Nisipurile de Aur: in luna de miere, hai-hui cu taxiul pe litoralul bulgaresc

TIPĂREȘTE

Recunosc ca turism extern fac inca din copilarie si adolescenta. Pe vremea comunismului, “doar” in tarile fostului bloc socialist: Ungaria, fosta Iugoslavie si fosta Cehoslovacie. La varsta de 5 ani, la inceputul anilor ‘70, tinand-o pe bunica de mâna, paseam pentru prima data intr-o tara straina. Pe atunci insa, puteai iesi din tara cel mai des la doi ani o data…

In momentul evocat de mine in acest rw, august anul de gratie 2002, deja eram oarecum familiarizat si cu tarile occidentale, inca din epoca vizelor pentru turistii romani. Fusesem in Germania, in anii ’90 precum si in 2001, in interes de serviciu, si admirasem printre altele “farfuriile zburatoare” din Frankfurt, cum frumos si sugestiv scria mai demult un coleg, nu stiu daca e voie sa-i dau numele aici, probabil ca nu. Mai vizitasem Nuernberg, Fuerth, Bamberg, Stuttgart si alte localitati germane.

De ce va spun toate aceste lucruri introductive? Din simplul motiv ca sa nu credeti ca eram chiar un novice in ale turismului international atunci cand m-am “protăpit” pentru prima (si deocamdata din pacate ultima) data in statiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria, repet, intr-o zi de august 2002, si am ramas efectiv cu gura cascata, vrajit de aceasta statiune litorala! Dar sa nu anticipez…

Eram proaspat casatorit. Si am plecat cu proaspata sotioara, conform traditiei mele personale, la mare la noi in tara, lucru ce-l faceam pentru al 9-lea an consecutiv. Pentru cititorii AFA din zona Bucurestiului de pilda, acest amanunt e poate fara interes, dar ptr cititorii din Banat sau Ardeal, zone ceva mai indepartate de mare, ar putea avea oarecare relevanta.

Bun, si e august anul 2002 si ne gaseam in prima parte a vacantei, cazati in Mangalia, in zona de sud a litoralului (aici fac o paranteza si spun ca Neptun-Olimp sunt statiunile mele de suflet, indiferent de dezvoltarea ulterioara accelerata a Mamaiei) pentru prima jumatate a sejurului (vreo 6 zile), urmand ca a doua jumatate (tot vreo 6 zile) sa o petrecem in Costinesti sau Mamaia, ceea ce iarasi era conform traditiei. Si in acest moment a intervenit, cum sa-i spun, flăcăruia, inspiratia, sau…flerul. Ii spun sotiei: “Hai draga sa incercam sa mergem si la mare la bulgari, ca e aici la doi pasi! ”. In zilele noastre, o asemenea idee suna cel putin banal. Dar atunci, era o perioada de stagnare a interesului turistic al romanilor catre Bulgaria. Nu existau oferte turistice deloc, nu am intalnit atunci pe litoralul romanesc pe nimeni sa fi fost in Bulgaria de pe vremea comunismului incoace, decat cel mult la bisnita (suna urat, inlocuiti cu “micul trafic”. Si apropo de acesta, am aflat tot atunci ca autoritatile celor 2 tari luasera masuri, si de vreun an nici macar “micul trafic” nu mai exista ca “activitate turistica” intre cele 2 tari.

Pe vremea aceea, aveam bineinteles telefon mobil, dar notiuni ca roaming sau GPS cred ca nici nu prea existau in vocabularul curent, iar internetul inca era apanajul internet-café-urilor. Tot ce stiam atunci despre litoralul bulgaresc se rezuma la 2 orase mai mari, Varna si Burgas, si statiunea Nisipurile de Aur, dintr-o veche carte turistica ceausista imprumutata de la biblioteca. Nu mai vorbesc ca harti ale Bulgariei erau la nivel de atlas geografic general, adica luate undeva din “avion”, Google Map cred ca era o notiune SF. Nu zic ca nu exista absolut nimic de acest gen, dar eu ma refer strict la dotarea mea informationala din acel moment. Mai adaug ca atunci nu aveam inca nici masina, nici carnet de conducere, ajunsesem amandoi sotiorii la mare cu trenul.

Si am batut noi “din poarta in poarta” interesandu-ne de o modalitate de a ajunge la mare in Bulgaria. Excursii ioc, transport auto nici atat. Singura modalitate am gasit-o cu taxi romanesc, dar pretul ce ni s-a cerut a fost unul exorbitant, de ajunsesem aproape sa abandonez orice speranta.

Si din vorba in vorba ajungem sa discutam cu o doamna intre doua varste ce vindea legume si fructe in piata din Mangalia. Si ne spune doamna ca stie un batran taximetrist bulgar, care ar fi dispus sa ne duca in Bulgaria si bineinteles sa ne si aduca inapoi in aceeasi zi. Si cam cat ne-ar cere, intreb, si precizez ca nu dispunem de bani multi, vorba ceea, eram si fudul si cu pantalonii rupti in… sezut. Aflam, cred ca a doua zi dupa ce a vorbit doamna cu bulgarul, si ne-a transmis ca ne-ar duce si ne-ar aduce inapoi pe…30 de euro. Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor, am crezut ca e o gluma. Acesti bani atunci aveau o valoare mai mare decat in zilele noastre, dar chiar si asa era un pret as spune derizoriu.

In fine, ca sa nu mai lungesc vorba, asta era pretul cerut de batranul sofer bulgar, mai exact a spus cand ne-am intalnit, ca aparatul sau de taxat (avea un vechi harb de taxi, galben, pe GPL) cat va arata in final, atat vom plati. Zic eu: nu asa ne fu vorba cu doamna, ci 30 de euro, dar omul zice: nu te teme, cam atata va arata si aparatul. Ne-am privit in ochi. Aveam in fata mea un batran blând, molcom, si tacut, dar solid si impunator, cu o privire darza si scrutatoare care sugera ca multe vazuse si patise la viata lui. Stia bine romaneste, evident cu un usor accent, o figura de om, f. simpatic (sau şod, cum spunem noi banatenii). Am batut palma, ne-am inteles ptr ziua Z ora H ca ne intalnim si pornim la drum. Zis si facut, nu inainte ca eu si sotia sa nu ne informam familiile de departe de acasa asupra a ceea ce avem de gand sa facem, numele soferului si numarul masinii, asa, pentru orice eventualitate.

Si, in dimineata unei frumoase si calduroase zile de august a anului 2002, am pornit, noi, proaspetii insuratei, cu gospodin Petăr la drum, hai-hui pe litoralul bulgaresc, partea de nord!

Vechea masina inainta in pas de melc spre sud. Primul lucru ce m-a frapat la contactul cu tara vecina si prietena a fost pustietatea zonei imediat dupa granita. Repet, pe vremea aceea nici tipenie de turisti romani in Bulgaria, aproape ca eram doar noi pe sosea, ca in filmele acelea thriller sau horror americane cu masini care strabat soselele acelea lungi si pustii din Vestul Salbatic. O alta remarca, calitatea precara din acel moment a drumurilor bulgaresti. Ulterior am mai trecut de nenumarate ori prin Bulgaria in drum spre Grecia sau Turcia, am mai poposit in Bulgaria la cate o terasa sau restaurant pe drum sa ne odihnim si sa mancam ceva, si a fost alta situatia, dar in acel moment, drumurile erau chiar mai proaste ca la noi.

Am mers mai intai tinta pana in Varna. Varna este cel mai mare oras bulgaresc de pe litoral, in jurul sau se grupeaza asa numitul litoral bulgaresc de nord. Mai exista un al doilea grup de statiuni in partea sudica, in zona altui oras mare si important, Burgas.

Varna am perceput-o la prima vedere ca pe un oras mare, dragut, interesant, dar – in acel moment – un pic ponosit si cu necesitati de renovare. Repet, ma refer strict la anul 2002. Ne-am plimbat putin pe malul marii, apoi in centru, am facut poze. De aici ne-am intors in directia nord-est spre Nisipurile de Aur.

In momentul in care batranul si obositul taxi a parcat undeva in centrul statiunii Nisipurile de Aur, iar eu cu sotia am coborat sa ne preumblam putin prin statiune, ei, in acel moment am ramas de-a dreptul inmarmurit, nu-mi venea sa-mi cred ochilor! Parca ma aflam intr-o alta lume! Repet, era anul 2002, si aveam in fata mea o statiune superba, cu hoteluri mari, noi sau renovate, flancate de piscine si mini-gradini superbe, cu arbori exotici si nu numai. Deja strainii investisera intens in litoralul bulgaresc. In jurul nostru era plin de turisti straini, germani mai ales, dar si scandinavi, olandezi sau englezi. Ma simteam parca in paradis. Si anticipez putin, o plaja lunga, nu asa lunga ca cea din Mamaia, dar cu nisip fin si intens-auriu (insa cu adancire mult mai abrupta, aproape imediat ce ai intrat in apa), de aici si numele statiunii: Nisipurile de Aur sau Golden Sands, in transcriere din bulgara Zlatni pyasatsi.

De fapt numele mai are la origine si o veche legenda cu pirati care au ingropat in zona o comoara…Dar adevarata comoara, asa cum mi s-a ivit in fata ochilor, era statiunea insasi!!!

Era de-a dreptul stralucitoare – acesta e atributul ce i l-as conferi in primul rand – stralucire! Era atunci asa o deosebire intre Bulgaria din afara statiunii si Bulgaria din statiunea respectiva, de parca erau doua lumi diferite! Repet pana la plictisirea voastra, e vorba strict de anul 2002, ce s-a intamplat ulterior nu stiu, si chiar daca am mai citit eu ceva informatii, n-am mai vazut cu ochii mei, din pacate, drumurile mele turistice m-au dus an de an pe alte meleaguri…

Am plecat din statiune cu regretul ca nu am planificat ceva mai consistent…Ei, dar veti vedea ce i-am propus ulterior batranului taximetrist si mi-a reusit!

A urmat Balchik, un oras-statiune de coasta f. frumos si cochet, de-a dreptul fermecator si acesta, dar de alt stil decat Golden Sands. Am vizitat celebra si minunata gradina botanica unicat in Europa de Est si Centrala, de langa Castel, resedinta preferata a reginei Maria a Romaniei. Stim ca in perioada 1913-1940, Cadrilaterul, impreuna cu orasul Balchik (sau Balcic) a apartinut regatului Romaniei. Deci, o gradina-parc botanic de-a dreptul superba, ingrijita, mi-au placut mai ales cactusii, dar de fapt toti arborii, dispunerea lor, aleile, florile…Extraordinar de frumos!

De aici ne-am indreptat usor spre casa dar eu mustaceam deja in gand propunerea catre gospodin Petar. Ne-a mai dus la celebrul Cap Kaliakra. Acesta consta intr-o cetate medievala si o rezervatie naturala: un extrem de spectaculos promontoriu stancos ce se implanta indraznet in mare, si care se ingusteaza dinspre nord spre sud, deasupra apelor Marii Negre. Pana atunci, linistitul si platul (atentie, ma refer la propriu, fara ghilimele!) nostru litoral inca nu-mi oferise vederii asa locuri spectaculoase, stancoase. Bine, ce a urmat in alte locatii pe glob, e alta poveste… Deci, Cap Kaliakra, superb loc! Nu ma pot abtine, doar un pic de istorie: in anul 1396 cetatea de aici a fost asediată de turci si salvata prin interventia voievozilor munteni, dar in 1421 ea a fost cucerita si distrusa. Legenda locala spune că 40 de fecioare s-au aruncat de pe faleza în mare ca sa nu fie prinse de turci. Cetatea a fost ruinata definitiv.

Mai precizez ca batranul Petar era o figura de om: ne ducea in acele locuri minunate si, pana noi le vizitam constiinciosi, el ramanea tolanit in masina in parcare, toropit de caldura, flegmatic si impasibil la frumusetile locurilor. “Gospodin Petar, dumneata nu vii sa vezi aceste minunatii? ” il intrebam. “Văzut…Văzut…” “Cand, gospodin Petăr? ” “Dămult… Dămult…” O, domnule Petar, cel mai tare si folositor ghid turistic ce l-am avut vreodata, laconic spre mut, vorbind atata de scurt dar la obiect si cu vorbe pline de tâlc si miez, te pup cu mult drag si respect pe unde oi fi dumneata acum, pe Pamant sau in Rai!

In acest moment - era spre seara, si urma sa ne intoarcem in Mangalia - a cazut ca un trasnet propunerea mea: “Gospodin Petar! ” “Ei? ” “Dumneata dupa ce ne duci acasa si-ti dau cei 30 de euro sau cat va costa, mergi acasa la mata aici in Bulgaria? ” “Da, dar de ce? ” “Uite ce-ti propun: ne duci matale inapoi in Zlatni pyasatsi, ne cautam o cazare pentru 3 nopti, si vii inapoi dupa noi in ziua si ora stabilite iar eu iti dau dublu, adica in jur de 60 de euro! Ce zici?

Ce sa mai lungesc vorba, a urmat un mini-concediu de vis de 3 zile si 3 nopti la Nisipurile de Aur. Plaja, baie, soare, terase si restaurante seara pline de clienti straini, servire regeasca si relativ ieftin totul, orchestra cu solisti cu muzica populara bulgareasca sau cu specific nemtesc, englezesc etc in functie de restaurantul ales. Dupa balaceala din mare si plaja din timpul zilei, ne plimbam seara din terasa in terasa, aproape de malul Marii Negre, in spatele nostru un peisaj litoral care atunci imi parea spectaculos (inca nu ajunsesem in locurile grecesti, turcesti, muntenegrene, croate, italiene sau spaniole superbe ce le-am vizitat ulterior), deoarece era usor in panta, cu ceva padure in terase, deasupra statiunii, erau dealuri inverzite in fundal, sper ca memoria nu-mi joaca feste, totusi a trecut ceva timp de atunci! Statiunea stralucea in lumini feerice in intunericul serii si al noptii, iar Marea Neagra cu fosnetul si vuietul ei tainic si rascolitor, atat de iubita mie inca din copilarie, o aveam si o simteam aproape, o simteam familiara, primitoare si ocrotitoare pentru ca era aceeasi Mare de acasa!

Si doua intamplari zic eu hazlii din mini-sejurul de la Nisipurile de Aur: Pe vremea aceea, cand putini turisti aveau aparate foto, iar cele digitale erau cvasi-inexistente, inca se perindau o multime de fotografi cu animale sa iti faca poze. Si in Bulgaria, ca si in Romania.

Ei, si facem la propunerea mea, cu sotia, o poza cu un sarpe maricel incolacit in jurul nostru. Si, desi probabil era sedat sarpele, in timpul sedintei foto, deodata incepe sa se agite, sa se incolaceasca si sa se stranga amenintator in jurul nostru. Ne-am speriat un pic, abia a reusit pozarul, stapanul lui, sa-l descolaceasca de pe noi. Ei, ce se intamplase? Am precizat, eram proaspat casatoriti, probabil sotia atunci nu indraznea de rusine sa-mi marturiseasca ca ii e frica de reptile si mai ales de serpi (lucru dealtfel foarte normal la doamne si domnisoare). Mi-a povestit ulterior ca, de panica, a inceput sa-l piste si sa-l traga de coada pe sarpe (eu il tineam aproape de zona capului), iar sarpele, saracu’ ce sa faca? A reactionat in consecinta.

Tot atunci am vazut pentru prima data celebrii oameni “statui vii”, reprezentand diverse personaje, intalniti bineinteles ulterior peste tot in lume, inclusiv in tara noastra. Cand am vazut primul astfel de personaj, am ramas un pic consternat si buimacit, a zambit si el de impactul sau asupra mea.

Si a venit din pacate si ziua intoarcerii. Gospodin Petar s-a prezentat constiincios la intalnire, dis-de-dimineata. Si a mai urmat, pe traseu spre casa, cireasa de pe tort, oprire si stationare cu plimbare, plaja si baie intr-o alta statiune celebra si superba, Albena, pana dupa-amiaza tarziu, spre seara. Nu mai insist, aceste frumoase statiuni bulgaresti fac acum obiectul vizitei a mii si mii de turisti romani, mai ales domiciliati in sud-estul Romaniei, eu nu am ce detalii noi si interesante sa va dau, pot doar sa amintesc impactul emotional deosebit pe care l-a avut frumusetea acelor locuri asupra mea.

Si mai pot sa ma mandresc fara falsa modestie, ca am fost unul dintre pionierii turismului romanesc post-revolutionar in tara vecina, Bulgaria.

Odata intors in Timisoara, una dintre primele mele initiative a fost aceea de a merge la diferite agentii de turism sa vad daca au oferte pentru Bulgaria, poate ca eu pana atunci nu avusesem spirit de observatie. Da’-de-unde! Canci! Ioc! “Fratilor! -le ziceam eu- cum e posibil sa nu aveti oferte turistice de Bulgaria! E aproape si are niste statiuni ex-tra-or-di-na-re! ”

Se uitau oamenii la mine ca la urs, dand din cap si zambind ironic. Pe atunci, turismul litoral extern romanesc (la romanii obisnuiti ma refer) consta in: Paralia Katerini Grecia, Kusadasi Turcia, si Muntenegru mai ales pentru cei din Banat. Ba mai mult decat atat, diverse cunostinte ma mai tachinau pe atunci intrebandu-ma: “Ei, cand te mai duci in Bulgaria? ” “Bulgaria” spus asa, cu o usoara sau pronuntata tenta ironica. “Taceti, voi habar nu aveti ce tara frumoasa cu statiuni superbe este Bulgaria! ”

Si au trecut anii… Bulgaria a devenit una dintre destinatiile cele mai frecventate si apreciate de turistii romani. Iar eu am ramas cu amintirea si satisfactia de a face o luna (de fapt patru zile si trei nopti) de miere absolut extraordinare pe litoralul bulgaresc, cu niste amintiri deosebite!

Totodata, mi-am propus neaparat sa revin in superbele statiuni bulgaresti, eventual si in cele din sud, un target special fiindu-mi oraselul istoric Nessebar. Dar, din pacate, inca nu am reusit. Am trecut si Bulgaria pe o lista de asteptare, a necesarelor revederi…

Atasez niste poze. Rog scuze pentru calitatea lor, sunt din 2002, patina timpului si-a pus amprenta asupra lor, sunt din era pre-digitala, facute cu un aparat clasic nu prea performant si scanate ulterior cu o rezolutie nu f mare.

---

VIZUALIZĂRI: 2383 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI