Veţi găsi pintxos (rămase de dimineaţă) sau fast-food, dar cam atât.

După ce ne-am delectat papilele gustative cu specialităţile locale şi după ce am admirat pe îndelete peisajul, am pornit spre următoarea destinaţie, castelul Butron. Înainte de a ajunge în Butron ne-am oprit însă pentru a arunca o privire către Gaztelugatxe, o insuliţă legată de uscat printr-un pod şi pe care se află o bisericuţă din secolul al X-lea. Insuliţa se poate şi vizita, dar noi fiind în lipsă de timp, am admirat-o de la distanţă.

După ce ne-am reîmbarcat în maşini, ne-am continuat drumul către Butron, cel mai mare castel medieval din lume în prezent. Arhitectura castelului este de inspiraţie bavareză şi a avut ca scop să creeze ceva mai degrabă spectaculos decât un loc în care oamenii să poată trăi realmente. Clădirea este înconjurată de un parc cu palmieri şi plante exotice. Castelul a fost scos din uz apoi renovat şi deschis publicului dar deoarece nu a avut succes a fost închis. În prezent, el se poate vedea doar din exterior.

Aşadar, după ce am zăbovit o vreme la castel, admirându-l pe toate părţile, ne-am îndreptat şi către ultima destinaţie din ziua respectivă şi anume Sopelana. Pentru că tot eram la ocean şi era vară, am vrut să coborâm şi pe plajă.

Sopelana este o plajă cu nisip fin dominată de o stâncă ce întrerupe monotonia peisajului. Deasupra plajei este o cafenea unde puteţi savura ceva de băut/mâncat în timp ce admiraţi plaja de sus, în toată splendoarea ei. Fluxul şi refluxul modifică dimensiunile plajei în funcţie de momentul zilei, aşa că aveţi grijă unde vă aşezaţi. Din păcate însă apa Mării Cantabrice este foarte rece, mai ales în iunie (când am mers noi), aşa că singura “extavaganţă” pe care ne-am permis-o a fost să o testăm la mal, într-o plimbare de-a lungul plajei. Dar întâlnirea cu oceanul nu avea să se termine aici, întrucât urma să petrecem zece zile în Andaluzia.

---

VIZUALIZĂRI: 2964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI